Nebun cap. 4

Un adevărat creator trebuie să fie și nebun. Cineva care mă numește nebun mă scutește de orice reproș. Pe site-ul „Proletarii din Macondo”, un individ pe nume Stancagri mă face în toate felurile. Culmea, este un pic de rudă. Singurul lui defect este că , deși nu are minte, minte. Adică are două defecte într-unul.
Să-nmormântezi un râu? În visele mele , marea curge spre munte, iar tot ce este nobil, dispare noaptea. Cuiele plâng. Pe umeri îmi pun propria umbră. Îmi place ” L”ange aux poupons”. Să dăm uitării iubirea și vom deveni cai, măgari, etc. În ce constă forța cea mare? În nebunie. Ați auzit de Kusniewicz? Rău, este un mare scriitor, adică a murit. Nu pot să mă dezlipesc de „Regele celor două Sicilii”. Bernadetta a fost concepută în împrejurări greu de reținut… Avocatul, tatăl ei și-a îndeplinit datoria și a părăsit patul conjugal… Mama avea dureri de dinți din cauza curenților… Vă imaginați, dragi cititori. Dar „Lecția de limbă moartă”, o capodoperă?
Ce mi-ai lăsat, plecând? Așa întreabă poetul. Numai regii, răspunde Florin Mugur, el, prințul. Regele palid al gurii sale. „ Toată noaptea mi-au lătrat câinii frumoși de dorul tău”. Lasă hârtiile, spune consoarta, pieptănându-se. Acum se află amândoi, undeva pe Șoseaua Giurgiului. De la cenușiu la albastru este un drum lung. Se poate muri pe drum. Auzi pisicile pe acoperiș urlându-și dragostea? „ Pe prag de cârciumi noaptea doarme”, spune alt poet. Ghiciți-l. „Bătrân oraș cu ulițe cotite”. Nu mai există. „ Orbul ochiului printre bare”. E ceva mai complicat. Cum se spune cuvântul orb? Doar așteptându-i pe barbari.„Groaza și fatalitatea au stăpânit în toate timpurile”, scris-a Poe. „Per inima sa încet s-a-nserat”. Un înger desfigurat e desenat pe zid. O, seară a cuvintelor. Să ne ferim de fisuri, de la fisuri pornește catastrofa. Ce luminos ardea părul iubitei, seara, se minuna Celan. Viața însăși este o problemă. Nu adăuga și altele. Dar nu voi spune niciodată că viața e o glumă proastă.
„ Însemnările unui nebun” de Lev Tolstoi sunt mai interesante decât oricare jurnale. „Demonii” lui Dostoievski sunt mai interesanți decât oricare alți diavoli. Există un „ Idiot” mai sfânt decât al aceluiași ?
Rugina are gust de sânge, scapă din strânsoarea clipei. Plasa și-a bulbucat ochii. Jocul care șterge faptele. Avem multe griji – Paris, cumpărături, gripă, ușa de la intrare. Dar nu te bucuri de adierea vântului în vie, de zborul stârcului înalt, de felul cum ne fierbe-n sânge și vinul roș și vinul alb? Tu nu știi cum se mișcă laureații, cum străzile se termină-n câmpii, cum fluieră după femei soldații, cum morții se ridică vii și vin la dans duhnind a veșnicie. Viața e-o problemă, ea ne scrie.
Mai ușor ni se dezvăluie lucrurile, decât oamenii, Natura nu greșește. Când piere un om, ceva se tulbură. Când va-nceta amăgirea? Pământul e obosit de ploi, de secetă, de noi, doar soarele îl mai revigorează cu o glumă. Timpul a tacă la trecerea fiecărui deceniu. I-am simțit tăișul la 20 de ani, la 30 , ș.a.m.d. Acum tăișul s-a tocit, nu mai simt decât răceala lamei. Prezentul mai surâde, îi răspund. Iubirile, năluci de foc și umbre se duc și le privesc picioarele trandafirii în tălpi, simt în spinare cum îmi suflă Îngerul Morții, nu-l iubesc, nici el pe mine, de ce nu mă mai lasă-n pace? Cum spune un copil – nu vreau.
Prin geana dimineții, pătrunde o nouă zi, eu o primesc, așa cum orice nouă dragoste nu poate fi respinsă până la proba ei contrarie, ah, ura cea nedreaptă, oarbă, proastă.
Dar Salvador Dali, ce nu era nici prost și nici nebun, dar se știa că este geniu? Un strigăt care încolțește de bucurie? De durere? O lacrimă sferică, ea nu mai crește, cade în neant cu sunet de cristal, astfel poemul care intră Într-o cameră mortuară, defuncții îl citesc plictisiți, poemul iese la aer, îl calcă un tramvai, se ridică, se scutură, vine la ușa mea, îmi spune scurt – ”Acum, te rog să mă scrii”.

Vizualizări: 52

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Da, este ok, domnule Boris. Dar voi şterge pentru că aţi scris de trei ori.

În legătură cu nebunia... fiecare creator, de orice formă a artei are puţină nebunie. Altfel nu se poate. Însă, nebuniile sunt multiple, variate, nu seamănă una cu cealaltă. Şi de aici neînţelegerile. Pe fiecare dintre noi l-au încercat, măcar o dată în viaţă nebuniile. Şi uneori este plăcut, relaxant.

Am citit cu plăcere şi această nebunie, Sofy!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog simplicisima tăcerii a utilizatorului nicolae vaduva
"Cuvinte argumentate poetic cu trimiteri la clasici, cu disecarea chirurgicală a tristeții cu…"
cu 38 minute în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog simplicisima tăcerii a lui nicolae vaduva
cu 42 minute în urmă
Postare de log efectuată de nicolae vaduva

simplicisima tăcerii

 niciuna, nicialta.am învățat să tac mai bine,să pun cuvintele în pahare, să le agit ușor,apoi să…Vezi mai mult
cu 56 minute în urmă
Alina Ilie a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasărea cu ciocul scurt a utilizatorului Alina Ilie
"Vă mulțumesc tuturor pentru apreciere și pentru sfaturi! "
cu 15 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poezia ca armă a iubirii a utilizatorului Costel Zăgan
"Vă mulțumesc frumos!"
cu 16 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cina poeziei a utilizatorului Costel Zăgan
"Vă mulțumesc frumos!"
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: în primăvară a utilizatorului Stanescu Valentin
"Ţara cuvintelor frumos îmbrăcate! Mulţumesc pentru remember."
cu 17 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasărea cu ciocul scurt a utilizatorului Alina Ilie
"aceasta kenoza  lirica este remarcabila  prin  mijloacele…"
cu 17 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Baftă a utilizatorului Costel Zăgan
"poem ar fi pretențios sa spun,este o sclipire a spiritului ,remarcabila de altfel!"
cu 17 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cina poeziei a utilizatorului Costel Zăgan
"o dospire a metaforei  nu surprinzătoare,poate doar mult așteptată"
cu 17 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: în primăvară a utilizatorului Stanescu Valentin
" ...așa, de ziua poetului, găzduiește versuri fără egal aDa"
cu 19 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: în primăvară a utilizatorului Stanescu Valentin
" Nicoleta Ramona eşti un cititor consecvent al Valentelor. Tablourile acestora stârnesc…"
cu 20 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei nopți și flori de vișin a utilizatorului nicolae vaduva
"Absolut captivant!  o poveste cu de toate: intrigă, iubire, mister, fantezie dar și un fundal…"
ieri
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Trei nopți și flori de vișin a lui nicolae vaduva
ieri
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia interferențe 4 (Spitalul de psihiatrie) a utilizatorului Dulmin Aurel
"Realitatea împletită cu amintiri.  Dumnezeu lucrează prin oameni, așa se spune. Am citit…"
ieri
Pictograma profiluluiAda Nemescu i-a dăruit un cadou utilizatorului Florentina Loredana Dalian
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: în primăvară a utilizatorului Stanescu Valentin
"aDa, ne-am întâlnit din nou acum în martie să schimbăm cuvinte despre seninul…"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA zi de februar’ a utilizatorului Stanescu Valentin
"aDa, sunt bucuros pentru că mă încurajezi către surprinderea altor tablouri ale sufletului şi…"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta zi de martie a utilizatorului Stanescu Valentin
"aDa, mulţumesc din nou pentru întregirea Valentelor. În afara postării ar fi rămas un…"
ieri
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cine a inventat frățiorii? a utilizatorului Ioniţă Gabriela
"Delicioasă poveste. am zâmbit, am lăcrimat, s-a bucurat copilul dim mine, dar mai ales bunica…"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor