Urlă bunul simț

[Exemplu de Titlu]

Cuvinte simple ameninţate de băltoace, suspin de suflet supus fără vină cotloanelor, la stindard, la clopot, îmbrăcat în aur. Apune viaţa, ca un animal greu, cărând în spate iubiri false şi în palme ghemuitele, îngheţatele, nevrutele lacrimi.
Ucisă într-o lacrimă de iubire, târziul s-a-nchinat nesupusului, drumului fără capăt.

Pentru că tristeţea mărturisită înseamnă frumuseţe, am rămas vizavi de mine. Oamenii buni văd asta şi de-aş putea aş râde deodată toată fericirea de teamă, ca nu cumva o altă lacrimă, să şteargă sărutul.

Mă dărui vieţii prin tăcere, pot răspunde tăcerii, prin întuneric pot să ating lumina. Din nevoia de tine mă poţi iubi. Simţi aerul cum se chinuie, în faţa ochilor se plimbă o zi fără semn vineţiu, dintr-un suflet crapă aripi, din târziu poţi să atingi prezentul, cu mâinile întinse spre albastru îmi poţi simţi ochii.

Amintirile au făcut gaură-n fiinţă. Timpul acesta nu intră, nu iese. Lumina trece doar negrul rămâne. Răceala persistă, durerea alină.
Fiind un nimic, renasc în nimic. Judecăţile aşteaptă principiile, eseu pe jumătate îngheţat. Jumătăţile sunt goale, aşteptările rămân la timpul trecut. Adevărul surprinde în nopţile târziu de trecute cu luna ce strigă la propriile culori, cu cerul chinuit de nevăzut, cu Dumnezeu doar într-un ochi privind la păcate, cu mine plânsă şi uitată prin ţipătul viorilor.

Mă dărui vieţii prin tăcere, pot răspunde tăcerii, prin întuneric pot să ating lumina. Din nevoia de tine mă poţi iubi. Simţi aerul cum se chinuie, în faţa ochilor se plimbă o zi fără semn vineţiu, dintr-un suflet crapă aripi, din târziu poţi să atingi prezentul, cu mâinile întinse spre albastru îmi poţi simţi ochii.

[Sofia Sincă]

Eseul romantic al tristeţii. În genul tău specific Doria, unde predomină doar metafora caldă, tristeţea descrisă pare o geană de frumuseţe.

Apoi, admir puterea fiinţei căzută mereu, dar care se ridică cu mai multă intensitate prin puterea iubirii.

Admiraţie deosebită, Sofy!

[Corina Militaru]

Prin condeiul tau, tristetea devine arta.

Cu prietenie

[Ion Lazăr da Coza]

Cuvinte simple ameninţate de băltoace / de băltire sugerez eu. Acest băltire duce cu gândul la nemişcare, la thanatos, la descompunere...

Îmi place foarte mult postarea dvs.

Cu preţuire,

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Mă dărui vieţii prin tăcere, pot răspunde tăcerii, prin întuneric pot să ating lumina. Din nevoia de tine mă poţi iubi. Simţi aerul cum se chinuie, în faţa ochilor se plimbă o zi fără semn vineţiu, dintr-un suflet crapă aripi, din târziu poţi să atingi prezentul, cu mâinile întinse spre albastru îmi poţi simţi ochii.

Minunat, Doria!