Luna plină, cu un alai de stele,

Tainic mi se prelinge în cale,

O hologramă – neasemuită fecioară –

În suflet îmi pune un dor să doară.

 

Îmi face semn, celesta arătare,

Să merg spre ea, – irezistibilă chemare:

– Sunt pură și la suflet curată,

Neatinsă de pămînteni vreodată.

 

Fii binevenit! Ești alesul sorții,

Pereche ca să-i fii astrului nopții.

Vino!, ca să-ți împlinești visarea,

Dobîndind în viață nemurirea.

 

Cumpăna inimii-n două se frînge,

Lațul regretelor rău mă strînge.
Îmi plîng în sînge strămoșii

Și-n gene se revoltă urmașii.

 

– Iertare, strămoșilor, în stele duși,

Și vouă, urmașilor, nenăscuți apuși!

Pămîntul îmi cere taina vieții,

Ca s-o înapoieze neanturilor nopții.

 

Lutul viu îl înapoiez pămîntului

Și sufletul veșniciei raiului.

– Rămîi cu bine, trup viu dar muritor!

Eu mă-nsoțesc cu sufletul, nemuritor.

 

– Vin, aleaso, vin spre tine,

Viitorul întreg ne va aparține.

– Lipsit de trupul de lut, păcătos, –

Două suflete unite, ce miraculos!

 

Două suflete calde, imateriale,

În veșnicia sferelor astrale.

Întregu-ți alai, martori o să ne fie

Și nuntași la a nostră cununie.

 

Înfăptuind visul, dintotdeauna:

Împreună a fi, cît Soarele și Luna.

 

MdRaesculum   09.09.2012

Vizualizări: 172

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mircea Gordan pe Noiembrie 22, 2019 la 7:59pm

Poezia rezolvă incompatibilitatea din Luceafărul eminescian.

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Februarie 17, 2016 la 2:43am

Felicitări și la mulți ani, Mircea!

Comentariu publicat de Mircea Gordan pe Ianuarie 21, 2013 la 6:00pm

Doamnelor, Vasilisia, Ileana, Gina, Violeta și Sofy, vă mulțumesc pentru popas!

De ziua lui M.E am vrut să-i dau o replică (eu sunt vie, tu ești mort...), o soluție de a trece dintr-o lume în alta, de a dovedi că femeia este, totuși, altfel: nu este o ușuratecă și nu cade în mrejele unui copil de casă...

Doamna Sofy, parcă ne-am întîlnit pe undeva, la un schimb contradictoriu de idei politice și ați promis că o să vă răzbunați pe mine. Nu mă așteptam la atîta ură...așa că și eu sunt confuz...Regres în poezia contemporană? Eminescu a lăsat o umbră peste ...viitor și poeții au trebuit să-și caute altă cale, pentru a ieși la lumină. Unii au îmbrățișat cu succes alba-neagra modernă... În reviste de specialitate (pretinse selecte) se publică poezii "moderne" cu mult sub nivelul unui banal text de proză...

Comentariu publicat de gina zaharia pe Ianuarie 15, 2013 la 8:43pm

Un joc pe scările cerului. Furtuna de stări îi schimbă ușor sensul.

Comentariu publicat de Belean Maria Ileana pe Ianuarie 15, 2013 la 8:26pm

Am citit cu deosebita placere Mircea, felicitari multe si dragi!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Ianuarie 15, 2013 la 7:58pm

Cu plăcerea și nostalgia lecturii unui text scris parcă într-un alt timp.

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Ianuarie 15, 2013 la 12:11pm

Domnule Mircea Gordan, ştiţi ce-mi vine să zic după ce am citit? Brrr!!!

Sunt cuprinsă de o mulţime de sentimente: regret pentru regresul în poezia contemporană, regret pentru irosirea atâtor cuvinte, (deşi nu sunt ale mele), mirare pentru patima de a scrie versuri fără menire, respect pentru omul care se străduieşte... Deci, sunt cam confuză.

Cu stimă, Sofy!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Unde se duc iubirile când mor! a lui Ada Nemescu
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Unde se duc iubirile când mor! a utilizatorului Ada Nemescu
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog preludiu în E minor a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a postat o discuţie
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Bomboana ( din ciclul: Când numai iarba urzește) a utilizatorului Maria Mitea
cu 11 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Bomboana ( din ciclul: Când numai iarba urzește) a lui Maria Mitea
cu 11 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Testul Rorschach a lui Ariana Zburlea
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Casa cu Lei a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 17 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …și am deschis ochii a utilizatorului Maria Mitea
cu 19 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 19 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de imaginație - coperți a utilizatorului Mihaela Popa
cu 21 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de imaginație - coperți a utilizatorului Mihaela Popa
cu 21 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de imaginație - coperți a utilizatorului Mihaela Popa
cu 21 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de imaginație - coperți a utilizatorului Mihaela Popa
cu 21 ore în urmă
Grig Salvan a postat un videoclip

A SUMMER WITHOUT YOU (O vară fără tine), by Grig Salvan

instrumental romantic music, created and performed by Grig SalvanO VARĂ FĂRĂ TINEprin colbul verii pașii mei se pierd sub soarele ce arde nemilosși vântul po...
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog preludiu în E minor a lui Vasilisia Lazăr
cu 21 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog preludiu în E minor a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog ecoul tăcerii a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 21 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ecoul tăcerii a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 21 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor