La Ghizunie (Experiment III)

[Ion Lazăr da Coza]

Experiment: pentru cititorii mult prea răbdători cu scrisul meu, am transformat trei prozopoeme, incluse în volumul de versuri „La Ghizunie”, editat în anul 2016, în trei proze scurte. 

La Ghizunie

 

 

Ca să fii căprar

Căprar-căprar

Nu din ăla de armată cu floare de bostan pe umeri

Trebuie să ai câteva capre şi să ştii

Două comenzi scurte schea şi ţâî-gî-ţî

Când strigi schea

Şi ridici băţu’ cu mâna dreaptă

Musai capra o ia

La stânga şi invers

Dacă ai un buzunar de grăunţe

Sau le-apleci o creangă fragedă

Cu frunze multe le chemi

Ţâî-gî-ţî

Ţâî-gî-ţî

Şi ele bulucesc peste tine

Ca ţărcile pe-un cuib cu pui golaşi

Dar niciodată

Niciodată să nu dai

Aste porunci laolaltă –

Le-ncurci minţile

 

Luându-se cu joaca

Mai o borjă mai o fasole cu aranjatelea ori nu

Borta-săpată măi-uncheş-la-mere moara sau război

Ion a’ Chetrei

De caprele sale Drela Nela şi Coca

Mai era şi Niţa

Uitase ca nălbit până

Hăt-hăăt spre-nserat

Când trebuia să le ducă-n ogradă

La muls

Ca un lup cu durda-n coaste

A luat-o uşor-uşor după ele

Prin Donosoaia

Le chema cu busuioc pe buze (îi era urât): ţâî-gî-ţî

Prin Cheia lui Dănai: ţâî-gî-ţî

A urcat în Podeac: ţâî-gî-ţî

S-a dus pe Muchie: ţâî-gî-ţî

Pe la Ghizunie…

Hopaaa

Locu’ ăsta avea un fior a’ lui

Era ca răsuflarea unui mort

Pe laviţă

Peretele de stâncă sură

Drept ca o catedrală arsă

Răsărit în coasta unui deal

Deal sec din bolovani ici

Colo tufe de mesteceni sfrijiţi

Îţi trimetea înapoi

Orice vorbă mai răstită cu voie sau nu

În pas domol sau grăbit de erai

Din baza lui

Chiar din mijloc

Părea că cineva furase o

Piatră şi nimeni

Nu se-ncumetase a cerceta

De parcă ar fi fost o ghilotină

Vizunia astfel formată

Prin faţa ei

Cărări de capre

De oi de nălucile nopţii

Treceau

Omul nu

Dumnealui avea calea pe dincoace de balta

Cu şerpi şi broaşte verzi

Aflată ceva mai jos

Pe-un omoplat scrântit

Micul căprar îşi făcea

Curaj

Mult curaj –

Era întâiaşi dată când ţurcălea

Pe-acolo-şa de unul singur: ţâî-gî-ţî

Se-ncumetă el

 

                              Schea!

 

Oprindu-se cu ceara-n paşi

Îndrăzni să gândească-n şoaptă dezvinovăţindu-se:

dar eu

eu am chemat caprele nu le-am apărat

Şi din nou cu nodu’-n gât: ţâî-gî-ţî

 

                              Schea!

 

Îi răspunse ecoul zbârlindu-şi

Mustaţa-n joacă alb

Alb de teamă că-i va fi jurată bănuiala

Schimbă comanda: schea

 

                              Ţâî-gî-ţî!

Îi răspunse ecoul şi mai clar

Şi mai ferm în spuma apusului

Nu spun

Că nu ştiu cum a ajuns Pe Lac sărăcuţu’

Şi-ar mai fi fugit ca un pui de iepure

De nu l-ar fi oprit moş Pricochie:

Ho mă’ nepoate hoo

am aţinut io caprele

că s-ar fi dus în Grochiţe în

cosârea oamenilor

iote-le colo

Mai lipi moşu’ o vorbă din frunze de calapăr

În timpanele ce stăteau să explodeze

Eu… eu…

la… la Ghizunie

mi-am auzit altfel vorba…

zău bre

Încă adăugă trăgându-şi sufletul

Sufleţelul ăla de om văzându-se

Privit subţire printre gene colilii

De vraci bătrân:

Apăi cu moşu’

se spune că ăluia

căruia ghizunia nu-i întoarce

vorba aşa cum a grăit-o

îi om însemnat

Zise moş Pricochie

Lăcrimând în zare

Mângâind creştetu’

Lu’ Ion a’ Chetrei.

 

 

 

La Ghizunie

 

            Ca să fii căprar, căprar-căprar, nu din ăla de armată, cu floare de bostan pe umeri, trebuie să ai cel puţin câteva capre şi să ştii două comenzi scurte: „Schea!” şi „Ţâî-gî-ţî!” Când strigi „Schea!” şi ridici băţul cu mâna dreaptă, musai capra o ia la stânga. Şi invers. Mai la sfârşitul verii, când frunzele din poala tufanilor, accesibile lor, îmbătrânesc, dacă ai milă şi dragoste le apleci crengi cu lăstari încă necopţi şi le chemi: „Ţâî-gî-ţî!... Ţâî-gî-ţî!...” ele se bulucesc peste tine, ca ţărcile pe un cuib cu pui golaşi. Niciodată, dar niciodată să nu dai aceste porunci laolaltă, fiindcă le încurci minţile!

            Capra e mană la casa omului. Nu degeaba se spune că e vaca săracului. Una singură asigură lapte pentru o familie. De te-a blagoslovit Dumnezeu cu trei-patru capre, nu te poţi debarasa de lapte – ai de unde să aduni, într-un olan mare de lut ars, pentru covăsit; ai cu ce să umpli putineiul, ca apoi să obţii unt... mai dai de pomană, o ulcică-două, la vecini, de sufletul tău, ori al morţilor. Pentru adăpost îi trebuie doar o şoapră ca să nu o plouă ori ningă. Dacă nu ai pământ de unde să scoţi un pumn de grăunţe, un braţ de fân sau o mână de otavă mai acătării, vara, când frunza codrului a ajuns în putere, tai tufani pe care-i depozitezi pe loc, în vrafuri mari, şi iarna duci caprele acolo, unde le hrăneşti cu clorofilă uscată. Tot vara, când nu-ţi vezi călcâiele de treabă, te porneşti dimineaţa şi tai o cracă de salcâm, de arin, de ce-o fi, numai să fie, o agăţi în gardul ţarcului, iar seara mulgi mulţumit capra. Capra mai e bună şi fiindcă poate fi păzită pe prund sau prin mărăcinişuri de către o babă, un moş, ori de vreun ţânc.

            Luându-se cu joaca, mai o borjă, mai o fasole cu aranjatelea sau nu, mai o borta-săpată, măi-uncheş-la-mere, ţintarul, sau hoţii şi vardiştii, Ion a’ Chetrei, de caprele sale – Drela, Nela şi Coca, mai era şi Niţa, dar asta era stearpă – a uitat ca nălbit cu leşie, până, hăt-hăăt, spre înserat, când trebuia să le ducă-n ogradă, la muls. Ca un lup cu durda-n coaste, a luat-o uşor-uşor după ele prin Donosoaia. Le chema cu busuioc pe buze – îi era cam urât: „Ţâî-gî-ţî!”

            A urcat pe Cheia lui Dănai: „Ţâî-gî-ţî!”

            A coborât în Podeac: „Ţâî-gî-ţî!”

            S-a dus pe Muche: „Ţâî-gî-ţî!...”

            Ioc!

            Praf pe Biblia popii!

            A ajuns La Ghizunie… Hopa!... Locul acesta avea un fior al său. Era ca răsuflarea unui mort, pe laviţă. Peretele de stâncă neagră, drept ca o catedrală arsă, răsărit în coasta unui deal prelung, deal sec, acoperit cu bolovani mari, pe ici, pe colo tufe rare de mesteceni sfrijiţi, îţi trimetea înapoi orice vorbă mai răstită cu voie ori nu, în pas domol sau grăbit de erai. Din baza peretelui, chiar din mijloc, părea că cineva furase o piatră şi nimeni nu se-ncumetase a cerceta, de parcă ar fi fost o ghilotină, vizunia astfel formată. Prin faţa ei treceau cărări de capre, de oi, de năluci ale nopţii... Omul, nu. Dumnealui avea calea pe dincoace de balta cu şerpi-de-apă şi cu broaşte verzi, aflată ceva mai jos, parcă pe un omoplat scrântit. Micul căprar îşi făcea curaj. Mult curaj. Era întâiaşi dată când ţurcălea pe acolo de unul singur:

            – Ţâî-gî-ţî! se-ncumetă el.

            – Schea! îi răspunse ecoul.

            Oprindu-se cu ceară-n paşi, îndrăzni să gândească în şoaptă, dezvinovăţindu-se:

            – Dar eu... eu am chemat caprele, nu le-am alungat. Şi din nou cu nodul în gât: Ţâî-gî-ţî!

            – Schea! îi răspunse iarăşi ecoul, zbârlindu-şi mustaţa în joacă.

            Alb de teamă că-i va fi jurată bănuiala, schimbă comanda:

            – Schea!

            – Ţâî-gî-ţî! îl torpilă ecoul şi mai clar, şi mai ferm în spuma subţire a asfinţitului.

            Nu spun, că nu ştiu, cum a ajuns Pe Lac sărăcuţul. Ar mai fi fugit, ca un pui de iepure, mult şi bine, dacă nu l-ar fi oprit moş Pricochie:

            – Ho, mă’ nepoate, hoo!... Am aţinut io caprele că s-ar fi dus în Grochiţe, în cosârea oamenilor. Iote-le acolo... mai lipi moşu’ o vorbă din floare de calapăr, în timpanele ce stăteau să explodeze.

            – Eu… eu… La… La Ghizunie, mi-am auzit altfel vorba… Zău, bre! adăugă el, trăgându-şi sufletul, văzându-se privit subţire printre gene colilii, de vraci bătrân:

            – Apăi, cu moşu’, nu credeam să prind ziua asta... Se spune că ăluia căruia ghizunia nu-i întoarce vorba aşa cum a grăit-o, îi om însemnat! zise moş Pricochie, lăcrimând în zare, mângâind creştetu’ lui Ion a’ Chetrei.

 

[Sofia Sincă]

La Ghizunie este prozo-poemul care mi-a plăcut cel mai mult din cartea cu același nume, iar faptul că ai făcut și proză pe aceeași temă, denotă plăcerea ta pentru scris, dar și pentru dialectul pe care-l mânuiești cu atâta ușurință, știind cât de corect folosești neologismele și la momentul oportun.

Un text viu, care de fapt este plin de sentimentalism și gingășie puse în subtilitate și în care este vădită menirea de scriitor.

Cu admirație,

Sofi

[Mihaela Suciu]

Om însemnat poate avea două sensuri. Tot formatul proză îmi place mai mult. :) Drag de Ion a Chetrei! 

Ca o paranteză, nu știam că „chiatră” e piatră până n-am auzit un puști strigând: „Hai, să aruncăm cu chetre, să vedem care chitește pomul.”, uite, așa învață omul! chiar și de la un copil.

[gina zaharia]

Ești o minune de scriitor, Ion a' Chetrei! 

[Tudor Cicu]

    Pe neştiute căi, se pare că o parte a duhului său de scriitor se strecură-n laptele supt la cîrpă, în bordeiul de „La Ghizunie”, din Coza, pe zările Vrancei ce duc spre Moldovă. Asta, ca să dăm și noi ceva fiori celui care a rămas ca moș Pricochie: „lăcrimând în zare/Mângâind creștetu'/ Ion a' Chetrei”. Aşa că mamă-sa lui Ion a' Chetrei (noi ne aducem aminte de acela unul Nică a lui Ștefan a Petrei, mai singur între amintiri, că după  ce îl născu, îl tăgîrţi-n traistă au braţe pentru a-i face scalda chiar în Ozana, taman la vremea viilor ruginite şi-a primelor brume. Aşa, se zice, a ajuns acela suge lapte de capră la cârpă (încă nu le întâlnise pe-ale Iriniucăi), după ce în van sugea la ţîţica mătușii Marioara (cea cu cireșele), pietroasă ca o gutuie, deşi cam şaşie și ca atare nici cronicile nu mai amintesc. Asta ca să se înțeleagă cum și acest Experiment III, ne pune dinainte acea vorbă sfătoasă tare! Și plăcută. Să-ți meargă la inimă! A schimbat Dumnezeu scenariul? Nu, pentru că avea în vedere un spectacol grandios. „Drela Nela și Coca/Mai era și Nița” păscând nestingherite prin alea coclauri. Altfel, nu îmi explic de ce l-am aşa îndrăgit pe-acest scriitor, între atîţia cîţi mă'vrednicii a ceti... Şi, despre care-n alt experiment am fi scris-caligrafiat-olograf  și altă „dizertaţiune" cu titlul UNIVERSUL COPILĂRIEI... pe drept meritat.

[Ion Lazăr da Coza]

Mulțumesc, dragă Sofia!

Sofia Sincă a spus :

La Ghizunie este prozo-poemul care mi-a plăcut cel mai mult din cartea cu același nume, iar faptul că ai făcut și proză pe aceeași temă, denotă plăcerea ta pentru scris, dar și pentru dialectul pe care-l mânuiești cu atâta ușurință, știind cât de corect folosești neologismele și la momentul oportun.

Un text viu, care de fapt este plin de sentimentalism și gingășie puse în subtilitate și în care este vădită menirea de scriitor.

Cu admirație,

Sofi

[Nikol MerBreM]

Experimentul (şi prozopoemul) acesta mi-a plăcut cel mai mult! Botezul Ghizuniei! Paranormalul s-a născut la gura sobei :)!

Drag,

Nikol

[Ion Lazăr da Coza]

Da, știu - Om însemnat poate avea două sensuri.

Părinții mei - Petre & Chetra (nume rare, da?). Doi dintre cei patru fini de botez, Petre & Chetra, s-au căsătorit cu o Chetra, respectiv cu un Petre. :))
Drag,

Mihaela Suciu a spus :

Om însemnat poate avea două sensuri. Tot formatul proză îmi place mai mult. :) Drag de Ion a Chetrei! 

Ca o paranteză, nu știam că „chiatră” e piatră până n-am auzit un puști strigând: „Hai, să aruncăm cu chetre, să vedem care chitește pomul.”, uite, așa învață omul! chiar și de la un copil.

[Ion Lazăr da Coza]

Știu! Mi-au spus-o: Manolescu, Ștefănescu, Simion ș.m.a. :))))))))))))

gina zaharia a spus :

Ești o minune de scriitor, Ion a' Chetrei! 

[Ion Lazăr da Coza]

Mi-s copleșit!

Reverență,

Tudor Cicu a spus :

    Pe neştiute căi, se pare că o parte a duhului său de scriitor se strecură-n laptele supt la cîrpă, în bordeiul de „La Ghizunie”, din Coza, pe zările Vrancei ce duc spre Moldovă. Asta, ca să dăm și noi ceva fiori celui care a rămas ca moș Pricochie: „lăcrimând în zare/Mângâind creștetu'/ Ion a' Chetrei”. Aşa că mamă-sa lui Ion a' Chetrei (noi ne aducem aminte de acela unul Nică a lui Ștefan a Petrei, mai singur între amintiri, că după  ce îl născu, îl tăgîrţi-n traistă au braţe pentru a-i face scalda chiar în Ozana, taman la vremea viilor ruginite şi-a primelor brume. Aşa, se zice, a ajuns acela suge lapte de capră la cârpă (încă nu le întâlnise pe-ale Iriniucăi), după ce în van sugea la ţîţica mătușii Marioara (cea cu cireșele), pietroasă ca o gutuie, deşi cam şaşie și ca atare nici cronicile nu mai amintesc. Asta ca să se înțeleagă cum și acest Experiment III, ne pune dinainte acea vorbă sfătoasă tare! Și plăcută. Să-ți meargă la inimă! A schimbat Dumnezeu scenariul? Nu, pentru că avea în vedere un spectacol grandios. „Drela Nela și Coca/Mai era și Nița” păscând nestingherite prin alea coclauri. Altfel, nu îmi explic de ce l-am aşa îndrăgit pe-acest scriitor, între atîţia cîţi mă'vrednicii a ceti... Şi, despre care-n alt experiment am fi scris-caligrafiat-olograf  și altă „dizertaţiune" cu titlul UNIVERSUL COPILĂRIEI... pe drept meritat.

[Ion Lazăr da Coza]

Încântat, Nikol!

Nikol MerBreM a spus :

Experimentul (şi prozopoemul) acesta mi-a plăcut cel mai mult! Botezul Ghizuniei! Paranormalul s-a născut la gura sobei :)!

Drag,

Nikol