Salve, pater familias! îndrăzni Hermus, după ce scăpă de atribuţiile imediate şi după ce simţi că stăpânul familiei s-a relaxat.

     Caecilius Antonius Rincianus zâmbi discret şi îl fixă adânc în ochi pe Hermus. Oricât ar fi exersat în gând această întâlnire, intendentul tot se albi la faţă, pe când palmele se udaseră de atâta transpiraţie. Dacă ar fi trebuit să păşească în acel moment, sigur s-ar fi prăbuşit. „Numai să nu fi muşcat prea mult, micuţul meu hoitar!” gândi Caecilius Antonius.

     – Prea venerabila ta soţie şi nepreţuita mea protectoare, Flavia Antonia, a trimis lectica! zise Hermus căutând să-şi stăpânească tremurul vocii.

     Caecilius Antonius porni într-acolo unde arătase Hermus cu mâna. Cei opt sclavi care transportau lectica, alături de doi deschizători de drum, purtători ai însemnelor familiei, îşi aşteptau stăpânul într-o adâncă plecăciune. Degajat şi nobil în mişcări, Caecilius Antonius urcă în lectică făcând semn discret să fie urmat de Hermus. Cu gesturi largi, intendentul îi mulţumi ocrotitorului său, arătându-i că nu e demn de onoarea ce i se făcea. Caecilius Antonius repetă invitaţia care de data aceasta nu putea fi refuzată. Prin generozitatea sa, trebuia să arate că e mulţumit de faptul că ajunse cu bine acasă şi că totul era în ordine:

     – La For! şopti el.

     Hermus porunci lictorilor destinaţia. Pe drum, Caecilius Antonius răspundea sau adresa zâmbete şi discrete înclinări de cap tuturor aristocraţilor cu care lectica lui se intersecta. Nimeni nu s-ar fi oprit din cale să-i ureze un sincer „bun venit” celui abia debarcat. De-ar fi ştiut că are promisiunea împăratului de a ocupa în scurtă vreme funcţia de magistrat, altfel ar fi stat lucrurile. Hermus îl punea la curent pe ocrotitorul său cu informaţii mai amănunţite despre aristocraţii întâlniţi, informaţii inserate succint şi în corespondenţa lor. Caecilius Antonius constată cu încântare că multe şi profunde schimbări nu s-au petrecut în toţi anii în care el a lipsit cu mici întreruperi. Probabil nici în For nu avea să afle noutăţi, ceasul nu era cel mai potrivit unei astfel de activităţi, însă nu putea contramanda ordinul. Ajuns la umbra liniştitoare şi răcoroasă a Forului, decorat cu statui ce reprezentau nimfe şi naiade, fauni, satiri şi atlanţi, animat de inşi versatili, cupizi sau anoşti, ce-şi pierdeau timpul aşteptând un orator, un lider, o victimă, ori de inşi sobri cu interese reale, curente, Caecilius Antonius inspiră adânc această atmosferă de care îi fusese dor. Pe nişte bănci de marmură, așteptând ca viața din Bazilică, aflată alături, să se anime, câţiva comercianţi se desfătau în discuţii lejere despre afacerile altora, căutând astfel să ascundă propriile intenţii, propriile căutări. Totuşi când îl văzură pe Caecilius Antonius ca la un semn începură să-i facă lungi temenele:

     – Bun venit, stăpân şi binefăcător al nostru!

     – Să vă fie ocrotit de zei, de lari şi de penaţi vlăstarul! E băiat sau fată? Fiindcă noi nu am putut afla acest mirific secret.

     – Cu voia zeilor, are cine să-mi ducă numele în nemurire! le răspunse mult prea amabil Caecilius Antonius.

     – Oh, dar venerabila noastră Flavia Antonia e tânără şi va da naştere la alte şi alte divine progenituri.

     – Am fi onoraţi să ne ocupăm noi de aprovizionarea petrecerilor. Preţ bun, marfă excelentă…

     Caecilius Antonius le zâmbi încă o dată şi plecă spre cealaltă ieşire a Forului, dorind parcă să se asigure de integritatea oraşului ca de propriul domeniu. Pe holul imens, ivit ca un soare al prieteniei, îl întâlni pe mai vechiul său tovarăş de arme, Marcus Vatia. Amândoi se arătau de-a dreptul încântaţi de revedere. Totuşi îmbrăţişarea nu a fost prelungă. Caecilius Antonius uitase faptul, sau poate că în subconştient nu accepta realitatea, că prietenul său – căruia pe câmpurile de luptă din Galia Comata i-a salvat viaţa – şi-a pierdut atunci aproape întreg braţul stâng. Ciotul cicatrizat, ghicit prin togă, îi repugnă fără să vrea. Marcus Vatia nu părea câtuşi de puţin deranjat de infirmitatea sa şi gesticula ca şi cum ambele braţe ar fi fost întregi. Pretextând că oboseala îl curtează, deşi băile zilnice şi masajele dese îl ţinură în formă pe toată perioada călătoriei, Caecilius Antonius îşi îmbrăţişă de despărţire prietenul. Abia acum îl năpădi nerăbdarea de a-şi vedea urmaşul, iar această vizită îi păru o inutilă şi stupidă pierdere de timp, aşa că se întoarse la lectică. Ajuns aproape în capătul străzii ce urca uşor, zări arcada porţii sale, zări şi portalul casei. În amintirea sa parcă erau mai grandioase, mai elevate. Chiar şi porticul i se păru cumva sumbru şi modest. Îşi descreţi fruntea gândind la cum vor arăta în viitorul apropiat. Bine instruiţi, lectica portitores se opriră la vreo zece paşi de chioşcul din parc. La umbra lui, Flavia Antonia aştepta cu inima cât un bob de mei. Fiul îi dormea alături, într-un leagăn sculptat în lemn de trandafir. Prin ţinuta fermă, serva dorea să-i inspire cât mai multă siguranţă stăpânei. Caecilius Antonius sări sprinten din lectică şi se opri în pragul chioşcului:

     – Cine e această impostoare?! întrebă tare încât să se audă cât mai departe. Eu v-am trimis o femeie frumoasă şi tânără! Acum ce găsesc? Una mai frumoasă şi mai tânără!...

     Dacă nu ar fi fost preocupat de intrarea teatrală, de gesturile sale ample, ar fi observat sincopa prin care a trecut Flavia Antonia şi mişcările precise şi eficiente făcute de serva pentru a-şi aduce stăpâna în simţiri. Caecilius Antonius îngenunche lângă soţie, îi luă mâinile într-ale sale, o sărută pe frunte şi-i zise:

     – O să te îmbrac în aur pentru acest dar!

     – Prea bunul meu stăpân, s-o menajăm pe onorabila ta soţie că nu e refăcută pe deplin…

     Ignorând sfatul, sau mai bine zis pe cea care dăduse acel sfat, se apropie de leagăn, dezveli pruncul ca şi cum ar fi dorit să se convingă de faptul că-şi trăia visul aievea. Ridicându-şi urmaşul în aer ca pe o ofrandă ce o încredinţa tuturor zeilor buni, topit de fericire, Caecilius Antonius rosti atât cât să se facă auzit dincolo de plânsul copilului trezit brusc din somn:

     – O să-i zicem Lauraentius!... Da-da!... Lauraentius Caecilius Rincianus! adăugă apoi cu emfază întreg numele pentru a vedea cum sună. Mulţumit şi de acest lucru, Caecilius Antonius i se adresă tinerei soţii: Toţi prietenii noştri mi s-au plâns că le-ai răpit bucuria de a-mi vedea urmaşul şi de a-ţi aduce omagii. Interesantă strategie! Nici eu nu aş fi gândit-o… Rămân îndatorat! Să poftească familia să-şi vadă noul stăpân şi să i se închine!

     Sclavii din casă, în frunte cu libertum Hermus, urcau pe rând cele cinci trepte ale chioşcului într-o ordine desăvârşită. Se închinau micuţului, arătând supunere şi încântare atât cât să nu pară false. În acest timp, Caecilius Antonius îi cântărea din priviri, căutând eventuali trădători şi rebeli. După îndeplinirea protocolului, fiecare sclav pleca la locul lui de trudă ceva mai speriat, ceva mai chinuit de nelinişti. La fel aştepta şi Hermus, postat undeva la baza scărilor, porunci clare de la severul dar dreptul său ocrotitor.

     – Doică, alăptează pruncul! Vreau să ştiu dacă suge tot atât de mult pe cât ţipă.

Sapphira îşi dezveli sânul bogat. Odată pus la piept, gângurind, pruncul începu să înghită laptele ce parcă se revărsa direct din ţâţa zeiţei Juno.

     – Un adevărat Rincianus! zise Caecilius Antonius, neîncăpându-şi în piele de mândrie, apoi, adresându-se intendentului, continuă: Hermus, doar de mâine încep să primesc vizite. Vreau să se ştie că vom petrece un pătrar de lună! Începe pregătirile! Peste zece zile totul să fie gata! Extravaganţă – asta să caracterizeze petrecerea! Adorata mea, i se adresă pe urmă soţiei, oferindu-i braţul, soarele mă oboseşte…

     Flavia Antonia, rigidă în gesturile ce altădată erau pline de graţie, gesturi admirate, dorite, bârfite sau pur şi simplu invidiate de toate aristocratele şi de către toţi aristocraţii oraşului, căsătoriţi ori becheri, primi oferta, căutând să arate cât mai multă încântare, deși zâmbetul de pe chipul său nobil era acum un rictus chinuit. Vâltoarea dintre Scilla şi Caribda părea colţ din Empireu faţă de ceea ce se petrecea în sufletul ei fragil. Din momentul în care şi-a pus mâna gingaşă pe braţul venerabilului soţ, începu să conştientizeze cu adevărat riscul la care s-a supus, acceptând nebunia propusă de Sapphira. Infernul întreg s-ar fi coborât asupra sa dacă Caecilius Antonius ar fi bănuit ceva. O, câte destine depindeau de ea!... Nu, povara era mult prea mare pentru umerii ei. Trebuia mărturisită! Când să deschidă gura, doica interveni grăbită:

     – Ne exprimăm speranţa că aţi avut o călătorie plăcută.

     – Mulţumesc zeilor!

     Cum Flavia Antonia încă păşea ca hipnotizată de cine ştie ce zeu distructiv, Sapphira o înghionti cu degetul în coaste, încruntându-se discret, și adresă în acelaşi timp o altă întrebare stăpânului casei:

     – Luminatul nostru ocrotitor vrea să mănânce?

     – Sper că aveţi cu ce mă ospăta.

     Abia acum Flavia Antonia se trezi din acea stare periculoasă şi privi speriată în jur. Prinse dojana fulgerătoare care o aduse şi mai mult în lumea construită de ele, impusă de ele:

     – Numele Rincianus mai are trecere printre creditori!... încercă Flavia Antonia să ia aerul de fată răsfăţată.

     Privit cu un pic de frondă, acest cuplu părea mai degrabă tată şi fiică. Un tată uşor obosit de lunga discuţie în care îi ceruse fiicei să se căsătorească din interes cu cel mai bun prieten al său, şi acum mai trebuia doar să-i arate – păşind pe aleile strălucitoare, întreţinute cu mari eforturi financiare – la ce avea să renunţe dacă persista în ideea de a da cu piciorul unui astfel de mariaj. Totuşi nu era chiar aşa: bărbatul înalt, suplu, cu gesturi de obicei scurte, cazone, niciodată în exces, niciodată inutile, se erija drept soţ. Ars de soarele uscat al deşerturilor, chipul măsliniu cu trăsături nobile, brăzdat parcă prea devreme de riduri adânci, exprima severitate. Ochii negri, cu priviri grave, nu ar fi surâs decât la un impuls profund. Părul alb, atent pieptănat, accentua aerul de om echilibrat. O bucurie sau un necaz nu ar fi plecat spre el ori dinspre el decât dintr-un act volitiv. Puternic, era capabil de gesturi tandre, generoase, dar şi de urgii… Femeia de la braţul său, altfel ’năltuţă şi graţioasă, în urma sarcinii avea formele uşor plinuţe, ascunse elegant sub stola maiestuoasă, lungă şi largă. Ovalul perfect al feţei cu tenul alb, încadrat de părul bogat, castaniu deschis, prins cu agrafe din aur bătute cu mărgăritare mari, emana tinereţe. Obrajii, palizi acum, dădeau un aer fragil. Nasul puţin dus în vânt, seducător, copilăros, anihila orice asprime a celui ce ar fi avut astfel de gânduri faţă de această fiinţă. Ochii mari, verzi, surâzători doar pentru a ascunde neliniştea din ei complotau discret cu zâmbetul abia schiţat din colţul buzelor senzuale, inocente. Ah, dacă nu ar fi avut braţul soţului ca punct de sprijin, dacă nu ar fi auzit cântecul de leagăn al doicii în spatele său, dacă ar fi încetat gânguritul pruncului pe care-l considera al ei şi numai al ei, ar fi evadat, strigându-şi delictul. Dar oare ar fi avut putere să fugă? Nu! S-ar fi prăbuşit şi s-ar fi lăsat târâtă până în piaţa publică. Oh, ce s-ar fi bucurat plebea de un aşa spectacol!... „Dar de ce să fie aşa?! În mâna mea pot să ţin tridentul lui Neptun!” Gândind asta, degetele se încleştară involuntar de antebraţul oferit cu atâta galanterie de soţul ei.

     – Un moment de slăbiciune… şopti Flavia Antonia drept scuză pentru violenţa gestului.

     Zâmbindu-i, Caecilius Antonius puse protector cealaltă mână peste mâna gingaşă a soţiei. Ajunși în triclinium, o conduse în capătul mesei, unde aştepta un sclav să-i aşeze scaunul, iar el se îndreptă spre locul său, după ce vestiplica îi luă toga. Altădată s-ar fi aşezat pe canapele, tolăniţi, ca să se desfete pe îndelete cu degustarea bucatelor şi a vinurilor. Acum poate voia să dea un aer oficial întoarcerii acasă. Voia să transmită semnalul că jupânul s-a întors. Din zecile de feluri care au defilat prin faţa ei, purtate pe tăvile din argint de către sclavi, Flavia Antonia a oprit doar un porumbel fript, tăvălit în miere şi puţină salată. Dacă ar fi fost după dorinţa sa, o tipsie cu cele mai otrăvitoare ciuperci sau o salamandră vie ar fi fost ospăţul ideal.

     – Mă bucur că te-am găsit sănătoasă, Flavia Antonia! rosti Caecilius Antonius, ridicând o cupă de vin din care vărsă câţiva stropi, apoi gustă ca să-şi ude gura.

     – Eşti prea bun, iubitul nostru soţ!

     În ciuda opulenţei prânzului şi a bunăvoinţei arătată de cei doi comeseni, de atenţia cu care sclavii pândeau cel mai mic gest venit dinspre stăpâni, atmosfera din triclinium era grea, aproape insuportabilă. Ca o cutie de rezonanţă a acestei stări de fapt se arăta a fi pruncul care nu-şi încetase plânsul, în ciuda eforturilor doicii de a-l ostoi.

     – Sapphira, mergeţi în budoarul opalin. Acolo găseşte adesea fiul meu tihna dorită.

     Închinându-se adânc spre stăpâni, doica se retrase nu înainte de a o încuraja discret pe Flavia Antonia. Într-un sfârşit ce părea că nu mai vine vreodată, ospăţul se termină. Cei doi soţi ieşiră împreună în impresionantul hol unde se despărţiră. El plecă înspre cubiculum, însoţit de două sclave, ea se îndreptă spre budoarul opalin. Când alte două servitoare au vrut să o urmeze, cu un gest nervos, nestăpânit, le expedie. După ce închise uşa masivă în urma sa, Flavia Antonia explodă:

     – Ştie!!!

     – Nu ştie!

     – Ba da!! Nu ai citit asta în comportamentul lui!?!

     – Ssst! Nu ştie. E doar obosit… Şi chiar dacă ar şti, nu are încotro… şopti triumfătoare Sapphira.

     Flavia Antonia se ascunse la pieptul servae şi începu să plângă înfundat, cutremurându-se din toată fiinţa. Nici măcar în braţele mamei sale, dacă aceasta ar mai fi trăit, nu ar fi plâns atât de mult. Când a simţit că stăpâna sa şi-a descărcat toată tensiunea acumulată în ultimul timp, o prinse pe după umeri şi o duse în fastuosul pat. După câteva momente, Flavia Antonia adormi senină, îmbrăţişându-şi fiul. Privind scena, Sapphira se înduioşă până la lacrimi: păreau doi copii orfani care nu se au decât unul pe celălalt.

 

 

       © Ion Lazăr da Coza - 2015

       (Reproducerea, pe orice suport, se poate face numai cu acordul scris al autorului.)

                                    - va urma -

         = fragmentele postate pe site sunt grupate AICI =

 

Vizualizări: 287

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Fermecător... absolut fermecător să te afli câteva minute într-o altă lume, atât de îndepărtată, să-i simți pulsul și parfumul. Mulțumesc Ion! Dar, dar abia aștept să-l pot citi, pe roman, da capo al fine. Când mă gândesc că aceste fragmente sunt doar amăgiri... îmi vine să zic ca Gina: nu-mi trimiți și mie tot romanul pe mail? :))

Roman ivit din studiu, foarte complicat. Să alegi atâte nume lungi, greoaie, greu de scris, să oferi atmosfera timpului atât de credibil... se face doar cu multă muncă și dăruire. De fapt un roman bun se scrie în ani.

Încântare!

Sofy

 Mici observaţii:

..".în toţi anii în care el a lipsit temporar. Probabil nici în for nu avea să afle noutăţi, ceasul/ momentul/nu era cel mai potrivit "...

Ceas, jupân, budoar- cred că sunt termeni  folosiţi impropriu pt. perioada descrisă, mai ales jupân

Domnule Mony, exact de aceeași frază era să mă leg și eu, cu lipsitul temporar... Dar intervenea problema dacă nu lipsea temporar, adică cu intermitențe, când procrea copilul? Cine era tatăl copilului? De aceea a zis autorul în toți acești ani când a lipsit temporar... Adică mai dădea pe acasă să-și iubească nevasta tânără... :)) Scuze de intervenție.

Ionel Mony Constantin a spus :

 Mici observaţii:

..".în toţi anii în care el a lipsit temporar. Probabil nici în for nu avea să afle noutăţi, ceasul/ momentul/nu era cel mai potrivit "...

Ceas, jupân, budoar- cred că sunt termeni  folosiţi impropriu pt. perioada descrisă, mai ales jupân

Măi să fie!  După ce ne-ai amețit în lumea aceea ireal de atrăgătoare, ne-ai și ospătat: porumbel fript, tăvălit în miere şi puţină salată:)

Mă înclin și eu, asemenea sclavilor tăi, în fața unui romancier de excepție! Rămân în triclinium și aștept, nerăbdătoare, urmarea! Cât despre final, fără cuvinte!

Foarte, foarte frumos! Urmăresc cu plăcere firul poveștii, chiar dacă uneori citesc cu întârziere :)

Aștept cu nerăbdare continuarea!

Admirație,

Foarte palpitant. Ingenioasa inlantuire  a evenimentelor. M-a impresionat modul in care ati redat trairile Faviei Antonia, momentele de zbucium interior, lupta cu propria constiinta, culminand cu descarcarea din fragmentul final.

Va felicit, d-le , da Coza! Pana la urmatoarea postare, raman intr-o placuta asteptare.

Dragă Sofia, prietenia veche, care mă leagă de tine și de Gina, m-ar determina să vă trimit un e-mail cu întreg manuscrisul, dar nu-i re-revăzut, și cum io țâu la al meu blazon... :)

Drag,

Sofia Sincă a spus :

Fermecător... absolut fermecător să te afli câteva minute într-o altă lume, atât de îndepărtată, să-i simți pulsul și parfumul. Mulțumesc Ion! Dar, dar abia aștept să-l pot citi, pe roman, da capo al fine. Când mă gândesc că aceste fragmente sunt doar amăgiri... îmi vine să zic ca Gina: nu-mi trimiți și mie tot romanul pe mail? :))

Roman ivit din studiu, foarte complicat. Să alegi atâte nume lungi, greoaie, greu de scris, să oferi atmosfera timpului atât de credibil... se face doar cu multă muncă și dăruire. De fapt un roman bun se scrie în ani.

Încântare!

Sofy

Domnule Mony, s-o luăm pe rând:

  1. Rincianus era un fel de detașat militar într-una din provinciile Imperiului, deci își permitea câte o „permisie” pentru un „frichi-frichi” cu tânăra nevastă :));
  2. Când zicem ceas, pe omul modern îl duce gândul la mecanismul acela cu rotițe, însă citez din Biblie: 27. Apoi a zis ucenicului: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine. și nu-i singurul loc unde întâlnim ceas/ceasuri, în Biblie;
  3. Am folosit argoticul jupân dorind să sugerez că personajul cunoștea și dedesubturile situațiilor, nu numai starea oficială, ca un stăpân. Mai meditez totuși! :));
  4. Iarăși zic: dormitor e prea oficial și cast, într-un budoar încap mici trădări, bârfe, intimități...

Stimă,


Ionel Mony Constantin a spus :

 Mici observaţii:

..".în toţi anii în care el a lipsit temporar. Probabil nici în for nu avea să afle noutăţi, ceasul/ momentul/nu era cel mai potrivit "...

Ceas, jupân, budoar- cred că sunt termeni  folosiţi impropriu pt. perioada descrisă, mai ales jupân

Dreptate ai Sofia! Însă abia în fragmentul 10, o să aduc ceva lămuriri suplimentare... :)

Drag,

Sofia Sincă a spus :

Domnule Mony, exact de aceeași frază era să mă leg și eu, cu lipsitul temporar... Dar intervenea problema dacă nu lipsea temporar, adică cu intermitențe, când procrea copilul? Cine era tatăl copilului? De aceea a zis autorul în toți acești ani când a lipsit temporar... Adică mai dădea pe acasă să-și iubească nevasta tânără... :)) Scuze de intervenție.

Ionel Mony Constantin a spus :

 Mici observaţii:

..".în toţi anii în care el a lipsit temporar. Probabil nici în for nu avea să afle noutăţi, ceasul/ momentul/nu era cel mai potrivit "...

Ceas, jupân, budoar- cred că sunt termeni  folosiţi impropriu pt. perioada descrisă, mai ales jupân

Dragă Gina, ai remarcat: porumbel fript, tăvălit în miere şi puţină salată? Încă n-ai văzut nimic! Urmează șapte zile de petreceri!... Sper să-mi rămâi aproape.

Drag,

gina zaharia a spus :

Măi să fie!  După ce ne-ai amețit în lumea aceea ireal de atrăgătoare, ne-ai și ospătat: porumbel fript, tăvălit în miere şi puţină salată:)

Mă înclin și eu, asemenea sclavilor tăi, în fața unui romancier de excepție! Rămân în triclinium și aștept, nerăbdătoare, urmarea! Cât despre final, fără cuvinte!

Mulțumesc pentru frumoasele-ți cuvinte, Corina!

Drag,

Corina Militaru a spus :

Foarte, foarte frumos! Urmăresc cu plăcere firul poveștii, chiar dacă uneori citesc cu întârziere :)

Aștept cu nerăbdare continuarea!

Admirație,

Poate că pe Flavia am făcut-o cam instabilă emoțional, dar aici are scuza „sindromului postnatal”... :)

Mulțumesc pentru că ești fidelă acestei scrieri!

Drag,

Adelaide a spus :

Foarte palpitant. Ingenioasa inlantuire  a evenimentelor. M-a impresionat modul in care ati redat trairile Faviei Antonia, momentele de zbucium interior, lupta cu propria constiinta, culminand cu descarcarea din fragmentul final.

Va felicit, d-le , da Coza! Pana la urmatoarea postare, raman intr-o placuta asteptare.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Opt silabe a lui Cristian Je
cu 9 minute în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog până la sfârșitul zărilor a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog până la sfârșitul zărilor a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog până la sfârșitul zărilor a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog până la sfârșitul zărilor a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog până la sfârșitul zărilor a utilizatorului gina zaharia
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Planuri a lui simona Y.
cu 5 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Planuri a utilizatorului simona Y.
cu 5 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Camelia Petrus
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Planuri a lui simona Y.
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Tăcerea a lui Lidia Pervu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Amantei fostului meu soț a lui Batmindru Lucia
cu 11 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Clorofila de pe tâmpla șinelor a utilizatorului Pop Dorina
cu 14 ore în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Clorofila de pe tâmpla șinelor a lui Pop Dorina
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
Pop Dorina a postat o discuţie
cu 17 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Strălucirea patinelor între o pungășie și un sechestru a utilizatorului Pop Dorina
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Poezie suprarealistă a lui Gabriel Cristea
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Ora a lui Batmindru Lucia
ieri
Emil Dumitru a contribuit cu răspunsuri la discuţia Labirintul verde - VIII - a utilizatorului Emil Dumitru
ieri

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor