Tătuțu

[Ioniţă Gabriela]

Fetița și mămuța n-au ochii albaștri, da’ tătuțu da! Nici buze pline n-are mămuța, îs subțiri ca două nevăstuici flămânde, pe când gura tătuțului e așa bogată! Curg poveștile duium, ghicitorile –adevărate încuietori pentru buna, dar mai ales glumele, tătuțu știe a împleti cuvintele, a le-nvârti și răsuci, de-ți pune veselia plocon pe masă. Mămuța râde mereu ca un copil cuminte, pe tăcute, să nu deranjeze, pe când ei doi, fetița și tătuțu parcă s-au născut râzând. Râzând în hohote!
Apoi, tătuțu mai are și mâini de aur, cum însuflețește el tot ceea ce atinge, dar mai ales lemnul în chipuri de sfinți, mai rar. E plin satul și biserica de icoanele lui. Și glas de aur are tătuțu, cântă în strană la două biserici, dascăl mai bun ca el, de unde? Nu-i! Un singur neajuns îi știrbește aura, un păcat, o boală cruntă, niște demoni, care atunci când îl cuprind și-l fac semen.
În nopțile cu pricina, fetița doarme la vecini.Uneori fuge singurică, alteori o duce buna. Știe că tătuțu suferă, că mămuța trebuie să-l îngrijească, iar ea e prea micuță să poată ajuta. Cu toate că ar vrea! Și-i prea micuță să audă și să vadă cum jivinele-i pun în gură vorbe murdare, scârboase, obscene, cum îi aprind ochii, cum îi tăvălesc sufletul în venin, încât tătuțu urlă, trântește, strică mai ceva ca un uragan.
Ultima oară a greșit mititica, în loc să doarmă, să crească mare, așa cum i-a spus mămuța să facă, ea a tras perdeaua și s-a uitat pe fereastră. Tușa și unchiul s-au dus să lupte și ei cu demonii, iar ea s-a uitat: ,,Curviștinăăă, sunteți niște curviștineee...cu cine l-ai făcut pe Miluță? ...mă crezi prost?... eu îs prost?...-ț drojdia mă-tii!...afarăăă! afară din ograda mea!...vă iau gâtul cu toporul,, .
Demonii n-au ucis pe nimeni cu toporul, doar pe ursulețul ei l-au sfârtecat ! L-a adunat mămuța bucată cu bucată și l-a pus pe foc.
Cu jivinele plecate, raiul se coboară în căsuța lor, iar! Tătuțu pupă picioarele mămuței iar, le scaldă în lacrimi cerându-și iertare iar, înnoadă cuvinte jucăușe ce-i smulg fetiței un zâmbet iar, și ea zâmbește bucuroasă că tătuțu e întreg și nevătămat, iar!
Urmează zile importante în care doar ei doi, fetița și tătuțu, trebăluiesc prin casă, mămuța odihnindu-se după lupta cu demonii.
-Stricăm niște oușoare de-un scrob? îi cere el părerea.
Căpușorul fetei se înclină cu eleganță în semn afirmativ.
-Cine aduce ouăle din cuibar? Ia să vedem: mămuța nu poate, eu aduc tochitura și mălaiul, motanul, unde-i nemernicul, niciodată nu-i acasă când ai nevoie de el !Fetița rotește ochișorii și ea în căutarea motanului, dar nu, nu-i acasă domnul, și tătuțu are dreptate când îl face nemernic.
-Mătăluță! Mătăluță te duci după ouă!
- Și cucoșu?
Cucoșul este o istorie lunguiață, din câți cucoșei au fost, și-au fost câțiva, niciunul nu a respectat-o, rând pe rând ajungând în ceaun grație hotărârii tătuțului, sperieturile și lacrimile micuței cu privire la ,,istorii,, fiind sortite uitării.
-Mergem amândoi!
Servesc masa împreună doar ei doi, alintându-se la câte un cârnaț mai rotofei sau contabilizând cocoloșii scoși din mămăliguță. Aliniați ca soldații, Veronica îi numără:
-Unu, doi, tlei...
Cum tătuțu are mâinile de aur, tot ce-a stricat furia uraganului va fi reparat și-nlocuit, locul ursulețului va fi luat de vreo maimuță, așa cum și el a luat locul unei rățuște, ce furase locul unui iepuraș.
***
E sfârșit de iunie. ,, Nemernicul,, are boticul atât de julit și e atât de slab încât nu-l mai trimite nimeni nici după ouă, nici după altceva. În rarele dăți când trece pe-acasă, doarme împărătește pe cuptorul din șopron. În podul șopronului, șopron în trei pereți, cu podul așijderea în trei pereți, de năvălește lumina buluc în el, fetița și tătuțu au întins în colțurile-i umbroase flori de tei la uscat. Doar împărații și ,,nemernicul,, dorm în parfumul florilor de tei!
Grăsunică, scurtuță de picioare, mămuța nu poate urca pe scară în podișor. Îi așteaptă curioasă și oarecum nemulțumită că nu poate desluși șușoteala lor:
-Ce tot vă hliziți acolo? nu-i plac neam secretele dintre tătuțu și nepoțică.
-Ăsta da culcuș! Să tot dormi tolănit în flori! Ne-ascundem într-o noapte aici de mămuța? Tii, zici că zbori cu avionul! Mămuță, da mătăluță nu urci să vezi frumusețe de lume de sus? Iote, se vede și Parisul!
Bicisnic de înălțime șopronul, bicisnic și podul, tătuțu nevoit să stea în patru labe, își scoate juma de trup afară, întinzând gâtul după motan, spre deliciul Veronicăi și dându-i fiori mămuței:
-Coșcogemitea Parisul, numai pielea și oasele au rămas de tine! Dragi ți-s mâțele, măi! Dragi, dragi, da scumpe, așa-i?
-Ai să cazi, om bătrân și fără minte, îl ceartă mămuța mai mult pentru urechile ei, decât cu intenția de a se face auzită.
***
Noapte. A trezit-o huruitul, un zgomot ca de tractoare hodorogite. E singurică în pat. Nu se teme, știe că uneori mămuța se duce în cameră la tătuțu ca să-l învelească. Huruitul se aude din ce în ce mai deslușit, parcă s-ar năpusti tractoarele în cameră.
-Ce-ai cu fata? Ce-ai cu fata, bețivule! Doarme!
-Da e-a meaaa? Vreau să văd dacă este a mea! cunoaște ea glasul acesta înșelător, cunoaște și vorbele, le-a auzit de multe ori în creierii nopții, pentru că demonii iubesc noaptea, atunci își fac ei de cap chinuind pe tătuțu, chinuind pe mămuța, chinuind-o pe ea care trebuie fuguța, fuguța să deschidă geamul, să-l sară și să bată în ușă la vecini.
Vecinii sunt tușa Rodica, sora mămuței, și nenea Haralambie. Nu s-ar zice că o așteaptă, nici că-s bucuroși când o văd, dar o primesc de fiecare dată fără s-o întrebe nimic. Desculță, în rochiță pijama de mătase scumpă, adusă de mami și tati din Spania, iese pe geam ca un hoț și cu pași mărunți și repezi se îndreaptă spre portița din grădină. Ajunsă în grădină, doar trece în grădina tușii, apoi în curte liniștindu-l pe Condiță care-o hămăie mereu, nu fără folos pentru că așa-i iese în prag nea Haralambie. E o lecție învățată, știe pas cu pas ce are de făcut, cum să ridice cârligul cât jumate de covrig pentru a deschide portița, cum să-l pună la loc, cum să meargă pe cărărușa măturată de tușa mereu, ca să nu se-nțepe la picioare, cum să vorbească cu Condiță , nici prea devreme, nici prea târziu, hămăitul lui să trezească gazda dar totuși s-o recunoască pe ea, să nu se smulgă din lanț să facă vreo nenorocire. Sunt lecții învățate, le execută curajoasă, nici nu se gândește să-i fie frică, doar că noaptea asta e diferită. În drumul spre portiță e șopronul, în șopron o fi ,,nemernicul,, , n-o fi, scara e la locul ei, florile de tei s-or fi uscat?
În lumina lunii pare un înger mic ce urcă scara spre rai. Raiul are podele din scânduri vechi și parfum de tei. Condiță a simțit-o, latră. Îi vede conturul câinelui ca o pată neagră, își închipuie că se uită la ea, așa încât îi face din mânuță.
-Culcă-te! Culcă-te la loc! Ai să trezești oamenii!
După un timp o ia frigul, ar vrea să coboare să doarmă în pat cu tușa, dar aceasta e o lecție nouă pe care n-o știe: ,, Cum să coboare singură din pod? ,, . Parcă e prea sus, scara prea jos, noaptea prea neagră. Puzderia de stele nu-i ține de cald, nici steluța căzătoare pe care a urmărit-o până s-a stins, motanul chiar că e nemernic, nu-i acasă când ai nevoie de el! S-ar încălzi amândoi. Se ghemuiește pe scânduri, își trage rochița peste genunchi, e-atât de somn!
Un greier cântă la mandolină.
-Șșșș! Culcă-te și tu...
Mai răzbesc până la ea frânturi din cearta buneilor, florile de tei întruchipează-un val, pe val călare, chipeș ca un prinț, nimeni altul decât ,, domnul,, , domnul motan. Sus, jos, se dă huța nemernicul zgârâind cu lăbuța noaptea .Vrea să prindă o steluță.
-Ce să faci cu ea?
-Ți-o dau ție!
-Și eu ce să fac cu ea? Lasă steluțele să doarmă, zgârâi noaptea, nu mai fă gălăgie...
Ascultător, motanul face o reverență, împachetează valul într-o cutiuță, i-l ascunde în buzunăraș și aricindu-se ca la vederea lui Condiță , dispare.
Nu-i mai este frig. E liniște. O liniște caldă. O umbră mare, mare ca o gorilă o ține în brațe. Dă să țipe, să vină mămuța și tătuțu să o scape de maimuță, dar tătuțu îi încălzește genunchii râzând. Îi trebuie câteva secunde să-și dea seama că n-a visat, că e chiar el.
-Ce face mămuța?
-Doarrrme.
-Mă duc la ea.
De ce-o umbla lela motanul în toiul nopții, de ce-o miorlăi a pustiu pe lângă șopron, acum, el știe. Îi răsună în urechi mieunatul nemernicului, între două hămăieli ale lui Condiță, parcă-s înțeleși amândoi.
-N-aaam zis că ne-aaascun-dem de mmă-muța?
Tătuțu râde, îi pupă picioarele, râde, florile de tei și-au pierdut parfumul, o duhoare grea iese din gura lui și râde, și-ar vrea să râdă și ea, o ceartă, râde, o mușcă de burtică, de picioare ...
Îmbrăcat de sărbătoare, cu joben și papion, ,,domnul,, fură valul din buzunăraș, valul se frânge în două, în trei, în multe părți, tătuțu se-neacă, tușește, gâfâie, florile de tei se împletesc într-un scrânciob, nemernicul o conduce pe fetiță galant la scrânciob, părțile se adună, îmbrățișează scrânciobul, aripioare mici ca o mie de furnici îi cresc valului care se-nalță în zbor, sus, sus, spre steluțe. Se mai aude noaptea scrâșnind, se mai vede șopronul c-o umbră mare zbuciumând o umbră mică, inertă, mută...
***
-Tu știi ce-i un Ferrari?
Fetița dă din cap că nu.
-Ferrari e cea mai tare mașină. Asta-i cer, să-i aducă lui tati un Ferrari. Băiatul e atât de bucuros de idee, încât, cu mâinile pe un volan închipuit , cu obrajii umflați turează motorul.
-Brrrm, brrrm, brrm!
Dumnezeu se amuză mereu de câte pot cere copiii, de-o veșnicie face treaba asta și totuși rămâne surprins. E ziua în care îndeplinește fiecărui copil o dorință pentru cei ce viețuiesc pe pământ. Mya vrea un unicorn pentru surioara ei, Vlăduț –un Ferrari, Petruța –inspirație mamei sale care scrie poezii, Cornelia-păr, păr pentru tatăl ei chelios, alții se mai gândesc, unii sunt nehotărâți, nu știu pe cine dintre cei dragi să cadorisească.
Neîncrezătoare, Veronica se apropie de Dumnezeu. Cine-a zis că El e mare, mare și bătrân cu barbă albă? Prostii! Dumnezeu e firesc. E tânăr. Are obrazul rotund, neted, frumos și roz , fără niciun fir de barbă.
-Ei, te-ai gândit? Știi ce vrei să ceri și pentru cine? E un singur lucru pentru un singur om.
-Și îndeplinești orice aș cere eu? Ori-ce?
-Mmm! Dacă-i folosește, da. Ori-ce!
Veronica își netezește cu pălmuțele rochița, nu care cumva din pricina cutelor să pară o glumă cererea ei, își frământă gurița, cuvinte multe vor să-nsaile o poveste, să explice și ce nu poate fi explicat, își pironește ochii mari și verzi pe chipul mirat al Domnului, apoi rostește simplu și rugător:
-Iartă-l pe tătuțu! Iartă-l!
10 06 2020

Notă :
- conform datelor OMS, anual, consumul abuziv de alcool cauzează 1,2 milioane de decese
- consumul abuziv de alcool reprezinta cauza a 25% dintre decesele inregistrate la barbatii tineri (intre 15 si 29 de ani), se asociaza cu pana la 60% din cazurile de viol, cu pana la 70% din cazurile de violenta in familie, cu 40% din crime si cu 1 din 6 cazuri de suicide.
- http://www.castlecraig.ro/despre-noi/mass-media/statistici-dependenta
- aproape un miliard de copiii abuzați zilnic în lume ;
- în U.E , 134 de fete din 1000 sunt abuzate sexual;
(sursa https://www.mediafax.ro/social/statistici-ingrijoratoare-aproape-un...)

[Sofia Sincă]

Un text stereotip, inspirat din multitudinea de copii lăsați cu bunici, de către părinții ce au plecat din țară să câștige ceva mai mult pentru copiii lor. Nu se știe câți și cât s-a câștigat. Uneori, de cele mai multe ori s-a pierdut. S-au pierdut copiii în negura vagabondajului, în negura drogurilor sau așa cum se înțelege aici în abuzuri de tot felul.  Bine și normal este copiii să fie crescuți de către părinți nu de bunici.

Am citit cu plăcere,

Sofi

[Ioniţă Gabriela]

Mulțumesc pt lectură și semn! o toamnă cu sănătate!

Sofia Sincă a spus :

Un text stereotip, inspirat din multitudinea de copii lăsați cu bunici, de către părinții ce au plecat din țară să câștige ceva mai mult pentru copiii lor. Nu se știe câți și cât s-a câștigat. Uneori, de cele mai multe ori s-a pierdut. S-au pierdut copiii în negura vagabondajului, în negura drogurilor sau așa cum se înțelege aici în abuzuri de tot felul.  Bine și normal este copiii să fie crescuți de către părinți nu de bunici.

Am citit cu plăcere,

Sofi

[Pop Dorina]

Am recitit cu drag. Felicitări!

[Nikol MerBreM]

Atât de bine scris, Gabriela, dar atât de trist! O dramă uriașă învelită în delicatețea unui suflet de copil! Cei care suferă de alcoolism sunt și ei victime ale alcoolismului, dar neasumarea problemei împiedică rezolvarea ei și, uite, așa, se frânge cerul pentru toți cei din preajmă. Trist, trist, trist!...

Drag,

Nikol

[Ioniţă Gabriela]

atât de bucuroasă sunt de răspunsul tău! mulțumesc de lectură și semn!( nu-s vorbe în vânt, chiar îți mulțumesc!)

da, alcoolismul e o boală care ucide...

Nikol MerBreM a spus :

Atât de bine scris, Gabriela, dar atât de trist! O dramă uriașă învelită în delicatețea unui suflet de copil! Cei care suferă de alcoolism sunt și ei victime ale alcoolismului, dar neasumarea problemei împiedică rezolvarea ei și, uite, așa, se frânge cerul pentru toți cei din preajmă. Trist, trist, trist!...

Drag,

Nikol