PRIETENIE TRĂDATĂ 4

[Delia Stăniloiu]

Zâmbetul lui o înfurie pe Doria. Îi mulţumi scurt şi se întoarse să plece. Dar, braţul ei rămăsese zălog în mâinile lui. Se uită la el apoi, semnificativ la braţ iar acesta înţelese că o deranjează şi-i dădu drumul. Ea traversă strada şi el o urmă. Reînnoi întrebarea:
- Şi de ce ziceai că vrei să te sinucizi? întrebă iar zâmbetul acela se accentuă
- Nu ziceam zise ea iritată.
- Bine, nu ziceai spuse el dar poţi să-mi explicit de ce?
- Ca să aflu cum e!
- Oo, zise el cu un zâmbet larg, atunci trebuie să-mi cer scuze pentru că ţi-am împiedicat cercetarea.
                   Zâmbi şi ea şi simţi că nu trebuie să fie furioasă pe el numai că era tristă în acea zi.
- Şi acum unde mergi? O întrebă el în timp ce mergea în aceiaşi direcţie.
- Acasă, veni răspunsul..
- Acasă? Singură?
- Exact, acasă singură. Dar tu? Nu te-am mai văzut pe aici. Avem cumva acelaşi drum?
- Cam da, veni răspunsul. Întâmplarea face că merg chiar până lângă casa ta, la vecinul din dreapta.
- Care vecin? Mă îndoiesc de faptul că ştii unde stau.
- M-ai prins, nu ştiu unde stai dar nu te-am minţit merg până la vecinul din dreapta.
- Dar îl cunoşti?
- Nu, nu-l cunosc... ar trebui?
- Mă gândesc că da, dacă tot vrei să-l vizitezi.
-Dar cine a spus că vreau să-l vizitez?
- Păi chiar tu... îi mai dispăruse furia pe el, îi plăcea că e spontan şi că are umor dar, tot nu putea să nu se gândească la faptul că atitudinea lui este a unui băiat cu bani răsfăţat şi care priveşte totul cu superioritate. Nici nu ştia bine de ce l-a catalogat aşa poate pentru faptul că zâmbetul acela misterios uşor ironic o iritase...
Au mers împreună pe o stradă lungă spre casa părinţilor Doriei. La colţul străzii Doria s-a oprit şi i-a spus:
- Până aici am mers împreună. Îţi mulţumesc pentru că m-ai ferit de maşina aceea şi-ţi doresc numai bine în viaţă. Îi întinse ferm mâna.
  El îi prinse mâna cu amândouă mâinile lui se uită în ochii ei apoi îi spuse:
-Nu-ţi lua adio de la mine că sigur ne vom revedea. Asta, o înfurie iarăşi pe Doria.
- Chiar fără voia mea?
-Chiar fără! zise el şi iar arboră zâmbetul acela ironic şi misterios
- Şi de ce ar trebui să se întâmple asta? întrebă ea uşor iritată
- Pentru că am planuri cu tine, veni răspunsul lui prompt. Ea râse şi-i spuse:

-Aş fi curioasă să văd cum s-ar putea întâmpla asta iar el ripostă spunând:

-Nu va trebui să aştepţi mult ca să afi, pentru că ne vom întâlni curînd. Îi sărută mâna, o privi din nou adânc în ochi o salută şi plecă. Doria rămase puţin descumpănită apoi îşi zise că a vrut să fie teribil şi să o lase cu gura căscată ceea ce şi reuşise de fapt. Era în continuare furioasă pe ea, pe pardesiul ei sărăcăcios, pe care parcă-l vedea pentru prima oară, pe haina lui de piele, pe ochii lui care o tulburaseră, pe lume, pe tot. Mai făcu câţiva paşi şi intră în curtea părinţilor. La puţină vreme uită întâmplarea şi-şi văzu de ale ei. Îi păru rău că în seara aceea trebuia să meargă acasă. Ar fi vrut să nu fi fost singură să fie cu Iana să-i povestească întâmplarea deşi ştia că Iana fiind o fire romantică ar fi catalogat întâmplarea ca un început de idilă. Dar, cu toate acestea, simţea nevoia să vorbească cu cineva.

[Mihaela Suciu]

Aştept continuarea. Mi se pare interesantă.

[Sofia Sincă]

Un dialog drăguţ dintre două persoane care abia se cunosc, într-o împrejurare destul de bizară. Însă mai ai de corectat la formă, de data aceasta. Unui text, unei scrieri trebuie să-i acordăm toată atenţia pentru a fi considerat bun de citit... altfel ne facem doar de lucru. Şi dacă tot lucrăm, hai s-o facem corect.

În conseciţă am următoarele atenţionări:

Îi mulţumii, - mulţumi, apoi, după un dialog scrierea se face cu literă mică.

Întrebă iar zâmbetul acela se accentuă,- la fel şi aici, cu literă mică şi este foarte importantă punctuaţia. deci: întrebă, iar zâmbetul se accentuă.

- Zâmbii şi ea şi simţi, - aici linia de dialog este de prisos. E o explicaţie. - zâmbi

îi mai dispăruse furia pe el,... - aici se cere alineat

- El îi prinse mâna cu amândouă..., - din nou linia de dialog este de prisos.

Chiar fără zise el şi iar arboră, - aici linia de dialog este lipsă, deasemenea semn de punctuaţie - Chiar fără! zise el şi iar....

Întrebă ea uşor iritată? - întrebă uşor iritată. fără semnul întrebării.

Ea râse şi-i spuse... - alineat

defapt. - de fapt

Delia, dacă ai folosi autocorect, ţi-ai rezolva şi problema punctuaţie deoarece acolo există şi această corectură.

Sofy, cu prietenie!

[Vasilisia Lazăr]

Îi păru rău că în seara aceea trebuia să meargă acasă. - când e vorba de un substantiv în genul feminin însoţit de adjectivul relativ, se scrie aceea. Mai apare de două ori această greşeală.

ziua aceea, cartea aceea - pentru substantivul în feminin sing este aceea

oamenii aceia, băieţii aceia - pentru masculin plural aceia

Textul curge bine. Abia aştept continuarea.

Cu drag,