Pedeapsa albatroșilor

[Giurgiu Silvia]

   Dinspre crângul umbrit cu grijă de salcâmii secretoși nevoie mare, se aud triluri de albatroși bârfitori și fanfaroni, ce dau în vileag fără perdea secretele ce se credeau bine păstrate, ale unor mierle luate prin surprindere și amuțite de stânjeneală. Auzindu-și ,,afacerile” personale expuse fără pudoare în mijlocul ,,târgului”, de indignare li se zbârliră penele și replicile asurzitoare  umplură în curând toată valea. Cu insulte și amenințări năstrușnice, se năpustiră ca o furtună asupra imprudenților trădători și rotocoale de pene colorate se înălțară curând în văzduhul incendiat. Tărăboiul înaripatelor însufleți neclintirea naturii ce ațipise plictisită sub soarele domol al verii. 

   Printre macii sângerii ce mărgineau pârâiașul îndrăzneț și zglobiu, de o parte și de cealaltă a cursului, câteva rățuște curioase își înălțară ciufurile obraznice și cu ochișorii iscoditori urmăriră entuziasmate meciul zilei, comentând înflăcărat rundele fără număr. Speriate, câteva broscuțe adormite pe pietrișul umed și cald, săriră impulsiv în undele protectoare, de unde începură să protesteze în cor, umflându-și piepturile mici. 

   O căprioară ce își dezmierda puiul, tolănită fără grijă la umbra unui măceș plin de picuri rubinii și dulci, își scutură deranjată fruntea încununată de două cornițe delicate, privind cu ochii umezi și mustrători cearta de prost gust ce-i sperie odorul. Plictisită și contrariată, își culcă din nou capul peste trupușorul firav, liniștindu-l și sărutându-l duios. 

   Concertul susținut ce se desfășura încă de dimineață printre ramurile pădurii răbdătoare, se întrerupse ostentativ, considerând nedemn ca atâta rafinament și splendoare artistică, să vină sabotate de comportamentul de mahala al unor indivizi nedemni. Toți protagoniștii talentați ai crângului luară o pauză binemeritată și asistară cu dispreț nimicitor la tămbălăul lumesc, ce le fu impus de împrejurări. Nimeni nu putea spune cu precizie, care parte ieși victorioasă din războiul  iscat din senin, dar fiecare putu să constate cantitatea de pene rămase la locul bătăliei și fețele rușinate ale luptătorilor, care nu mai știau cum să își ascundă trupurile jumulite și demnitatea grav terfelită. Albatroșii sughițau de frică strânși buluc pe un ram, rotindu-și privirile înspăimântate către batalionul de mierle ofensate, neștiind la ce să se mai aștepte din partea dumnealor. Nu erau foarte siguri că la trecuse de tot supărarea și nu prea mai aveau nici un chef să le simtă ascuțimea ciocurilor vorace pe propriile spinări. Cheful de bârfe le trecuse, încă de la primele ,,dezmierdări” și acum se învinuiau în șoaptă unii pe alții, pentru nefericita inițiativă. Puțin a lipsit să nu se încingă o luptă între ei căci, așa cum le era firea, îi lua mereu gura pe dinainte și intrau în bucluc fără să-și dea seama, măcar. Se liniștiră ca prin farmec când, un avertisment binecunoscut de acum, le străpunse auzul. Doar câte o pană răzleață, ce se desprindea din când în când din rândurile lor, le mai trăda prezența.

   Mierlele războinice țineau sfat tainic și nu scăpau nici o clipă din vedere refugiul precar al inamicului. Pentru moment deciseră de a lăsa lucrurile așa cum erau, dar avură grijă să se audă bine planurile pe care le aveau pentru viitor pentru spionii nedemni ai codrului. Când una câte una plecă la treburile sale, vitejii colorați numai parțial de acum, prinseră un pic de suflet și se desprinseră de pe ram cu multă precauție,  căci zborul devenise o aventură riscantă datorită numărului redus de pene ce le mai rămăseseră. 

   Nimeni nu mai îndrăzni o vreme, să tulbure liniștea ce se așternuse peste crângul adormit. Doar albinele neobosite își vedeau de treaba lor, zumzăind voioase printre florile primitoare, culegând de zor nectarul lor zeiesc. Pârâiașul limpede și zglobiu alinta necontenit pletele sălciilor, ce se răsfirau cochete printre undele sale răcoroase. Brotăcei sprințari stropeau cu smaraldul lor luminos covorul de jad al luncii. Florile hohoteau sub sărutarea soarelui îndrăgostit, etalându-și frumusețea efemeră. Vară, pace, bucurie, se luară de mână și cântară împreună ode  divine vieții și naturii.

[Corina Militaru]

Un tablou pictat cu gingășie! :)