– Ioane, te mai duci la vot?
– M-aş duce, dar nu prea pot,
N-am cu cine să votez
Între-un neamţ şi-un albanez.
Dacă mă gândesc un pic
Nu s-a prea făcut nimic
Pentru oameni din popor,
Ci mai mult pentru ai lor.
Cel aflat la guvernare
A făcut mult zarvă mare
C-a avut un mare dinte
Pe actualul preşedinte.
Şi-au condus la o adică
Ca un câine c-o pisică.
Celălalt, tăcut de fel,
A lucrat mult ... pentru el.
– Da, dar neamţul, din ce ştiu,
A muncit pentru Sibiu.
Celălalt cu promisiuni
Nu cumva sunt doar minciuni?
A promis la pensionari
Pensii uite-aşa de mari!
– Asta e o veste bună
Ne mai dă cinci lei pe LUNĂ.
Partea rea este, de-i vrei,
Trebuie să mergi să-i iei.
Iar aicea, pe pământ,
În buzunare tot vânt.
Oricine e preşedinte
O să fie ca-nainte.
– Pesimist eşti, măi bădie,
Vom vedea ce o să fie.
Să mergem cu toţi la vot
Că aşa e peste tot.
De nu-i bun preconizăm
Peste cinci ani să-l schimbăm.
(Asta de mai apucăm).
Cuvinte cheie :
Aș pune ultimul vers în paranteză - ar accentua ideea de fatalitate.
Frumos!
Replica mea:
– Ca şi Titanicul, se-afundă
Ţara, în sinistra undă!
– Ce te plângi aşa, măi, vere,
Sunt ai noştri la putere?
da Coza
Am modificat. La un moment dat şi eu mă gândisem să-l pun în paranteză, dar am abandonat. E mult mai bine aşa. Mulţumesc.
( Asta de mai apucam)
Replica:
Fii pe pace că-apucăm
Şi din mână n-o s-o dăm
Tragem tare să se vadă
Cum tragem mâţa de coadă.
adelaida mateescu a spus :
( Asta de mai apucam)
Replica:
Fii pe pace că-apucăm
Şi din mână n-o s-o dăm
Tragem tare să se vadă
Cum tragem mâţa de coadă.
Răspuns:
Coada pisicii
Şi eu cred că apucăm
Ar fi rău să abdicăm.
Numai că de-atâta tras
Fără coadă-o fi rămas.
Coada pisicii
Şi eu cred că apucăm
Ar fi rău să abdicăm.
Numai că de-atâta tras
Fără coadă-o fi rămas.
Replica:
Nu-i bai coada-i ca s-a dus
Prea a mers cu coada sus!
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - scriitor
MIHAI KATIN - scriitor
GRIG SALVAN - scriitor, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 300 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor