Primul sărut (partea a V-a)

[Claudia Elena Peter]

          Eu, Andrei o implor, pe ea, Dara. Vreau să mă aşez la picioarele tale, să-ţi dau luna de pe cer, bogăţiile pământului. Nu le vreau! Te rog. Du-te Andrei, lasă-mă, nu-mi aduce nimic bun întâlnirea noastră. Nu înţelegi, te-am părăsit atunci, ar fi trebuit să spun că eu am fost iubitul tău secret, să nu te las pradă injuriilor! Dar acum nu are nici o importanţă, omule, am crezut că mintea ta s-a iluminat odată cu binecuvântarea culturii, a occidentului, ultimul lucru de care am nevoie e să te văd regretând. De ce nu mă crezi pe cuvânt, când îţi spun că sunt bine şi nu-mi pasă de ei, de vorbele lor, m-am împăcat cu toate, cu mama şi tatăl mort, cu copiii mei pierduţi, cu amintirea iubirii noastre. Cum, cum ai făcut aşa ceva, învaţă-mă şi pe mine! Plâng, ditamai bărbatul, iar degetele ei lungi, de pianistă, îmi mângâie capul, parfumul albastru-violet mă învăluie cu binecuvântarea amintirii. Trupul ei e iar al meu, de parcă nu ne-ar fi despărţit milioane şi milioane de secunde.

         În amfiteatrul fostului meu liceu, pe scena improvizată, în faţa liceenilor şi a profesorilor, a edililor şi observatorilor, a studenţilor şi cititorilor, îmi citeam discursul: "Am intrat la Cambridge, cu bursă, datorită ei. Învaţă Andrei, numai şcoala ne poate duce departe de oraşul acesta. Am scos prima carte şi ei i-am dedicat-o. Şi neapărat o limbă străină la perfecţie, engleza, fără engleză nu ai nici o şansă de afirmare în lumea asta. Am câştigat respectul unor personalităţi, a căror părere era voce dumnezeiască înainte. Doar astfel poţi deveni cineva printre oameni. Am făcut bani, din munca şi meseria mea. Pentru a scăpa de tutela familiei, trebuie să poţi câştiga proprii bani, din ceea ce-ţi place să faci, astfel o să munceşti de plăcere. Am văzut lumea, literatura m-a purtat în toate colţurile ei. Trebuie să călătoreşti, nu poţi să judeci pe nimeni până nu te duci acolo, să vezi cu ochii tăi. Am iubit şi am fost iubit. Vine şi dragostea, eşti chipeş, ai succes. Astăzi, reîntors în oraşul natal, pot spune că sunt un om de succes, iar perceptele şi regulile după care am construit succesul, s-au bazat în totalitate pe încurajările sale". Sala aplaudă frenetică, puştii plictisiţi, fluierau exagerat, cine naiba-i ăsta ce ne dă nouă sfaturi de bună purtare, tinerele adolescente visătoare la scriitorul a cărui operă n-au înţeles-o încă, şi nici nu-i păsa cuiva s-o înţeleagă. Protipendada liceală curioasă asupra detaliilor picante din viaţa şarmantului fost pezevenchi, cine să fie persoana căreia, vedeta asta repatriată, îi datora atâtea, să fie fosta dirigintă, să fie mama, să fie Elisabeth Bron, fosta soţie, scriitoarea! Eu am căutat-o degeaba în mulţimea străină, ce-mi ascultă din interes sau obligaţie vorbele dichisite. Omagiul îmi era departe, mi se părea că nu-l merit, zâmbetele adulatoare, pentru un străin, ce-mi împrumută doar imaginea, la venerat. Mă vedeam acelaşi puşti, enervant, teribilist, ce descoperise savorile libertăţii nouzeciste şi credea că după prima carte citită va muta munţii din loc. Cât te poate înşela ignoranţa! Am ştiut întotdeuna că ai potenţial, minţi diriginta, doar că nu vroia în ruptul capului să înveţe, dar eu am ştiut că vei ajunge un om mare. Plec, mă sufoc.

        De ce n-ai plecat? Te rog, vino cu mine, lasă-mă să te duc cu mine! Tace. Azi, o găsesc schimbată, părul e proaspăt spălat, curge valuri pe umeri, rochia nouă, chipul proaspăt. Îmi refuză îmbrăţişarea, dar eu nu mă pot gândi la nimic altceva decât la trupul ei şi amintirea regăsirii. Te vreau, pe tine, aşa cum eşti. Aşa cum mă vezi tu, nu mai sunt copila de cinsprezece ani. Aşa cum eşti tu, acum. Taci, Andrei, mi-am pierdut demult inocenţa, nici nu cred că am avut-o vreodată, m-am ascuţit în furcile caudine, m-a modelat viaţa asta şi nu întodeauna spre perfecţiune. Şi eu sunt altfel? Doar tu mă ştii despuiat, adevărat, fără justificări, fără ruşine. Nu mai insista, ce-a fost nu mai e, nu mă pot preface că-s aceeaşi, lasă-mă în garsoniera mea, cu visele şi cărţile mele, tu eşti scriitorul, eu sunt cititorul. Trebuie să fac ceva pentru tine, îţi cumpăr carne pentru o lună, îţi plătesc întreţinerea. Râde, Dara râde! Ai putea totuşi să faci ceva, să-mi iei o pereche de ochelari, mă doare capul noaptea şi m-aş sinucide dacă n-aş mai putea citi vreodată. Doar atât? E bine şi atât, ne vedem mâine atunci, să-ţi cumpăr ochelari!

     Pe mâine, Andrei!

(sfârşit)

[Sofia Sincă]

Povestirea continuă cu destăinuirile lui Andrei. Ale Dariei mai puţine, chiar deloc. Poate urmează. Cam alambicat alineatul 2. Nu din cauza stilului, dar nu mai înţeleg cine vorbeşte... De exemplu această frază: ''Învaţă Andrei, numai şcoala ne poate duce departe de oraşul acesta, '' cine o rosteşte?
peverenchi, - pezevenchi

nu mă pot preface că-s aceiaşi, - aceeaşi că e vorba de ''ea''.

În rest există suspans, intrigă, trăire şi dorinţa de a citi continuarea.

Sofy

[Chris]

Sunt de acord cu Sofy şi eu am avut dificultate în a întelege cine vorbeşte la un moment dat...

Citit cu plăcere şi aştept continuarea :))))))))

Cu prietenie,

[Corina Militaru]

"Tu eşti scriitorul, eu sunt cititorul." Ce bine descrie aceasta definitie legatura dintre cei doi. Desi simtind aceeasi emotie, de regula nu se pot atinge. Sa vedem ce se intampla in continuare. 

Cu drag,

[Claudia Elena Peter]

Mulţumesc Sofy, ca întotdeauna, mă ajuţi enorm, o să revizuiesc textul, e vorba de amintirea lui Andrei, auzind vocea Darei în copilărie, când îi dădea acele sfaturi după care s-a ghidat. E adevărat nu se înţelege foarte clar.

Partea asta e sfârşitul povestirii mele, sunt foarte mândră că a avut ocazia, să fie dezbătută atât de pertinent de tine şi prietenii de aici. 

Sofia Sincă a spus :

Povestirea continuă cu destăinuirile lui Andrei. Ale Dariei mai puţine, chiar deloc. Poate urmează. Cam alambicat alineatul 2. Nu din cauza stilului, dar nu mai înţeleg cine vorbeşte... De exemplu această frază: ''Învaţă Andrei, numai şcoala ne poate duce departe de oraşul acesta, '' cine o rosteşte?
peverenchi, - pezevenchi

nu mă pot preface că-s aceiaşi, - aceeaşi că e vorba de ''ea''.

În rest există suspans, intrigă, trăire şi dorinţa de a citi continuarea.

Sofy

[Claudia Elena Peter]

Mulţumesc Chris de fidelitate şi observaţii, o să revizuiesc textul, o să-i ofer mai multă claritate. 

Chris a spus :

Sunt de acord cu Sofy şi eu am avut dificultate în a întelege cine vorbeşte la un moment dat...

Citit cu plăcere şi aştept continuarea :))))))))

Cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Da? E textul final? Păcat... şi eu care mai aşteptam. Dar dorinţa autorului trebuie respectată... Un final cât se poate de normal, de altfel. Fără hapy and... dar rămas în coadă de peşte, interpretabil. Mie mi-a plăcut.

Ai putea modifica puţin frazele din acest text să se priceapă că Andrei vorbea şi cu sine.

Şi Claudia, zic eu, răspunde tuturor cititorilor, mai ales că acesta este finalul. Sunt sigură că fiecare aşteaptă continuarea. E de bon-ton.

Atunci, să vină altă proză scurtă.

Claudia Elena Peter a spus :

Mulţumesc Sofy, ca întotdeauna, mă ajuţi enorm, o să revizuiesc textul, e vorba de amintirea lui Andrei, auzind vocea Darei în copilărie, când îi dădea acele sfaturi după care s-a ghidat. E adevărat nu se înţelege foarte clar.

Partea asta e sfârşitul povestirii mele, sunt foarte mândră că a avut ocazia, să fie dezbătută atât de pertinent de tine şi prietenii de aici. 

Sofia Sincă a spus :

Povestirea continuă cu destăinuirile lui Andrei. Ale Dariei mai puţine, chiar deloc. Poate urmează. Cam alambicat alineatul 2. Nu din cauza stilului, dar nu mai înţeleg cine vorbeşte... De exemplu această frază: ''Învaţă Andrei, numai şcoala ne poate duce departe de oraşul acesta, '' cine o rosteşte?
peverenchi, - pezevenchi

nu mă pot preface că-s aceiaşi, - aceeaşi că e vorba de ''ea''.

În rest există suspans, intrigă, trăire şi dorinţa de a citi continuarea.

Sofy

[Corina Militaru]

Eu mai asteptam. Acum am vazut ca este ultima parte. Ne lasi pe noi sa alegem! Poate ca este mai bine asa. Impiedici alunecarea povestii in drama sau spre un sfarsit prea dulce. Una peste alta, mie mi-a placut si te felicit pentru scriere.

Cu drag,

[Claudia Elena Peter]

Mulţumesc Corina
Nu aş vrea să cad în ducegărie, cu un sfârşit prea fericit, chiar dacă ea îi oferă o speranţă de a se revedea. 

Cu drag
Corina Militaru a spus :

Eu mai asteptam. Acum am vazut ca este ultima parte. Ne lasi pe noi sa alegem! Poate ca este mai bine asa. Impiedici alunecarea povestii in drama sau spre un sfarsit prea dulce. Una peste alta, mie mi-a placut si te felicit pentru scriere.

Cu drag,

[Claudia Elena Peter]

Mulţumesc încă o dată, am corectat!

Sofia Sincă a spus :

Da? E textul final? Păcat... şi eu care mai aşteptam. Dar dorinţa autorului trebuie respectată... Un final cât se poate de normal, de altfel. Fără hapy and... dar rămas în coadă de peşte, interpretabil. Mie mi-a plăcut.

Ai putea modifica puţin frazele din acest text să se priceapă că Andrei vorbea şi cu sine.

Şi Claudia, zic eu, răspunde tuturor cititorilor, mai ales că acesta este finalul. Sunt sigură că fiecare aşteaptă continuarea. E de bon-ton.

Atunci, să vină altă proză scurtă.

Claudia Elena Peter a spus :

Mulţumesc Sofy, ca întotdeauna, mă ajuţi enorm, o să revizuiesc textul, e vorba de amintirea lui Andrei, auzind vocea Darei în copilărie, când îi dădea acele sfaturi după care s-a ghidat. E adevărat nu se înţelege foarte clar.

Partea asta e sfârşitul povestirii mele, sunt foarte mândră că a avut ocazia, să fie dezbătută atât de pertinent de tine şi prietenii de aici. 

Sofia Sincă a spus :

Povestirea continuă cu destăinuirile lui Andrei. Ale Dariei mai puţine, chiar deloc. Poate urmează. Cam alambicat alineatul 2. Nu din cauza stilului, dar nu mai înţeleg cine vorbeşte... De exemplu această frază: ''Învaţă Andrei, numai şcoala ne poate duce departe de oraşul acesta, '' cine o rosteşte?
peverenchi, - pezevenchi

nu mă pot preface că-s aceiaşi, - aceeaşi că e vorba de ''ea''.

În rest există suspans, intrigă, trăire şi dorinţa de a citi continuarea.

Sofy

[Claudia Elena Peter]

Mulţumesc tuturor prietenilor, oameni de cultură, pentru fidelitatea cu care au urmărit povestea Darei şi a lui Andrei şi bineînţeles pentru sfaturi şi observaţii!

La buna citire

Cu drag, Claudia