Visul șerpilor-Testament

Toți șerpii își imaginează că au aripi. Nu ca ale îngerilor, acel alb orbitor, incandescent care ascunde sub fiecare pana, sub fiecare puf, Eternitatea. Nu, șerpii,acele creaturi domoale, insidioase, leneșe sub mângâierea soarelui vor aripi de lut, greoaie, murdare, sângerânde, cu iz de iarbă putrezită. De cea¦? Pentru că toți șerpii,dar absolut toți au fost cândva vise. Visele de toamnă la început când frunzele încep a-și rugini verdele crud dăruit de prima ploaie a primăverii, visele care zburdă prin fața muribunzilor când umbra crucii li se așează deja la căpătâi deși ei nu știu asta ci spumegă bolborosind un trecut despre care nimănui nu îi mai pasaa¦Mama plânge smulgându-și puținul păr rămas ca o nălucire a frumuseții de odinioară, tatăl, îngenuncheat într-un colț a încremenit strângând în pumni doar el știe ce mânuță a celui ce i-a fost cândva prunc, pe care l-a învățat să pășească, să cânte, să înjure toți sfinții și dumnezeii pe care acum,el,tatăl, îi invocă răgușit,infernal de răgușit, ca după o beție haotică, să-i mai lase măcar o lună, o săptămâna, o zi,nu nu, o zi doar, 24 de ore atât, copilul în viață pentru a-i șopti, nu urla, nu striga ci doar soptia¦ca îl iubește. a¦ Dar el se stinge, deși aprins n-a fost vreodată, acum se stinge, acidul verde din stomac i se prelinge în colțul stâng al guriia¦verdea¦a visat atât de mult verde cât i-a fost dat să trăiască, toate visele lui au furat curcubeului doar verdele,celelalte culori parându-i-se extrem de neinteresante,fade, aproape imbecile în strălucirea lor flușturatica. Și apoi, de ce n-am fi sinceri până la capăt spirite, căci trupul tău dA©jA s-a răcit, ochii și-au pierdut scânteia, mâinile rigide stau întinse pe lângă trup refuzând cu abnegație să se împreuneze deasupra pieptului, fruntea e galbenaa¦galbena¦ce culoare ciudataa¦toti prunci se nasc galbeni, toți oameni îngălbenesc când mora¦Spirite, tu ești acum deasupra lui, îți privești carcasa, și râzi, râzi demențial, ai scăpat, ești liber,Libera¦sa iubești fiecare floare ce înmugurește primăvara, fiecare fulg de zăpadă ce se așterne pe noroiul bălților conferindu-le parcă un dram de puritate, liber să pribegești prin lume fără să-ți obosești picioarele,fără să-ți rozi oasele de asfaltul încins ori înghețat al acestei lumi nebunea¦nu,tu vei zbura de acum deasupra crestelor golașe ale munților acolo unde ți-ai plimbat de atâtea și atâtea ori carcasa..dar parcă o târai după tine, era incomodă, greoaie, impiedicataa¦ei bine acum ești Libera¦si totuși strălucirea ta de spirit nou-născut e palidă, adică de ce?!...doar ești libera¦Plangi!?...Spiritele pot plânge?!...De ce îți sugrumi carcasa nebunea¦? ; De ce te îndesi pe gura lui încleștată, nu vezi că măselele dA©jA s-au unit în jocul straniu al morții care i-a suprimat orice cuvânt pe care dorea să-l mai rostească??...Doar ești liber, ce mai vrei, spune ce mai vreia¦?

…………………………………………………………………………………………….

Iată-l dus spre groapă. Un întreg alai sinistru îl însoțește batatorind pământul cimitirului cu tălpile înfundate în noroi. E toamnă, toamnă târzie. Șerpii s-au ascuns dA©jA în gropile lora¦fiecare într-a lui. O cruce mare de marmură alb-gălbuie tronează deasupra celui ce îi va fi de acum încolo bordei și palat. El nu mai simte nimica¦e atât de straniu că toți care n-au simțit nimic niciodată, acum și-au deschis larg ochii și plâng simțindu-l tot mai departea¦Si îl coboară, agățat de patru bărbați cu spatele îndoit, coboară spre un loc pe care el, trup și spirit l-a vizitat de atâtea ori glumind pe seama lui, spunându-și în sine că nu va ajunge nicicând acolo,pentru că ei, ei doi, sunt ne---muritori.

Toți s-au resemnata¦o roșie garoafă, albul crin, sangeriul trandafir și o mână de țărâna îi acoperă acum pieptul. Vuietul tăios al vântului tomnatic îi suflă pentru ultima oară pe la urechia¦Cei patru cavaleri ai apocalipsei se pregătesc să așeze peste el greaua manta de beton ce îl va acoperi până la Judecata de Apoia¦mai sunt treizeci de centimetri,douăzeci,zece până când lumina ultimei sale zile petrecute deasupra va fi permanent estompată de placa de granita¦o secundă și gata, o secundă și carcasa, masă viermilor va fia¦a¦un șuierat scurt ca fluierul împiegatului de mișcare pare a trece pe la urechile tuturora¦ce poate fi se întreabă unii pe alții fără a-și putea da răspuns, și rădicând până la urmă din umerii se întorc cu toții spre poarta către lume, către un pahar de vin, o friptură și o vorbă în amintirea celui dus...carcasa zace pradă viermilor, nu vede, nu simte..,dar mai ales nu aude, nu îl aude pe el, spiritul, care așezat pe un colț al sicriului îi cântă un cântec duios, cântecul mamei și al tatălui care i-a fost cântat cândva,demult, când prunc fiind gângurea întinzând mânuțele către lumea ce avea să-l primească într-însa, să-l creascaa¦si apoi să-l ucidaa¦dar spiritul cântă,cântă,cantaa¦!

Îmi place

Membri cărora le place: 1

Vizualizări: 46

▶ Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Legătură Răspunsul lui Sofia Sincă în August 29, 2012 pe 8:16pm

Noi toţi, cel puţin o dată, după o anumită vârstă cel puţin, ne-am gândit la acel moment. Desigur ne putem doar imagina cum va fi, aşa cum ai făcut şi tu în acest text, însă atunci nu vom mai şti nimic.

Însă până atunci, până atunci mai sunt clipe zile pe care le trăim şi e bine să profităm de fiecare din ele, să nu ne gândim la sfârşit. Fiecare vom pleca dincolo, dar nimeni nu ştie când.

Cu aceeaşi curiozitate şi plăcere citesc proza ta, Sofy!

▶ Răspunde

Legătură Răspunsul lui Corina Militaru în August 30, 2012 pe 11:02am

Te-am citit si azi.

Te ascult, aud si tac. Atat!

Cu prietenie,

▶ Răspunde

Legătură Răspunsul lui Corina Militaru în August 30, 2012 pe 11:23am

Da.

George Sciotnic a spus :

Multumesc Corina...eu nu pot sa tac...eu urlu,oare aude cineva...?

Corina Militaru a spus :

Te-am citit si azi.

Te ascult, aud si tac. Atat!

Cu prietenie,

▶ Răspunde

▶ Răspunde la discuţie

Conţinut

Bine ai venit la
ÎNSEMNE CULTURALE

Înscriere
sau Accesare

Or sign in with:

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

colaboratori

https://uzpr.ro/

https://radioprodiaspora/

https://www.prodiaspora.de/

https://revistaeminesciana/

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.