Te așteptam ducând în suflet marea,

din prag de seară te chemam cântând,

pe când la margini de apus chiar zarea

își depăna părerile de rău … pe rând.

Simțeam un foc care ardea în mine,

fiori de dor veneau dinspre zenit,

iar trenul vieții-nțepenit pe șine

îmi amintea că tocmai ai venit.

 

O clipă ruptă dintr-un timp anume,

ieșind din lumea fără de-nceput,

se chinuia să-și caute un nume

chiar de-ar fi fost și numai de-mprumut.                                                                     

 Această clipă plină de sminteală

 prin timpul aspru se urca la cer

 ducând penițe pline de cerneală

 din călimări umplute cu mister.

 

Dar s-a oprit lângă un nor sihastru

să picure doi stropi de of și dor    

pe frunze dantelate de jugastru

la margini neuitate de pripor.

Râdea pădurea dând pe dinafară

văzându-ne sub umbra de stejar

cum aruncam năduf de pâine-amară

sub nori întinși pe tufe de mărar.

 

Dar am simțit în clipa următoare

o vrajă sfântă-n plaiul necosit,

când mă strângeai în brațe cu ardoare

privind uimită-n margini de zenit!

Vizualizări: 81

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Ianuarie 30, 2025 la 12:35pm

Da, Chris...Și nostalgia este una dintre sursele mele de inspirație. Mai ales acum când văd tot mai clar orizontul cerului din fața mea. Mulțumesc foarte mult!

Comentariu publicat de Chris pe Ianuarie 30, 2025 la 7:40am

foarte frumos! nostalgia pare sa fie o buna si nesecata sursa de inspiratie pentru dv.

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Ianuarie 28, 2025 la 6:34am

Mulțumiri alese cu prietenie, Nikol MerBreM! Trecerea ta prin versurile mele mi-a dat prilejul să mai cunosc un coleg de condei , aici pe Însemne Culturale.

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Ianuarie 27, 2025 la 7:41pm

Bogatul titlu al poemului m-a dus cu gândul și la celebrul vers ,,Plângea pădurea și zefirii", deși, în acea romanță,  sentimentele zugrăvite erau altele. Mi-a plăcut acest tablou liric al clipelor vrăjite, tablou ce imortalizează iubirea. 

Drag,

Nikol

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Ianuarie 27, 2025 la 12:42pm

Vă mulțumesc pentru popas, lectura versurilor și comentariu! Cu stimă!

Comentariu publicat de petrut dan pe Ianuarie 27, 2025 la 9:54am

Un poem frumos, metaforizat, strălucitor, cu stimă!

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Ianuarie 26, 2025 la 6:07am

Este mult mai bine așa cum ați sugerat, vă mulțumesc cu prietenie și respect!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Ianuarie 26, 2025 la 2:05am

La dumneavoastră, poezia și nostalgia dau pe dinafară. Superb!

Pentru o curgere mai bună recomand își depăna regretele… pe rând. În definitiv, păreri de rău înseamnă regrete.

ieșind din lumea făr’ de început,

Aici, parcă ar merge mai bine ieșind din lumea fără de-nceput. E doar o părere.

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Ianuarie 25, 2025 la 7:00pm

Mulțumiri alese cu prietenie și respect, Monica Pester!

Comentariu publicat de Monica Pester pe Ianuarie 25, 2025 la 5:04pm

Ieși cu  inima încărcată de melancolie, nostalgie dar recuperată, atunci când intri în palierul liric al dlui Neagu.

Mai vrem !

Dle Neagu,

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Dulceață de căpșune a lui Alina Ilie
cu 4 ore în urmă
Dacu a adăugat o discuţie la grupul
cu 10 ore în urmă
Dacu s-a alăturat la grupul utilizatorului Ion Lazăr da Coza
cu 10 ore în urmă
Alina Ilie a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La Chișinău lumina nu se stinge niciodată a utilizatorului Alina Ilie
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Alina Ilie
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La Chișinău lumina nu se stinge niciodată a utilizatorului Alina Ilie
cu 18 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog grădină cu bujori a utilizatorului bolache alexandru
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog grădină cu bujori a lui bolache alexandru
cu 19 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog N-ai vrea tu? a utilizatorului Huțanu Ramona-Elena
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Condiția umană la consult a lui Costel Zăgan
cu 20 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Condiția umană la consult a utilizatorului Costel Zăgan
cu 20 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mă trezește ploaia a utilizatorului Maria Mitea
cu 21 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Note din jurnal (© Ion Lazãr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 22 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O stare infinită a utilizatorului carmen popescu
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog O stare infinită a lui carmen popescu
cu 23 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tam-Tam a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
ieri
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Câte picături de sânge intră într-un cuvânt? a utilizatorului BOTICI GABRIELA
ieri
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pulsul timpului a utilizatorului BOTICI GABRIELA
ieri
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog O stare infinită a lui carmen popescu
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O stare infinită a utilizatorului carmen popescu
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor