Rătăcirile lui Don Quijote în vreme de „Război și Pace”  (9)

          

      Niciodată n-am privit ideatica din reflecțiile cioraniene ale cărții „Despre neajunsul de a te fi născut” ca pe o aluzie la durerea de a-ți  purta corpul fizic pe pământ suportând toate necazurile date de conjurația fatalității. Mai curând acest „ne născut” are realitatea unei ființe anterioare, de care te poți simți legat sufletește. E cam același drum al gândirii pe care îl străbate scriitorul când își croiește un personaj după „chipul și asemănarea sa” (și el un mic Dumnezeu al unei lumi numai a lui), ca în cele din urmă, ajuns la sfârșitul scrierii să-l „ucidă”; sintagmă înțeleasă și prin terminarea scrierii, căreia i se va aplica dictonul latin „habent sua fata libelli”. Concluzia la care ajunge E. Cioran: „Nu-i nevoie să te ucizi, dat fiind că te ucizi totdeauna prea târziu”, am pus-o pe seama dorinței de a reaprinde în sufletul scriitorilor care vin, de după cel care a creat o lume și noi am intrat în contact cu ea, flacăra luminii eterne care l-a călăuzit pe acel dintâi scriitor. De aici, la o duplicare chiar multiplicare a realității gândite de „cel dintâi” până la „cel care va veni” nu-i decât un pas. „Cât mă priveşte, am cunoscut de mic această oroare a unei duplicări sau chiar multiplicări spectrale a realităţii, însă în faţa marilor oglinzi. Pe atunci, infailibila şi permanenta lor funcţionare, urmărirea continuă a gesturilor mele, pantomima lor cosmică îmi apăreau, o dată cu lăsarea serii, de-a dreptul supranaturale” (J.L.Borges în Oglinzile acoperite). Doar aşa, prin aceste oglinzi borgesiene, îl vom înţelege pe scriitor când îşi exprimă dorinţa: „să văd şi eu minunile acelea pe care numai le aud”. Aşadar (a vedea, nu numai a auzi, toate astea) –, mai ceva decât prin prisma aventurierului Don Quijote în bătălia cu morile de vânt prin ale zărilor largi întinderi, am pornit și noi în această „bătălie” imposibilă prin cărțile celor doi titani ai literaturii. O spune însuşi Cervantes: „plăcerea pe care o simte sufletul trebuie să fie izvorâtă din frumuseţea şi potriveala între ele a lucrurilor pe care le vede şi contemplă, puse dinaintea minţii fie de văz, fie de închipuire”.

   Am observat (în cap. 18) cum Don Quijote „înălță ochii și văzu că, pe drumul pe care apucase și el veneau...” - și nu vom reda fraza până la capăt căci cititorul nostru știe că eroul nostru va și avea noi și noi aventuri. Și în mod cert, ceea ce vedea iscusitul cavaler nu erau decât niște osândiți (vreo doisprezece oameni) „înșirați ca mătăniile pe-un coșcogeamitea lanț de fier, petrecut pe după gâturile lor, și toți cu cătușe la mîini” însoțiți de o pază strașnică formată din doi oameni călări și doi pedestrași înarmați cu archebuze, arbalete și spade. Se vedea (în accepțiunea celor doi aventurieri ai noștri) cum cei osândiți mergeau cu de-a sila și nu de bună voie. Cum datoria cavalerului nostru rătăcitor era „de-a împiedica silniciile, de-a sprijini pe cei nevoiași și de-a le veni în ajutor”, Don Quijote le iese înainte și cu vorbe curtenitoare cere să afle motivul pentru care erau duși la galere acești osândiți ai Majestății Sale. Întrebați în parte, unul spune că osânda sa se datora faptului „de îndrăgostit ce era”, ceea ce-l uimește pe Cavalerul Tristei Figuri care spune ceva magnific: „Păi dacă-i așa și numai pentru că sunt îndrăgostiți sunt duși oamenii la galere, de când ar fi trebuit eu să fiu pe ele, vâslind!”. Apoi altul a fost condamnat „de canar ce-a fost” (și-a mărturisit, supus la cazne, vina de a fi fost geambaș de cai orfani), un altul pentru că i-a rămas cartea scrisă neterminată în celula în care acum se întoarce pentru a o termina „fiindcă acolo voi avea răgaz să-mi sfârșesc cartea”... etc.  Și așa, pe rând, ocnașii își spun necazurile. După ce le ascultă motivele condamnării Don Quijote socotește că „Dumnezeu și natura i-a făcut oameni liberi” de aceea le cere comisarilor paznici să îi elibereze. Solicitarea li se păru comisarilor mult prea obraznică și îl jignește pe cavalerul nostru spunând să-și îndrepte castronul de pe cap și să nu mai umble cu cioara vopsită. De aici și până la bătaie nu-i decât o clipită. Și odată doborât la pământ cel cu archebuza, apoi eliberându-se singuri, unii dintre ocnași, alții cu ajutorul lui Sancho, se porni o bătaie ca-n romanele cavalerești de  „mătură toată garda de pe câmpul de luptă, căci paznicii o luară la sănătoasa”. După eliberarea ocnașilor, uluiala acestora e și mai mare când au să afle că drept răsplată, ciudatul cavaler le cere să se ducă în cetatea Toboso și acolo să se înfățișeze domniței Dulcineea de Toboso și să-i spună că robul acesteia, Cavalerul Tristei Figuri, i-a trimis să i se închine și să-i istorisească despre această faimoasă aventură a sa. A le cere una ca asta era ca și cum a-i cere plopului să facă pere, răspund ocnașii și-l încing cu pietre de-l dau la pământ și toți săriră pe el și pe scutier de-i făcură zob, după care își iau tălpășița căci nu aveau, zic ei, de-a face cu niște oameni tocmai în toate mințile. În urma lor, Sancho „dârdâind de frică”, iar Don Quijote „cu inima cernită de a se vedea împodobit (de bătaie) ca vai de el tocmai de cei cărora le făcuse bine”, se gândesc cu amar la cele ce încă mai aveau să întâmpine, ceva mai încolo.

            Dacă eroul lui Cervantes se mișcă (în plan faptic) doar pentru a-și face rău, nu același lucru se petrece cu Pierre Bezuhov al lui Tolstoi, care se mișcă în plan faptic ca să înfrunte angoasa de a fi el însuși. Tolstoi pare să-și fi construit acest enigmatic personaj după chipul cugetării taoiste: „Cel care cunoaște tace; cel care vorbește nu cunoaște”.  Să ne amintim doar ce spunea Pierre despre căsătoria lui cu infanta Helene: „De-acum e târziu; totul s-a sfârșit...” Dar oare chiar s-a sfârșit cu destinul iubirii, din cartea lui Tolstoi, în cazul lui Pierre Bezuhov? Despre asta însă, vom vorbi ceva mai departe. Destinul nostru este să vorbim, să vorbim despre el, și să ne întrebăm despre rostul destinului său așa cum l-a construit autorul. Răspunsul la această întrebare poate însemna moartea eroului, iar întrebarea, viață. Ne-am fi imaginat noi, cititorule, care va fi destinul lui Pierre, din clipa când o va întâlni pe Natașa odată cu retragerea Rostovilor din Moscova? Și întrebat de Natașa ce e cu el, astfel deghizat, printre acea lume pestriță a celor învinși, Bezuhov dă un răspuns ciudat: „Ah, nu mă întrebați... Mâine se va da o nouă bătălie... Mâine... dar nu!” Întrucât pentru această „bătălie” donquijotească va trebui să poarte tăcerea. Pentru că tăcerea (în cazul eroului nostru) e un cuvânt ca oricare altul.

 

 

                              (va urma) 

 

Vizualizări: 42

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Admir munca depusă pentru a scoate capitole întregi din cărțile celor doi titani, cum îi denumește autorul eseurilor și a le diseca dintr-un anume punct de vedere. Nu e ușor lucru!

Dar să mergem mai departe să vedem ce s-a mai scris despre aceste personaje foarte interesante, tota diferite, dar cărora, autorul le-a găsit similitudini.

Ce plăcerea textului,

Sofy

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog cerneala de astăzi a lui gina zaharia
cu 4 minute în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cerneala de astăzi a utilizatorului gina zaharia
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog cerneala de astăzi a lui gina zaharia
cu 2 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iluzie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 2 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haiku (48) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de gina zaharia
cu 2 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haiku (48) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (47) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Haiku (48) a lui Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haiku (48) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Bacovia redivivus a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bacovia redivivus a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Poetul e o cuşcă ambulantă a lui Camelia Ardelean
cu 3 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul e o cuşcă ambulantă a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ce orologiu... a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Iluzie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Et in Arcadia ego a lui Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Tudor Cicu a contribuit cu răspunsuri la discuţia În Elada, pe urmele lui Homer... (13) a utilizatorului Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia În Elada, pe urmele lui Homer... (13) a utilizatorului Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
Tudor Cicu a contribuit cu răspunsuri la discuţia În Elada, pe urmele lui Homer... (13) a utilizatorului Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor