Labirintul verde - VII -

[Emil Dumitru]

                  Înainte de ai răspunde, Adam încercă s-o privească printre frunzele de busuioc și levănțică. Nu reuși. Împinse puțin ghiveciul să-i poată privi fața. Sfera luminoasă de un verde pal, difuz, ce îngloba tot ghiveciul, se deplasă și ea ca o umbră. Ea rezistă și surâzându-i îl întrebă:
       ‒ Te rog, poți să-mi povestești?
       Adam îi ascultă scurta întrebare, urmărindu-i în prima fază mai mult mișcarea buzelor, dar lăsând timp creierului s-o analizeze și să hotărască dacă să-i povestească sau nu. Buzele ei senzuale, împreună cu gropițele mici abia perceptibile, și ochii, toată fața vorbise zâmbind și asta îl fascină. Conștientiză că și contrastul  îl atrăgea, femeia pentru care el suferea acum era blondă, Angela brunetă.
        ‒ Ori din tăcerea ta să înțeleg că nu vrei să-mi povestești, sau vei renunța la... a mai face baie îmbrăcat?
       – Da, îți voi vorbi despre ea, răspunse el și oftă ușor. Cred că pot acum... Poate asta mă va ajuta să-mi limpezesc gândurile. Însă voi încerca să-ți povestesc esențialul, iar dacă nu voi fi coerent, te rog să mă înțelegi și să-mi acorzi circumstanțe atenuante... Am cunoscut-o pe Facebook în urmă cu ceva timp, începu el confesiunea. Era primăvară, Doamne ce minunăție de primăvară a fost atunci, știi, din aceea așteptată cu multă nerăbdare, cu frenezie, după o iarnă lungă, bogată în zăpadă și ger. O primăvară în care nu numai noi oamenii o luăm puțin așa haihui prin poiana narciselor, dar și natura umblă prin ceruri cu salcâmii „înnebuniți de atâta primăvară”, și am postat o poză cu o floare de liliac alb, cu mesajul: „Poate vrea cineva să mă ajute să găsesc floricica cu șase petale”. La scurt timp au început să curgă comentariile, care mai de care mai haioase, mai ales că unele „ajutoare” veneau și din partea unor bărbați, dar comentariul ei mi-a atras atenția, scria: „ ...tu vrei să te ajut să găsești floricica cu șase? În poză este imposibil... realitatea e calea, deci!?... Dar nu uita, eu am găsit chiar două floricele cu șase petale și le păstrez în inimioara-pandantiv, una am s-o dăruiesc acelui bărbat care va reuși să-mi transforme, cel puțin un vis în realitate. Crezi că vei putea?”. M-a impresionat postarea ei cu dublu efect, și fără să stau prea mult în cumpănă, i-am cerut acceptul să ne împrietenim și...
       ‒ Și love story a început... completă Angela, profitând de tăcerea lui.
       ‒ Da, pot spune așa, că a început... În mod sigur a fost perioada cea mai frumoasă, aproape zilnic schimb de mesaje și convorbiri, când mai lungi, când mai scurte, iar în concediul din vară i-am propus să ne întâlnim, invitând-o la mare. Bineînțeles că la început nu a acceptat, capriciu feminin mi-am zis, așa sunt unele femei, le place să insiști, să fie rugate, altminteri nu se simt bine, și înțelegându-i jocul, după câteva zile iar am revenit cu propunerea. Iarăși m-a refuzat, dar prin fraza de refuz, cu o voce foarte timidă, a strecurat și cuvântul magic „poate”, făcându-mă să sper că totuși va accepta. Când mai aveam câteva zile și concediul meu începea, mi-a telefonat, spunându-mi că este de acord cu propunerea mea. Evident că m-am bucurat și am început să fac planuri și să visez cu ochii larg deschiși... dar a fost o întâlnire atipică pentru mine, mai mult, o lecție oferită gratis de viață, și spre rușinea mea, nu am învățat nimic. Frenezia așteptării, împletită cu cea a setei vitale de a cunoaște pe cineva, uneori blochează simțul de a discerne, de a percepe realitatea, asta cred că s-a întâmplat cu mine atunci, și simțurile mele au fost blocate de frumusețea ei. Întâlnirea cu ea, am catalogat-o atunci drept frumoasă, dar inedită și foarte ciudată în același timp.
       Adam se opri, bău încet din pahar până îl goli. Înainte de a-și umple altul, o întrebă:
       – Tu mai vrei?
       – Nu, mulțumesc. Cum o cheamă? Dacă vrei să-mi spui, bineînțeles.
       ‒ Mira, spuse el și oftă foarte adânc.
       ‒ Mira!? Un nume frumos... Ai spus că a fost o întâlnire ciudată!? De ce?
       – Da, foarte. Mira, cum am spus, a acceptat să ne întâlnim la mare, dacă, și acum urmează partea inedită, eu promit că voi respecta „cu sfințenie”, a accentuat ea atunci, trei condiții: camere separate la hotel, consumație plătită separat și fără consum de alcool. Am întrebat-o firesc, de ce? că doar suntem în concediu, suntem la mare să ne distrăm, etc. Mi-a răspuns printr-un mesaj, mesaj ce-l am și acum în telefon, că: nu vreau să crezi că sunt o femeie materialistă, vreau acum, la prima întâlnire, doar să ne cunoaștem, doar atât, să ne cunoaștem, să vedem dacă ne potrivim, dacă suntem compatibili și putem continua sau nu relația, și atenție, a mai scris ea, puteam să-ți spun toate astea prin telefon, dar știi cum se spune: vorba zboară ca vântul, dar scrisul rămâne etern.
       – Și cu asta, te-a... total.
       – Exact, și am acceptat condițiile pentru că muream de curiozitate să o cunosc.
       – Tu ești curios sau ești o excepție? Credeam că numai noi suntem, sau cel puțin așa susțineți voi, bărbații, că noi pur și simplu murim din asta, dar uite că... Și cum a fost, ai reușit s-o cunoști?
       – ... Atunci așa am crezut că, răspunse el după câteva clipe de gândire, învârtind paharul între mâini. Abia mult mai târziu am realizat că nu... Pentru mine a fost totul foarte nașpa, cea mai ciudată vacanță din viața mea. Imaginează-ți două săptămâni platonice, fără nimic altceva, doar plimbări pe faleză și prin magazine când nu era timp bun pentru plajă, discuții oscilatorii, când banale când serioase și seri petrecute la discotecile de pe plajă. Nu a acceptat să mergem în club. Îți imaginezi că două săptămâni nu am băut decât sucuri și bere fără alcool? Nici măcar nu ne-am sărutat, când am avut o tentativă, m-a oprit punându-mi mâinile în piept, spunându-mi, că de ce te grăbești, am spus că vreau doar să ne cunoaștem. Păi cum să ne cunoaștem mai bine, am replicat eu, dacă noi nici măcar nu ne sărutăm. Vrei să insinuezi, mi-a zis Mira, că printr-un banal schimb de salivă, eventual urmat de o partidă de sex, că dragoste nu se poate numi, noi doi ne vom cunoaște mai bine? Apoi, după această unică și inedită vacanță, a urmat o perioadă cam anostă, mesaje simple și scurte convorbiri telefonice, și asta numai dacă o căutam eu. Eram pe punctul de a spune, gata, finiș, dragoste cu de-a sila nu se poate, prostule de Adam care ești, când, surpriză, pe la jumătatea lunii decembrie, m-am pomenit cu un mesaj din partea ei, mă invita la munte să petrecem sărbătorile de iarnă la o cabană.
       – Aceleași condiții, sau altele mai... mai extravagante, din partea ei?
       – De data aceasta, bazându-mă pe faptul că am fost invitat și după ce m-am gândit câteva ore bune, deoarece aveam cărți proaste în mână rămase de la jocul din vară, subtil am scos asul din mânecă și am jucat totuși la cacialma. Mi-am zis, hai să mai încerc o dată, poate a fost atunci doar un moft al ei, de moment, sau un test sau naiba știe ce. Nu am telefonat, am folosit aceiași tactică și i-am trimis un mesaj: accept invitația, dar eliminăm „cu sfințenie” condițiile de la mare. Lasă-mă să mă gândesc, mi-a răspuns, iar a doua zi am primit cel mai așteptat mesaj din viața mea... foarte, foarte lung, din șase litere: „accept”.

