Mihai ajunse la Sibiu înaintea lui Dan Siomionescu. Îl sună pe comisar însă acesta nu-i răspunse. Speriat, încercă să ia legătura cu scriitorul.

– Ștefan, știi ceva de comisar?

– Da, Mihai, e pe drum spre Sibiu. Am vorbit cu el acum câteva clipe.

– Am nevoie de voi, o să repet asta. Și de Bogdan am nevoie. Simt că în perioada în care am lipsit s-au întâmplat lucruri noi.

– Îți vom fi alături, Mihai. Am aflat că soția ta ar fi într-un sanatoriu de la marginea Sibiului. Dar tu cum de ți-ai dat seama?

– Am fost acasă, la Brașov, după cum știi. Acolo, în apartamentul meu, locuia un bărbat care s-a dat drept fratele meu. Mi-a spus că eu aș fi murit în urma acelui accident aviatic, că soția este într-un sanatoriu din Sibiu, iar fiica noastră, Adela, a dispărut. E clar că sunt lucruri încurcate aici. Eu nu am niciun frate!

– Sunt convins că ai dreptate. Chiar astăzi m-a sunat Maria. De dimineață. Mi-a zis că a primit o scrisoare, la Zăvoaia, pe numele lui Tudor Cristache. Era de la Ilona. Îi scria că se teme pentru viața ei, că este monitorizată de niște indivizi care i-au luat casa și care pretind că-i sunt rude, că e convinsă că diagnosticul ei nu este cel corect și că i se administrează medicație care să-i tulbure memoria.

– Atunci este grav, Ștefan! zise Mihai, aproape strigând.

Telefonul sună îndată ce termină convorbirea cu scriitorul. Era Dan Simionescu. Urma să se întâlnească undeva în apropierea gării și s-o viziteze împreună pe Ilona.

Clădirea sanatoriului era încercuită de un gard înalt, de beton. Pe deasupra gardului nu se zărea decât cerul. De fapt era un grup de construcții amplasate în mijlocul unei păduri de la marginea orașului, tronând acolo de multe decenii.
Încă de la intrare te întâmpină un aer tonic, contrastând cu starea dintre pereții care te face captiv. Multe alei, multă verdeață, o fântână arteziană și cântecul păsărelelor din pădure. Printre copaci se plimbau câțiva pacienți, abia târându-și pasul. Un bărbat moțăia pe o bancă. Pe o altă bancă, o femeie. Cineva spunea că sunt soț și soție, însă aceștia nu-și vorbeau. Păreau plictisiți, obosiți, descurajați. Probabil așa era și Ilona.

Comisarul se legitimă și ceru permisiunea să meargă la Ilona Romanescu. Află că era într-o rezervă, la etajul trei. Mihai își adună toate forțele și urcă împreună cu comisarul. O ceată de întrebări și-au făcut rondul prin sufletul lui. Era ca și cum înălțimile cărora le fusese deunăzi pradă i-ar fi oferit un front pe care să lupte pentru regăsire. Străbătu un hol lung, cu vreo zece încăperi. Penultima, pe dreapta, se afla camera cu numărul șapte. Deschise ușa. Înăuntru nu era nimeni. Unul dintre paturi era răvășit, semn că cineva ar putea fi prin preajmă. Pe noptieră, o vază cu flori proaspete, de pădure, și o carte deschisă, lăsată cu fața în jos. Alături, un ceas de damă și o cană de cafea cu urme de ruj. Te așteptai să apară o nimfă care să slujească dreptății și recunoașterii de sine. Fereastra era deschisă iar vântul umfla perdeaua. Dan o închise, aruncând câteva priviri în curtea imobilului. Trecuse o jumătate de oră, se făcuse șapte seara dar nu se auzeau decât niște uși trântite de vânt și o voce de femeie care invita bolnavii în saloane, pentru tratamentul de seară. Când intră în cameră și dădu cu ochii de cei doi bărbați, femeia împietri. Era o tânără mignonă, cu vocea destul de puternică în comparație cu fizicul. Dădu să se retragă, însă comisarul ceru explicații despre pacienta la care veniseră.

– Nu știu, se bâlbâi aceasta, ce vină am eu că nu este aici? O fi prin parc, obișnuiește să se plimbe când se simte mai bine.

– Când ai văzut-o ultima oară? dori să știe comisarul.

– Azi pe la prânz. Era neliniștită. I-am dat un calmant.

– Tu știi mai multe, afirmă Dan. Uită-te la mine. Sunt polițist. Dacă nu spui adevărul…

În prag apăru un medic cu barbă și privirea întunecată. Ținea mâinile în buzunar și își rotea privirile de-a lungul și de-a latul, căutând parcă ceva.

– Ce se întâmplă aici? ridică medicul tonul, aruncând priviri tăioase asistentei.

– Domnule doctor, domnii sunt de la poliție și au venit pentru Ilona.

Medicul tuși de câteva ori, sec, și își potoli vocea:

– Cu ce vă putem ajuta, domnilor…

– Comisarul Simionescu, se prezentă acesta, întinzând mâna. Iar dumnealui este Mihai Romanescu, soțul doamnei Romanescu.

Zece cutremure de-ar fi avut loc în acel timp și n-ar fi zdruncinat atât de tare starea medicului. Făcu fețe-fețe, apoi își netezi barba, ca și când ar fi rugat câteva amintiri să treacă în prim-plan:

– Era pe aici… Emilia, du-te și adu-o pe Ilona!

– Dar nu este, domnule doctor! Ilona a dispărut de pe la prânz! Am tot sperat s-o găsesc, am crezut că măcar acum pe seară să se întoarcă, dar nu apare de nicăieri.

– Fată proastă ce ești, cum se poate una ca asta? Doar ți-am dat-o sub supraveghere, știai bine că e nebună!

Pronunțase cel din urmă cuvânt pe un ton aspru, care sfredelea bine auzul celui ce-l asculta.

În câteva clipe s-a dat alarma. Din rezerva șapte de la etajul trei, dispăruse bolnavul cu numele de Ilona Romanescu.

Nu prezenta un pericol așa cum nu prezenta nici garanția că se va mai întoarce.

Mihai recunoscu ceasul pe care i-l făcuse, soției sale, cadou. Ar fi dorit să-l roage pe comisar să-i dea voie să-l păstreze, să fie mai aproape de cea care îi fusese alături mai bine de douăzeci și cinci de ani, însă realiză că nu acesta era scopul său aici. Liniștea din urmă cu câteva ore se transformase într-un iureș. Holul se umpluse de agitație. Bolnavii priveau curioși unii spre alții, neînțelegând exact ce se întâmplă. Polițistul ceru fișa pacientei Romanescu și descoperi că medicația prescrisă era una dintre cele mai puternice. Asistenta se agitase și ea, în rând cu colegii săi, însă găsi momentul să se apropie de comisar și îi șopti:

– Eu am ajutat-o să fugă, domnule polițist. De luni bune mă tot imploră să fac asta, iar astăzi nu m-a mai răbdat sufletul. Mihai tresări și o bucurie amestecată cu durere îi invadă chipul.

– Ți-a spus unde se va duce?

– Săptămâna trecută a trimis o scrisoare unui pictor. Eu i-am pus acea scrisoare la poștă. A tot așteptat răspuns. Probabil că acolo s-a dus.

– Îți mulțumesc, i se adresă Mihai, pe un ton plin de recunoștință.

Cei doi bărbați se depărtară de sanatoriu cu gândul să ajungă la casa pictorului din Zăvoaia.

– Până acolo vom face cam trei ore, zise Dan. S-o sunăm pe Maria, să vină și ea.

– Chiar azi dimineață Maria a primit scrisoarea de la Ilona, așa mi-a spus Ștefan. De fapt, azi a găsit-o ea.

– Știu, și pe mine m-a informat scriitorul.

Când au ajuns la Zăvoaia se înserase. Maria era în mașină, cu Bogdan. Nu coborâseră. Îl așteptau pe polițist. Când l-au văzut că se apropie, deschiseră ușa și înaintară câțiva pași.

–Șșșșt, zise aceasta, ducând mâna la buze. Să nu tulburăm clipele acelei femei!

Pe fundalul unei cascade superbe, Ilona îngenunchease într-un tablou blestemat. Stătea acolo, în pârâul cu pietre grele și plângea. Se înserase bine iar umbrele stejarilor dansau tiranic, la lumina lunii, peste trupul ei, iar și iar, întinzându-i o plasă de răcoare. Era ca o pasăre pe rugul fricii de a nu pieri sub tăișul neîncrederii în sine, de a nu se dezorienta la răscrucea din suflet.

Mihai se apropie. Un dor sfâșietor îi zbuciuma pieptul. Dori s-o prindă pe după umeri, să-i inspire încredere, să-i promită că nu va mai lăsa niciodată viața să-i lovească, însă femeia din fața lui părea că nu auzea nimic. Își stropea tâmplele cu apă din pârâu, apoi își împreuna palmele ca-ntr-o rugă târzie și murmura ceva:

– Dă-mi, Doamne, puterea să știu ce-i cu mine! Ajută-mă, Doamne, să mă regăsesc, chiar dacă aș fi o criminală!

Auzi foșnetul pașilor celui venit și se ridică brusc. Nu știa ce să facă.

– Nu te teme, sunt eu, Mihai, soțul tău. Coșmarul s-a sfârșit.

Într-adevăr, femeia nu se mai temea. Făcu câțiva pași și întinse mâna spre el. La lumina lunii recunoscu bărbatul din fața sa și se aruncă în brațe lui.

– Nu cred că l-am omorât eu pe Tudor, Mihai, deși am mai fost în acest loc!

– Nici eu nu cred că l-ai omorât tu, draga mea, deși te-am mai văzut aici. Și asta chiar în noaptea crimei!

 

Vizualizări: 205

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Domnule Emil, onorată că ați stat atât  pe lângă personajele mele! Mi-ați fost de mare ajutor. Urmează capitolul XV, dar se/mă mai odihnesc puțin:) Mulțumesc!

Emil Dumitru a spus :

Mda... foarte delicat construită acţiunea şi în acest capitol ( iar am găsit fraze, care mă făceau să cred că citesc un poem!) alert, bine condus dialogul, însă s-a strecurat şi o mică scăpare de aşezat în paragraf! Adică, fraza ,,Probabil că acolo s-a dus'', este continuarea celor spuse de asistentă şi trebuie pusă după așteptat răspuns.

Oare urmează şi partea a II-a sau aici se termină?

Cu prietenie,

Vasile, ai citit atâtea capitole într-o singură seară (așa cum ai zis, de joi), mă bucur că am reușit să stârnesc curiozitatea. Mulțumesc pentru răbdarea pe care ai avut-o printre personajele mele.

Ruseti Vasile(Evolet Ennyus) a spus :

Text citit intamplator intr-o zi de joi. Pot spune c-am descoperit o alta Gina Zaharia, care se exprima cu forta in proza. Am citit textul fara sa ma pot pleca de la calculator, asteptand nerabdator sa continui. Vorbesti de starile omului, imaginea nebunului, ceea ce este decat o imagine aparenta. Acest fragment este unul tulburator, asteptand cu emotie continuarea.  Ai toata admiratia pentru emotiile ce mi le-ai oferit prin intermediul acestei lecturi captivante cu adevarat!

Mi-a placut foarte mult, va felicit, sunteti o adevarata scriitoare, o adevarata scriitoare de roman politist.  Am citit foarte interesata.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog drum lung şi înalt a lui LUMINITA SCOTNOTIS
cu 33 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Tristeţe-n albul de zăpadă a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 33 minute în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îngălbenită-i frunza… a utilizatorului Valeria Merca
cu 2 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Emil Dumitru
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog sura pietrei a lui Djamal mahmoud
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Îngălbenită-i frunza… a lui Valeria Merca
cu 3 ore în urmă
Postări de log efectuate de Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog caisata a lui nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog caisata a utilizatorului nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adulmec ca un faun natura răscolită a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 5 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog s.o.s. a utilizatorului nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog s.o.s. a lui nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog s.o.s. a lui nicolae vaduva
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de nicolae vaduva
cu 7 ore în urmă
Lui Mladin Cristian Lucian i-a plăcut discuţia O viață într-o zi a lui Mladin Cristian Lucian
cu 10 ore în urmă
Lui Mladin Cristian Lucian i-a plăcut discuţia O viață într-o zi a lui Mladin Cristian Lucian
cu 10 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamna inorogilor a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Toamna inorogilor a utilizatorului Lhana ROMA-NOVA
cu 10 ore în urmă
Mladin Cristian Lucian a contribuit cu răspunsuri la discuţia O viață într-o zi a utilizatorului Mladin Cristian Lucian
cu 10 ore în urmă
Mladin Cristian Lucian a contribuit cu răspunsuri la discuţia O viață într-o zi a utilizatorului Mladin Cristian Lucian
cu 10 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor