Înrobire

[Giurgiu Silvia]

  Pleoapele se ridicară greoaie, descoperind smaraldul buimac ai ochilor, umezi încă de lacrimile terorii. Lumina roșie ce umplea odaia se târa pe pereți, nehotărâtă dacă să părăsească sau nu câmpul de lucru. De o parte și de cealaltă a patului, două umbre unduiau aplecate peste trupul femeii, răstignit într-o poziție bizară pe albul imaculat al cearceafurilor, pe care-l examinau milimetru cu milimetru, cu  implacabilă atenție. Afară, la nivelul ferestrelor larg deschise trepidau motoarele unei mașinării monstruoase, ce emiteau un murmur constant, dar care sfredelea creierul Teresei ca un burghiu înroșit în focul iadului. Durerea ascuțită din creier îi sfârteca trupul în egală măsură, iar în pântecul deschis pulsa o formă de viață, sădită acolo de monștrii întunecați ai Universului. 

  Auzea în subconștient voci clare ce-i plămădeau în minte ordine precise pe care urma să le îndeplinească fără drept de împotrivire. Simțea cum carnea îi era strămutată de colo-colo, cum organele îi sunt răscolite și așezate într-o altă ordine, menită să contrazică orice normă a anatomiei umane, iar degete multe, lungi și îndemânatice se mișcau în trupul ei asemeni unor șerpi de foc. 

  Vocile din altă lume explicau, telepatic probabil, tot ce îi făceau, astfel că ea află cu mare durere că fiul plămădit din iubire pământească, menit să-i întregească familia și să încununeze dragostea dintre ea și soțul ei, a fost înlocuit cu ... Ceva... îngrozitor... Pierdută, speriată de moarte și deznădăjduită, își jelea viața ce-i fusese distrusă într-o clipă. De ce fusese ea cea aleasă? Din ce Lumi veneau Prădătorii aceia neînduplecați? Unde îi duceau copilul? Ce îi puseseră în pântec?... 

  Deodată durerea amuți iar tăcerea țipă asurzitor în urechile care parcă stăteau să explodeze de liniștea aceea monstruoasă. Memoria mai păstra încă senzația de pericol, dar era atât de vag și de incert, încât părea doar un coșmar risipit printre umbrele nopții de păcură. Înfiorată își atinse pântecul, însă numai o vagă fierbințeală în viscere mai amintea de teroarea simțită... în vis... Ridicându-se într-un cot, femeia cercetă cu teamă patul și odaia, dar toate erau așa cum le știa.

   ,, Ufff, ce vis!... Doamne ferește!” suspină ea ușurată. Își mângâie recunoscătoare pântecul ușor rotunjit, dar încremeni de groază. La contactul cu pielea, un flash teribil îi străpunse creierul, imprimându-i pe retină o imagine apocaliptică. Două creaturi în miniatură desprinse parcă din peliculele horror îi însângerară imaginația, smulgându-i un urlet de fiară hăituită. Privirea se agățase de lumina roșie ce dansa încă sinistru pe un cer lipsit de aștri. Inima îi brăzda pieptul cu săgeți de gheață iar în pântec creșteau cu repeziciune umbre străine și ostile. Doruri ciudate cădeau peste ea, atrăgând-o în Lumi neștiute. Surâse... În noapte, sclipirea ochilor verzi trimiteau chemări nedeslușite către dimensiuni îndepărtate...

  

  Teresa își trecu mâna peste frunte, risipind fantasmele minții ce parcă o luase razna.

 ,,Ce naiba mi se întâmplă? murmură ea neliniștită. Visul acesta se ține ca scaiul de mine și-mi tulbură rațiunea! Am mai auzit eu de cazuri în care anumiți indivizi mai labili sufletește încep să confunde realitatea cu imaginația! Doamne, dar părea totul așa de real!... Brrr, ce mai experiență! Când îi voi povesti lui Philip pe unde umblă mintea mea, sigur îmi va interzice să mai citesc tot 

felul de trăsnăi science fiction, care mă pasionează atât! Și pe bună dreptate! Mai ales acum, când trebuie să-mi hrănesc mintea și spiritul cu lucruri frumoase și vesele, pentru binele meu și al copilului nostru! Mai bine nu-i povestesc deloc, astfel mă scutesc pe mine de o predică lungă și binemeritată!”

  Rămase îndelung cu privirea ațintită pe chipul senin al bărbatului ce dormea profund și își simți sufletul plin de dragoste și de un dor ciudat. Îl atinse cu gingășie și îi mângâie înfiorată pieptul ce tresălta ritmic și liniștitor.

  Nu își putea explica senzația de pierdere iremediabilă care îi sfâșia sufletul și căută ocrotire alături de inima caldă ce pulsa sub pielea mătăsoasă și parfumată, pe care își sprijini obrazul udat de lacrimi. Plânse cu suspine dar constată cu surprindere că Philip nu reacționa în niciun fel, deși se trezise și privea împietrit în gol, iar brațul cu care o înconjura, era imobil și rece. 

   - Philip, de când ești treaz? Știi, am avut un vis îngrozitor! Îmi promisesem să nu îți spun despre el, dar mi-a fost foarte frică! Iubitule, mă urmărești?

  Cu o grimasă mai mult decât evidentă, bărbatul coborî privirea din tavan și o privi contrariat:

  - Ce ai visat? întrebă el plictisit.

  - Ești sigur că te interesează? replică ea, rănită de indiferența lui inexplicabilă.

  - Sigur că mă interesează! o asigură el surprins, redevenind soțul grijuliu și afectuos, dintotdeauna. 

  Respirând ceva mai ușurată, Teresa îi povesti cu lux de amănunte coșmarul îngrozitor care o tulburase atât de mult.  

  - Chiar că e înspăimântător, biata de tine! S-ar zice ai avut o întâlnire de gradul trei... sau cum naiba îi zice!... o căină el, ascunzându-și sclipirea stranie a ochilor și surâsul malefic, în părul ei împrăștiat pe pernă. Ea se strânse mai aproape, cuibărindu-se fericită în brațele lui. Dacă ar fi putut vedea umbrele galaxiilor obscure ce se reflectau în acel moment în ochii oțeliți de cruzime ai străinului care se instalase comod în trupul bărbatului ei, ar fi înțeles că totul era pierdut. 

[Sofia Sincă]

Se anunță o proză a supranormalului, bine ticluită până acum, deși destul de comună, zic eu, cam previzibilă... Dar să vedem ce va urma.

descoperind smaraldul buimac ai ochilor, - al ochilor, acordul este cu smaraldul

În rest un text bine scris, literar și corect.

Am citit cu plăcere,

Sofy

[Nikol MerBreM]

Vă spun sincer că am înlemnit de groază citind, dar dacă tot am început, vreau să ştiu cum se termină :)! Mi se pare interesant şi subiectul şi modul de expunere!