Forumul ÎNSEMNE CULTURALE va fi gazda acestui fenomen artistic demarat de poeta Gina Zaharia şi pictorul Mihai Cătrună. El reprezintă o simbioză între poezie şi pictură. Proiectul se desfăşoară pe blog, aici fiind adus doar conţinutul care va apărea în carte. Aşteptăm cu nerăbdare ca această bijuterie să prindă contur sub ochii noştri şi le urăm succes protagoniştilor!
POEZIE - GINA ZAHARIA
PICTURĂ - MIHAI CĂTRUNĂ
rouă printre luceferi
te-ai născut rouă printre luceferi
inimă
la pas cu cerul tău
armura-ţi încătuşează cascadele
de teamă să nu le piardă
în clepsidră
pe file senine se înalţă stânci
cu parfum de sare
lacuri în palmele cărora
înfloresc torţe de veghe
în ochi de vultur ai prins săgeţi
cu iz de nord
în timp ce dincolo de orizonturi
trimiteai scrisoare îngerilor
să nu-ţi ardă aripa
în care-ţi păstrezi comoara
albastrului intens
aşadar te-ai născut adevăr
cu braţe de zori
de luni până duminică
şi încă o veşnicie
când m-am trezit
o furtună îmi furase inima
pe un bulgăre de sare
m-am ascuns într-un portret
am trecut prin fereastra dinspre lacuri
eram amândoi pe un bulgăre de sare
cu inimă de pasăre
pe umerii goi
o eșarfă din frunze de stejar
ne legăna gândurile
gustam din florile timpului
și-mi spuneai cât de străină sunt
în haina ploilor
împărțeam pe din două
culorile tari
și învățam poeme despre rădăcini și cer
paharul din care sorbeam liniștea
se adâncea în secretul râului
din muguri de suflet
se făcea dimineață
în privirile mele
și-n toamnă de credință mă-mbrăcai
doar vântul mai pierdea câte-o filă
adormindu-mi visele...
lacrima ca o sete netrăită
de rele mă ferești când mâinile noastre
pier într-o atingere nepământeană?
lasă-mă lângă țărm
drumul de corali duce spre tine
nu zidesc nimic fără să ating cerul
fără ca brațele tale să mă strângă dincolo de lună
împlinesc visul fărădelegilor
pe bolta unei peșteri de vară
ai fost nebun să crezi că inima ta
e trează
zăcea într-un sanatoriu de lumini
la capătul pământului
și-ți era foame și mă strigai
și-ți rămăsese timpul într-un colț ornat
cu umbrele noastre
e ziua clepsidrelor goale
umple-le
petalele iubirii întorc calendarele
lângă un pian odihnit
în iarba-dorului se revendică verdele
vulturii dorm
într-o ploaie otrăvită
nu-i așa că-n ochii tăi îmi porți lacrima
ca o sete netrăită?
A veșniciei tale răsfățată doamnă...
Sosirea mea ar fi adus pe-o rugă
Holde rămase-n câmpuri neculese,
Aș fi venit dar aș fi pus pe fugă
Atâtea zvonuri despre lacrimi șterse.
Tu știi că am rămas la poarta mare
Pe rug de zori cu straie de cuvânt,
O stea ce plânge seara-n depărtare
Și-ți cade-n brațe ca un fir de vânt.
Te-am mângâiat cu timpul meu alene,
Ți-am prins tăcerea-n ziduri de lumină,
Am pus credința-n focul fără lemne
Și-am alungat ninsoarea cu furtună.
O clipă am fost tu, numai o clipă,
Era așa devreme și târziu...
Simțeam o rană verde pe-o aripă
Și tare aș fi vrut atunci să-ți fiu
Tot ce-ai visat pe margine de ape
Și ai cuprins în nostalgii de toamnă,
Dar mă semnez cu trecerea pe șoapte:
A veșniciei tale răsfățată doamnă...
Din inima mesagerului
La porțile sufletului
s-a aprins umbra unui mesager,
mi-a spus că marea e singură
iar liniştea-i împărţită în vitralii de gânduri
şi pereţi de lut.
În scorbura unei idei -
o masă de scris
şi o năframă pe care alunecau stelele,
suspină;
le recunosc, le-am strâns în pumnul meu
cu patima dintre stânci şi izvoare
când am îngropat oceanul culorilor
în nisipuri.
N-am sigilii la porţi,
umbrele pot frânge crengile senine
dar mi-am sculptat din timp
un surâs
între doi paşi,
peste umăr văd marea dansând
în lumină,
îmbrăţişând cerul…
Spre apus se adună ploile
în ochii de trecător fără perelină,
vârstele viselor sunt scrise pe aleile zorilor
ca un recensământ al sufletului.
