Acum câţiva ani, când poetul Teodor Dume, unul dintre autorii cu care m-am întâlnit numai în spaţiul virtual- m-a întrebat dacă i-aş putea selecta poemele pentru un viitor volum intitulat "Moartea, un fluture alb" (Ed. Pim 2013), mi s-a părut interesant faptul că titlul fusese stabilit înainte de redactarea cărţii. Colaborarea la acel volum a fost, pentru mine, recitirea -sau mai bine zis retrăirea poemelor pe care le citisem deja pe diverse site-uri. Cred că şi la volumul "Vitralii pe un interior scorojit" (Ed. Pim 2016), titlul fusese stabilit înainte de a se fi născut cartea, ceea ce dovedeşte gândirea de ansamblu a poetului atunci când planifică editarea unei cărţi.

 

Am primit volumul de faţǎ prin poştă - drumul din România până în Canada e lung, a durat un timp care mi s-a părut o eternitate- şi imediat m-am cufundat în lectura lui. Mi se spusese că e o carte de "aforisme", dar, după lectură, mi s-a părut că a fost bine ca în titlul de pe coperta volumului să nu figureze cuvântul "aforisme". În schimb, în interiorul cărţii, pe prima pagină, figurează între paranteze subtitlul "aforisme, citate, gânduri-sentimente" 

 

Am citit cele peste 400 de "minipoeme" -aş spune- cu aceeaşi intensitate cu care, acum câţiva ani, "trăind" poemele lui Teodor Dume, le grupasem, pentru volumul "Moartea, un fluture alb" în trei părţi: "...dinspre părinţi", "prin Dumnezeu..." "spre mine..." . Am recunoscut vâna autorului dar şi, într-un fel, maturizarea poetică a lui Teodor Dume, cea în care poetul ajunge la "esenţă", eliminând orice cuvânt în plus. Rezultatul acestei filtrǎri sunt ceea ce eu aş fi numit "aforisme poetice", de altfel unice în felul lor.

 

Iată unul din aceste aforisme: "iubirea, două respiraţii între care /se joacă un copil" (pg. 4). Cum cunoşteam bine poeziile din volumul "Moartea, un fluturea alb", lectura m-a dus cu gândul la poezia "între două respiraţii" (partea a doua, "prin Dumnezeu...", pg. 61), al cărei final este "între cele două respiraţii/ se joacă în copil".  Iată că poetul a adăugat înaintea ultimelor versuri cuvântul "iubire" -legat desigur de credinţă- şi aşa s-a născut un aforism. La fel, prin reducerea unor poeme -deja scrise- la esenţă, s-au născut multe din minipoemele cărţii. Apar idei ale poemelor anterioare, gânduri, adevăruri simple, uneori metafore, pe scurt regăsim aceleaşi stări din volumul "Moartea, un fluture alb", în care poetul e cu sine, cu amintirea celor plecaţi şi cu Dumnezeu. Aşa le-am citit, aşa cred că poate fi definit poetul Teodor Dume.

 

Dacă în primul capitol găsim acest gen de "adevăruri" gândite de un poet, în cel de al doilea, intitulat "micropoeme" găsim câteva versuri în formă de "Haiku" în care sunt peisaje, imagini sugerate în câteva cuvinte, venite, cred, tot din poeziile anterioare: "seară de iarnă-/ zgribulit bunicul /închide poartă" (pg 86), sau "pustietate /iedera invadează /podul casei" (pg.81). Tot aici însă găsim şi unele citate : "să nu pretinzi altuia ceea ce tu /  nu poţi fi" (pg. 98), sau "eşti înţelept dacă ştii să taci şi inteligent / dacă ştii când să taci" (pg. 113). Sursa citatelor nu este indicată.

 

Prezentarea grafică este excelentǎ, coperta aleasă de Mioara Băluţă, care a făcut şi tehnoredactarea cărţii, este sobră şi elegantă, iar prefaţa lui Ionuţ Caragea întregeşte frumuseţea şi valoarea volumului. 

 

Vizualizări: 238

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cincizeci de ani a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 8 minute în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Cincizeci de ani a lui Răduță If. Toader
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog flash-uri de duminică a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog preludiu în E minor a utilizatorului Vasilisia Lazăr
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ecoul tăcerii a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
Vineri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Introspecție a utilizatorului Corneliu Neagu
Vineri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de imaginație - coperți a utilizatorului Mihaela Popa
Vineri
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Cerere de aducere aminte a lui Costel Zăgan
Joi
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dizarmonie a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
Joi
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Dizarmonie a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
Joi
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Dizarmonie a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
Joi
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cincizeci de ani a utilizatorului Răduță If. Toader
Joi
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Cincizeci de ani a lui Răduță If. Toader
Joi
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Stâncă și eternul a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
Joi
Postare de log efectuată de Răduță If. Toader
Joi
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
Joi
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
Joi
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
Joi
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Stâncă și eternul a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
Joi

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor