Beizadeaua contemporană (I)

[ELENA AGIU-NEACSU]

Prin diferite sforării, în apele tulburi de după aşa-zisa Revoluţie din ’89 s-au prins cei mai mari peşti. Tot atunci au răsărit ca ciupercile după ploaie miliardarii de carton despre care atâta s-a făcut voroavă. Dar atât. Parole... A lătrat presa o vreme, dar ei, sub adăpostul legilor permisive, şi-au făcut mai departe de cap.
Noii ciocoi au ajuns atunci în posturi - cheie şi nu este de mirare că astăzi avem la conducere tot felul de ciudaţi de o prostie crasă, dar cu ifose de mari domni.
Dar astăzi mi-am propus să vorbesc despre urmaşii acestora, care nu sunt cu nimic mai prejos, că doar se ştie: ce naşte din pisică tot şoareci mănâncă.
La volanul bolizilor de sute de mii de Euro încă din faşă, beizadeaua contemporană are şi câte trei masterate, doctorate în varii domenii, că, deh, nu se ştie! Dar, mai ales, în drept. Aici e o pâine bună de mâncat, iar ca absolvent de drept (sic!) poate accede mai uşor la un portofoliu de ministru, că trebuie să recunoaştem, acesta este şi scopul pentru care tăticuţul sau mămicuţa (după caz!) s-au zbătut din poziţia deţinută vremelnic să-i asigure un viitor celui de-„al doilea Cucuzel, podoaba creştinătăţii”.
Şi apoi dacă pune de-un chef straşnic la Belina, de exemplu, sau face un accident cu bolidul, nu se pune, nu, că e ditai beizadea, să ne-nţelegem! Eventual, intră pe uşa din faţă a judecătoriei şi iese elegant pe din dos, da?! Aşa că băgaţi-vă minţile în cap! Este omul care cât de curând va propune şi va promulga legi în parlament pentru viitorul luminos al ţărişoarei. Ursitorile au avut grijpă ca încă de la naştere să-i creioneze destinul, un destin de om ales.
Este predestinat să conducă, cel puţin aşa consideră el în infatuarea –i fără margini. Uitându-se în oglindă dimineaţa când se bărbiereşte, dacă se bărbiereşte, pentru că nu mai e moda (sic!), se admiră în taină şi chiar dacă îşi trage palme când se dă cu after-shave, nu se trezeşte. Nu! E mult prea dulce somnul ipocriziei în care se bălăceşte, alimentat, desigur, şi de linguşitorii care urmărindu-şi interesul, nu pierd niciun prilej să-l perie, exacerbându-i calităţile, astfel încât nu este de mirare că i-au crescut ditamai coarne.
Nenorocirea este însă, că degeaba zăboveşte la oglindă. Nu şi le vede. Nu. Şi perseverează în prostie, fiind convins că este pe drumul cel bun, ba chiar crede că nu are egal în ceea ce priveşte ascuţimea minţii. Aşadar, prostia, tupeul şi nesimţirea sunt trăsăturile beizadelei noastre. Dar dacă nici mama, nici tata şi nici aşa-zişii prieteni nu îl trag de mânecă şi nu îi spun că greşeşte, nu este de mirare că Narcis persistă în comportamentul de stăpân atotputernic şi fără cusur. Precum ciocanul care vede în jurul său numai cuie, tot aşa şi el se crede stăpân şi vede în juru-i numai slugi.
Şi cum sunt slugoi destui dispuşi să se ploconească şi să-i perie orgoliul pentru un blid de linte, pe gratis dacă se poate, nu trebuie să ne surprindă că vanitatea sa nu are măsură. Poate că viaţa îi va trage palme odată şi odată, dar fiind prea plin de sine, mă îndoiesc că se va trezi. Şi, desigur, va primi lecţia prea târziu şi va fi făcut deja mult, prea mult rău lumii, societăţii.
Dar cine stă să mai despice firul în patru când beizadeaua noastră rămâne tot beizadea? Căci, să ne înţelegem, un asemenea specimen, înconjurat de nulităţi şi servili, nu se va maturiza. Cât despre schimbarea comportamentului şi a caracterului mizer, este puţin probabilă, având în vedere că cei şapte ani de acasă îi lipsesc cu desăvârşire.
Dixit!

(Din volumul în curs de apariție "Dincolo de perdea", 2022)