- va urma -

[Sofia Sincă]

O poveste care prinde, care lasă fenomenul de curiozitate în așteptare. Povestea lui Adam și a Evei, moderni.

Mi-a plăcut ce am citit, nu am mai nimic de reproșat, decât,

atâta primăvară” și am postat - înaintea lui și, sau altundeva în acea frază se cere un punct. Mi se pare cam lungă.
spunându-i că este de acord - spunându-mi, cred că ai vrut.

Și acum va trebui să pui mai repede continuarea... Ne lași așa cu gura căscată?

Cu plăcerea textului,

Sofi

[Mihaela Suciu]

Un capitol incitant! Emil, următorul să fie... excitant, fără beutură și pupatură! :)))

În privința florii de liliac, eu puneam una bătută să se chiorăscă toți, asta fiindcă sunt expertă în a găsi trifoi cu patru foi sau la liliacul simplu mai mult de patru petale; norocul nu-l prea găsesc, noroc de mine... că mă regăsesc, ce-i drept nu mă caut prea des! :))

Până să mă documentez asupra arborilor, să nu mor atotștiutoare, credeam că mălinul e frate cu liliacul, când colo, e cu trandafirul și azi am aflat că liliacul e frate cu măslinul și iasomia. Liliacul - floarea memoriei, mi s-a părut interesant: http://ecology.md/md/page/12-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-liliac 

Emil, fiindcă ești în Anglia, nu duci bolnavilor englezi flori de liliac, sunt considerate aducătoare de moarte! Românii, slavă Domnului, sunt sănătoși tun și primesc orice. Azi, de Ovidenie, eu am primit pomană cu toată bucuria; se terminaseră țiganii. :))

Drag!

[Emil Dumitru]

Sofi, mulțumesc mult pentru lectură și sfaturi, voi ține cont de ele.

Cu drag, Emil.

Sofia Sincă a spus :

O poveste care prinde, care lasă fenomenul de curiozitate în așteptare. Povestea lui Adam și a Evei, moderni.

Mi-a plăcut ce am citit, nu am mai nimic de reproșat, decât,

atâta primăvară” și am postat - înaintea lui și, sau altundeva în acea frază se cere un punct. Mi se pare cam lungă.
spunându-i că este de acord - spunându-mi, cred că ai vrut.

Și acum va trebui să pui mai repede continuarea... Ne lași așa cu gura căscată?

Cu plăcerea textului,

Sofi

[Emil Dumitru]

Mihaela, așteptam cu multă nerăbdare comentul tău, citindu-l, am respirat ușurat, am scăpat ușor...

Nu știu cum o să fie următorul, dacă o să fie sau nu o să fie excitant ( sper că nu mă critici pentru repetiție!!!), Adam deține controlul, el decide...

De când sunt în Londra, adică din martie 2015:

- nu am văzut flori de liliac și nici pomi de liliac, ca la noi

- nu am văzut vrăbiuțe, cică le papă pescărușii

- nu am văzut NICIODATĂ stelele, veșnic cerul este acoperit de nori

,,la noi sunt codrii verzi de liliac

și vrăbiuțe multe, multe

și cerul tot e înstelat

însă avem și lacrimi, multe , multe...”

... îmi este DOR de livada mea cu nuci, of!

 Cu drag, Emil

Mihaela Suciu a spus :

Un capitol incitant! Emil, următorul să fie... excitant, fără beutură și pupatură! :)))

În privința florii de liliac, eu puneam una bătută să se chiorăscă toți, asta fiindcă sunt expertă în a găsi trifoi cu patru foi sau la liliacul simplu mai mult de patru petale; norocul nu-l prea găsesc, noroc de mine... că mă regăsesc, ce-i drept nu mă caut prea des! :))

Până să mă documentez asupra arborilor, să nu mor atotștiutoare, credeam că mălinul e frate cu liliacul, când colo, e cu trandafirul și azi am aflat că liliacul e frate cu măslinul și iasomia. Liliacul - floarea memoriei, mi s-a părut interesant: http://ecology.md/md/page/12-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-liliac 

Emil, fiindcă ești în Anglia, nu duci bolnavilor englezi flori de liliac, sunt considerate aducătoare de moarte! Românii, slavă Domnului, sunt sănătoși tun și primesc orice. Azi, de Ovidenie, eu am primit pomană cu toată bucuria; se terminaseră țiganii. :))

Drag!