Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[mihai catruna]

[gina zaharia]

Într-un  echilibru perfect

 

Mă regăsesc în flori de cascadă,
trăiesc în  tine

pe rugul învățat să mă îmbrățișeze

cu nume angelic,

temnicerul de lumină și-a zidit marea

pentru evadări

pe cealaltă inimă -

joc decupat din rădăcinile cerului

pentru schimbul de zori.

Am împodobit cu aura ta
un strop de veac,
l-am împărţit în silabe puternice,
pe acolo trec stelele spre cântec,
mereu pregătite de gală,
(odată, au zărit sub cămaşa-ţi transparentă
cum strălucea vocea inimii
și se-adâncea într-un murmur înțelept).

Când valurile dorm
te strig cu glas sălbatic
şi te-nfăşor în nuanţele mele,
ştiu, mă vei obișnui să conturez liniştea
şi s-o aşez în tabloul cu suflet întreg,
într-un echilibru perfect.

 

Mai adună-mi perle din fluxul iubirii…

 

[gina zaharia]

Any, Sofy, Lisia, încrederea pe care ne-o acordați mă ajută să descifrez mesajul  din fiecare tablou.

E adevărat, femeia din lumea artistului trăiește într-un univers mirific, Mihai îi crează confortul unei stări feerice...

Privesc imaginea recent postată și nu pot spune decât: lumina ta e pe inima pictorului, femeie! ești desăvârșită!

Cu drag de voi toți,

[mihai catruna]

[gina zaharia]

Maria Elena, onorată de trecere prin reveria noastră albastră. Cântecul lutului e mai puternic decât toate ecourile punctelor cardinale, mă regăsesc în șoaptele cascadelor albe...

Mulțumim!

[Vasilisia Lazăr]

Dragă Gina, dragă Mihai, m-aţi copleşit de-a dreptul. Două poezii ale Ginei, două picturi ale lui Mihai... Ar trebui să scriu mult dar mă rezum la un singur cuvânt: magnifique!

[Sofia Sincă]

Dragă Any să ştii că Mihai nu pictează sufletul Ginei, ci al femeii în general, al Evei. Fiecare dintre noi ne putem regăsi în tablourile lui, la fel în grafică. Mihai are ca temă generală şi specială, femeia, iar picturile sunt deja gata. Gina după ele construieşte poezia. Dacă observi, tabloul este afişat întâi, apoi apare poezia.

Admiraţie pictorului şi poetei, Sofy!

[Any Dragoianu]

Atat poemele cat si tablourile sunt de exceptie!  Sunt convinsa ca va fi o carte minunata...Fiecare femeie din aceste tablouri are ceva care care spune... Sunt Gina. .. iubesc, sufar, traiesc... e clar ca Mihai iti picteaza sufletul... iar sufletul tau e POEZIA... restul nu mai conteaza, prin ea iti castigi nemurirea...

[chindea maria elena]

Pe scări enigmatice ne-ai adus la izvoare de cântec primordial  în care sufletul îşi vede imaginea neîntinată a propriului Tată, oglinda lui şi-a lumii înainte de-a începe să cânte din lut! Cu drag, Maria elena

[gina zaharia]

Irina, dacă cel mai îndepărtat ecou ajunge să inima cititorilor, înseamnă că notele nu sunt false

dar să nu uităm de dirijorul acestui cântec...

îmbrățișări, cu drag!