Zumzăind,

umbra privea,

cufundată în gânduri,

fâşii de lumină

alunecând incontrolabil,

înghiţită de gura plină de sare

a ochilor împăienjeniţi…

de lacrimi.

Neguri se rostogoleau

într-o ceaţă a îndoielii

peste starea nefericită a minţii

de viaţa întunecată

şi pustie

tulburare tremurătoare

trezise văpaia stinsă

a focului vieţii.

Când nevolnic plâng

durerea şi fiece simţământ

închis în suflet,

o uşurare nesperată

îşi face loc

prin crăpătura-n

care să picur un strop

de-ncredere-n iubirea

timpului închinat

delirului şi amăgirii.

De o tristeţe nedefinită

fugeam din adâncul de nebunie

al dezamăgirii... în neliniştea mea.

Cu o teamă vagă,

viaţa încă

mai pulsa în mine

în trecătorul moment

al prezentului

ceas dulce

de nou

început de zi.

Mi-am pus stăvilar

şuvoiului fierbinte de lacrimi

pornite din adâncurile

nepătrunse ale agoniei,

din singurătatea bântuită de trecut.  

Aştept… licăririle de mâine.

Într-o viaţă searbădă

şi nădejdi spulberate,

nu făcusem decât

să aud,

să văd,

să mă mişc.

Am început să gândesc.

Neliniştea

cuprinsese bătaia inimii

răguşită

într-o îndrăzneală

plină de tristeţe,

să înăbuşe

un sunet tânguios

al ochilor ‘nsângeraţi

ce se roteau în orbite.

Născută

din dezamăgire

şi nerăbdare,

îmi împăienjeni ochii

o lacrimă.

Când amurgul

şi răsăritul de lună

s-au întâlnit

pe-o alee şerpuită,

păşeam peste

umbra-mi mişcătoare

temându-mă

să-ncep

să sângerez

înlăutrul meu.

Într-o aparentă letargie,

cu o judecată

prea amară şi seacă,

în perioade regulate

caleidoscopul mereu

schimbător al imaginaţiei,

ajută să acoperi

o clipă… goală.

În miezul zilei,

pe câmpul cu spini

se cufundă

în întunericul eclipsei

sorbind roua …

soarele.

Splendid delir

Într-un timp

Neliniştit

Şi fără viaţă

Al unei constrângeri...

Nemiloase.

Într-o

aparentă indiferenţă,

doar întunericul

pătrundea pe fereastră,

înceţoşând privirea.

Ipocrizie… de nepătruns.

Într-o vreme

umedă şi rece,

absorbit…

în contemplaţie,

focul mare

strălucea roşu…

şi luminos.

O respiram

să simt raţiunea

imboldului dispărut în neliniştea vechilor emoţii.

În vântul care adia uşor,

tânjeam după libertatea

ce părea… risipită.

În răsăritul întunecat,

o umbră fără formă

şi un abis fără fund, 

ceaţa-ngheţată sălăşluia

din orizontul ce-o mărginea

şi roua... căzuse.

Nu-mi puteam stăpâni tulburarea

lacrimilor mari şi fierbinţi

a amestecului de negrăită tristeţe.

Îmi scăldam obrajii-n

durerea de nesuportat.

Impalpabil principiu

al vieţii şi al gândirii.

Istovit de emoţie,

mi-am stăpânit agitaţia

cuvintelor revărsate

peste furia ce arsese

în sufletul meu.

Apele au rămas nemişcate

în natura imperfectă a omului.

Fruntea căpătase

o severitate împietrită

de nelinişte dureroasă

a lacrimilor ascunse

ce nu curg…