Moduri de expunere

[Ion Lazăr da Coza]

Moduri de expunere

(scurtă incursiune)

 

 

           Descrierea – Este un mod de expunere prin care scriitorul prezintă în amănuntele lor specifice şi impresionabile un colţ din natură (peisaj), un obiect, un fenomen, o fiinţă, chipul unui om, un mediu social, o stare sufletească. Într-o descriere literară, în proză sau în versuri, pe lângă prezentarea unor elemente definitorii pentru obiectul descrierii, scriitorul dă glas şi sentimentelor declanşate în sufletul său de contemplarea obiectului descris (uimire, încântare, bucurie, spaima etc.). Există opere literare construite exclusiv prin apelul la descriere, ca mod de expunere, cum sunt, de exemplu, pastelurile. Alteori, descrierea apare în cadrul naraţiunii, atunci când scriitorul descrie personaje, realizând portrete.

 

            Naraţiunea – este o relatare a unor întâmplări într-o ascensiune de momente. Naraţiunea este modul caracteristic al epicului. Autorul povesteşte fapte şi întâmplări prezentate într-un loc şi un timp determinate. Toate aceste întâmplări dintr-o naraţiune, legate de personaje, formează acţiunea. La acţiune, participă personajele literare, care pot fi oameni, dar şi plante, animale, sau lucruri animate de autor (ca în basme, legende sau fabule). De regulă, naraţiunile prezintă întâmplări din viaţa oamenilor, acele întâmplări prin care scriitorul defineşte firea, caracterul, felul de a fi al personajului literar sau, atunci când apar personaje colective, modul de viaţă al societăţii omeneşti, într-o anume epocă. Printre speciile genului epic care au ca mod de expunere naraţiunea, se numără: basmul, legenda, povestea, balada, fabula, schiţa, nuvela, romanul, poemul eroic.

 

         Dialogul – Este modul de expunere prin care se reproduce, în vorbire directă, conversaţia dintre personaje. Este mijlocul prin care autorul face personajele să vorbească, dezvăluindu-şi, astfel, psihologia şi mobilurile acţiunii şi atitudinilor adoptate. Există opere literare în care se foloseşte în întregime, ca mod de expunere, dialogul.

           Acestea sunt speciile genului dramatic: comedia, drama sau tragedia. În astfel de opere literare, în loc să povestească faptele şi întâmplările, scriitorul pune personajele să vorbească, să se mişte şi să gândească, în faţa spectatorilor, pe o scenă, ca în realitate.

           Există şi un dialog interior, care reproduce replicile pe care le schimbă cu sine însuşi un personaj literar. Recurgând la aceasta modalitate, scriitorul prezintă contradicţiile psihologice puternice ale personajului respectiv, punându-se mai acut în lumină conflictul psihologic, nehotărârea sau şovăiala personajului în situaţii dilematice, precum şi alte trăsături de caracter.

 

                                Surse: Internet, DEX, Etc.

[Elena Mititelu]

Mulțumesc, da Coza, pentru informațiile prețioase!

Mi-ai dat prilejul să fac și eu o incursiune!

Cu mare drag!!