Dă, mă, un leu! Care dă, mă, un leu?

     Pată pe retina oraşului, trecea printre oameni, cu hainele ei ponosite, ca nişte aripi de păsări cenuşii. Fie iarnă, fie vară, Maria părea că nu iese din ele. Faţă de alţi cerşetori care îşi găseau un loc anume unde se plantau să cerşească, ea nu, ea bântuia străzile repetând mereu, într-un fel absent: “Dă, mă, un leu! Care dă, mă, un leu? Te-ai făcut al dracului!”

     Avea felul ei, să zicem, de a mulţumi când se mai oprea câte unul şi îi întindea un leu-doi: “Te făcuşi al dracului de zgârcit” şi trecea mai departe fără să privească trecătorii, fără să întindă mâna, doar repetând:” Dă, mă, un leu!”  Localnicii erau obişnuiţi cu ea. Făcea parte din peisajul oraşului.

 Începuseră să semene, cumva, de când minele se închiseseră una câte una. Geamuri ştirbe rânjeau ca şi râsul fără dinţi al Mariei, străzile îşi adânceau degradarea, pe zi ce trecea, clădirile deveneau din ce în ce mai

triste si cenuşii, văduvite de suflet, cu preţuri de nimic,  așteptau…dar,  cine să le cumpere? 

 Timpul se scurgea fără culoare, doar castanii mai ţineau rostul anotimpurilor, şi munţii care păreau să-şi întindă braţele, ca pentru o ultimă

îmbrăţişare, peste  inima  bolnavă a oraşului.

        Într-o zi, îmi beam cafeaua pe o terasă, Maria păşea printre mese, fără să privească spre ele sau spre consumatori, repeta ca pentru ea: “Care dă, mă, un leu? Dă, mă, un leu!”

       Cineva a chemat-o de la o masă.”Marie, ia vino! Îţi dau doi lei şi o bere… îl vezi pe ăla de la masa de acolo?  Du-te şi pupă-l pe gură! “.

Femeia nu a răspuns s-a îndreptat spre masă repetând aceleaşi cuvinte: “Dă, mă, un leu!”. Când a ajuns în dreptul omului s-a aplecat şi l-a pupat cu zgomot. Luat prin surprindere, bărbatul s-a ridicat şi a împins-o cu putere. “Uoo,nebuno!”

Dezechilibrată, a căzut. Câteva secunde s-a lăsat liniştea, apoi, hohote de râs au izbugnit şuvoi. Râdeau de căzătura Mariei sau de păţania bărbatului?

       Poate de ambele. Maria s-a ridicat încet, a privit în jur la gurile care clocoteau de râs, şi-a scuturat hainele, de parcă se puteau murdări mai mult decât erau şi s-a îndreptat uşor spre ieşire. Pentru prima oară, am observant în ochii ei, atât de goi altădată, o sclipire adâncă şi o umbră de lacrimă. Doar buzele păstrau aceaşi expresie de zâmbet neutru.

      Situaţia m-a impresionat. Râsul mesenilor desenase în mintea mea imaginea unor hiene muşcând din trupul încă viu al victimei.

       De la această întamplare, a trecut ceva vreme fără s-o întalnesc, fără să mă întreb unde este Maria. La fel cum dispare o imagine neînsemnată, care nu a facut altceva decât sa ne izbească pentru o clipa privirea, nelăsând nici o urmă să perturbe banda rulanta pe care ne alearga rutina, disparuse şi Maria.

        Până într-o zi, când trecând prin parc, pe acolo mergeam şi mă întorceam de la şcoală,  am fost surprinsă să văd aşezată pe o bancă, o femeie bătrână,  îmbracată şi machiată ca o … Nu i-am dat atenţie. Femeia şoptea ceva ca pentru ea.

       Când m-am întors spre casă seara,

ea era tot acolo înconjurată de şoaptele ei. M-am oprit o clipă, curioasă.  

    “Cu cine vorbeşti, Marie?”  Nici un răspuns, şi-a continuat netulburată monologul. Amintirile soseau în mitea ei de ici colo şi se concretizau în cuvinte fără noimă pentru mine. Îmi era greu să-i înţeleg bolboroseala.

      O singură propoziţie venea clar, din când  în când, “Să nu-mi iei băiatul, Ioane!”  şi Maria o lua de la capăt.       

      După ceva timp, se pare că mi-a observant prezenţa, s-a ridicat şi a plecat, repetând cu voce ceva mai tare, cuvintele devenite obsesie. “Să nu-mi iei băiatul, Ioane! Să  nu-mi iei băiatul, Ioane! “           

 

           Maria nebuna a murit, a fost găsită zăcând între ruinele unei case arse, se zice că a fost a ei şi ea i-a pus foc. Să fi fost sau nu aşa, nimeni nu mai ştia. A plecat discret, cum îi fusese şi existenţa. Oamenii o uitaseră încă de când era vie, în memoria lor, pe atunci, era doar Maria nebuna cu laitmotivul ei:” Dă, mă, un leu! Care dă, mă, un leu?”

      Nu am căutat să aflu cine a fost Maria, o acceptasem împreună cu oraşul. Auzisem că fusese cineva  în tinereţe. Când se surpase echilibrul ei, nimeni nu-şi aducea aminte sau poate nu observase nimeni. Ce a fost se ştersese din memoria celor care o cunoscuseră, de când apăruse Maria nebuna.  De ce? Din nepăsare? Adesea, ne consolăm cu o abureală de milă pentru a nu ne simţi vinovaţi, întindem un ban de parcă ne-am cumpăra liniştea datoriei împlinite.

          Cine ai fost, Maria!? “Am fost un om cu umbrele si luminile lui.Un om”.

 

 

 

Vizualizări: 41

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O secvență tristă de viață - o umbră pâlpâind lumină.

Societatea evită pe cei care sunt diferiți. Poate compasiunea, mila dau o notă disonantă față de armonia pe care şi-o doreşte.

Un fapt real, redat frumos! Lasă un mister în privința Mariei. Mi-a plăcut mult!

Frumos și bine expus. Am asistat întâmplător la o fază asemănătoare, când cineva, în depline facultăți mintale ( se credea persoana respectivă) îndemna un om al străzii să pupe o doamnă care aștepta în stația de autobuz. „Pup-o tu, că ești mai dăștept ca mine”, a zis bietul om. Știți care a fost reacția celuilalt, efectiv s-a repezit la sărmanul om și i-a tras un picior. Acesta a căzut la pământ și cred că ar fi continuat să-l lovească dacă nu oprea autobuzul în stație. Toți ( cred că eram 10-15  persoane) ne-am repezit să urcăm în autobuz să prindem loc,  era ultimul care mergea din oraș spre sat. Atunci am văzut pe geam că singura persoană care nu s-a urcat în autobuz, era doamna. Ea îl ajuta pe sărmanul om să se ridice... 

Multumesc, Emil Dumitru, Mihaela Suciu si Gabriel Cristea pentru lectura si comentarii!

Maria - simbolul neadaptabil al transformărilor politice și sociale. La fiecare schimbare de social-politic al unei țări sunt astfel de victime. Persoane greu adaptabile care își pierd rațiunea. Și... desigur societatea respinge cu ușurință și ironie astfel de persoane în loc de a le ajuta.

Când eram la școala generală (gimnaziu), în curtea școlii (în Sibiu) erau două nemțoaice cărora li se confiscase toată averea și biserica germană le dăduse în curtea școlii, o căsuță mică, unde era și o biserică germană, catolică foarte mare, căsuța fusese a îngrijitorilor. Amândouă erau nebune inofensive. Iar noi copiii, fie români, fie germani râdeam de ele și le șicanam...  Nu ieșeau din casă până copiii nu plecau acasă. Și mai erau multe astfel de victime, cărora li se confiscase tot și nu s-au putut adapta la noul regim.

Am citit cu plăcere proza ta, scrisă cu mult simț de răspundere literar.

Sofi

Multumesc, Sofia!

Sofia Sincă a spus :

Maria - simbolul neadaptabil al transformărilor politice și sociale. La fiecare schimbare de social-politic al unei țări sunt astfel de victime. Persoane greu adaptabile care își pierd rațiunea. Și... desigur societatea respinge cu ușurință și ironie astfel de persoane în loc de a le ajuta.

Când eram la școala generală (gimnaziu), în curtea școlii (în Sibiu) erau două nemțoaice cărora li se confiscase toată averea și biserica germană le dăduse în curtea școlii, o căsuță mică, unde era și o biserică germană, catolică foarte mare, căsuța fusese a îngrijitorilor. Amândouă erau nebune inofensive. Iar noi copiii, fie români, fie germani râdeam de ele și le șicanam...  Nu ieșeau din casă până copiii nu plecau acasă. Și mai erau multe astfel de victime, cărora li se confiscase tot și nu s-au putut adapta la noul regim.

Am citit cu plăcere proza ta, scrisă cu mult simț de răspundere literar.

Sofi

Un segment de societate bine redat, dar neglijent redactat.

da Coza

Personajul, cu problemele sale existențiale, mi-a șoptit să-mi duc lectura pănă la final. Aprecieri autoarei pentru buna creionare a „răului” care pătrunde printre noi ca o termită, însă bariara contra lui se pune bine în final cu sugestivul cuvânt - om.

Am citit cu drag, doamnă Agafia.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog semăn cu tine a lui Ana Ardeleanu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Adulmec ca un faun natura răscolită a lui Gabriel Cristea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Frisoane de toamnă a lui Mirela Ciupercă
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Frumoasa erezie a post-adevărului a lui Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dolha Paul-Alexandru
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog o pagină de viață a lui Tudor Cicu
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Noapte de iarnă a lui Tudor Cicu
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Treceri a lui Tudor Cicu
cu 13 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îngălbenită-i frunza… a utilizatorului Valeria Merca
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog caisata a utilizatorului nicolae vaduva
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog caisata a lui nicolae vaduva
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lupta cu îngerul a utilizatorului Alex Anghel
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Lupta cu îngerul a lui Alex Anghel
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Un fel de infinități elective a lui Costel Zăgan
cu 19 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a contribuit cu răspunsuri la discuţia Răpirea sau... giumbușlucuri estivale a utilizatorului Pop Dorina
cu 22 ore în urmă
Lui Ion Lazăr da Coza i-a plăcut discuţia Răpirea sau... giumbușlucuri estivale a lui Pop Dorina
cu 22 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a contribuit cu răspunsuri la discuţia Deliciile ultimei luni a verii a utilizatorului Pop Dorina
cu 22 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nimeni nu dansează rock and roll a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 23 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un fel de infinități elective a utilizatorului Costel Zăgan
cu 23 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Țipătul nopții a utilizatorului Costel Zăgan
cu 23 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor