– Aşadar, inculpat Sanda Enache, recunoşti că ai ucis-o cu premeditare pe doamna doctor Andreea Stanciu?
Femeia tresări, dar nu răspunse.
– Sanda Enache, repetă judecătorul, ai înţeles întrebarea?
– Recunosc, răspunse sfios o femeie zdrenţuroasă, de vreo treizeci de ani. Vocea i se înecase în lacrimi de parcă regretul pusese stăpânire pe ea. Avea privirea plină de durere şi se pierdea într-o ceață de ieri.
– Vom ţine seamă de faptul că te-ai predat singură, o anunţă judecătorul.
– Mi-e totuna, domnule, zise femeia. La închisoare voi primi regulat o lingură de mâncare!
– Deci, cum s-a întâmplat?
– Am crescut de la o vârstă fragedă, într-o familie de ţigani. Nu ştiam cum am ajuns acolo. Peste primii ani ai copilăriei se aşternuse un văl cenuşiu. Aveam o fire diferită de a lor şi acest lucru m-a dezavantajat. Primeam deseori bătăi şi blesteme iar tradiţia cerşitului era la ea acasă. După câţiva ani petrecuţi astfel, “fratele” meu mai mare a încercat să mă ademenească treptat cu gesturi şi vorbe mai omeneşti. Inima mea însă a citit intenţiile din mintea lui. Tot el mi-a mărturisit că nu făceam parte din neamul lor şi că, datorită unui accident petrecut cu mulţi ani în urmă, devenisem amnezică. Eu, Narcisa, cum îmi spuneau ţiganii, nu aveam identitate şi nici vârstă. Nu ştiam de unde vin şi nici încotro trebuie să merg. Sigur că şeful familiei, ţiganul cel bătrân, cunoştea adevărul, dar nu aveam curaj să-l întreb.
Într-o zi însă, răbdarea mea a depăşit limita. Şi fără vreo ţintă anume, am fugit de acasă, cu scopul de a scăpa de grozăvia de acolo.
Am plecat într-un oraş străin şi m-am ascuns în unul din canalele de le periferie, bucuroasă că mi-am câştigat libertatea. M-am deprins repede cu noul meu mod de viaţă. Continuam să cerşesc, mulţumindu-mă cu puţinii bani pe care îi primeam.
În sală se lăsase o linişte profundă. Ascultau cu toţii o poveste de viață. Ici-colo, se auzeau murmure... Sanda deşira mai departe firul faptelor care, se tot rostogoleau în torente uriașe.
– Cu noii “colegi de muncă” m-am împrietenit repede. Şi am primit, pentru prima dată în viaţă, puţin respect. Iar timpul s-a scurs repede pe străzi şi prin canale.
Într-o zi, un incendiu devastator a izbucnit la unul din etajele inferioare ale unui bloc de pe strada unde cerşeam. Am privit înfricoşată dezastrul, cutremurată de câteva ori ca şi cum aş fi încercat să mă descotorosesc de o amintire tristă dar totuşi necunoscută. Privind mistuitoarele flăcări care înălţau limbi de foc ucigaşe, am ţipat cât m-au ţinut puterile. Apoi m-am prăbuşit pe un morman de moloz, împrăştiind cele câteva monede pe care le ţineam strâns în mâna dreaptă. Cineva încercase să mă trezească din somnul în care căzusem instantaneu. Slăbită şi înspăimântată, mi-am revenit cu greu. Plecasem pentru câteva clipe într-o lume pe care o lăsasem undeva în necunoscuţii ani ai copilăriei. Îmi revăzusem familia adevărată oferindu-mi întreaga ei mângâiere. Chipul mamei se tot perinda prin minte, de parcă ar fi fost aievea. Cât n-aş fi dat să rămân acolo, în acel vis frumos ! Apoi mi-a revenit în imagine focul. Incendiul care cuprinsese casa noastră în plină noapte. L-am mai văzut apoi pe tata care alerga cu mine în braţe, spre ieşire. Şi flăcările care înghiţeau lacome trupul mamei.
Mi-am mai amintit vag despre accidentul petrecut în graba cu care tata mă transporta la spital. Şi-am revăzut figura urâtă a ţiganului aplecat asupra mea, cu intenţia de a mă răpi.
În acel moment, mintea îmi încremenise. Poate că arsese odată cu mama sau rămăsese alături de tata sub povara fiarelor maşinii.
Probabil că tata m-a căutat mult timp. N-am de unde să ştiu sigur. Ştiu doar că mă numesc Sanda Enache şi provin dintr-o familie de medici dintr-un sat de munte, Viforâta. Mi-l amintesc cu uşurinţă, poate urmare a viforului pe care mi-a fost dat să-l înfrunt în copilărie.
Aşadar, trezindu-mă la realitate, m-am ridicat încet, într-o altă lume.
În ziua următoare am bătut la poarta unui azil de bătrâni. Am rugat să vorbesc cu șeful de acolo și să mă ofer voluntar la orice fel de activitate. Norocul meu că am dat peste un om de treabă. M-a ascultat atent, pătrunzând parcă dincolo de sunetele pe care le scoteam aproape fără întrerupere.
– Deocamdată vei rămâne aici, mi-a spus, apoi vom mai vedea.
Am mulțumit cerului de mii de ori și am încercat să nu dezamăgesc. Într-un dormitor de la parter erau bătrânii care sufereau de alzheimer. Faptul că am câștigat încrederea acestora a contat enorm. Îmi spuneau Iza, în memoria unei asistente care decedase recent și mă ascultau fără nicio împotrivire.
Celorlalți bătrâni de la etaj, le citeam mult. Căpătasem această deprindere de la unul din colegii de prin canale, care terminase două clase de liceu. Mă pierdeam astfel într-un labirint orb, prin care se cernea lumina. Eram o femeie puternică și cumva norocoasă.
Într-o zi însă am pornit în trecut, plină de curaj şi încredere.
Am ajuns în satul natal, unde oamenii se uitau la mine cu milă. Am recunoscut vechea clădire a şcolii şi dispensarul medical, unde părinţii mei practicaseră profesia de medic. Pe a treia uliţă la stânga trebuia să fie casa noastră. Emoţia, acest sentiment necunoscut, mă cuprinsese brusc. Casa medicului Enache era acolo, semeaţă, refăcută în întregime după incendiu. Am bătut la poartă. O femeie trecută de cincizeci de ani scoase capul pe fereastră, alungându-mă. Cerând să vorbesc cu doctorul, am primit vestea că decedase în urmă cu doi ani.
– Nu văd de ce îl cauţi pe domnul doctor, ţipă aprins femeia.
Doream să spun adevărul, dar am scos doar câteva sunete neînţelese.
– Spune-mi, sunt soţia lui, ori ai venit să furi, hoaţo, zise enervată doamna din faţa mea.
Un tânăr de vreo douăzeci de ani trecu pe lângă mine, aruncându-mi o privire pătrunzătoare. Înţelesesem că acea femeie îi luase locul mamei mele, iar acel tânăr - locul meu. Atunci, furia a izbucnit în întreaga mea fiinţă. În acea clipă, am zis:
– Sunt Sanda, fiica domnului Enache!
– Mincinoaso! Hoaţo! Pleacă!
După un potop de vorbe grele, fereastra s-a închis în urma ei, iar eu am rămas cu gustul amar al nedreptăţii. Atunci, răzbunarea a încolţit în mintea mea şi mi-am făcut planul pentru noaptea următoare.
– Cum ai procedat? întrebă judecătorul
– Am înnoptat lângă o căpiţă de fân de la marginea satului. Nu pot spune că am dormit. Am conturat atunci zeci de scenarii, dar cel mai simplu mi s-a părut a fi cel al incendiului.
Apoi se opri iarăşi, înghiţind de câteva ori în sec. Avea privirea pironită într-un hău, unde agăţase parcă toate aceste imagini. Se lăsase o linişte adâncă. O uşă scârţâi undeva în spatele încăperii. Intrase un individ mic de statură, care ocupă unul din scaunele din stânga sălii. Cineva tuşi tare.
Sanda continuă:
– Am aşteptat să adoarmă satul şi am pătruns în curtea casei. Cunoşteam bine locul. Luna îmi era călăuză. Mirosea a bujori, aceeaşi de demult sau totuşi alţii... Am ascultat cu atenţie. Nimic. Nicio mişcare. Am urcat scările şi am apăsat clanţa. Uşa era încuiată. Amintirile au năvălit ca un torent peste mine, provocându-mi o stare de euforie amestecată cu teamă. M-am oprit o clipă, pipăind stâlpii de pe terasă. Mi-era dor de tot ceea ce atingeam şi îmi venea să plâng.
Un zgomot ce venea din spatele grădinii m-a făcut să tresar. Am aprins iute câteva beţe de chibrit şi le-am aruncat peste faţa de masă de pe terasă. Dar am regretat îndată gestul şi m-am repezit de le-am stins ori așa crezusem. Apoi, am rupt-o la fugă. M-am întors la căpiţa de fân şi am privit cum flăcări mari se înălţau în văzduh. A doua zi, oamenii vorbeau despre decesul prin asfixiere al doamnei Andreea Stanciu. Atunci m-am predat. Asta e tot, încheie femeia ştergându-şi prima lacrimă ivită în ochi.
– Nu e tot, se auzi o voce! Era a bărbatului care întârziase. Întreaga asistenţă întoarse privirile spre el. Această femeie e nevinovată!
– E un martor, vorbi cineva.
– Jură şi depune mărturie, îl invită judecătorul.
Acesta se supuse. Începu:
– Sunt unul dintre vecinii domnului doctor Enache. Întâmplarea a făcut să fiu treaz în noaptea aceea. O insomnie datorată tensiunii. Am auzit poarta scârţiind şi am ieșit la fereastră. Poarta din faţă, care dă spre casa mea. Am văzut-o pe Sanda alergând şi dispărând în noapte. L-am văzut apoi pe Bogdan, fiul victimei, ieşind pe terasă şi coborând grăbit scările. Un individ îl aştepta pe poteca dinspre grădină. S-au sfătuit vreme de câteva minute, privind împrejur. Au intrat apoi în casă, iar după câteva clipe a izbucnit incendiul. Atunci am realizat că gestul Sandei se potrivise ca o mănuşă planului lor mârşav. Pe terasă erau amprentele ei, deci se absolviseră de orice bănuială. Dumnezeu ştie ce i-o fi îndemnat să săvârşească asemenea faptă. Ştiam că Bogdan nu se înţelegea deloc cu mama lui.
Tăcere...
Doi ochi plânşi se ridicară spre cer:
“De n-aş înnebuni, zise ea trist, m-aş naşte din nou!!”

Vizualizări: 45

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O povestire cutremurătoare. Destin aprig, ţipătul de durere al unei fiinţe pândită doar la neplăceri, dureri şi chin. Şi nu-i de mirare gândul ce i-a trecut prin minte, având în vedere condiţiile în care s-a dezvoltat.

Narată cu mult romantism, cursiv şi plin de sentiment, proza, din dosarele judecătoriilor frapează, antrenează la citit, compătimire şi de ce nu, prin finalul ei, la un strop de mulţumire. Nu este sfârşitul cel mai crud, deşi biaţa fiinţă râmîne devastată, cugetul încărcat de intenţie distrugătoare pe care a avut-o. Dovadă stă ultima frază.

Cu afecţiune, Sofy!

Ai creat un personaj viu şi o poveste impresionantă.

Mi-a plăcut!

Cu drag,

Corina, mulțumesc!

Corina Militaru a spus :

Ai creat un personaj viu şi o poveste impresionantă.

Mi-a plăcut!

Cu drag,

Sofy, am evadat puțin prin sufletele celor încercați de soartă...

Mulțumesc!

Sofia Sincă a spus :

O povestire cutremurătoare. Destin aprig, ţipătul de durere al unei fiinţe pândită doar la neplăceri, dureri şi chin. Şi nu-i de mirare gândul ce i-a trecut prin minte, având în vedere condiţiile în care s-a dezvoltat.

Narată cu mult romantism, cursiv şi plin de sentiment, proza, din dosarele judecătoriilor frapează, antrenează la citit, compătimire şi de ce nu, prin finalul ei, la un strop de mulţumire. Nu este sfârşitul cel mai crud, deşi biaţa fiinţă râmîne devastată, cugetul încărcat de intenţie distrugătoare pe care a avut-o. Dovadă stă ultima frază.

Cu afecţiune, Sofy!

Mulțumesc, Helene! Ei, acu' dacă tot a venit, l-am primit!:)

Helene Pflitsch a spus :

 Nu am lecturat. Am auzit-o pe Sanda vorbind.

Sunt curioasa insa unde e judecatorul ala care accepta un martor asa, pe nepregatite.

Mi-a placut mult.

Cu prietenie.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hai, mamă, te ridică... a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 6 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia Labirintul verde - X - a lui Emil Dumitru
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Ce orologiu... a lui Mihai Katin
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Rămâne să îmi lași un semn vs „Coșmar” de Ionel Mony Constantin a lui Rădița Răpeanu
cu 7 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia În Elada, pe urmele lui Homer... (12) a lui Tudor Cicu
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Rădița Răpeanu
cu 8 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iluzie (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 9 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Felină tărcată a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Coşmar a lui Ionel Mony Constantin
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog haiku (47) a lui Dinca Valerian
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dinca Valerian
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Coşmar a lui Ionel Mony Constantin
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O viorea şoptea cu glas de aur a utilizatorului gabriel cristea
cu 13 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (44 - 46) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 13 ore în urmă
Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (41 - 43) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog Iluzie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Despărțire a lui Blăjan Ovidiu
cu 13 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despărțire a utilizatorului Blăjan Ovidiu
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog O viorea şoptea cu glas de aur a lui gabriel cristea
cu 13 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor