Mi-e atât de foame

de un somn încât îmi vine

să mă culc pe urechea lui.

Deodată

respiraţia mi s-a oprit,

patima obsedantă

a trăirii clipei din urmă

a dispărut,

o priveam nedumerit

fără a-mi putea opri...

artificiala trăire.

Rapid

şi trenul fuge

departe,

în zare o dâră de fum:

e viaţa... s-a dus.

Mi-e teamă

de bătaia pendulei mari

ca pasul necunoscutului

ce merge mereu,

aproape,

în urma mea... timpul.

Am plâns,

În noapte

Multe lacrimi s-au scurs…

În adânci tăceri

Şi dureri

Cad în pustiu de ape

Peste valuri mărunte

Şi-mi aduc aminte

De tăcerile scurse…

În lacrimi,

În noapte,

În zări ascunse.

Din vorbe înălţând poteci de fum

Prin ochii duşi ai zilei către noapte

Pe valuri, pământul meu se aprinde

Şi se preface-n scrum.

În calea mea, căzând de-a curmeziş

O linişte mă cheamă şi alta mă alungă…

Durere roşie-n asfinţit

De răsărit plin de… furtună.

Iubire-

oază de vis

ademenind

tinere suflete

obosite.

Iubire-

un fals paradis

ademenind

crude vârste

învinse

Iubire!?...

Sub biciul

tăcerii

de carne şi sânge,

ochiul meu te vede

printr-un gând

în hăul meu:

stăpână-mi eşti pe timp,

am obosit.

Sub biciul tăcerii de carne şi sânge

Ochiul meu te vede printr-un gând.

Eu nu mai plec din mine-n altă toamnă

Căci obosit mă simt de mine însumi,

Pe timpul meu de zbor te las stăpână

Şi pe clipa ce ne-ntoarce-n rădăcini.

În curgerea spre soare imaginând un drum

În hăul meu de dincolo de creste

Călătorindu-mi gândul prin văile de fum

Din noapte înspre ziuă să mă…

                        Înainte

                        totul era timp,

                        zbura în lung şi-n lat

                        fără teamă

                        că poate, într-o zi

                        se va găsi cineva

                        să-l închidă într-o clepsidră.

                        Acum

                        totul este…

Acum vreme de ceva ani

Am înfăptuit crima de-a mă naşte...

Aştept verdictul

Tribunalului adoptiv.

E linişte-n sală.

Sentinţa: condamnat

La urmărire generală pe viaţă!

Şi deodată, în spatele meu

Apare ea şoptindu-mi

Într-un colţ de pantof:

Învaţă să mă porţi cu tine,

Să mă uiţi

Şi-ai să vezi ca n-o să simţi

Sentinţa...

Cărării mele în spate.…

Cu gândul

de a-mi revedea viaţa,

mi-am luat albumul din raft:

pagini goale

se perindau prin faţă,

arătându-mi... netrăirea.

                      Amprentele lăsate

                      între păcat

                      şi rugăciune

                      mă împresoară

                      arzând tăcerile

                      unui trup mai larg

                      în care voi încăpea

                      cu semne de cuie

                      cuminţi

                      la vama durerii.…

Când pleci sunt mai sărac

şi drumul meu se termină

cu vocile de dincolo...

Când vin spre tine, curg.

Timpul fără tine e fluviu fără vad,

eu te măsor cu fiecare val.                              

Sunt mut,

şi-n aerul cu îngeri de-mprumut

strig. Un glas fără cuvânt.

Adorm

adulmecând

foşnetul galben al toamnei

întins

sub covorul frunzelor

cu gândul obosit

casc...

Timpul a trecut

peste mine.

Straniu gând

s-a pierdut

printre rânduri,

iar eu

mi-am pierdut

degetele

în sângele timp

izvorât peste

tocul minţii

ce-l putea scrie.

Nu mai am timp,

din mine, s-a scurs.

Acum iau o pauză.

Dar... mă-ntorc.

Nori îngrămădiţi pe boltă.

Le asculta glasul

plutind în aer.

O imagine tulbure

se strecura,

se înfiripa în memoria

din lumina palidă de iarnă

bolborosind fără efort cuvinte

în senzaţia pe care i-o dădea

trecerea anotimpurilor.

Adânc în noapte,

ecoul paşilor săi,

răsunau.

Un fior puternic

îi scutura convulsiv trupul

până la călcâie.

Cu chipul ca de piatră,

umbla cu degetele prin fumul de ţigară

şi glacial,

cu ochii voalaţi,

fulgera plopii aliniaţi

de ambele părţi ale drumului său.