Nina-Elena Plopeanu

 

            Când a ajuns acasă, era frânt de oboseală, trist și dezamăgit. La școala unde era profesor de istorie de trei ani, avusese o zi proastă. Tocmai încheiase una din inspecțiile ce i-ar fi permis să se înscrie la examenul de definitivat. Se așteptase la mai mult din partea elevilor pe care se străduia să-i facă să iubească și să înțeleagă trecutul omenirii așa cum el învățase de la mama sa care-i fusese și dascăl. De când aceasta se stinsese, se mutase din satul natal în orașul din apropiere sperând că așa va trece mai ușor peste drama  trăită. Întâlnirea din stația de autobuz îi redeschisese rănile vechi pe care le considera aproape vindecate. S-a așezat în fotoliul din hol, singurul obiect pe care l-a păstrat din casa părintească, și a închis ochii. A deschis palma stângă ce  începuse să-l ardă. De la căldura mâinii sale piatra se făcuse sidefie.

            La poalele unui munte, într-un defileu lung și îngust,  în care, pe alocuri pereții aproape că se  îmbrățișau, se întindea orașul trandafiriu. Pe peretele din stânga câteva sculpturi înfățișând animale și oameni făceau ca drumul să pară mai ușor. Două artere principale se intersectau în locul în care un amfiteatru domina toate celelalte construcții din piatră. În partea de sus a fațadei imense, patru vulturi cu aripile desfăcute  apărau un soare cu douăsprezece raze. Spre dreapta, un colos tăiat în piatră, construit de sus în jos, părea a fi un mausoleu, ce răspândea în jur nuanțe cărămizii cu tușe de portocaliu intens. Tânărul s-a oprit. A încercat să identifice locul în care se afla. A intrat printre coloanele simple dar elegante ale templului din fața sa. În cea de-a doua încăpere, nouă statui ale unor zei necunoscuți i-au oprit cu autoritate trecerea. A revenit în partea centrală lângă conductele șanțuri. „Sela”, și-a spus, privind bazinele cisternă din piatră în care locuitorii își păstrau proviziile de apă, amintindu-și pasajul din enciclopedia în care citise că zona aridă era traversată de scurte rafale de ploaie. „Ce poate să caute, mama, aici?” s-a întrebat în timp ce urca, printre piramidele inversate, cele câteva trepte  ale sanctuarului ce duceau spre locul de sacrificiu. Când simțea nevoia să-i vorbească, era suficient să se gândească intens la ea.  Spațiul și timpul se comprimau și nu rămâneau decât ei doi.

— Te miri că mă găsești aici?

— Oarecum. Deși, după câte mi-aduc aminte, adorai trandafirii roz și minunile mai noi sau mai vechi ale lumii pe care n-ai putut să le vezi niciodată de aproape. Ne făcusem planuri mărețe să mergem împreună să le vizităm. N-am mai apucat. Te-ai stins precum lumânarea din sfetnicul uitat în  pragul ușii.

— Să nu-mi ții, din nou, predici. Știu că ți-a fost greu. Așa trebuia să se întâmple. Am colindat mult de când ne-am despărțit. Am vrut să cunosc și mai ales să știu. Am fost la piramide încercând să aflu un nume. Numele celui care a ordonat executarea mea.

— Despre ce vorbești? Nu înțeleg.

— Ai răbdare. Din Valea Regilor am plecat spre Colosseum și apoi spre templele de pe Acropolă. În cele din urmă am ajuns aici. Ar fi fost mult mai trist să cobor dincolo fără să văd minunățiile acestea și fără să ți le arăt și ție. Acum tu o să mă lași să plec, iar eu n-o să mai privesc în urmă. O să te las pe mâini bune. Se numește Cristina și este la granița dintre pământ și cer. Este tânără, frumoasă, inteligentă și cel mai important:  piatra din mâna ta te va ajuta să o găsești.

— Stai, a rugat-o fiul încercând s-o apuce de faldurile rochiei de fum. Ai vorbit ceva despre o execuție. Cine a fost?

— I se spunea Piticul, a adăugat umbra înainte să dispară după Templul leului cu aripi.

 

 

 

            „Trebuie să merg în sat,” și-a spus Tudor după ce s-a învârtit de câteva ori prin garsoniera în care stătea de aproape un an. „În podul casei era un scrin pe care mama nu m-a lăsat niciodată să-l deschid.” Convins că acolo va găsi mai multe răspunsuri, s-a îndreptat în grabă spre stația în care autobuzul tocmai se pregătea să plece.

— Vă rog să mă lăsați în fața porții, l-a rugat pe șoferul care-l ducea în fiecare zi la  școala unde preda.

— Nu mergeți la școală? l-a întrebat mirat șoferul.

— Am ore puțin mai târziu. Vreau să trec pe la casa părintească mai întâi, i-a răspuns cu un nod în gât tânărul profesor.

            Poarta, pe care nu  mai intrase de mult, nu s-a lăsat ușor convinsă să se deschidă. Cheia părea că s-a împotmolit în stratul de rugină ce se așezase peste broască. După mai multe încercări, Tudor a reușit să intre în hățișul de iarbă, mărăcini și plante agățătoare ce împăienjeniseră curtea, altădată plină de trandafiri. În fața ușii s-a oprit și a dat jos pânza de doliu ce se zdrențuise din cauza vântului și ploilor. În camera din față, un miros greu de aer îmbâcsit cu praf și mucegai i-a pătruns până în plămâni făcându-l să tușească. Fără să privească prea mult spre lucrurile ce îi aminteau de vremurile trecute, s-a îndreptat spre încăperea din care putea să acceadă spre pod.  O lumină difuză l-a înconjurat din toate părțile. A strâns cu putere, fără să-și dea seama, piatra pe care o avea în buzunar. O rază trandafirie i-a indicat locul în care se odihnea scrinul căutat. Lacătul masiv cu incrustații necunoscute, ce-l închidea, l-a făcut să caute în întuneric un obiect cu ajutorul căruia să-l spargă. O bară de fier destul de solidă i-a sărit în ajutor. A lovit cu putere. Lacătul, îmbătrânit de vreme, a cedat cu un geamăt metalic și a căzut la picioarele sale. „Credeam că n-am să reușesc, dar iată că s-a deschis” a murmurat Tudor. A ridicat capacul pictat cu beduini și a scos un sac din pânză cu motive geometrice, romburi și piramide, în culori estompate. „Ce poate să ascundă acest sac?” s-a întrebat în timp ce cobora scara podului. „Să vedem ce avem aici: o carte cu coperți din piele, un album cu fotografii, un costum arăbesc de femeie și altul de bărbat, o casetă cu bijuterii, probabil din metal prețios, un sul din aceiași piele ca și coperțile cărții.” A desfăcut, mai întâi, sulul din care a scos un pergament pe care erau pictate niște ideograme ce nu-i spuneau nimic. A privit cele două costume cu nedumerire și apoi a început să întoarcă filele albumului. Din pozele îngălbenite îl priveau trei personaje: un bărbat, o femeie și o fetiță. Primul și al treilea chip, ce aveau trăsături asemănătoare, culoarea arămie a tenului, ochii și părul măslinii, îi erau necunoscute. Cel de-al doilea era o tânără îmbrăcată, în unele fotografii, arăbește cu fustă și pantalon din satin verde, cu un top din același material, împodobit cu paiete și biluțe aurii, strălucitoare. A căutat printre rafturile bibliotecii și a dat la iveală un tablou al mamei sale din tinerețe. Era aceiași doamnă, diferit era doar costumul. „Ce îmi ascunzi mamă?” s-a întrebat fără să primească niciun răspuns. A pus obiectele înapoi în sac și a început să gândească. La București avea un coleg de facultate, care studiase limbile orientale. „Trebuie să-l sun pe Octav. Poate mă lămurește în privința cărții și a documentului cu ideograme”. Și-a pipăit buzunarul interior al sacoului. Telefonul mobil se afla la locul său.

— Alo! Octav, mă auzi? Sunt Tudor.

— Bună, Tudor. Mă bucur să te aud. Ce necaz ai?

— Salut, prietene. De unde știi că am o problemă?

— După îngrijorarea din glasul tău.

— Cât de bine mă cunoști! Am găsit niște obiecte orientale. Aș vrea să ți le arăt și ție. Când crezi că putem să ne întâlnim?

— Peste câteva zile este weekend. Mi-ar face mare plăcere să ne vedem.

— Atunci, sâmbătă am să vin la București. Cred că am să ajung în jurul prânzului. Poți să mă iei de la gară?

— Mai încape vorbă, bătrâne? Rămâne pe sâmbătă la prânz în gara de Nord.

— Mulțumesc pentru înțelegere. Abia aștept să ne revedem, a încheiat discuția Tudor.

— Trenul intercity din direcția Moscova – Chișinău va sosi în stație la linia doi.

            Tudor se afla deja pe peron din momentul în care se anunțase că trenul pe care îl aștepta avea o întârziere de 25 minute.  Abia aștepta să se instaleze confortabil în compartiment și să citească. Avea noroc. Trenul nu părea să fie aglomerat. După el s-au mai urcat în vagon doar doi călători de o vârstă apropiată cu el. A fost puțin mirat să-i audă vorbind rusește, deși aveau  înfățișări specifice moldovenilor de peste Prut. Fata era blondă, cu ochii deschiși la culoare și  alură de zână, iar însoțitorul său, foarte înalt, atletic, cu părul negru și tenul cafeniu.

            Tudor a scos o carte din rucsac, după care l-a așezat în locul de deasupra capului destinat bagajelor. Nu înțelegea nici-o iotă în limba rusă așa că și-a ocupat locul de la geam și a început să citească din Civilizația arabă în vremea celor 1001 de nopți de Andre Clot pe care o luase din biblioteca de la țară. De când găsise obiectele în scrinul din pod, dorea să cunoască cât mai multe despre locuitorii Peninsulei Arabice. Descoperise deja că scrinul cu incrustații geometrice, solare și în formă de piramidă, cu desene colorate în roșu, verde și alb întruchipând beduini și cămile, fusese lucrat de meșteșugari din S. Iordaniei,  din apropierea orașului Petra, cunoscut în biblie sub numele de Sela. Din când în când, ridica privirea din carte si o îndrepta spre tovarășii de călătorie, care păreau că ațipiseră, sau spre imaginile ce alergau în urma rapidului. Pe la jumătatea distanței Focșani – București a simțit nevoia să bea o cafea și să fumeze o țigară. A ieșit din compartiment și s-a îndreptat spre vagonul restaurant. Nu era un fumător sau un cafegiu înrăit, dar la școala unde preda, obișnuia ca în pauza mare să se alăture celor din fumoar și  să asculte bârfele acestora. Cu paharul de cafea în mâna stângă și țigara în dreapta, privea absent pe geamul deschis al culoarului. Cunoștea peisajul din vremea studenției când călătorea frecvent pe această rută. Sub lumina și căldura plăcută a soarelui matinal, câmpul părea că se răsfață în mantia verde ce i-a amintit de costumul arăbesc și de fotografiile din album.

            S-a întors revigorat în compartiment după vreo jumătate de oră. A reînceput să citească. Rușii își continuau somnul așa că nu le-a mai acordat niciun fel de atenție. Au deschis ochii instantaneu în Gara de Nord, și-au luat în grabă bagajele și s-au pierdut în mulțimea de pe peron.

            La capătul peronului, Octav îi făcea semne vesele cu mâna.

— Salut, bătrâne. Bine ai venit. Mă bucur să te văd  i-a spus îmbrățișându-l.

— Bine te-am găsit, prietene. Îți mulțumesc pentru primirea călduroasă. Chiar aveam nevoie să mă îmbrățișeze cineva  și să-mi ia de pe umeri din povara pe care o port.

—Știi că te poți baza pe mine. Ce crezi? Nu am uitat chefurile pe care le făceam în căminul din Grozăvești când veneai de acasă încărcat cu bunătăți.

— Nici eu. De aceea nu am venit cu mâna goală. Ți-am adus o Galbenă de Odobești și o țuică de prună, specialitatea satului în care sunt profesor.

— Niciodată n-am înțeles de ce te-ai întors în locul acela uitat de lume. Ai fi putut foarte bine să rămâi în capitală.

— A insistat mama să fiu aproape de ea. N-am putut s-o refuz. Numai pe mine mă avea.

— Bine. Hai să luăm un taxi. Poate ajungem mai repede decât cu metroul.  Sâmbăta circulă mai rar. În Vitan, vă rog! Lângă Mol, i-a mai spus Octav șoferului, care a pornit fără să mai ceară alte lămuriri.

— Povestește-mi, bătrâne, ce-i cu obiectele misterioase despre care mi-ai pomenit la telefon?

— În podul casei mele de la țară, a început Tudor, am găsit un scrin nabateean, după câte mi-am dat eu seama. Știi din acelea confecționate în sudul Iordaniei pictate cu negustori arabi și cămile. În interior,  printre alte obiecte, am descoperit o carte copertată în piele și un document într-o limbă necunoscută mie. Par să fie niște ideograme orientale. De aceea m-am gândit să vin la tine, să-ți cer ajutorul.

— Știi că nabateenii vorbeau  limba arameică. Sper că mă voi descurca. Dacă nu, o să apelăm la un profesor de la Universitate, coleg cu mine la Institut. Poporul despre care vorbim își avea capitala la Petra cunoscută în Biblie sub numele de Rekem (Sela). Se întindea într-un defileu la poalele muntelui Hor. Orașul era o adevărată fortăreață în piatră. Locuitorii ei erau meșteșugari și negustori pricepuți. Clădirile, niște sanctuare ce se pot vedea și astăzi, sunt adevărați coloși săpați în piatră trandafirie. Prin apropiere se intersectau rutele comerciale care porneau în antichitate din China, India, Iran și Imperiul Roman. Povestea lui Octav a fost întreruptă de șoferul taxiului care, bun cunoscător al scurtăturilor bucureștene, a ajuns mai repede decât se așteptau tinerii la destinație.

            Blocul, în care își avea garsoniera Octav, era renovat de curând. Fațada  era curată, proaspăt gletuită, iar geamurile termopan dădeau clădirii un aspect modern. Cei doi au urcat cu liftul până la etajul al patrulea. Octav a deschis ușa locuinței în care l-a invitat ceremonios pe Tudor.

— Intră, bătrâne. Sper să-ți placă la mine.

             Tudor a intrat în holul mare unde privirea ți se oprea pe oglinda cu ramă sculptată în lemn de tec. Pe un suport din același lemn, un călăreț arab din bronz înfigea sabia într-un animal mitic. În camera de zi i-a atras atenția biblioteca, ce se întindea pe un perete întreg, cu exemplare de colecție înveșmântate în piele. Pe rafturi tronau elegante statui din bronz și un opritor de carte din același material, un beduin și o cămilă. Pe măsuța din fața canapelei două fructiere din lemn de mango și un vas pentru vin, Zun, din cupru completau decorul oriental în acord cu preocupările locatarului. Nu lipsea nici tradiționala narghilea, așezată lângă fotoliul din fața geamului.

— Să luăm loc și să-mi arăți ce ai în rucsac, l-a rugat Octav pe prietenul său care nu înceta să se minuneze  de lucrurile pe care le vedea.

            Tudor a deschis rucsacul. Fața i s-a făcut stacojie, asemeni tricoului pe care îl purta, când și-a dat seama că în locul obiectelor pe care le pusese în el avea o piatră de dimensiunea și forma unei  cărți.

— Ce s-a întâmplat? l-a întrebat cu o mirare exagerată Octav?

— Obiectele pe care voiam să ți le arăt. Nu mai sunt în rucsac. Au dispărut.

— Cred că glumești. Caută mai bine.

— Uită-te și tu. Nici urmă de carte sau de document.

— Poate că ai uitat să le pui în rucsac. Gândește-te bine. Nu le-ai lăsat cumva acasă la tine?

— Nu. Sunt sigur că le-am luat. Altfel nu mai avea niciun rost să fac această călătorie. Stai. Cred că rușii din compartimentul de tren mi-au umblat în rucsac în timp ce am ieșit pe hol  să fumez o țigară.

— Nu cred. De unde să știe ce ai tu în bagaj. Îți amintești, măcar, cum arătau? Putem să mergem la poliție și să-i denunțăm.

— Nu știu. Nu le-am dat prea multă atenție. Păreau obosiți. Au dormit tot drumul.

            Tudor era buimac. Nu mai știa ce să creadă. Abia dacă a  îngăimat câteva cuvinte, în cele câteva ore, cât a rămas la prietenul său.

— Îmi pare rău că întâlnirea noastră s-a terminat astfel. Dar lasă. Mai este foarte puțin până începe vacanța de vară și îți promit că o să merg cu tine la Petra. Ce zici? Poate reușim să dezlegăm misterul acolo, l-a încurajat Octav la plecare.

— O să mă gândesc la propunerea ta, i-a promis Tudor urcându-se în taxiul care îl ducea către gară.

            Octav s-a întors grăbit în garsonieră. Agitat și puțin enervat a început să caute un număr în mobil.

— Alo! Sunt Arabul. Ați ajuns la destinație?

— Da. Totul este în regulă.

— Puteți veni să-mi aduceți obiectele. Drumul este liber. Profesorul a plecat. Nu-și aduce aminte prea multe lucruri despre voi.

— Așteptăm undă verde. Piticul vrea să-ți trimită și alte minunății.

 

           

 

 

Vizualizări: 32

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

textul pare a fi un fragment dintr-o lucrare mai mare. 

mi-am permis sa va pun eu titlul.

la inceput cred ca lipseste o fraza prin care este introdusa piatra: respectiv tanarul se aseaza in fotoliu, apoi deschide palma si vede ca piatra si-a schimbat culoarea, dar nu se spune nicaieri ca ar fi tinut in mana o piatra. apoi, nu stim de ce era asa de sigur ca in templu s-ar fi intalnit cu mama sa pe care o si intreaba la finalul intalnirii despre o executie - dialogurile sunt de asa natura ca si cum personajele deja ar fi vorbit lucrurile respective, numai ca cititorul nu a fost martor la discutie.  mie mi se pare ca ar trebui explicatii prin care sa fie introduse atat prezenta mamei in templu, cat si discutia despre executie, dar poate este doar parerea mea.

in schimb sunt fascinante descrierile si introducerea cititorului in lumea orientala. 

bun venit!

Eu aştept detaliile care să elucideze misterele. Aştept şi continuarea. E un text curajos, să scrii poveşti despre alte vremuri şi alte culturi devine obligatoriu să fii foarte documentat. Felicitări!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:

Activitatea Recentă

Utilizatorului Floare Arbore îi place postarea pe blog Portativ a lui Munteanu Manuela
cu 24 minute în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Portativ a utilizatorului Munteanu Manuela
cu 24 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog astăzi nu a plouat pentru tine a utilizatorului Dinca Valerian
cu 45 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog astăzi nu a plouat pentru tine a lui Dinca Valerian
cu 52 minute în urmă
Lui Marginean Liliana i-a plăcut discuţia Bujorii a lui Ada Nemescu
cu 54 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Furtuna a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timp pribeag a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dinca Valerian
cu 3 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Furtuna a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Munteanu Manuela
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Furtuna a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Postări de log efectuate de Floare Arbore
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Timp pribeag a lui Ada Nemescu
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timp pribeag a utilizatorului Ada Nemescu
ieri
Postare de log efectuată de Ada Nemescu
ieri
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Alesul a utilizatorului Corneliu Neagu
ieri
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La margini de vis a utilizatorului Corneliu Neagu
ieri
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog într-o zi aș vrea să merg acasă a utilizatorului Dinca Valerian
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Simetrica statuie-a libertății a utilizatorului gabriel cristea
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2022   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor