Zgomotele cadenţate ale roţilor din capetele osiilor, călcând ritmic şina imperfectă, nu-mi stârneau cheful de somn, aşa cum ar crede oricine. Pufăind, cele două locomotive trudeau cu greu să tragă garnitura cu cele douăzeci de vagoane, încercând să urce dealurile de la Balota spre Turnu Severin. Moş Ene refuza să mă viziteze, pe mine, cătană bătrână, obişnuită cu situaţii mai dificile, aflată acum la sfârşitul permisiei. Poate că vina exclusivă aparţinea băncii din lemn lustruit, impregnată cu sudorile cu iz de acru ale miilor de călători care ocupaseră de-a lungul anilor locurile incomode din compartiment.

     Gânduri grele mă purtau în trecut, cu toate că permisia contopită cu concediul îmi dăruise acea linişte necesară pentru cele din urmă luni de stagiu militar. Dar asta era deja o altă poveste legată mai mult de viitorul din vara liberării. În acea noapte mă simţeam inspirat şi adâncit într-o transă care mă arunca departe, dincolo de universul în care predictibilitatea părea să fie legea care-l guverna.

     Deşi puteam să iau rapidul Traian de la miezul-nopţii, preferasem să mă îmbarc la şase seara din gara Basarab în personalul 1005 care ajungea în acelaşi punct terminus al călătoriei, dar pe o rută ocolitoare şi cu cinci ceasuri întârziere. Dacă puştiul se transformase foarte lent în adolescent, fuseseră necesare doar câteva luni, reunite milităreşte în aşa-zisa Perioadă, pentru ca persoana mea să se maturizeze. Era şi nu era ceva bun, sufletul îmi rămăsese de copil, ambalat într-o înveliş de adolescent maturizat în grabă.

     Pe-atunci nu ştiam ce înseamnă divinaţie, starea de catharsis provocată de meditaţie, transcendenţa sufletului către ţinuturi unde nimeni şi nimic nu te poate atinge. Eram pur şi speram să rămân aşa, să nu permit nimănui, nici măcar persoanelor iubite, să-mi altereze fondul sufletesc. Cât despre mine, un personaj de care toţi se fereau spunându-mi că am o doagă lipsă, doream acelaşi lucru, să nu fac rău cuiva.

     Citisem enorm, ajunsesem să fiu asemenea unei enciclopedii ambulante, dar nicio pasiune nu se lipise de mine, niciun motor lăutric nu acţionase ca să mă împingă către un ţel în viaţă. Părinţii mă orientaseră mai mult cu forţa către o facultate, tata mă dorea student la Politehnică, mama la Medicină. Neputinţa lor de a se pune de acord, mă încurajase să nu optez pentru cursurile universitare, ci să aleg o a treia cale, aceea de a-mi construi o familie. Iubeam o fată încă din clasa a XI-a. Nu ştiam dacă sentimentele colegei conţineau vreo urmă de afecţiune, dar am insistat. Ne-am tot certat doi ani, ne-am tot împăcat. Eram împreună şi asta conta. Părinţi ei ţineau enorm la mine şi contribuiseră mai mult decât credeau la cimentarea legăturii noastre. Sex adevărat am făcut doar după doi ani, în acest prăpădit intermezzo. Aproape că n-am gustat farmecul mărului primordial din care muşcase cu nesaţ primul Adam şi urmaşii de parte bărbătească, ademeniţi de viclenia naivă a Evelor. Ultima noapte de dragoste am petrecut-o cu douăzeci şi patru de ore înainte, într-o sâmbătă cu ploaie mocănească. Bunicul avea o căsuţă la poalele Penteleului, iar eu eram întotdeauna bine primit. El era prea bătrân ca să protesteze, noi eram prea înfierbântaţi ca să-i cerem avizul pentru consumarea integrală a dragostei. El a înţeles desigur, lăsându-ne în plata Domnului, oferindu-ne intimitatea catului de sus.

     Acum, în trenul de noapte, pot rememora câteva din clipele inegalabile, care-mi provoacă fiori. Cert este că ne-am promis şi altceva pe lângă o eternă dragoste, că ne vom lua legal după întoarcerea mea din armată. Ba mai mult, i-am oferit rezerva mea de bani strânsă în cele opt luni de serviciu dinaintea încorporării, circa două mii de lei.

     De la Turnul Severin, în compartimentul unde călătorisem singur din Craiova, intraseră două persoane, o bătrânică şi un om aflat în floarea vârstei. Presupun că uniforma mea le-a trezit respectul sau poate mila, femeia oferindu-mi o plăcintă cu brânză, iar celălalt călător îndemnându-mă să iau o gură de rachiu din sticla pe care o scosese dintr-o servietă care cunoscuse vremuri mai bune.

     – Fac naveta leat, lucrez la o staţie de betoane din apropierea Orşovei.

     – Este două noaptea. Până la Orşova se face trei. Aşa devreme pe drum spre slujbă? - întrebai ca să nu par neinteresat de amabilitatea omului.

     – Rata pleacă din autogară la patru fix, iar următoarea la şase. Tren din Turnu am pe la şapte, iar eu pontez la şase patruzeci şi cinci.

     Am refuzat politicos gura de trăscău, dar asta nu m-a împiedicat să-l deplâng pe omul ăsta care-şi petrecea o parte din viaţă pe drumuri. Probabil fura câteva minute de somn prin tren, autobuz sau vreun colţ ferit la serviciu, dar era un suflet chinuit ca şi mine. Parcă vedeam crâmpeie din viaţa lui, ca şi cum eram un spectator clandestin strecurat uşure printre controlorii neatenţi.

     – Abonamentele de călătorie vă rog! - solicită ceferistul bătrân cu şapcă uzată şi cleşte zgomotos.

     – Maică, eu n-avui bani de belet. Ia de la mine trei lei, spuse bătrânica. Trebuie să ajung la Mehadia, mă aşteaptă o nepoată să mergem la doftor. Controlorul ignoră banii şi pe femeie, îndreptându-şi atenţia către călătorul navetist.

     – Nea Chirule, trăseşi bre ţuica de pere?

     – Cum să nu vericule. Îţi adusei şi mata’ o jum’ate. Spirt, nu alta.

     Omul scoase din servietă o sticlă cu gâtul prelungit, ambalată într-o foaie de ziar pe care, din cauza umezelii sau grăsimii din pachetul cu mâncare, chipul conducătorului statului apărea întunecat şi schimonosit.

     – Tot sunt bune la ceva terfeloagele astea, mie îmi place să mă şterg la cur cu ele. Adunai la Scântei de am hârtie la umblătoare până la vară. Mai bine hai să mai tragem un gât şi să aprindem câte o Naţională.

     M-am grăbit să le ofer câte un Carpaţi de Sfântul Gheorghe. Fumam alături de cei doi, fiecare cu păcatele lui, dar plini de înţelepciunea omului de la ţară. Poate că într-o altă viaţă voi fi şi eu ţăran sau navetist.

     – Babo, se adresă controlorul bătrânei. Ai mare noroc. Supra-controlul se urcă  la Iablaniţa. Dar la întoarcere roagă nepoata să-ţi cumpere bilet.

     După Mehadia am călătorit iar singur. În compartiment rămăsese mirosul rachiului de pere şi al plăcintelor-brânzoaice, ca şi cel al tutunului ordinar. Trenul fugea spre vest, asemenea nopţii întunecate a sfârşitului de februarie. Cu fruntea lipită de geam, nu puteam distinge frumuseţile traseului pe care le admirasem la ducere. Un Diesel electric preluase garnitura şi pe distanţele mai lungi dintre staţii , părea să scoată toată energia din cele câteva mii de cai putere. Câte un fulger albăstrui despica întunericul odată cu sirena care şuiera pe limba ei apropierea tot mai evidentă de ţinta călătoriei mele.

     Tot mai era un ceas bun de drum. Ar fi fost dramatic să adorm tocmai acum, dar se mai întâmplase şi altora. N-am stat pe gânduri, şi, deşi mai erau cel puţin cinci opriri în staţii minore sau halte, am ieşit din compartiment şi m-am îndreptat către capătul culoarului. Un cuplu se certa fără să observe apropierea mea. Discuţia în contradictoriu nu mă interesa, dar îmi înviora simţurile. Nu ridicau glasurile, dar ochii lor aruncau fulgere mai violente decât cele ale contactului dintre troleul monstrului din capul garniturii şi firul electric. Cel puţin aşa le percepeam eu. Am încercat să temperez discuţia folosind cea mai banală metodă.

     – Unde coborâţi? - întrebai naiv.

     – La Caransebeş, spuse fata.

     – La Lugoj, spuse celălalt.

     – M-am săturat, merg la mama.

     – Nici să nu te gândeşti, mergi acasă! Te aşteaptă fiica noastră.

Totul îmi apărea învelit într-un mister de nepătruns. Amândoi veneau dintr-o direcţie contrară oricăreia dintre cele două destinaţii.

     – Vrei să te duci la Nicolae sau la mă’ta? Fă-o, dacă aşa doreşti, dar mai întâi divorţăm şi îţi iei cu tine plodul, care nici măcar nu sunt sigur că e al meu.

     – Nelule, fetiţa este a noastră!

     – Atunci de ce ai părăsit-o?

     O clipă de tăcere. În lumina becurilor chioare de pe culoar, am văzut două bobiţe lucind ca nestematele pe obrajii tinerei femei.

     – Am fost la Orşova, la policlinică. Acolo au o drăcie de aparat, îi spune ecograf. Mi-au confirmat ceea ce ştiam deja, sunt însărcinată.

     Fu rândul omului să fie uluit. Dar totuşi şarada nu era în totalitate dezlegată. Îmi adunai tot curajul ca să-l întreb.

     – Bărbate, cum se face că eşti în acelaşi tren cu soţia?

     – Soldat, ce-ţi pasă dumitale?

     – Povestea femeii trebuie să aibă un sfârşit, un deznodământ bun, iar tu eşti dator să semnezi finalul.

     – Eşti regizor de film?

     – Poate în altă viaţă!

     Cei doi se calmaseră evident. Oi avea eu ceva lipsă la tărtăcuţă sau discernământ mai puţin decât ceilalţi oameni, dar îmi descoperisem valenţe de pacificator.

     – Doream să mă reangajez în armată ca subofiţer. Am gradul de sergent-major în rezervă. Vorbi acum două săptămâni cu colonelul-comandant de la UM01140 din Lugoj. Au posturi libere la Manutanţă şi voi primi un apartament după numai un an. Actual, noi doi, eu şi ea împreună cu bast... cu fiica noastră, locuim la părinţii mei...

     – ... acum schimbându-se totul. Dar tot n-am înţeles ce căutai în tren.

     – Cel care m-a recomandat colonelului, locuieşte în Mehadia Mare. I-am dus un plocon omului, aşa se obişnuieşte pe la noi.

     Fiind martorul unei coincidenţe de o asemenea dimensiune, căzui pe gânduri fără să observ că trenul încetinise. Mă apropiasem vertiginos de ţinta călătoriei mele, gara din Caransebeş. Am auzit o ultimă frântură de discuţie...

     – Neluţule, fetiţa este a ta. Pe Nicu nu l-am văzut de ani buni. Cu tine dispărut, credeam că singură nu pot întreţine două persoane, mai ales că aflasem că o a treia era pe drum. Aşa că mă duceam la părinţii mei să mă sfătuiască şi să mă adăpostească până la naşterea bebeluşului.

     Era vorba de o neînţelegere uriaşă. Astfel avusesm parte de un sfârşit fericit. Apucasem să-i mai văd pe cei doi îmbrăţişaţi, două siluete într-una, fluturând prin geamul uşii vagonului. Afară începuse o viforniţă ca de mijlocul iernii. Cele două becuri semnalizatoare de culoare roşie de pe ultimul vagon, fură înghiţite de întunecimea înfricoşătoare.

     – Hei, soldat, vii sau pleci?

     – Am venit ceferistule, mă adresai omului care tocmai mă iscodea. Trebuie să ajung aproape de Şesul Roşu.

     – Înţeleg, ai fost în permisie şi acum te reîntorci la militărie.

     – Doar pentru patru luni.

     – Şi vrei să pleci acum, pe viscolul ăsta?

     – Am altă alternativă?

     – Sigur că da! Autobuzul de la Balta Sărată ajunge în dreptul gării pe la cinci treizeci. Ai un ceas ca să te încălzeşti în sala de aşteptare. O s-o deschid cu cheia, dar ai grijă, nu primeşti pe nimeni. Am trudit din greu să o fac lună după ce ieri la prânz, alaiul de nuntă plin de beţivi aşteptase aici cursa de Băuţar. 

     În sală era frig, dar cel puţin eram ferit de vântul cumplit care se stârnise. Kilometru spre unitate n-ar fi fost deloc uşor de făcut. Ora la care trebuiam să fiu prezent la datorie, era opt şi jumătate, sincronizată cu ajungerea rapidului în gara Caransebeş, unde făcea cruce cu acceleratul 106 de la Timişoara. Aşa cum îmi spusese lucrătorul feroviar, aveam un ceas doar pentru mine. Priveam fulgii mari de zăpadă, dansând vals ameţitor pe strunele vijeliei. Oboseala celor două nopţi nedormite spunându-şi cuvântul, aţipi cu gândul şi mintea în proces de alambicare a ultimelor evenimente la care asistasem. Imediat veni şi visul caleidoscopic, un fel de fereastră spre viitor. Pe-atunci şi în zilele care au venit, marcat din plin, n-am putut găsi o explicaţie naturală. Dar peste ani...

     Totul în coşmar se desfăşura în ordine inversă. Cei doi soţi din tren locuiau împreună cu copiii lor într-o casă mare. Sărbătoreau ceva, omul în uniformă de subofiţer tocmai ridicase paharul şi înţelesei, sărbătoreau nunta fiicei. Băiatul era elev la o şcoală militară, recunoscusem uniforma. Scena se mută undeva, pe un şantier plin de fiare şi betoane unde cineva urla de durere. L-am recunoscut, era el, omul cu servieta şi rachiul. Piciorul drept îi fusese secţionat din genunchi de o folie de tablă căzută dintr-o basculantă neasigurată. Cineva încerca să-i lege pulpa cu o curea, dar omul murise până la venirea Salvării. Femeia cu plăcintele surâdea încrezătoare şi adusese o tavă cu brânzoaice tinerilor nepoţi care o vizitau. Stăteau cu toţii sub caişii înfloriţi, plini de voie bună, zumzăind asemenea unor albine.

     O teamă mi se strecură insidios în sufletul adormit. Nu doream să văd sfârşitul coşmarului, nu doream să văd ce-mi rezervau vremurile care vor veni, căci atunci, realizam ceea ce nu aveam să înţeleg imediat după trezire. Cineva, poate însuşi Creatorul, îmi deschisese un portal prin care vedeam viitorul. Dar nu puteam face nimic, nu deţineam nici urmă de control. Iubita mea nu aşteptase să trec în rezervă, se măritase cu altul. Am înţeles asta de la mama. Îmi trimisese cei două mii de lei într-un plic fără mesaj. Acolo, în tenebrele visului, eram trist, nespus de trist. L-am revăzut pe bunicul care mă ghida cum să cimentez ţiglele de pe casa de sub Penteleu. Două gâgâlici adunau floricele de pe pajiştea unde păşteau iezii, mieii, caprele şi oiţele. O femeie însărcinată îmi făcea semn cu mâna, cosiţele şatene îi fluturau peste ia înflorată care-i cuprindea mijlocelul îngroşat. Nu era fosta logodnică, era o femeie a locului, aşa o percepeam în visul care devenise bucolic. Şi deodată înţelesesem esenţialul, dorinţa nerostită era îndeplinită în vis - poate şi în realitatea viitoare - obţinusem ceea ce doream, dar nu îndrăzneam să cer, devenisem soţ, părinte, mai presus de toate om bun, ţăran de glie.

     „În altă viaţă sau în viitor?“

     Răspunsul aveam să-l aflu curând.

     

Vizualizări: 225

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Câte povești poate aduna la un loc, un tren de noapte! :) Plăcută împletitură de personaje, destine!

Îţi adusei şi mata’ o jum’ate. Nu-i nevoie de apostrof - mata, jumate.

mă'ta > mă-ta 

rachiu de pere - CORECT!

țuică de pere - GREȘIT! (Țuica se face NUMAI din prune! Restu-s rachiuri.)

etc.

O poveste scrisă cu măiestrie.

da Coza

Mulţumesc pentru apreciere.

Fără ofensă, dar trebuie făcute câteva precizări:

Chiar dacă pare ciudat, dialogurile sunt autentice. Cele relatate s-au întâmplat în urmă cu 45 de ani, pe când îmi satisfăceam stagiul militar la UM01172 Regimentul 18 Mecanizat din Caransebeş. Desigur, ultima parte (cea cu visul) este rodul imaginaţiei mele.

Acum:

1. Conform DEX: ȚUÍCĂ, (2) țuici, s. f. 1. Băutură alcoolică obținută prin fermentarea și distilarea prunelor sau altor fructe.

2. Mata' - Mata Fără să vă contrazic, am întâlnit această formă de scriere şi în alte lucrări, chiar a unor reputaţi autori români. În acest moment n-am timp de căutări, dar vă promit că atunci când voi da de ele, am să expun pe site lucrarea-autorul-paragraful.

În rest mii de mulţumiri că vă sacrificaţi din timpul dumneavoastră preţios pentru lecturarea textelor mele. Îmi este clar că aveţi o vastă experienţă şi de aceea vă rog ca pe viitor să mă corectaţi în continuare. Fiţi sigur că voi ţine cont de sugestiile dumneavoastră.

Cu mult respect

Ştefan Cezar Bucur



Ion Lazăr da Coza a spus :

Îţi adusei şi mata’ o jum’ate. Nu-i nevoie de apostrof - mata, jumate.

mă'ta > mă-ta 

rachiu de pere - CORECT!

țuică de pere - GREȘIT! (Țuica se face NUMAI din prune! Restu-s rachiuri.)

etc.

O poveste scrisă cu măiestrie.

da Coza

E bine să ne respectăm clasicii, însă nu tot ce au scris ei e imuabil!

MATÁ pron. pers. (Reg. și fam.) Dumneata. [Gen.-dat.matale. – Var.matále pron. pers.] – Din dumneata. 
Sursa: DEX'09

Într-un dicționar de pleonasme (deci o lucrare ultraspecializată) vom găsi țuică de prune ca fiind pleonasm!

Reciproca,

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Tudor Cicu - 300 lei

Activitatea Recentă

Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 2 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 4 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hai, Salut! (monorime în TOT IO) a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Ochii stele-mi scăpărau a lui Gabriel Cristea
cu 6 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog de ducere a utilizatorului nicolae vaduva
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dolha Paul-Alexandru
cu 7 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 7 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 8 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 8 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 8 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 9 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 9 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 10 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 10 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 10 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 10 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 11 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 11 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 12 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 12 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor