Revelaţia

[Exemplu de Titlu]

Prin frigul ce o cuprinse explora disperată sentimentul de început. Timpul franjurat şi complicat în substraturi era în extensie pe margini. Căldura emoţională creştea compresiv în jurul său, încălzindu-i dedesubturile, ajungând repede la o temperatură mai puţin plăcută însă explicabilă. Pe măsură ce apăsarea accentua acel grad de mulţumire telepatică şi revelatoare, culmea… se simţea tot mai bine.

Presiunea arcului de control îi înăbuşi revolta silind-o să rămână calmă, dându-şi seama că timpul se împrăştie în mod inexorabil cu celelalte dimensiuni din mediul ostil de unde trebuie recuperat. Contempla liniile izocore care se stabilizaseră în partea roşie a ecranului vandalizând celelalte transformări. Ţipete polimorfe, degenerative îi testau auzul şi se înecau încet într-un mediu subacvatic ce-l căutase în toate vieţile. O geometrie flexibilă în stare să răsucească câmpurile fluctuante, modifica spaţiile devenind mai dinamice, mai atractive.

Atingerile întunericului sporeau din interior, se întindeau tot mai mult până îi învăluiră trupul conectându-l tradiţional şi împreunându-se metaforic într-un câmp euforic neobişnuit, însă acum, îşi schimbase momentan opţiunile.

Se ivise uscatul necunoscut şi salvator!  O descărcare fulminantă îi elimină frustrările de până atunci. Arcuindu-se bucuroasă aştepta dragonul purpuriu s-o jefuiască! I s-ar fi oferit mulţumită, pasionată chiar, numai să-i despice munţii până i-ar fi scos un vaiet umilitor de recunoştinţă.  Înţelesese că acest proces complex era şansa ei de a se integra într-un viitor câmp de vectori şi de a-şi lansa bucuria celuilalt conform unui cod comportamental instinctual neaşteptat. Revedea clipele pierdute şi învăţa din greşelile viitorului, atât de întortocheat, dorind să devină o persoană plurivalentă, puternică, generoasă şi cu-n scop firesc, precis motivant. Atracţia o învăluise şi pe măsură ce introducea gradat eul său cibernetic, se elibera în acel tunel al fericirii fără sfârşit. Îşi revedea trecutul… relaţia avansase până proiecţia întâlnirii celor doi se petrecuse într-un văl de lumină răsfrântă apoteotic. Încălcarea barierei nu mai era posibilă. Revenirea la aceeaşi situaţie nu era influenţată de nimic. Percepţia nu mai era cea ce a fost! Nu-şi încheiase încă menirea şi continuă să valseze frângându-şi corpul în unde şerpuitoare, încălecându-i deşteptările. Singură nu-şi mai concepea existenţa decât împreună cu personajul care-i împlinea existenţa deblocând pragul acela pe care niciodată nu încercase să-l depăşească iar acum, uimită îşi manifesta superioritatea.

Plutea intens prin acel model înalt, straniu de iubire modificată. Conştiinţa îi facilita misiunea de a pătrunde în cu totul alt mediu, subtil… plutitor, imponderabil. Inteligenţa tremura de emoţia revelaţiei. Particulele de lumină, în ultimă instanţă de energie sau mişcare se răsfrângeau blând, pulsau duios fiecare în parte. Fibrele străluceau feeric, tremurător, interconectându-se şi integrându-se unui caleidoscop panoramic, schimbând şi separând continuu formele şi culorile, vibrând într-o interfaţă de mozaic antic însă păstrându-şi fiecare individualitatea. Expansiunea sinelui explodă concretizată într-un curcubeu care-i canaliză acut periferia înclinaţiilor! O întâmpină seria secreţiilor neverosimile, nervilor, exceselor şi nuanţelor misterioase iar timpul se pierdu monoton într-o sincronie modificată de sinteze şi o maree de lumi bifurcate.

 Se îndepărta tot mai mult în spaţii bizare pe măsură ce vroia să le atingă. Dorea cu orice preţ să se contopească cu duioşia şi blândeţea acestui nou început iar durerea se degrada aşteptând, împrăştiindu-se într-o poţiune de vrăjitorii, descoperind satisfăcută că exigenţa ei pretenţioasă de până atunci îi aduce o stare de nedescris. Rămăseseră departe promisiunile unor fapte curioase, eliberând conectarea liberă ataşată insuccesului şi temerilor proprii. Diferenţele în sens evolutiv şi-au desfăşurat dimensiunile schematizate pătrunzând adânc în esenţa unei iubiri altruiste, alternative, decapante cum nu mai întâlnise.

Experimenta subtil alt mod superior de dragoste clasică, înţelegea din toate perspectivele chemarea interioară a infinitului atingând o vastă planşetă de impresii emoţionale. Forţele creaţiei îşi susţineau graniţele spirituale depăşind alt nivel admis în senzaţii imprudente şi fără sfârşit. Empatia spirituală a fiecăruia, atracţia personală a cuiva la care ţinea nespus de mult, ridica aparent modulat potenţialul amândoura; se purificase în înălţimi, în aerul rarefiat al nopţii albastre dintr-un anotimp nedefinit. Se simţea protejată ca în spatele unui zid, al unui dig inexpugnabil şi bogăţia ei se împrăştie însufleţită de afecte sentimentale îndepărtându-i incertitudinile. 

Când şi-a apropiat mâna nu i-a mai fost frică!

[Sofia Sincă]

Ce frumos! Gândul poate evada în revelații supranaturale. Depinde doar de noi să le putem efectua. Tu ai reușit Aurel, să alcătuiești acest fragment prin care putem călătorii în spații imaginare, extraterestre și putem opri timpul pentru a simți iubirea absolută.

Admir puterea ta de creație!

Sofy

[gina zaharia]

Plutea intens prin acel model înalt, straniu de iubire modificată.

Și eu am plutit printr-un spațiu pe care îl vedeți/descrieți perfect, din toate unghiurile.

Prețuire!

[Corina Militaru]

Interesant și frumos scris. În acel fel de iubire frica nu mai are sens, dispare :)

Cu prietenie,