Gânduri despre volumul "Vitralii pe un interior scorojit" de Teodor Dume

[Veronica Pavel Lerner]

Acum câţiva ani, când poetul Teodor Dume, unul dintre autorii cu care m-am întâlnit numai în spaţiul virtual- m-a întrebat dacă i-aş putea selecta poemele pentru un viitor volum intitulat "Moartea, un fluture alb" (Ed. Pim 2013), mi s-a părut interesant faptul că titlul fusese stabilit înainte de redactarea cărţii. Colaborarea la acel volum a fost, pentru mine, recitirea -sau mai bine zis retrăirea poemelor pe care le citisem deja pe diverse site-uri. Cred că şi la volumul "Vitralii pe un interior scorojit" (Ed. Pim 2016), titlul fusese stabilit înainte de a se fi născut cartea, ceea ce dovedeşte gândirea de ansamblu a poetului atunci când planifică editarea unei cărţi.

 

Am primit volumul de faţǎ prin poştă - drumul din România până în Canada e lung, a durat un timp care mi s-a părut o eternitate- şi imediat m-am cufundat în lectura lui. Mi se spusese că e o carte de "aforisme", dar, după lectură, mi s-a părut că a fost bine ca în titlul de pe coperta volumului să nu figureze cuvântul "aforisme". În schimb, în interiorul cărţii, pe prima pagină, figurează între paranteze subtitlul "aforisme, citate, gânduri-sentimente" 

 

Am citit cele peste 400 de "minipoeme" -aş spune- cu aceeaşi intensitate cu care, acum câţiva ani, "trăind" poemele lui Teodor Dume, le grupasem, pentru volumul "Moartea, un fluture alb" în trei părţi: "...dinspre părinţi", "prin Dumnezeu..." "spre mine..." . Am recunoscut vâna autorului dar şi, într-un fel, maturizarea poetică a lui Teodor Dume, cea în care poetul ajunge la "esenţă", eliminând orice cuvânt în plus. Rezultatul acestei filtrǎri sunt ceea ce eu aş fi numit "aforisme poetice", de altfel unice în felul lor.

 

Iată unul din aceste aforisme: "iubirea, două respiraţii între care /se joacă un copil" (pg. 4). Cum cunoşteam bine poeziile din volumul "Moartea, un fluturea alb", lectura m-a dus cu gândul la poezia "între două respiraţii" (partea a doua, "prin Dumnezeu...", pg. 61), al cărei final este "între cele două respiraţii/ se joacă în copil".  Iată că poetul a adăugat înaintea ultimelor versuri cuvântul "iubire" -legat desigur de credinţă- şi aşa s-a născut un aforism. La fel, prin reducerea unor poeme -deja scrise- la esenţă, s-au născut multe din minipoemele cărţii. Apar idei ale poemelor anterioare, gânduri, adevăruri simple, uneori metafore, pe scurt regăsim aceleaşi stări din volumul "Moartea, un fluture alb", în care poetul e cu sine, cu amintirea celor plecaţi şi cu Dumnezeu. Aşa le-am citit, aşa cred că poate fi definit poetul Teodor Dume.

 

Dacă în primul capitol găsim acest gen de "adevăruri" gândite de un poet, în cel de al doilea, intitulat "micropoeme" găsim câteva versuri în formă de "Haiku" în care sunt peisaje, imagini sugerate în câteva cuvinte, venite, cred, tot din poeziile anterioare: "seară de iarnă-/ zgribulit bunicul /închide poartă" (pg 86), sau "pustietate /iedera invadează /podul casei" (pg.81). Tot aici însă găsim şi unele citate : "să nu pretinzi altuia ceea ce tu /  nu poţi fi" (pg. 98), sau "eşti înţelept dacă ştii să taci şi inteligent / dacă ştii când să taci" (pg. 113). Sursa citatelor nu este indicată.

 

Prezentarea grafică este excelentǎ, coperta aleasă de Mioara Băluţă, care a făcut şi tehnoredactarea cărţii, este sobră şi elegantă, iar prefaţa lui Ionuţ Caragea întregeşte frumuseţea şi valoarea volumului.