Un remember succint...
Nu mai demult decât în secolul trecut era de bonton ca în marile saloane să se vorbească franţuzeşte, aşa că beizadelele, copiii marilor bogătaşi ai vremii, aveau încă din faşă guvernante care sporovăiau pre această limbă.
***
Azi în mare vogă este a vorbi englezeşte şi orice cucuzel are musai meditatoare o profesoară care-l învaţă limba la modă, utilă dealtfel, având în vedere că toate programele pe computer, pe tabletă sau telefonul mobil, aparate la îndemâna copiilor acum şi chiar indispensabile în noua conjunctură, sunt în engleză.
Nenorocirea este însă alta, şi anume aceea că beizadelele noastre înjură englezeşte, dar nu mai ştiu limba română. Lucru lesne de înţeles în conjunctura dată, când în concepţia lor, eronată desigur, pe englezeşte este „cool” a înjura. Ba chiar e pupat în bot „Goe” de către „mamiţica” atunci când scoate perle pe păsăreşte. Dacă nu e româneşte, nu i se acordă importanţă, iar „cucuzelul” nostru îşi îmbogăţeşte mereu vocabularul cu expresii vulgare, obscene, urmărind fără ştirea părinţilor, se înţelege, filme porno, thriller, horror pe tabletă sau pe laptop, după posibilităţi.
Cum scopul scuză mijloacele, folosind tehnologia avansată, în care a ajuns expert, cucuzelul învaţă să palavrească în limba marelui Shakespeare. Când se dezmeticesc mama şi tata este, desigur, târziu. Făt-frumos are deja un bagaj impresionant de cuvinte deocheate, pe care nu se sfieşte a le folosi în public, numai şi numai pentru că aşa e... „cool”.
Orice comentariu este de prisos!
Şi abia de aici începe necazul, şi încă unul esenţial. Cucuzelul nostru nu mai ştie limba română care, tratată fiind ca o Cenuşăreasă, se răzbună acum. Cum de ce? Păi, dacă Goe nu mai are răgazul să citească o carte, fiindcă tableta şi telefonul mobil îi acaparează şi îi mănâncă timp, foarte mult timp, încât cu chiu cu vai îşi mai face lecţiile, cum să avem pretenţia să aibă un vocabular bogat?
Şi apoi, să fim serioşi, nici că se bagă de seamă, având în vedere coeficientul general. Este unul dintre atâţia, nu?! Noroc că ştie să citească. Şi apoi, ştie să şi vorbească în nobila limbă shakespeariană, precum am arătat, aşa că nu se pune dacă nu a citit Punguţa cu doi bani, de Creangă sau Luceafărul, de Eminescu.
Sunteţi nişte răutăcioşi! Elevul nostru este ocupat, foarte ocupat, aşa că nu-l deranjaţi! Filmul porno pe care îl urmăreşte chiar acum este în limba lui Poe.
Aşadar, puţină decenţă!
(Din volumul “Dincolo de perdea”, ed. Mircea cel Bătrân, Băile Olănești, 2022)
Cuvinte cheie :
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor