Îşi aminti

panica întipărită pe chip

refuzând să accepte realitatea...

după un moment de linişte stânjenitoare,

întunericul...

                      de culoare

fu cuprins de un vechi sentiment de satisfacţie

                                         a întrebărilor

care nu se mai terminau

faţa i se lumină într-un zâmbet

trăgând aer în piept.

Alergând ,

aduna

picături de ploaie

pe limbă

cu greu să-i scape

vorbele

clătinate din cap...

Cu mâinile

sprijinite pe umeri

şi ochii

adânciţi în fundul capului,

părea cuprins

de o nemişcare stranie.

Cuvintele

se întorceau asemenea

ecoului într-o peşteră...

Legănându-se cu gândul,

planta sămânţa îndoielii

lăsând emoţiile

să-i întunece mintea.

Vinovat ca păcatul,

trebuia să vadă

dincolo de ce se afla în faţa sa.

Cu o expresie încruntată,

nu ştia ce să simtă,

îşi alegea cuvintele...

Era

o tăcere

ameninţătoare,

părea

că umple golurile

unui izvor

de îndoială.

Murea

cu fiece

secundă

care trecea...

Inspirând aerul

într-un sunet de sufocare,

a rupt tăcerea...

Nu putea să scape

de propriile gânduri,

stătea în aerul rece

perfect conştient

de inevitabil.

Rămas

cu privirea pironită

pe umerii

ce se mişcau ritmic

şi pe vorbele

ce-i izvorau din gură,

simţea că s-a întors

la viaţă...

Cu o umbră

de suferinţă

întipărită pe faţă,

alinarea

izvora dinlăuntru

ca un glob străveziu,

simţea cum îşi aude

pulsul în privire...

Zâmbind

în sinea lui,

se îndrepta înapoi

în momentele de realism

şi simţea

cum se încălzeşte

pe dinăuntru...

Norul

de nelinişte

se condensa în frustrare.

Îşi sprijinea

capul în mâini,

zâmbind,

văzându-şi eforturile ochilor

ce priveau,

concentraţi,

figura în care se citea

încrederea.

Sub influenţa

tensiunii,

asculta şuvoiul de cuvinte,

simţindu-se singur,

într-un fel romantic

cu ochii

încreţiţi la colţuri,

concentraţi,

când asculta

mărturisiri ce veneau

mult prea repede

să verifice

dacă sentimentul de linişte

era tot acolo,

să-l rânduiască

şi să-l pună

sub semnul întrebării.

În rătăcirea minţii

trăgea adânc aer în piept

urmărindu-şi umbra

cum luneca pe lângă el.

Orele se târau cu viteza melcului,

i se părea că zorii

nu aveau să mai vină niciodată.

Când durerea şi spaima

i-au invadat inima, încerca

să-şi imprime în memorie

(că) opusul morţii

este dragostea.

Cu o durere fioroasă

ce-i strângea craniul,

descria în aer

cercuri nefiresc de ample.

A întors spatele

înainte să poată vedea

zbuciumul dinlăuntrul ochilor

cu umbrele ce se lungeau

şi timpul

topit în neant.

Cu ochii pironiţi în umbre,

se sfârşea într-un ritm alert.

Zăcea ghemuit

cu genunchii la piept

şi braţele în jurul trupului.

Cu faţa tensionată

într-o grimasă de spaimă,

maxilarele atârnau

şi ochii

i se rostogoleau sub pleoape.

S-a închis în sine.

Îşi consumase furia

în tăcere.