Sprijinindu-şi

în mâini capul,

căzu pe gânduri

cu ochii uscaţi

şi fierbinţi,

cuprins de dezgust,

simţind

viaţa perindându-se

ca o stafie rătăcită

cu braţele desfăcute

înspre soarele

amurgului prelins

spre noaptea

luminată de lună

într-o măreţie liniştită

în flori, în pietre

şi-n furtună…

Apar încetul cu încetul

stelele…

Totul curgea.

Din când în când

se auzea un foşnet

şi stelele îşi trimiteau

ultimele raze.

Zorii zilei se prelingeau

inundate de o lumină blândă.

Reflexele calde

răspândeau pace şi linişte.

Întunericul

se cuibărise în unghere

printre valuri de transpiraţie…,

respiraţia devenea

tot mai precipitată.

Fericire înlăcrimată…

De după nori,

luna se ivi, inundându-l

cu lumina sa lividă.

Îl asalta amintirea

sfâşiindu-i trupul străbătut

de o serie de umbre ce zburau.

Un amestec

din păcat, tristeţe şi nostalgie

într-o uşoară undă de împotrivire.

Ochii împroşcau scântei

şi se lăsau târâţi

de beţia momentului.

În reflexele roşietice

ale flăcărilor ce dansau,

umbrele se ghemuiseră în unghere.

O lacrimă mare

se prelinsese

peste beţia simţurilor.

Se aşternu tăcerea

peste rătăcirea

transpiraţiilor nocturne

tot mai abundente,

tânjind după lumină.

Razele soarelui

pătrundeau estompat

în realitatea cenuşie şi goală

inundată cu reflexe roşietice.

Se simţea

învăluit de eternitate

când ochii înfometaţi

trepidau pe undeva,

pe afară

şi pe buze

i se ivise

un zâmbet enigmatic

în străzile învăluite

în lumina înserării, cuprins

de o bucurie fierbinte

printre ultimele

raze.

Reflexe întunecate……

Nu putea savura înserarea

ce-şi trimitea solii.

Închise ochii

şi se lăsă dus

de reverii.

Despuiat în noapte

şi cu fruntea pleznind,

în el, urca un val fierbinte

ce se prelingea undeva

unde contururile

se învăpăiau

şi urmăreau mersul…

norilor pe cer.

În aerul curat

privind în gol,

râsul lui vibra 

ciudat.

Cuprins de o neobişnuită

linişte sufletească,

privirile-i aţintite

spre înserarea albăstruie,

tiveau cărările singurătăţii.

Dus pe gânduri,

întinse braţele

înspre orizonturi îndepărtate.

Pe buze-i miji un… surâs.

Sălăşluia în altă lume

învăluit de împăcarea blândă

a văii cufundate în umbrele înserării.

Pas cu pas…,

păşea încet, adâncit în gânduri

la sunetul din noapte

în propriul său ton,

dependent de el însuşi

cu simţirea lipsită de cuvinte

din liniştea profundă

când vânticelul de noapte

adia prin fereastra

luciului palid al lunii

din spatele bietei

amăgiri multicolore a…

Rămase cu ochii aţintiţi în gol,

unde umbre ale înserării

zumzăiau încet

prelingându-se în încăpere

ca licărul unei ploi de stele

în adierea plină de nostalgie,

străbătând străzile

cufundate în întuneric

ca un văl coborât

din cerul palid

în pâlpâirea lumânării,

întreruptă de furtunile

ce nu-l ocoleau.

Cu capul sprijinit în mâini,

faţa îi exprima o emoţie…

Am închis o clipă ochii,

să scornesc forme

în rotocoale albastre de fum,

când, cu o mângâiere blândă,

un fluid mi-a învăluit sufletul

cu un val de căldură

în liniştea aşternută peste gândirea crispată

de amurgul ce se reflecta în râu

cu un foşnet ireal

din sunetul îndepărtat al viitorului.

În străzile ce răsunau

de zgomotul paşilor minţii mele,

prin ferestruica ochilor,

un…

Râul murmurând,

se scurgea în ritm mai domol

peste oraşul învăluit în lumina asfinţitului

înnegrit de trecerea timpului

deasupra porţii late,

vestind parcă… eternitatea

puzderiei de oameni

ce se revărsau.

Sătul să tot apăs pedala timpului,

spălându-mi ideile păcătoase,

să vibreze am facut, corzi demult uitate.

Printre rotocoale de fum albăstrui,

urmăream cu privirea,

strada învăluită în lumina înserării

şi savuram îndoit atmosfera

ce arunca reflexe luminoase

din lampa cu umbre groteşti

peste goliciunea castă a norilor.

În veşnica lor mişcare

ca o reflecţie asupra ciudăţeniilor vieţii,

mă cutremuram

la adierea de vânt pe înserate

când, ca al frumosului apostol,

iubeam moartea, suferinţa,…

Ar

fi vrut

să-şi ia

inima în palme,

să nu-i mai simtă

bătăile zălude în piept.

Era sfârşitul sfârşitului

unui alt început…

Avea

chef să se mire

de raclajul

dintre el

şi el.

Nu stârnea nicio bănuială.

A făcut ştrengăreşte cu ochiul.

Îl

inundau

cuvintele-

alergau

într-o cursă disperată

pe distanţele ce se şterg

pe măsură ce se confundau

cu infinitul.

Cu efort silit

din ritualul unui scuipat

dintr-o inimă-ncercată,

locuia în frazele

cuvintelor amânate.

Stătea nemişcat

şi lăsa jocul

să meargă mai departe…

Chinuit

de emoţii contradictorii,

se ducea înapoi cu timpul

cu urechile şuierând

peste spătarul unui scaun

după ani de rătăcire

înainte de vreme.

Peste

nevoia

de identitate

în amănuntele

din viaţă,

cu lucruri

şi întâmplări

repetabile,

i se prelinsese

o lacrimă pe obraz

să nu pice în capcana confuziei…

Cu

ochii împăienjeniţi,

abia dacă se mai mişca

în decor.

Îşi scutura capul

ca şi cum

ar vrea să-şi facă

ordine

în el.