pica

De când a aflat Maria că-i sunt zilele numărate şi neavând soţ şi copii şi-a rugat surorile, pe Pica şi Geta, ce stăteau la câteva case, să treacă zilnic pe la ea să nu moară fără lumânare. Şi-a făcut rânduială-n suflet şi lucruri, fără a face testament. A dat din lucruri păstrând bijuteriile, care erau de la răposatu', "Dumnezeu să-l odihnească!" îi era greu să se despartă de ele, urmând să şi le împartă surorile după ce ea n-o mai fi..." le găsiţi aici, în noptieră, ale voastre sunt!" zicea sperând în sinea ei că, astfel, face o plată în avans surorilor pentru a-i ţine toate rânduielile creştineşti. S-a hotărât bunul Dumnezeu să aline suferinţele Mariei şi să o ia la el. Prima care a ajuns a fost Geta, mai tare de inimă, i-a aprins lumânarea, a dereticat preţ de câteva minute prin casă spre a nu găsi lumea dezordine, urmând să anunţe pe toţi dar, mai repede decât se aştepta, ca o umbră, trecu prin faţa geamului Pica, văzând lumânarea aprinsă şi oglinda acoperită aceasta nu-şi putu stăpâni strigătul:

- Ai murit Marieeee! strigăt ce a alarmat vecinii.

S-a dus Pica repede la căpătâiul Mariei, aplecată spre moartă, lovindu-se cu capul de noptieră, pipăi, preţ de câteva secunde sertarul gol părea că o îmbrăţişază ca de rămas bun - moment în care Geta sări iute pragul uşii să iasă-n curte şi să adune oamenii care voiau să o vadă pe Maria.

Din casă se auzi Pica ţipând:" .. a dracului să fii!"- apoi, observând vânzoleala din curte, mai zise ceva ca pentru sine.

Din acel moment, Pica, a scos cu greu un cuvânt - două de genul "Dumnezeu s-o odihnească!", "Dumnezeu să o ierte!"...la slujba de înmormântare auzea, frânturi ca prin vis, vocea baritonală a preotului: "Doamne miluiește! ... Domnului să ne rugăm!"... mişcându-şi automat mâinile în semnul crucii atunci când se închinau şi ceilalţi; privirea pierdută şi faţa lividă păreau semnele neputinţei într-o astfel de conjunctură. În pauzele dintre cuvintele preotului era o linişte ce o apăsa lăsând-o aproape fără respirație, chipul i se schimonosise şi, unde până acum nu avea riduri, îi apăruse o cută adâncă între sprâncene făcându-le să pară unite.

Ajunge preotul cu slujba la întrebările retoric-metaforice despre dreptate şi adevăr:

- "Unde e aurul? Unde e argintul?"

- La Geta, părinteee... La Geta! răspunse, într-un suflet Pica, tare şi răspicat, părându-i-se că preotul o sprijină în frământările ei, care ţineau din clipa în care a deschis sertarul golit al noptierei.

Pentru scurt timp, liniştea întregului pământ s-a adunat acolo, apoi, privirile mutându-se, ca limba unui clopot, de la Geta la Pica, de la Pica la Geta...

Ţârcovnicul, unicul spectator al imaginii de ansamblu, ţinea acum buzele sub puţinii dinţi pe care-i avea;

După câteva secunde grele cât o veşnicie, preotul reluă, ca o placă zgâriată, mult mai din urmă textul slujbei de înmormântare: "După mila Ta, viază-mă şi voi păzi mărturiile gurii mele" apoi, dându-şi seama de "potrivirea" greşelii paragrafului se întoarse cu spatele, păru că tuşeşte şi se străduie să-şi dreagă vocea... "Domnului să ne rugăm"...