Veşmântul-fantezie

[Exemplu de Titlu]

M-am întors pe dos şi mi-am golit buzunarele sufletului. N-am găsit nimic acolo. Cred că şi ultimul mărunţis l-am dat cuiva. Nu-mi amintesc cui, dar sigur avea nevoie de bucăţelele mele de inimă. Nu-mi rămâne decât să mă răsucesc într-o spirală de optimism şi să-mi caut drumul drept. Încerc să mă caţăr şi mă agăţ oftând de un licăr de lumină-speranţă, dar luna îmi pune un deget pe buze şi îmi aminteşte că soarele doarme, se odihneşte pentru un alt răsărit. Şi îmi şopteşte că ar trebui să-mi dau bătăile inimii mai încet, să nu-l trezesc. Ruşinată, mă înşurubez înapoi către pământul cufundat în bezna tăcerilor. Oftez derutată. Până şi soarele doarme. Eu de ce nu pot dormi?! Şi-mi amintesc că neodihna desenează cearcăne violete sub ochii mei încărcaţi de poeme nerostite. De amintiri şi gânduri furate, născute din păcatul fără de păcat, uitat într-un vis abandonat, deziluzionat, remaniat. Remaniat de componenţa stărilor mele, neadecvat impuse de întâmplări ce-mi zdrenţuiesc gândul, lăsându-mă fără veşmintele speranţelor mele abstracte şi cărunte. Mi-aş întoarce şi timpul pe dos şi l-aş tricota. O clipă-regret în spatele amintirilor, o clipă-speranţă în faţa destinului. Şi-aş croi, împletind clipele una cate una, un veşmânt-fantezie. O creaţie unică, personalizată cu dragostea ta. Aş face pentru amândoi un model anume, din cea mai fină ţesătură de dor, brodată cu uşoare atingeri-mângâieri şi cu năsturei-sărut. Când se murdăreşte, îl curăţăm sub picături de ploi-iubire sau îl aşezăm sub cascade cristaline de munte-complice. După care îl punem la uscat pe cerul inimilor noastre, noaptea sub raze de stele-mărgele, păziţi doar de luceferi-străjeri şi de o Lună-temnicer. Şi până când vom purta din nou straiele de dor, facem arest între brazi, pe o pătură verde-crud de iarbă ne-ncepută. Am să-ţi acopăr pieptul cu săruturi-fior de pe buzele-mi arse de dragoste. O să te învelesc cu inima mea fierbinte. Am să te răsfăţ în mângâieri-cascadă, sub roua lacrimilor de nori... Eu, ploaia ta! Tu, ploaia mea! Două ploi atât de mature şi fierbinţi. Iar tu... tu... îmi vei dezgoli privirea de toată tristeţea adunată sub pleoape. Îmi vei netezi obrazul cu degetele tale fine ce-mi vor picura zâmbete de soare alungând ridurile aşteptărilor. Îmi vei înlătura până şi lacrimile de bucurie cu palmele tale duioase. Îmi vei şterge toate cearcănele violete de sub ochi, cu buzele tale calde. Și-mi vei săruta umărul gol, pe care mi-au crescut fluturi coloraţi.

Nu uita! Înainte de plecare să-mi stingi luna. 

Și să-mi aprinzi dimineaţa, ca răsăritul să vadă că îţi port veşmântul-fantezie...

[Corina Militaru]

Delicios! Câtă duioşie ai adunat în acest veşmânt! L-am purtat şi eu preţ de câteva minute şi mi s-a aprins dimineaţa. :)

Drag,

[Sofia Sincă]

Am citit cu încântare fantezia sufletului tău.  Cuvintele - mesagerii gândului transmit cu talent şi sensibilitate simţul inimii.

Admiraţie!

Sofy