Zbor fără cer

[Mariana Suciu]

   O ploaie rece şi pătrunzătoare începuse odată cu ivirea zorilor. Vântul sufla cu putere şi scutura frunzele îngălbenite, acoperind aleile cu dansul lor bezmetic; o ultimă răbufnire a ceea ce fusese nu demult veşmântul copacilor falnici devenea acum freamăt de culori dăruind pământului cântecul de adio al verii care tocmai trecuse.
  Paşii ei grăbiţi, în cadenţa ploii care nu contenea să cadă, străbăteau acum aleile pustii. Doar şuieratul vântului îi ţinea companie şi picurii de ploaie care trecând prin haina subţire, îi ajunseră până la piele, înfiorând-o cu răceala lor. Ritmul paşilor deveni mai susţinut atunci când în faţă îi apăru străduţa pietruită. Da, se apropia de casă şi gândul la micuţa încăpere plină de căldură îi umplea sufletul de bucurie. Aroma ceaiului fierbinte, mângâierea blânda a muzicii care reuşea întotdeauna să îi dăruiască o stare de bine şi lumina flăcărilor care desenau o lume magică pe pereţii intimei încăperi, erau bucurii pe care alţii le-ar fi considerat nedemne de luat în seamă dar care pentru ea erau lucruri pe care nu le-ar fi schimbat cu nimic altceva. Şi o carte...O carte era întotdeauna tovarăşa ei nepreţuită în seri că acestea, ploioase şi reci. Orizonturi deschise spre lumi necunoscute şi interzise, cărţile îi aduceau în suflet prezenţe calde, sentimente de teamă şi fericire, lacrimi şi zâmbete...oameni. În faţa coperţilor deschise nimeni nu îi simţea teama, nimeni nu o privea cu suspiciune şi îndoială, era acceptată simplu şi firesc; acolo pas cu pas se pierdea în lumea cuvintelor uitând de realitatea tristă care o înconjura...Cu aceste gânduri încălzindu-i trupul scuturat de frisoane de frig, ajunse în faţă căsuţei ce o aştepta la capătul aleii. Pentru unii, lumea reprezintă fastul şi grandoarea unei societăţi plină de lux şi bogăţie. Pentru ea, lumea se reducea la şoapte şi bătăi de inimă, căderi în abisuri de gând şi zbor de aripi fără cer. Dar toate, în acea lume unică a ei...Deschise uşa încet şi pătrunse tăcută în casă.Toate lucrurile erau aşa cum le lăsase. O aşteptau doar pe ea să îşi reia locul în lumea cuvintelor nespuse. Acordurile melodiei care umpluse dintr-o dată camera o făcură să tresară uşor. Zâmbi trist şi se îndreptă spre geamul de-acum aburit, desenând cu degetul umbra unui gând care îi trecu prin minte... Peste puţin timp se va aşeza din nou în faţă focului şi îşi va relua povestea de acolo de unde o lăsase aseară....apoi o perioadă, nu se mai auzi decât zgomotul apei care îi cădea în şiroaie pe trupul şi pe gândurile obosite....

[Sofia Sincă]

Un început bun. Face parte din ceva? Se pare că-ţi stă mai bine la proză. Dar să vedem mai departe...

şi zâmbete...oameni. - după punctele de suspensie se lasă pauză. Am observat acest neajuns şi la poezia ta şi la proză. şi zâmbete... oameni.

scuturat de frisoane de frig,- pentru a scăpa de unul dintre de, puteai scrie: scuturat de frisoanele frigului.

Am citit cu plăcere şi merg să văd paragraful următor.

Sofy

[Chris]

Un text frumos, cursiv, în care eroina se simte cel mai bine, se simte "ea" doar în lumea cărţilor, a oraşelor din cuvinte zidite. L-am citit cu plăcere. :))

[Corina Militaru]

Mi-a placut acest fragment. Frumos scris!

Cu prietenie,