Paşi în doi II (titlu provizoriu, revizuită)

[Stefana Ivanescu]

Vineri, 13 iunie 1995

 

Flori – ora 23,oo

 

A mai trecut o zi. Nu am prea multe la care să mă gândesc. O zi ca şi celelalte. Am fost la serviciu, am venit acasă, am mâncat, am spălat vasele, ca să îmi mai fac de lucru. Tanti Zinaida spune să i le las dânşii, dar nu pot să fac asta mereu, ea găteşte, ea spală vase... Ce, eu sunt neputincioasă?

Mi-am adus aminte din nou de copii. Mi-e tare dor de ei. Abia aştept să merg la Constanţa să-i văd. Nu o pot face prea des, este departe şi cheltuiala mare. Prefer să trimit banii prin poştă, părinţii nu au prea multe resurse, doar pensia tatălui meu. Dar o dată pe lună tot merg. Şi ei, ce se mai bucură când ajung acolo! Numai la mine în braţe ar sta!

Iar mi-am adus aminte de tipul de ieri... ce o fi cu mine? Nu-mi iese din minte! Mai bine o las baltă!

 

Dragoş- ora 23,oo

 

Am fost la Diana şi am discutat despre Flori. Mi-a povestit mai multe. A dus-o rău cu bărbat-su. Este de părere că ne-am potrivi, dar să fiu atent... nu merită să sufere din nou, ori eu... ştie ea ce ştie... I-am răspuns că am gânduri serioase... că îmi place tipa şi dacă ar fi şi ea de acord, aş vrea să avem o relaţie... poate de viitor.... ce mi-o fi venit, aşa deodată? Până acum nici prin cap nu mi-a trecut să gândesc în acest fel... În concluzie, mi-a spus că a invitat-o deja, dar refuză... este necăjită, din cauza divorţului. A fost de acord să mai insiste, după ce m-a pus să îi promit că nu fac prostii etc, etc. I-am promis, ce să fac? O să fiu atent cum mă port! Poate iese ceva!

 

Sâmbătă, 14 iunie 1995

 

Dimineaţa – ora 8:oo

 

O dimineaţă superbă! Cerul este senin, doar ici, colo, apare câte un norişor alb, pufos. O boare de vânt parfumează aerul cu mirosul florilor din grădină. Este linişte, o atmosferă dumnezeiască de vară, în care se aude doar zumzetul albinelor ce culeg polenul zburând din floare în floare. Îmi beau cafeaua în tihnă, la măsuţa de sub cireşul împodobit cu bucheţele roşii, numai buni de folosit pe post de cercei, cum făceam în copilărie!

-  Flori! La telefon! Te caută o doamnă Diana!

-  Bună, Diana!

-  Flori, te rog nu mă refuza din nou! Fă-ne plăcerea de a veni la ziua lui Cornel! Te aşteptăm la noi! Nu poţi să te îngropi în casă!

-  Nu vin, Diana! Nu sunt în starea sufletească necesară unei petreceri! Nu vreau să vă stric distracţia!

-  Hai, nu este cine ştie ce petrecere, nu sunt decât soră-mea cu soţul şi Dragoş.

-  Vezi, e cineva străin, nu-l cunosc pe acest Dragoş.

-  Este naşul copiilor, ne-ai auzit vorbind de o mie de ori despre el.

-  Da, aşa este, v-am auzit, dar eu nu l-am cunoscut.

-  Nu-i nimic, îl vei cunoaşte acum, este un tip de gaşcă.

Nu aş vrea să merg, dar acasă ce să fac? O altă duminică tot singură? Chiar este necesar să mă închid în casă? Să mă izolez de prieteni? Ei fac eforturi să mă facă să ies din această stare de depresie! Când am hotărât să divorţăm ştiam la ce mă înham, dar mi-am asumat riscurile. Viaţa merge înainte!  

- Hai că m-ai convins, la ce oră? La opt seara e bine?

- Perfect! Te aşteptăm! se auzi glasul prietenei mele, mulţumită că i-am acceptat invitaţia.

Ajung în faţa blocului şi urc la etajul doi. Sun. Uşa se deschide şi mă întâmpină un bărbat la aproximativ treizeci şi cinci de ani, înalt cam de o sută nouăzeci centimetri, musculos, brunet, cu ochii negri, strălucitori, tuns scurt, îmbrăcat în pantaloni maro şi bluză albă, descheiată la gât, cu mânecă scurtă. Prin despicătura cămăşii se vede părul negru şi creţ de pe piept. Nu-l ştiu, deşi figura lui mi se pare vag cunoscută, dar bănui că este Dragoş. Într-adevăr, Diana se află în bucătărie, pentru ultimele pregătiri, iar Cornel în baie, aşa că el îşi asumă rolul de gazdă.

- Poftiţi doamnă, sunt Dragoş Vasilescu, naşul copiilor şi momentan gazda dumneavoastră.

- Florentina Popescu.

Are voce plăcută, melodioasă, te unge la inimă. Prima impresie este bună. Politicos, îmi face loc să intru în hol. Cunosc bine apartamentul. În stânga este bucătăria, din care se aude vocea Dianei:

- Te-a speriat Dragoş?

- De ce? Aşa mă ştii? îi răspund râzând. Mă sperii eu de un bărbat?

În sufragerie sunt deja sora, cumnatul Dianei şi copiii. Masa este aranjată, trebuiesc doar servite aperitivele. Nu mă simt în largul meu. Dragoş mă priveşte scrutător, sau aşa mi se pare mie.

- Cu ce te servesc? îşi continuă rolul gazda mea de ocazie. Lichior sau vodcă?

- Vodcă, nu-i plac băuturile dulci, se aude vocea Dianei din bucătărie.

Ce urmăreşte? Este prea atentă la discuţia noastră, nu este stilul ei. Caut să nu mă mai gândesc.

Copiii, Raluca şi Sergiu, sunt agitaţi; Raluca îl trage de mână pe Dragoş, iar Sergiu de pantaloni.

- Naşu’, Sergiu nu mă lasă să plimb păpuşa cu trenuleţul!

- Îmi strică trenuleţul!

 Sunt cadourile aduse de Dragoş pentru finuţii lui. Ştiu de la Diana că nu vine niciodată fără atenţii pentru copii.

- Doamnelor şi domnilor, vă rog să mă scuzaţi, am de rezolvat probleme importante!

 Se ridică de la masă şi, cu copiii agăţaţi de el, merge în dormitor. Se aud chiote, discuţii, râsete, dar în cele din urmă îi potoleşte.

Vin cu toţii şi ne aşezăm la masă. Mă ofer s-o ajut pe Diana, dar refuză. O ajută Cornel. Între timp, pe masă au fost aşezate aperitivele. Ne este deja foame şi ne năpustim asupra lor. După servirea aperitivelor pregătite cu atâta atenţie de Diana, aceasta ne întreabă:

- Ar merge o cafea?

- Diana, ţi-a ieşit un porumbel din gură! se aude un cor de voci.

Bem şi cafeaua, apoi:

- Cornele, este timpul să desfaci cadourile! propune Dragoş.

Începe hărmălaia. Eu îmi cer scuze că nu am adus decât nişte cosmeticale, dar pe ultima sută de metri atât am găsit.

- Lasă, nu te mai scuza! Sunt bune, că tocmai mi s-a terminat spuma de ras!

Cumnaţii i-au adus un aparat de masaj.

- Flori, tu eşti medic, hai şi fă-mi masaj!

- Da, da, fă-i masaj!

Cornel se dezbracă, rămâne cu bustul gol şi îi fac masaj pe spate. Uzez de toate cunoştinţele mele medicale, dar şi de faptul că am şi eu unul asemănător şi ştiu să-l manevrez.

Hărmălaia continuă. Toţi vor şi ei masaj, mai ales bărbaţii!

- În ziua de azi nimic nu e gratis! Punem taxă, facem programări!

- Dar lui Cornel i-ai făcut gratis!

- El e sărbătoritul! Face parte din cadou! Voi la rând!

Toată lumea renunţă la masaj. Cornel desface ultimul pachet. Un set de lenjerie, boxeri şi maiou, de firmă.

 - Parada modei! solicită Dragoş. Să vedem cum îţi vin!

 Iar începe hărmălaia.

- Da, da! Parada modei!

- Măi, i le arăt Dianei la culcare şi aflaţi de la ea!

Ne declarăm mulţumiţi, dar totodată dezamăgiţi. Terminăm cafeaua şi Diana aduce sarmalele cu mămăliguţă. Vinul era deja pe masă. Între timp, eu am mai băut un păhărel de vodcă. Nu amestec băuturile, mă ameţesc şi mi-e rău.

Vodca îşi face efectul. Mă relaxez. Atmosfera este veselă, gazdele au pentru fiecare un cuvânt bun, o glumă. În scurt timp, ne-am încălzit.

- Dansezi? Mă invită Dragoş.

 - Sigur.

Este un tango. Mă simt bine. Emană gingăşie, tandreţe. Mă las în voia lui. Parcă plutesc. Nu-mi vine să cred că sunt eu. Cu doar câteva ore înainte nici nu-mi trecea prin cap să mă gândesc la un bărbat, iar acum mă simt aşa de bine în braţele unuia!

Petrecerea continuă cu bună dispoziţie, cum se întâmplă în astfel de ocazii.

- Este unsprezece noaptea, trebuie să plec!

- Nu pleca încă, te conduc eu, se oferă Dragoş.

- Bine, atunci mai stau!

Dansăm, mâncăm, iar dansăm. Mă simt excepţional.

- Hai să mergem, văd că ţi-e somn, propuse la un moment dat Dragoş

- Ai dreptate, hai să mergem, îi confirm eu.

Urăm gazdelor cele cuvenite, mulţumim pentru seara plăcută şi plecăm.

Nu avem mult de mers. Parcurgem drumul încet, ca doi amici. Dar am senzaţii de mult uitate! Aş vrea să mă ţină în braţe! Însă nu o face. Zece minute trec repede şi ajungem în faţa porţii mele.

- La revedere, îţi mulţumesc pentru seara minunată pe care mi-ai oferit-o!

- Mi-a făcut plăcere!

 

Duminică – 15 iunie 1995

 

Flori – ora 1:00

 

Am ajuns acasă. Sunt frântă de oboseală, dar m-am simţit extraordinar! Nu-mi pare rău că am fost la petrecere! Toţi au fost foarte drăguţi şi nimeni nu m-au întrebat nimic în legătură cu divorţul.

Mintea mea e un vârtej... nu am nevoie acum de o relaţie cu un bărbat... abia am scăpat de unul... dar tipul ăsta, Dragoş, este într-adevăr sexy! Observ doar... mie nu-mi trebuie acum aşa ceva. Aş vrea să reflectez, să-mi fac bilanţul şi planuri de viitor. Să simt libertatea! Libertate? Da, pe de o parte este, pentru că nu mai sunt legată într-o căsnicie care nu mi-a adus decât necazuri, dar pe de altă parte sunt copiii! Niciodată nu voi mai avea liberatea dinaintea căsătoriei, oricum aş învârti-o, aceştia există şi de ei nu mă despart. Ce mult aş fi vrut să fie şi ei aici, să-i văd jucându-se cu Raluca şi Sergiu!

Dar... din nou mă gândesc la Dragoş! Retrăiesc momentele când dansam... îi simt braţele în jurul mijlocului, puternice,  te fac să te laşi în voia lor, simt cum mă strângea discret la piept... îi simt torsul tare şi muşchii abdominali, ca nişte corzi de oţel... inspir parfumul bărbătesc pe care îl răspândeşte... Resimt fizic crisparea care m-a cuprins, când nu ştiam ce să fac... primul impuls a fost să mă retrag, dar mă ţinea înlănţuită...  nu se cădea nici să fac vreo fiţă, nu aveam motive, nu era grosolan... aşa că m-am relaxat şi a fost aşa de bine... şi dorinţa de a mă ţine în braţe pe drumul spre casă... sunt senzaţii pe care nu le-am mai trăit de ani de zile... oare ce-i cu mine? M-am prostit? Mai bine nu mă mai gândesc... mă culc!

 

Dragoş – ora 01:oo

Îmi place de Flori, ce mai! Nici una dintre tipele care au trecut pe aici nu se compară cu ea! Este deşteaptă, amuzantă, are replică la orice... Ne-am antrenat în tot felul de discuţii.. şi despre politică... Ce o să mai râd de tata, domnul senator, când i-o auzi părerea că “politica e curvă”! Ho, băiete! ai şi ajuns să le vorbeşti părinţilor despre ea? Te-ai tâmpit de-a binelea sau te-ai îndrăgostit? Mai bine să fac un duş să mă răcoresc şi apoi la culcare!

 

Cupidon – ora 01:oo

 

Merge bine, s-au prins amândoi!

 

[Ion Lazăr da Coza]

bărba-su > bărbat-său;

nu fac prostii, etc, etc.  fără virgulă după prostii  

cerceluși și cercei  într-o frază nu dă bine;

înalt cam de 190 cm > înalt cam de o sută nouăzeci de centimetri  în texte literare nu prea sunt îngăduite cifrele;

“domnul senator” & “politica e curvă” > „domnul senator” & „politica e curvă”

Aceeași plăcută impresie mi-a lăsat și acest text, chiar dacă am întâlnit aceleași scăpări de tastare!

da Coza

[Corina Militaru]

Am savurat (da, acesta este cuvantul potrivit) textul.

Astept...

Cu prietenie,

[Stefana Ivanescu]

Eşti delicioasă, Corina! Mulţumesc!

Corina Militaru a spus :

Am savurat (da, acesta este cuvantul potrivit) textul.

Astept...

Cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Proza continuă în acelaşi mod plăcut, simplu şi uşor lizibil. Cam telegrafic povestit... (eu vorbesc, care tot aşa narez), ar zice unii. Însă mie îmi place acţiunea, fără prea multă monotonie.

Am găsit ceva, căruia nu-i stă prea bine:'' stă capul la aşa''. Şi ar mai fi pauzele dintre punctele de suspensie care lipsesc uneori. Mă mir că nu a văzut Ion. El este foarte atent la asemenea chestiuni.

Aştept continuarea, Sofy!

[Stefana Ivanescu]

Mulţumesc da Coza, Corina, Sofy! Deşi, sinceră să fiu, m-ar fi bucurat o analiză mai profundă a textelor. Am încercat să corectez pe cât posibil. Ghilimelele doar aşa le tastează, nu ştiu ce aş putea face. Am încercat în română, engleză şi din insert şi tot aşa mi le pune.  Titlul este provizoriu, după cum am modificat. Continuarea este în lucru.