fragment din romanul în lucru „Odiseea primilor oameni”

— Trimite după el, Herr Athan, se întoarse deodată regina spre străjerul în armură sclipitoare, ce aștepta ca o statuie în fața ușilor înalte ale sălii de coroană.

     Herr Athan se înclină și ieși, iar oțelul răsună pe trupul lui uriaș, reverberându-se în încăpere. Știa cine era el fără să-i spună. 

      Regina se întoarse din nou cu ochii la fereastră, privind mai departe la casele din piatră ale cetății, pe care zăpada se așternuse ca o pătură subțire. Mai departe se aflau zidurile ce separau Trentul de restul lumii, dar restul lumii nu se vedea din această clădire, ci doar din cuibul reginei, cel mai înalt turn al cetății, în care își petrecea verile. Regina purta o rochie neagră, din piele, două curele se încrucișau peste pieptul rotund, lăsându-i pielea gâtului dezgolită. Mâinile îi erau acoperite de mănuși negre, lungi până deasupra coatelor. Pe deasupra avea o mantie ușoară, închisă la gât cu o broșă mare din foaie de argint, pe care erau gravate un strugure și frunze de viță de vie, însemnul de demult al cetății, de pe vremea când Trentul era marca regatului Loka. În părul negru, desprins avea fire de argint, la urechi îi atârnau cercei lungi dintr-un filigran scump și rar, adus tocmai din Nazareth. Pe cap purta coroana grea, în care erau încrustate pietre de onix, moștenită de la tatăl ei, Regele Verii. De când devenise regină, Anathema alesese să poarte doar veșminte negre, culoarea dinastică a Isenbergilor.

        Sala coroanei se afla în vechiul castel, ridicat de strămoși, pe vremea când Trentul era doar o cetate de margine a regatului Loka, dar singura cu port pe râul Poson. Aici locuise tatăl ei, Adelmann de Isenberg, după ce fusese numit Markgraf de Trent, protector al ținutului de margine al regatului, de către fratele său, Regele de Fier. Odată cu moartea Regelui de Fier și războiul de un an cu uzurpatorii tronului, Adelmann, moștenitorul de drept, se proclamase rege al Trentului și al vechiului regat Loka, mutând sediul coroanei în acest castel în care acum domnea Anathema. Trentul era tot ce le mai rămăsese Isenbergilor din ținuturile vechiului regat. După o domnie scurtă, Adelmann murise și el, răpus de boală, iar pentru toți cei care nu-l cunoscuseră, rămăsese Regele Verii.

        În noaptea aceea Anathema îl visase pe tatăl ei, pe când era în putere, chiar în sala coroanei, cu cizmele lungi până deasupra genunchilor, purtând pe degetul mic inelul cu piatră mare din onix. Coroana din frunze mari de argint, cu onix încrustat îi scânteia în pletele negre, ce-i atârnau până aproape de șolduri. Acum coroana se afla pe creștetul ei și nu i se mai părea atât de grea ca atunci când o purtase prima dată.

         Soarele iernii sticlea în zăpada de pe acoperișul caselor de piatră aflate sub ochii ei. Regina se încruntă, amintindu-și deodată că aștepta. Nu-i plăcea să aștepte. Era nevoită să aibă răbdare ca să-și închege planul de răzbunare împotriva Rockfelderilor și a Mortmerilor, familiile care uzurpaseră regatul ce-i aparținea de drept. Altă răbdare nu-i mai rămânea, cu atât mai puțin atunci când aștepta îndeplinirea unei porunci. Auzi pașii de oțel ai lui Herr Athan, primul străjer al coroanei, strivind marmura holului larg, apoi ușile se deschiseră. Herr Athan își reluă poziția de statuie, iar zăngănitul spadei lungi de la brâu umplu sala de ecouri metalice.

— Se înfățișează îndată, Maiestate.

— Îndată? șuieră regina din cealaltă parte a sălii largi și înalte, ai cărei pereți pictați cu portrete ale strămoșilor erau străjuiți de statui din marmură albă. Ce făcea?

— Era în compania unor...doamne, răspunse Herr Athan puțin încurcat.

— Unor târfe vrei să spui. Simțea cum furia i se urca din gât spre tâmple, ca o apă în care se adâncea și o împiedica să respire. Plătite din arginții coroanei. Prea bine, am să aștept.

       Se așeză la masa lungă, de-a lungul căreia așteptau singuratice scaunele cu spătar înalt din fier, ale căror margini erau ornate cu pietre mici de onix. Aveau reflexii roșietice ca focul din vatra săpată în piatră albă, atunci când era aprins. Își aruncă privirea pe catastifele groase, înțesate de liste de prețuri și calcule, dar însemnele îi fugiră dinaintea ochilor. Sagora și Abdera, șopti doar pentru ea, iar buzele i se încrețiră de ură. Anathema era doar un copil când unchiul ei, Regele de Fier fusese asasinat de către Rockfelderi. Cealaltă familie puternică din Loka, Mortmer, rămăsese credincioasă dinastiei și îl susținuse pe tatăl ei, Adelmann, pornind un război pustiitor împotriva Rockfelderilor. Un an de zile armatele celor două familii luptaseră aprig, secătuindu-și resursele de argint, dar niciuna dintre ele nu ieșise învingătoare. Atunci hotărâseră să pună capăt războiului și se recunoscuseră una pe cealaltă dinastii legitime, împărțindu-și regatul de-a lungul râului Deadwitch. Pe stârvul regatului Loka se ridicaseră astfel două ținuturi mai mici, Abdera unde domnea familia uzurpatorilor Rockfelder, asasinii Regelui de Fier și Sagora, unde se înscăunaseră Mortmerii, în mărețul palat în care mai mult de o mie de ani domniseră Isenbergii.

     Anathema nu știa pe cine ura mai mult. Pe Rockfelderi, asasini și uzurpatori, sau pe Mortmeri, înnobilați la începutul timpurilor de Hochadel, primul Isenberg, care juraseră să apere coroana, dar se dovediseră niște trădători. La sfârșitul războiului, în loc să ofere coroana moștenitorului de drept al tronului, Adelmann de Isenberg, Mortmerii uneltiseră să-l ucidă pe urmașul Regelui de Fier și să-l înscăuneze în Sagora pe unul din stirpea lor. Fusese doar un copil pe atunci, dar își aducea aminte de așteptările lungi, încordate, din acest castel din piatră rece, în care tatăl său era plecat la război pentru a-și redobândi regatul.

      Nu auzi pașii care se apropiau pe holul de marmură ce ducea la sala de coroană, auzi doar râsetele zeflemitoare înainte ca ușile să se deschidă, iar Herr Athan anunță:

— Prințul Montroy, Maiestate!

       Anathema nu se ridică din capul mesei, doar își întoarse capul către ușă. Chipul vesel al prințului, lipsit de preocupare, o făcu să simtă din nou că se îneacă în valul de furie ce o inunda până în tâmple. Purta o redingotă neagră, de catifea fină, în care sclipeau fire lungi de argint, un lanț gros îi atârna pe piept, iar părul și-l lăsase desprins pe umeri, după moda de demult a Isenbergilor. Poartă pe el o avere, se gândi Anathema.

— Așa dor ți-a fost de mine de n-ai mai așteptat?

       Aruncase cuvintele zeflemitor. Păși cu aroganță printre statuile de marmură albă, trase un scaun ce hârâi pe podeaua de piatră și se trânti zgomotos, întinzându-și picioarele. Anathema îl măsură de sus până jos, dar nu se clinti, iar furia o lăsase deoparte.

— Poate te-am întrerupt de la treburi.

— Haha! Montroy își lăsă capul pe spate, bătând ușor cu degetele lungi în masa de lemn. Ești geloasă?

        Anathema se uită la mâinile lui, la inelul de onix de pe degetul mic pe care ea însăși pusese să i se meșterească după cel purtat de Regele Verii.

— Eu? spuse ea liniștită. Dacă aș fi fost geloasă și aș fi luat seama nevolniciilor tale, putrezeai de mult sub pământ. Până acum ai fi avut ochii mâncați de viermi.

— Ai o imaginație bogată, Maiestate, râse el retrăgându-și mâna de pe masă sub povara privirii ei întuncate, apoi se uită cu plictiseală în jur, la picturile impunătoare de pe pereții sălii de coroană, care întreceau cu mult dimensiunea reală a unui rege, la spațiile rămase goale, cum te apropiai de ieșire, acolo unde cândva avea să se regăsească înfățișarea Anathemei și a fiului lor, Albert.

— Nu. E doar firea lucrurilor.

— Când ai de gând să pui să mi se picteze și mie chipul? Îmm? Nici nu mă deosebesc prea mult de Hochadel Întâiul, ia privește-l. N-ar observa nimeni că suntem doi Isenbergi.

      Regina nu se uită în direcția arătată de Montroy, doar închise catastiful din fața ei și-și împreună mâinile.

— Mă tem că asta nu o să se întâmple niciodată.

        Deodată Montroy căscă zgomotos și clipi din ochii întunecați, ca două pietre de onix.

— Iartă-mă, dar am avut o noapte tare lungă. Dacă tot m-ai chemat, nu trimiți și după vin?

— De fapt, chiar pentru asta te chemasem. M-am gândit că n-am mai băut de mult o cupă de vin împreună. Herr?

         Ca și cum știa dinainte ce avea de făcut, primul străjer al reginei dispăru în spatele ușilor pe care le păzea, însoțit de un zdrăngănit de oțel. Se întoarse însă numaidecât, cărând cu ușurință o amforă pe care se vedea scrijelit „Steaua Neagră”. Montroy căscă ochii. Era vinul personal al reginei, cel mai de preț bun al Trentului. Alt străjer veni în urma lui Herr Athan, aducând pe o perniță de catifea două cupe dintr-un argint gros și întunecat, pe care era însemnat cu litere înflorate, arhaice „Isenberg”. Montroy căscă din nou ochii. Erau cupele rămase din tezaurul regal, ascuns timp de secole în albia râului Königsmond, pe care tatăl reginei îl dezgropase atunci când aflase de trădarea Mortmerilor, apoi fugise cu puținii soldații care-i rămăseseră credincioși în Trent, ferecându-se în spatele zidurilor albe. Prințul știa cât de valoroase erau aceste cupe în ochii reginei. Le ținea ca pe niște vestigii sacre și niciodată nu le folosise pentru băut.

— Ce înseamnă asta, Anathema? Îți sunt iarăși drag sau vrei să mă otrăvești?

— Nu-ți fie teamă, râse regina, arătându-și dinții lungi, puțin ascuțiți. Dac-aș vrea să te ucid, n-aș otrăvi vinul. Și nici cupele. Aș alege un mod mai direct.

      Vorbele reginei nu-l liniștiră însă pe Montroy. Observă privirea scurtă, ca o săgeată albastră pe care i-o aruncase Herr Athan, mai înainte de a se îndepărta și de a-și relua postul în capătul sălii.

— Să bem pentru viile Trentului și pentru maestrul care se îngrijește de ele! spuse regina ridicând cupa în mănușa ei din piele neagră. O duse la buze, dar așteptă ca prințul să guste primul.

        Montroy plimbă cupa între degete, o mirosi și se încruntă, apoi sorbi, plimbă vinul în gură. Fața lui cu trăsăturile nobile ale Isenbergilor se strâmbă dintr-odată și scuipă vinul pe podeaua de piatră a Anathemei.

— Ce e cu poșirca asta?

         Regina tăcu, îi zâmbi cu o satisfacție întunecată.

— Nu e Steaua Neagră.

— O, ba este, zise regina arătând spre amfora pusă de Herr Athan într-un suport din fier forjat.

Și acum să-mi spui, pentru că te-am numit maestrul vinurilor, de ce a ajuns Steaua mea Neagră o poșircă.

        Ochii negri ai lui Montroy se făcură cât gura cupelor din argint.

— Nu m-am atins de el.

— Dar cine s-a atins de el? Regina strânse din buze, iar ochii i se îngustară.

         Calmul reginei îl scotea din sărite pe Montroy. Fusese martor la acest calm cu care condamnase trădători la moarte fără să tresară, cu voce scăzută, fără nicio emoție. Dinspre ea venea o rafală de frig ce-i îngheța răsuflarea.

— Lasă-mă să aflu. O să-ți găsesc vinovatul.

           Se ridică de pe scaun și se apropie de ea, căutându-i atingerea mâinii. Anathema nu se clinti, doar își ridică ușor capul către el și îi spuse zâmbind, arătându-și dinții aceia lungi, puțin ascuțiți, ca zăpada iernii.

— L-am găsit deja.

Vizualizări: 80

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

asteptam continuarea...

"albi ca zapada iernii"sau ceva de genul, cred ca aceasta a fost ideea, ca dintii erau albi, mie mi se pare ca lipseste ceva acolo, dar poate fi numai parerea mea...

Mulțumesc! continuarea va fi postată în curând.

Da, așa este, cred ca m-am grăbit, iar expresia este nefericită. Lipsește în general sau doar în această propoziție?

:) doar acolo

"arătându-și dinții aceia lungi, puțin ascuțiți, ca zăpada iernii." - asa imi cere la citit, albi ca zapada iernii, acuma... nu stiu, poate fi doar impresia mea.  pentru ca  - ascutit ca zapada-  nu mi se pare o comparatie fericita. sau nu stiu ce a intentionat autoarea sa spuna...

da, așa este

Chris a spus :

:) doar acolo

"arătându-și dinții aceia lungi, puțin ascuțiți, ca zăpada iernii." - asa imi cere la citit, albi ca zapada iernii, acuma... nu stiu, poate fi doar impresia mea.  pentru ca  - ascutit ca zapada-  nu mi se pare o comparatie fericita. sau nu stiu ce a intentionat autoarea sa spuna...


O simpatie specială pentru istoria Regatului Unit? Sau o simplă povestire fictivă?... Oricum pentru mine este doar o povestire, deoarece nu știu istoria Angliei, atât de complicată.
Despre temă? Cognititv. Doar cei care cunosc își pot spune părerea. Și, de fapt este curând sau chiar tardiv să pui astfel de concluzii, fiind doar fragment. Oricum astfel de subiecte se scriu după multă documentare. Probabil te leagă ceva special de Regatul Unit.
Despre tehnică? Avansată, ca la carte. Însă m-aș lega de unele detalii, deoarece ele fac diferența:
Regina - în primul paragraf de prea multe ori se începe fraza cu regina.
în încăpere. de demult. personal al. de piatră a Anathemei.- a se evita astfel de asocieri, sunt mici cacofonii sau aliterații fără a fi figuri de stil.
unor...doamne, - pauză între semnul de punctuație și cuvânt. unor... doamne,
Am citit cu plăcere,
Sofi

Vă mulțumesc pentru observații, sunt foarte utile. Ce vă trimite cu gândul la Regatul Unit? Povestea este ruptă dintr-o lume fantasy, din același univers ca proza din concurs, precum și tot ce am postat pe site până acum. Într-adevăr, mă inspir din istorie pentru multe detalii.

Sofia Sincă a spus :


O simpatie specială pentru istoria Regatului Unit? Sau o simplă povestire fictivă?... Oricum pentru mine este doar o povestire, deoarece nu știu istoria Angliei, atât de complicată.
Despre temă? Cognititv. Doar cei care cunosc își pot spune părerea. Și, de fapt este curând sau chiar tardiv să pui astfel de concluzii, fiind doar fragment. Oricum astfel de subiecte se scriu după multă documentare. Probabil te leagă ceva special de Regatul Unit.
Despre tehnică? Avansată, ca la carte. Însă m-aș lega de unele detalii, deoarece ele fac diferența:
Regina - în primul paragraf de prea multe ori se începe fraza cu regina.
în încăpere. de demult. personal al. de piatră a Anathemei.- a se evita astfel de asocieri, sunt mici cacofonii sau aliterații fără a fi figuri de stil.
unor...doamne, - pauză între semnul de punctuație și cuvânt. unor... doamne,
Am citit cu plăcere,
Sofi

Ținuturile, denumirile lor (unele) mă trimit la Regatul Unit, în special ținutul Trent. Oricum istoria lor eu nu o știu. Dacă e ficțiune sau realitate pentru mine e totuna...

Sofi

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Mihaela Popa a partajat discuţia utilizatorului Vasilisia Lazăr pe Facebook
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Icoanele mint... a lui MARIA VASILESCU
cu 1 oră în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Icoanele mint... a utilizatorului MARIA VASILESCU
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Cărțile a lui Darie Giurgiu
cu 1 oră în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cărțile a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 1 oră în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iubire în iz de romanițe a utilizatorului Ardieleanu Mioara
cu 1 oră în urmă
Lui Ardieleanu Mioara i-a plăcut discuţia Haiku, Tanka, Senryu, Sonetul a lui Ion Lazăr da Coza
cu 1 oră în urmă
Ardieleanu Mioara a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gwydion a utilizatorului Ardieleanu Mioara
cu 2 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gwydion a utilizatorului Ardieleanu Mioara
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Gwydion a lui Ardieleanu Mioara
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Icoanele mint... a lui MARIA VASILESCU
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ardieleanu Mioara
cu 3 ore în urmă
Ardieleanu Mioara şi-a actualizat profilul
cu 5 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Fragment din romanul „ANETA” apărut în august 2020 a lui Lucian Ioan Domsa
cu 5 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Fragment din romanul „Aneta” apărut în august 2020 a lui Lucian Ioan Domsa
cu 5 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Fragment din romanul „ANETA”, roman distins cu 6 premii la diferite concursuri și festivaluri literare din România a lui Lucian Ioan Domsa
cu 5 ore în urmă
Chris a lăsat un comentariu pentru MARIA VASILESCU
cu 5 ore în urmă
MARIA VASILESCU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Icoanele mint... a utilizatorului MARIA VASILESCU
cu 5 ore în urmă
Lui Alexandra Ghenghea i-a plăcut discuţia Fragment din romanul „Aneta” apărut în august 2020 a lui Lucian Ioan Domsa
cu 5 ore în urmă
Lui Alexandra Ghenghea i-a plăcut discuţia O nouă ANTOLOGIE a lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor