Gina Zaharia e un nume des întâlnit în lumea literară virtuală dar şi în cea editorială. Ea a semnat deja câteva cărţi de poezie şi proză de mare succes. Este, de asemenea, inclusă în multe antologii literare şi laureată a nenumărate concursuri de gen. Într-o societate normală cât de cât, la uşa ei ar trebui să aştepte zilnic doi-trei agenţi literari cu contracte gata semnate cu cele mai celebre edituri… Trăind în România de azi, unde intelectualii şi oamenii de cultură sunt exilabili dacă-şi fac simţită prezenţa, ea, ca orice creator, trebuie să se căciulească în faţa potenţialilor sponsori pentru a-şi vedea cuvântul tipărit. Ca un paliativ, noi, o parte din prietenii de pe acest forum, i-am pregătit o surpriză, realizându-i această carte online – Rouă printre luceferi – de care sperăm se să bucure cât mai multă lume.

 

            Open publication - Free publishing - More gina zaharia

 

Vizualizări: 438

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Nu știu, nu știu, mi-au împietrit cuvintele în brațele unei surprize de proporții! Când tehnoredactam o carte, îmi imaginam scânteia din privirea autorului în momentul în care o va deschide. Apoi îl imaginam privindu-se în cuvinte ca-ntr-o oglindă și îmbrățișându-le cu dragoste. Erau ale lui, izvor din suflet... Niciodată însă nu m-am gândit la mine.

În clipa asta alerg prin câmpii nesfârșite. Peste tot sunt luceferi și rouă. Datorită vouă, prieteni minunați: Vasilisia Lazăr, Mihaela Popa, Sofia Sincă, Maria Ileana Belean, Mihai Cătrună, Ion Lazăr da Coza.

Vă mulțumesc și vă îmbrățișez cu inima întreagă!

Mi-ați dăruit clipe magice!

A voastră,

gina zaharia

Gina, vezi ce păţeşti dacă sapi groapa altuia?!...

Te îmbrăţişăm cu toată dragostea!

Multe, multe felicitări!

da Coza

Da Coza, sunteți o comoară la inima omului!!!! Această zi are veșminte superbe!

Mulțumesc de mii de ori! Cât de bogată sunt că vă am!

Ion Lazăr da Coza a spus :

Gina, vezi ce păţeşti dacă sapi groapa altuia?!...

Te îmbrăţişăm cu toată dragostea!

Multe, multe felicitări!

da Coza

Si eu imi imaginam cum o sa reactionezi tu, care chiar nu aveai nici o banuiala, tare mult mi-ar fi placut sa te vad cum alergi cu fericirea atarnata de fiecare rasuflare, fericire care sa te urmareasca in fiecare clipa a vietii, sa fii fericita si mereu inconjurata de oameni frumosi...te iubim multtttt

Dacă cineva ar fi meritat o carte pe acest site, pe internet, de fapt, aceea eşti tu Gina Zaharia.

Bucură-te în rând cu mine, cu noi că străluceşti la frontispiciu cu acest volum, care cuprinde un număr minuscul dintre poeziile tale, iar supriza împarte-o. Şi pentru mine este aceeaşi.

Cu deosebită consideraţie, Sofy!

Foarte frumos gestul si cartea deasemenea! Felicitari!

Felicitări, Gina, poezia ta ne încălzește sufletul!

Și felicitări celor care s-au gândit și au realizat această „surpriză”.

                Felicitări, Gina! Mă bucur că am putut să-ţi facem această bucurie. Meriţi mult mai mult. Cunoscându-ţi modestia şi altruismul, ştiam că nu te vei gândi la tine poate niciodată, că mereu vei lua în calcul pe alţii, de aceea trebuia să facem noi asta. Îmi place cartea, e superbă. Şi titlul, şi coperta, şi conţinutul. Când o să vreau să aflu o stare de bine, am s-o deschid. Roua îmi va potoli setea de frumos, iar luceferii îmi vor lumina calea.

                 Toată preţuirea mea,

Daca fericirea ar semana cu un buchet de trandafiri, atunci ai primi in fiecare zi de la mine acest buchet, ti-as bate cu gandul la usa sufletului si as ingenunchia pana deschizi lasand loc privirilor tale sa treaca dincolo de mine ca un zbor de pasari spre un soare rasare, ma voi ridica pana la nivelul unui suras si ti-as multumi ca existi si scrii atat de frumos. Te felicit cu inima si te sarut cu sufletul !

Iti doresc tot binele din lume si curata lui oglinda in care sa-ti privesti implinirile !

Cu drag si iubire !

Felicitări! Un titlu bine ales... tu, Gina, eşti roua.

Un gest de o inegalabila frumusete! Oricum, Gina merita asa ceva. Bucurati-va cu totii ca o parte din poemele Ginei pot fi lecturate intr-o carte atat de frumoasa si eleganta!

Felicitari tuturor!

Imbratisari, femeie frumoasa:)

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 600 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Patima poeziei a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Tudor Cicu a postat o discuţie
cu 5 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Florile cerului a utilizatorului Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iertare a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 13 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timpul a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 13 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Uneori a utilizatorului Horlaci Mitica
cu 14 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iertare a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Iubito, a-nflorit laleaua a lui Stanescu Valentin
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Bucurie (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Evadare din mine a lui Monica Pester
cu 22 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ambrozia a utilizatorului Rotariu Dorel
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Răsărit de gânduri a lui Denisa Curea-Popa
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Bucurie (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Amanda Spulber îi place postarea pe blog Datoare ploii a lui Ada Nemescu
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Iubito, a-nflorit laleaua a lui Stanescu Valentin
ieri
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Resimt nemărginirea a lui Corneliu Neagu
ieri
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Timpul a lui C.Titi Nechita
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor