IUS şi ISA . XXXIII .

[Emil Dumitru]

           Trecuseră chinuitor de greu, pentru Maria, cele două ore şi ceva peste, iar domnul notar încă nu sunase – timp în care ea ridicase de mai multe ori receptorul, vrând să se convingă că telefonul funcţionează – şi acum, puţin neliniştită, măsura cu paşi largi biroul, când Marius dădu năvală:

      − Mami, vreau să merg afară, la copii! Am terminat temele şi…

      Maria se opri, îl privi mustrător şi spuse calmă, pe un ton ferm:

      − Te rog să ieşi şi să procedezi, aşa cum te-am învăţat!

      Marius lăsă ruşinat privirea în pământ, ieşi şi bătu la uşă.

      − Da, intră!

      − Te rog, mă laşi? o întrebă el din prag.

      − Vezi că se poate!? şi Maria zâmbi, întinzând braţele. Hai, nu mai fi bosumflat, am să te las, dar vino în brațele mele că vreau să-ţi spun un secret!

      Marius se apropie şi ea îl îmbrăţişă, apoi îi prinse bărbiţa cu mâna, ridicându-i faţa spre ea.

      − Hai, zâmbeşte, nu mai fi supărat! Tot ce te învăţat acum, în mod sigur mai târziu are să-ţi fie de folos, ai să vezi? Reține un mic aspect: un tânăr, poate să fie frumos de pică, dar dacă e lipsit de cele mai elementare reguli de comportament, pentru societate nu face doi bani.

      − Da, mami, ştiu, dar mă grăbeam!

      − Graba nu poate fi o scuză! Bunele maniere trebuiesc respectate întotdeauna.

      − Ok!... Dar ce secret vrei să-mi spui? o întrebă el nerăbdător.

      − Curând vom pleca acasă! Maria se opri şi oftă adânc. După aproape nouă ani, plecăm la noi, la noi acasă… gata!

      − La noi acasă, mami!? Dar aici nu suntem acasă?

      − Nu, puiule, aici am fost veşnic în… într-o aşteptare! spuse ea mai mult pentru sine. Acasă dragul meu, înseamnă locul unde te-ai născut, unde m-am născut şi eu şi unde avem rădăcinile. Văzându-l c-o priveşte foarte uimit, reluă: Adică, locul unde picioruşele tale au făcut primi paşi, adăugă ea mai simplu. Mergem la Bucureşti să-l mai prindem pe bunicul tău, Mihai, în viaţă, deoarece e grav bolnav, e în comă.

      − Cum… e în comă!?

      − Bunicul tău – nu ştiu dacă ţi-l mai aminteşti! – a avut un accident de muncă, adică acolo unde el muncea s-a lovit rău. Acum este acasă, stă în pat, este aşa ca un om care doarme, dar nu simte şi nu ştie nimic.

      − Ca un om mort?

      − Păi, cam aşa ceva, numai că respiră! Mergem şi noi să fim alături de bunica… Şi observându-l că se întristase şi mai mult la aflarea veştii, îl întrebă: Dar ce ai, puiul meu,  de ce te-ai întristat aşa de tare? Nu eşti bucuros că îţi vei cunoaşte bunicii? Totodată vei vedea locuri noi şi vei călători cu avionul.

      − Ştii, îmi pare rău că pierd ceva.

      − Ce pierzi, puiul meu, ce e aşa de important pentru tine?

      − Păi, începu el timid, nu mă cerţi, dacă-ţi spun?

      − Sper să nu fie vreo prostioară?

      − Nu mami! Azi dimineaţă, când mergeam la şcoală, m-am întâlnit cu nenea acela bărbos… cu lustragiul… şi m-a întrebat dacă-mi place fotbalul.

      − Vezi cum mă superi!? Nu ţi-am spus eu, că nu ai voie să vorbeşti cu persoane necunoscute?

      − Mami, nici nu m-am oprit în loc să vorbesc! Era lângă chioşcul de ziare şi când am trecut pe lângă el, doar atât m-a întrebat. I-am răspuns din mers, că-mi place mult fotbalul şi atunci, mi-a promis că-mi va face o surpriză. Zău mami, asta a fost tot.

      Maria simţindu-i tremurul în glas, îl cuprinse în braţe:

      − Fii liniştit dragul meu, cine ştie la ce s-a gândit, poate că te amăgeşte, aşa ca să se împrietenească cu tine. Dar mie, de ce până acum nu mi-ai spus că-ţi place fotbalul?

      − Păi, nici nu mai întrebat! şi apoi ce să discut eu cu tine despre fotbal!? Tu… tu nici nu ştii de unde se bate lovitura de la unsprezece metri, spuse el râzând, cu gura până la urechi.

      − Hai mă!? Şi dacă ştiu?

      − Spune-mi, de unde?

      − De la unsprezece metri! Tu ai spus, nu?

      − Greşit! Se bate de la punctul alb, spuse el râzând şi o zbughi afară.

 

      Maria rămasă singură se prăbuşi în fotoliul de lângă fereastră, masându-şi uşor tâmplele: nenea bărbosul, nenea lustragiul… Cine este nenea? Şi acelaşi gând negru îi fulgeră alb prin minte: dacă este el şi mi-l răpeşte pe Marius? Sări din fotoliu şi privi în curtea interioară: se linişti, Marius era acolo, alerga după o minge, împreună cu alţi copii.

      În acel moment sună şi mult aşteptatul telefon. Tresări. Culmea, o mică şovăială inexplicabilă o făcu să ezite câteva clipe, acum parcă nu-i mai venea să ridice receptorul. Trase adânc aer în piept şi ridică receptorul:

      − Da.

      − Alo, doamna Maria?

      − La telefon.

      − Am recitit totul, doamnă! îl auzi pe notar. Vânzarea se poate face fără probleme.

      − Bine domnule notar, vă mulţumesc!

      − Pentru puţin, stimată doamnă! Dacă nu vă supăraţi, am o întrebare pentru dumneavoastră.

      − Vă ascult!

      − Aveţi, sau… mă rog, cunoaşteţi pe cineva care vrea să cumpere?

      − Concret nu – Mariei i se aprinse instant un beculeţ – dar bănuiesc că sunt foarte mulţi amatori, domnule notar, care doresc să pună mâna pe aşa mândreţe de birt, nu?... Mâine am să pun un anunţ, cu FOR SALE, minţi ea, dorind să vadă unde vrea notarul să ajungă.

      − Doamnă, am o rugăminte! Vă rog, nu vă mai deranjaţi cu anunţul, vin eu în această seară cu un om de afaceri, care e doritor să cumpere. Ce oră ar fi potrivită pentru dumneavoastră?

      − Da!?... făcu ea pe mirata. O clipă, să-mi consult agenda! şi Maria începu să-i foşnească aiurea paginile. După câteva clipe, spuse: Îmi pare rău, dar în această seară nu se poate, sunt foarte ocupată. Vă aştept mâine seară, la orele douăzeci. 

      − Sigur, scumpă doamnă, voi veni mâine, la ora fixată.

      − Vă rog, să aduce-ţi şi formularele necesare întocmirii actelor de vânzare-cumpărare, asta în cazul în care veniţi şi cu domnul respectiv, poate le vom completa şi semna, dacă, bineînţeles, după pertractarea condiţiilor ajungem la un consens, a! şi nu uitaţi, comisionul vă aşteptă!

      − Ok, scumpă doamnă!

      − Vă aştept. O seară bună!

      − O seară plăcută, doamnă!

      Maria aşeză receptorul în furcă şi-şi reluă plimbatul prin birou, reflectând câteva minute bune asupra unei alte idei, care-i încolţise în minte, atunci când notarul o întrebase dacă are vreun cumpărător. O dezvoltă şi pe aceasta, analizând avantajele şi dezavantajele, apoi se hotărî şi căută în agendă. Cu receptorul în mână, formă un număr, gândindu-se: nu strică să fie doi, adică: licitaţie… Trebuie să joc tare, eu am ultima carte!

      După câteva apeluri, de la celălalt capăt al firului,  o voce baritonală răspunse:

      − Alo, da!

      − Cu domnul Bernard Pascal, vă rog!

      − La telefon.

      − Sunt Maria Patrice, de la birtul…

      − O!... săru’ mâna, scumpă şi distinsă doamnă! Aveţi nevoie de mine, ca persoană sau… sau de banii mei? se însufleţi spontan baritonul, întrerupând-o.

      Maria nu luă în seamă mitocănia lui, auzise despre el că e cam prost de gură şi are limba foarte ascuţită, că e lipsit de bunele maniere în arta conversaţiei, dar ca om de afaceri, culmea, era respectat şi foarte corect. Trase adânc aer în piept şi spuse:

      − M-am hotărât…

      − Ooo!… Să nu-mi spuneţi, că vreţi să vindeţi!? îi tăie el scurt şi foarte nepoliticos, vorba, iarăşi.

      − Da, m-am hotărât să vând birtul! Dar de unde ştiţi, făcu Maria pe naiva. Nici nu am pus afiş, n-am făcut niciun anunţ oficial!

      − Am presupus şi eu stimată doamnă, ştiţi, flerul meu de…

      − Da!?... Minunat, aţi presupus bine, îl întrerupse şi ea. Atunci vă aştept mâine seară, la ora douăzeci, pentru un prim rund de negocierii, dacă mai sunteţi interesat să cumpăraţi, da? Puteţi veni sau aveţi alt program?

      − Sigur, stimată doamnă! E perfect!

      − Atunci, vă aştept!

      − Ok, am să vin.

 

       Aşa, până aici e bine… chiar foarte bine. Totul decurge conform planului, primul act: doi cumpărători. Actul doi: licitaţia!... Frecându-şi mâinile de bucurie sau emoţie, nu prea ştia nici ea exact de ce, privi ceasul de pe birou – mai avea aproximativ douăzeci şi cinci de ore la dispoziţie, până la marea negociere. Merse în camera alăturată şi scoase două geamantane, care aşteptau de ceva timp să fie folosite.  Le aşeză pe pat, privindu-le: am venit cu un singur geamantan şi un milion de vise… Acum plec cu două geamantane şi fără niciun vis, dar foarte tristă şi obosită de atâta aşteptare! Apoi calmă, cu multă evlavie şi mintea încărcată de gânduri, începu să-şi împacheteze cele mai de preţ amintiri şi să le aşeze în geamantan.

- va urma -

[Sofia Sincă]

Şi scrierea curge odată cu subiectul romanului, cu o scenă dulceagă dintre mamă şi fiu, dar şi cu desfăşurarea acţiunilor de afaceri ale Mariei. Românul tot român este... romantic, sentimental. Că trebuie să vină în ţară să-şi vadă tatăl bolnav, o cred. Dar pentru ce trebuie să-şi vândă birtul din Franţa care merge bine, era o afacere pusă pe picioare, n-o mai înţeleg. În sfârşit vom vedea cum şi-a continuat Maria viaţa în România.

Da…  - ai acest Da... mai jos decât linia de dialog. De imputat ar fi, cam multe puncte de suspensie, cel puţin în prima parte a textului, încât scrierera pare picurată cu aceste puncte.

Am citit cu plăcere şi aştept continuarea!

Sofy 

[Corina Militaru]

Capitol pregatitor pentru marele pas. Intoarcerea acasa. Sa vedem cum evolueaza lucrurile. Nici eu n-am inteles de ce vrea Maria sa vanda.

Carcoteli(nu garantez ca am vazut tot):

dezavantajele - ti-a fost foame :)

Să nu-mi spuneţi, că vreţi să vindeţi!

Astept, bineinteles!

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

Mulţumesc pentru lectură, stimată doamnă Iris Marinov.

Cu prietenie,

iris marinov a spus :

FOR SALE!... cu amintiri cu tot!

[Emil Dumitru]

Sofia, am refăcut totul şi am mai eliminat şi din ''picurici''!
Mulţumesc mult pentru ajutor.

Cu prietenie,
Sofia Sincă a spus :

Şi scrierea curge odată cu subiectul romanului, cu o scenă dulceagă dintre mamă şi fiu, dar şi cu desfăşurarea acţiunilor de afaceri ale Mariei. Românul tot român este... romantic, sentimental. Că trebuie să vină în ţară să-şi vadă tatăl bolnav, o cred. Dar pentru ce trebuie să-şi vândă birtul din Franţa care merge bine, era o afacere pusă pe picioare, n-o mai înţeleg. În sfârşit vom vedea cum şi-a continuat Maria viaţa în România.

Da…  - ai acest Da... mai jos decât linia de dialog. De imputat ar fi, cam multe puncte de suspensie, cel puţin în prima parte a textului, încât scrierera pare picurată cu aceste puncte.

Am citit cu plăcere şi aştept continuarea!

Sofy 

[Emil Dumitru]

Corina, am revenit asupra textului şi am modificat! Mulţumesc pentru lectură.

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

Capitol pregatitor pentru marele pas. Intoarcerea acasa. Sa vedem cum evolueaza lucrurile. Nici eu n-am inteles de ce vrea Maria sa vanda.

Carcoteli(nu garantez ca am vazut tot):

dezavantajele - ti-a fost foame :)

Să nu-mi spuneţi, că vreţi să vindeţi!

Astept, bineinteles!

Cu prietenie,