magic

[petrut dan]

ți-am spus te iubesc

pentru ultima oară

trec podul în spectacolul apei

umbre aruncă monede

 

ar trebui mai puțin de un om

să le-ajungă

 

în fiecare seară îmi lași

ceaiul fierbinte geamul deschis

găsesc eu ceva

 

un semn infinit îmi trece prin inimă

teama de moarte –

iederă întinsă pe zidul

ieșit din pământ

 

felinarul împrăștie aceleași nuanțe

precum o boală de piele

pe masa de piatră încep o scrisoare

 

lucrurile în care nu cred se răzbună

iluzia că plec apoi te iubesc

în mijlocul casei

rămâne cearșaful mușcat

de furnici

în locul dulce pătat după noi

se mută un punct cardinal

 

prin coaja copacilor ajungem la cercuri

vorbesc despre tine și întâmplări

din trecut voi face să uiți

magia iubito număr până la trei

ce-ți amintești

în afară de plăcuta cădere

nimic

 

dimineața ies în oraș

fum de țigară

[Monica Pester]

Magie?  De ce magie ? Iubirea nu e magica. 

Iubirea este esența esența vieții. E construcția și constructorul laolaltă. Este holograma Universului avand aceeasi consistenta, același curs, direcție și ritm, guvernate de aceleași legi. Pentŕu că ce este sus este și jos. Iar indumnezeirea, universalitatea se obțin prin iubire.

Eternitatea are amprenta magică a iubirii .

Iubirea èste TÒT !

Fără început și sfârșit. Fără umbre, fără griuri.

Iubirea  este aureola îngerilor și sfinților. Este linia continuă dintre vieți.  Ai calcat‐o, dispari . Și da, atunci dispare și magia.

Mulțumesc, Poete, câ nu⁶ģ ma lași să-mi abandonez memoria!

[Monica Pester]

O inseparabilă poveste de iubire al cărui nume ți-l poartă. 

. . .  sper să revin 

[Ada Nemescu]

Magia clipei dilatate până la punct.

Nu știu de ce, punctul mi se pare perfect. După el, magic, mereu începuturi.

aDa