Într-o zi, păsări ascunse-n cascade
vor răspândi zborul uitat în acel templu
cu pereţi de cerneală;
vor fi martori
când inima-şi va dezbrăca parfumul
pe aleile singuratice
din inima mesagerului.
Busuioc de zori
mă voi preface în scoică pentru o noapte
am auzit că ţărmul tău nu are felinar
nici iluzii dezlănţuite
în sunete sparte pe stânci adormite
mă voi furişa în tăcerea valului orb
scrisă pe sâmburi de timp
îi cunosc farmecul
e mirajul cetăților dintre nori
are filele roase de nelinişte
şi un nume profund
la miezul nopţii îmi voi rosti rugăciunea
zidită în mine
apoi voi continua să învăţ
jocul de fluturi pe câmpiile polare
doar vuietul va veghea răsăritul
într-o simfonie fără cuvinte
dintre toate perlele ai ales busuiocul de zori
Pas de dor
Vin pe drumul cu patru fântâni,
aşteaptă-mă la fereastra verii
şi aşterne-mi masa din faguri de gând,
sunt mai flămândă decât călătorul fără identitate
îngenuncheat în ruga duminicilor.
Învaţă-mă să descopăr zborul ciocârliei
şi să-l îmbrac în fiinţa mea,
îţi voi mărturisi un secret
despre completarea sinelui
şi despre mersul pe diagonala inimii
spre toamnă.
De voi adormi pe surâsul tău
dă fiecărei respiraţii un sens
şi aşează-mi visul pe drumul iernii,
mă voi regăsi în privirea cerului
şi voi fi pas de dor.
Dincolo de alb
primăvara îți va re-șopti numele.
Călător pe-o margine de clipă
Era un pas pe-o vreme oarecare,
Avea un ţel şi-un semn de întrebare,
Mergea ades pe drumul soarelui
Şi nu-şi spunea adresa, nimănui.
Pe umeri purta colivia lumii
Şi se-mbăta cu strălucirea lunii,
Când vântului pe lacrimi îi scria
Secunda-n timp de-argint încremenea.
Se tot punea un preţ pe chipul lui
Fiindcă ştia pecetea codrului,
Strângea comori de vise şi izvoare
Și flacăra luminii spre vărsare.
Rotea în mâinile de ceară albă
Un continent cu amăgiri de salbă,
Şi răsfira, pe drum de vreme bună,
Ocean de zori cu raze în furtună.
Făcuse râu pe talpa cerului
Din dor cărunt şi floarea lacului,
Apoi rupea frânturi adevărate
Şi le-mpărţea în gânduri luminate.
Adesea l-am simţit în umbra mea,
Nisip uscat din valuri aduna,
Mergea încet şi parcă-mprumutase
Tot universul clipei de mătase.
De-atunci îl ştiu în zborul de risipă;
El, călător pe margine de clipă,
Cu zâmbetul pierdut între silabe -
Un nume de tipar și perle albe!
Spre alt fulger
Amesteci sarea cu marmura
pe care au sfâșiat-o copitele uimirilor
și-mi trimiți un fir de iarbă
să mă-nvețe cum să mă supun vântului
într-o convenție de iarnă.
Mă aștepți pe prispa risipirilor,
ai împrumutat blândețea lunii,
secunda scânteiază
(târziu să aprindă stejarii obosiți
în poemul nescris)
și parcă se zăresc orașele cioplite
în forfota brațelor întinse.
Nu, nu ești tu,
e alunecarea prin stepa
surprinzător de străină, cu mănuși de sârmă
și ceai cald peste aceiași aburi flămânzi;
zău că te-aș crede
când te recomanzi simplu:
gala altor tăceri,
dacă n-ar trece instantaneu
un vultur întârziat pe coamele viselor
spre alt fulger.
Într-o schiță de sare
Am fi ajuns căutători de comori pe oglinzi,
poate pescari de nimicuri, cerșetori de ninsori,
am fi plâns într-un templu mereu rătăcit
între două plecări,
ne-am fi scrijilit nopțile și așa peticite,
am fi strâns între ziduri un hohot de dor,
cât de ușor, cât de greu ne-ar fi fost
printre lanțuri de zbor?!
Dar ne-am înecat într-un iaz de culori,
tu erai prea albastru, eu - un creion obosit,
într-o schiță de sare;
șapte zile am încercat să-mpletim un izvor
dar săgeți de rugină își scriau un destin
spre vărsare.
Încolțeau vulcani prin deșertul de zori, mi-era teamă
că lumini cu brațe de fier
vor încerca să ne zidească-ntre sfere;
îți scriam cu scântei de mister
elegii fără număr
îngropate-n tăcere -
îmbrățișări alb-sălbatic, prizoniere ucise
în grote aprinse
și-n cetăți efemere.
să plouă pe umerii goi
îți port cămașa pe care ai țesut câmpurile
abia a înflorit
e sălbatică și interesantă
cu fiecare petală ce adoarme
la pieptul meu
când spectacolul se odihnește în undele
pornite să cuprindă
noblețea pe cerul așteptărilor
am descântat-o la marginea unui râu
să fi văzut cum amestecam cuvintele
într-un joc nebunesc
din care nu înțelegeam mai nimic
fiindcă luna îți tot plimba ochii pe tulpinile serii
și le scrijilea cu numele meu
întreg și bolduit
nu era magie ci setea desprinsă din dorința
de a te deruta
astfel încât să nu-ți croiești drum
prin troienele cosașilor
recuperatorii de culori s-au trezit
negustori la margine de cer
unde iscoadele împart răsplata norilor
să plouă pe umerii goi
vei fi dirijor de concerte fără sfârșit
în zodia mea
Femeia – simfonie de lumină
Eşti o simfonie-lumină, femeie,
mi-a şoptit un înger,
lasă visele să-ţi sărute tălpile goale
cu muguri din holdele primăverii,
încă mai culegi zborul
din legendele
în care ţi-ai păstrat idealul.
Glasul acela avea nuanţe
de verde şi albastru
şi emoţii deschise la o filă devreme,
îi simţeam pulsul şi credinţa
în braţul stâng
delimitând continente în care inima
îşi trimitea razele
spre răsăritul aşteptărilor.
Atunci am ştiut că primăvara
este un colţ din mine
în picturile vieţii,
aşadar mă voi înrăma în cântec
şi voi duce simfonia luminii spre stele;
din boabe de nectar
voi face denii de suflet…
visul-trandafir
chiar dacă îngerii erau de pază
te-aș fi lăsat să pleci pe-aceeași rază
și m-am ascuns în ochii nemuririi
plângeam și eu
plângeau toți trandafirii
aș fi venit spre ultima cetate
dar se făcea un drum foarte departe
și joc de umbre parcă se făcea
sub talpa mea
pământu-se-odihnea
aș fi venit dar sigur m-ar fi ros
un timp de ger
iar zborul nostru secetos
s-ar fi zdrobit
de-un colț de cer
……………
și-ai înflorit tăcut pe-un singur fir
în crezul meu
tu visul-trandafir
ai înflorit și nici măcar nu știi
că îmi lipsești cât două dinastii
La o zodie distanță
Pustincul de niciunde își așează culorile
în cochilii de zori
aruncă o mie de stele în mare,
ridică un țărm pe verticală
și fiindcă umbrele cresc mai înalte cu un ceas,
porneşte în pelerinaj
spre miezul neîntâmplărilor.
E vremea descântecelor din esenţă de viori, spune,
cu privirea lacomă de linişte…
Cândva şi-a găsit paşii franjuraţi în zile flămânde,
i-a ţesut în simboluri
dar i-a lăsat, la o zodie distanţă,
hrană în trupul iubirii.
Astăzi ştie că în adâncul mării
lumina e mult mai vie
decât busola în care gerul îşi ascundea hainele
spre deruta gândului
încătuşat în alb.
Va înnopta în scorbura nordului
cât să-și răspundă inimii la câteva ace
apoi va urca scările după parfumul neliniștii.
Rătăcirea e temă pentru scânteia
de care vor fugi valurile.
Merinde pentru suflet
Ți-am adus merinde pentru suflet
arse în vreascuri de ceară,
le-am găsit pribegind
într-un târg de valori,
mă strigau repetat, cu blândețe
și trimiteau soli să descopere
cât de înalte sunt zidurile
pe care urcă magia.
Ai putea spune că-s descântece
la temelia vechilor cetăți,
nu te teme, am aflat că doar o parte din ele
au otrava iubirii,
am gustat-o cândva într-o grotă cu pereți de sticlă
și acoperiș de cântec
și crede-mă, aș muri în fiecare dimineață
să știu că renasc în pulsul
nemăsurat în cuvinte.
Și pentru că fluturii nu rezistă
în tablourile reci,
am trasat hotare pe talerul inimii;
ți-e cunoscut drumul prin cercuri de foc,
zăbovește cât vrei, acele ceasornicului
au amețit deja;
vezi? ți-am vândut efectul curajului
de-a măsura nemărginirea!
Acum știi că ți-e foame?
versuri de hârtie
te-ai îmbătat cu lacrima
unei păsări oarbe
ai vrut să fiu tu
într-o oglindă fantastică
din care au evadat cuvintele
așează-ți ochelarii pe inimă
citește
te-ai hrănit cu mine
pe trupul unei zile de hibernare
tandreţea înfășura lumina
din coasta lui Adam
ai trimis pe vânt
cu identitate necunoscută
coloana sonoră a dragostei
prin busuioc violet
și repetai întruna că-s a ta
mi-ai scris versuri de hârtie
pe umerii magicianului dispărut
în timpul unui exerciţiu
de sunet
le-am primit cu zborul de dimineață
de-atunci
fiecare zvon e un pas de tine
Autograf pe-o ramură verticală
Nu, nu ţi-am spus toate cuvintele,
mai aveam câteva
păstrate pentru ziua în care
îmi vei fi cunoscut cântecul inimii;
am început să le uit,
s-au amestecat între ele
iar sunetele principale au făcut
pârtii de dor
prin nămeţii timpului.
Nu, nu ţi-am făcut portretul stărilor,
mai aveam o pânză de suflet
care aştepta esenţa culorilor;
nu înţelegeam de ce
autograful tău
îmi încleşta simţurile
şi-mi devenea ramură verticală.
Într-o zi îţi voi număra gândurile
şi le voi îmbrăca în flori de lună;
vor fi alfabetul pictat
pe tâmplele nopţilor.
Îţi voi da, în schimb, tabloul cu două porți
care se caută în lumină...
coroana cu petale de piatră
m-am trezit într-o enigmă
venită din nopţi polare -
ghem de foc prin anotimpuri încălzite la piept
într-o mână aveam undele lacurilor
pe umeri aroma darurilor salbatice
și câteva fulgere răvăşite
conuri de gând culegeau rădăcini
din care făceam leacuri amare
nicăieri fereastra aceea nu mai sălăşluise atâtea vremuri
se furişa în cupe
cu scântei de secunde
care fixau din când în când coroana de piatră
aveam degetele prinse în condeiul de stări
am rugat vraja să mă deseneze gând
m-a fotografiat culoare
am rugat vântul să mă aştearnă nisip
mi-a dat o galaxie de adieri
am rugat iubirea să-mi citească un crez
dar m-a transformat
într-un citat nedefinit
lângă mine vesnicia împletea o șoaptă…
trec azi si apar mâine
(n-ai cum să mă vezi)
azi ești în multe sunete
evadezi
într-un oraș boem
pornești odată cu avalanșele soarelui
pe secetă
porți o legătură de chei
și câțiva centimetri de pace
în umbra ta se cuceresc viori
rănite
războaiele anotimpurilor în care nu s-a scris
despre valsuri
și-au dat demisia
în zori
acum pot să merg prin descântec
sunt păpădia
învățată să rodească dincolo de ziduri
trec azi și apar mâine
portret pe diagonala unui zbor autentic
n-ai cum să mă vezi
câteodată sunt numai în tine
îmbraci haina pe dos
pasărea spin zvâcnește mereu mai intens
inconfundabil în pieptul tău
coboară seara
atunci îmi răsucești tăcerea spre răsărit
fantoma ta știe că port două chipuri
unul în lanțuri
altul pe cer
Din cer până-n pământ
Sunt pas în reveria din templul unui val,
Sirenele de toamnă se pregătesc de bal,
De veghe-ţi stau alături, pe ramul înflorit
Și-n vis cu nemurirea pornesc spre răsărit.
Te ştiu în stâncă vie, cinezi cu flori de lună,
Voi locui în tine, prin ploi și vreme bună,
Tu mă primeşti legendă, eu vin fuior de clipă,
Mă sorbi în rătăcire, ţi-e frică de risipă.
Pe-o toamnă de cuvinte, pe-o oază-feerie,
Stă setea colorată în colţ de-mpărăţie;
Tăcuţi ne înţelegem, ciocnim o cupă fină -
Nectar de valuri oarbe furate din lumină.
Mă vezi cu ochi de rouă, ce poate fi mai sfânt
Decât să legi iubirea cu tainic legământ?
Am inventat în grabă un anotimp de dor,
E-a toamnei simfonie ce arde-ntr-un izvor.
Ne regăsim, ne pierdem, noi, muritori de rând,
Prin sensuri înrobite trec stările cântând;
Tu eşti pescar de mine, eu nufăr sunt de vânt
Şi înfloresc în tine din cer până-n pământ.
Pe bolta serii noastre curg litere-n izvoare,
Protagonişti de-ntinderi purtăm în noi cărare,
M-am colorat vitraliu, te port în zbor sihastru,
In anotimpul nostru îți scriu un gând albastru:
Spune-mi, iubitule, ştii,
de ce toate frunzele mor
în vals de tristeţe şi dor
a toamnă ?
Ascultă iubite-un cuvânt
rămas de la vremuri apuse,
silabele toate sunt plânse
a toamnă ...
Priveşte iubitule, crezi
că fluturii urcă în zbor
şi pier de durere-ntr-un nor
de toamnă ?
Vorbeşte-mi cu drag despre noi,
de vraja iubirii pe munţi,
cu stele în suflet să-mi cânţi
poveste de toamnă...
șttt! trubadurul de veghe testează notele
goneai prin noapte
cai nedresați dezbrăcau pe rând fracuri
la fiecare intersecție
ocoleai vidul
să nu provoci instantaneu incendii lângă fântâna
pe care o tot revendici
de când s-au logodit ploile
în lumină
șttt! trubadurul de veghe testează notele
câte lire ai dat acestei nopți să-și întindă hamurile
peste sufletul cascadelor?
la rândul ei nimfa caută râsul zglobiu
de unde a început mersul pe jos
prin inima ta
să nu-l întemnițeze cocorii
când vor trece să împartă săgețile
pe alte legende
(între timp văzduhul cerne diamante neşlefuite
pe care un meşter
le transferă pe degetul unei naiade
apoi ciopleşte liniştea după chipul meu)
într-un colț de dor
cineva toarnă vin peste paragrafele principale
(a se bea noaptea)
apoi își sculptează autobiografia
preferă caracterele mari
a uitat să mai respire
sigur ți-a încredințat acest drept
câte scântei pe secundă
ai înregistrat de când am orbit?
îți împrumut ochii mei
ți-am vândut ochelarii
erau mascota unei magii
pe sunetele vântului
lasă
îți împrumut ochii mei
te-au adus la ruga de gală
în cămașa dorului
orbește-i
nu te îndoi
sunt cu două săgeți mai mari
și cu o înțelegere mai la dreapta
prin ei trec șerpi
câteva procente de curaj
dialoguri de tăceri (taine de elită!)
promisiuni în falduri de spini
ar mai fi templul îngenuncherilor
neliniștea de dincolo de ape
și sărutul pe colțul stelelor
(l-ai primit?)
restul e nesfârșire
nu te teme
vei adormi îndrăgostit
și te vei trezi trădător de elită
De ce mă privești cu ochii de mâine,
ecou de rubin?
Pianul în care mi-ai încătușat cugetul
cântă în adâncuri,
acolo e un veac de nesomn
pe acropola inimii.
Învățasem să înot la marginea oceanului,
dirijorul de valuri era implicat
într-o altă reprezentație,
aveam luna pe umeri
o dată, de doua, de o mie de ori…
Te-am zărit pe cel mai înalt val,
mult prea târziu,
evadasem în tine,
la țărmuri ancorau nave,
toate îmi aduceau același pian
de pretutindeni.
Îți amintești? îmi spuneai,
sculptează-mi inima în flori de timp
apoi dă-i drumul să zboare cu noi -
e motto-ul de la reverul clipelor,
singurul care trece
praguri abstracte.
Ascultă! Se cântă sonetul de grație…
Cuvinte cheie :
Felicitări, pentru această frumoasă iniţiativă!
Spor in realizarea proiectului.
Mulțumim! Printre culori, poteci de gânduri...
Victor Burde a spus :
Felicitări, pentru această frumoasă iniţiativă!
Mulțumim, Ioana, pentru trecerea ta prin reveria culorilor.
Cu prietenie,
zadic ioana a spus :
Spor in realizarea proiectului.
am venit, admirat si sa va felicit...cu drag
Mulțumim, Mihaela!
Mihaela Popa a spus :
Încântată şi de partea a doua a reveriei
Felicitări, Gina!Felicitări, Mihai!
cu drag
Mihaela
îmbrățișări, cu drag
Belean Maria Ileana a spus :
am venit, admirat si sa va felicit...cu drag
Felicitari!
M-a incantat ce am vazut, citit.
Cu prietenie,
Mulțumim, Corina! Toată prețuirea !
Corina Militaru a spus :
Felicitari!
M-a incantat ce am vazut, citit.
Cu prietenie,
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor