După trei zile, Marius află de la asistenta Ioana, că Luisa nu se simte bine şi nu poate s-o vadă. Venise de data aceasta, cu un buchet de trandafiri albi amestecaţi cu câțiva roşii. Doctorul Paşca îl invitase la el în cabinet, și, de data aceasta stătuse mai mult de vorbă cu el, spunându-i tot ce aflase de la Luisa, mai puţin faptul că ea e gravidă. Considerase el, că, poate e mai bine aşa, deoarece nu ştia cum vor evolua faptele, apoi, nici nu avea acordul ei, iar acest aspect, depindea de voinţa Luisei.

      − Dar, domnule doctor, mi-aţi promis că azi am s-o văd!

      − Da, aşa e, recunosc, dar uite că a intervenit această nouă criză, mult mai profundă şi…

      − Și?

      − Și… mult mai severă. M-am străduit enorm s-o scot din starea apatică, parcă e o ușoară letargie, în care se complace de două zile… efectiv zace și nu mai vrea să lupte, nu mai vrea să depășească momentul. Am luat legătura și cu foști colegi din facultate, explicându-le cazul, am trimis email-uri și altor doctori de specialitate…

      − Ajutați-mă vă rog, doar un minut!... Vă implor, să-i dau buchetul, să mă vadă că sunt alături de ea, poate asta o ajută!

      − Nu se poate, îmi pare nespus de rău. Ştie că eşti alături de ea, i-am spus din prima clipă asta, dar crede-mă, vizita dumitale, în situaţia actuală, iar înrăutăţi şi mai mult starea.

      La finalul discuției, Marius tot mai insistase şi chiar îl implorase, doar de data aceasta, să-l lase să-i ducă buchetul de trandafiri. Doctorul nu acceptase, explicându-i şi repetându-i că iar face mai mult rău, adăugând că, dacă vrea s-o salveze şi dacă o iubeşte cu adevărat, să nu mai vină pe la ea o perioadă.

      − De fapt, din felul cum a reacționat când i-am vorbit despre tine, am dedus că aceasta ar fi şi dorinţa ei! Dacă Luisa, mai preciză el, o să dorească să te vadă, și-mi va cere într-un mod clar să te vadă, sigur am să te anunţ.

      − Cum adică? întrebă el foarte uimit de cea ce auzise. Chiar ea a spus că nu vrea să mă mai vadă? Dar nu are nicio logică dorinţa ei, eu nu am supărat-o cu nimic…

      − Marius, eu nu ştiu amănuntele, nu știu cu adevărat ce s-a întâmplat între voi. Ea mi-a povestit doar mici fragmente.

      Marius se ridică, şi, cu paşi mici, ușor împleticiți, ca un somnambul plecă spre uşă. Doctorul observându-i mersul șovăielnic, spuse:

      − Marius!... Nu vrei să-ţi chem un taxi?

      El se opri cu mâna pe clanţă.

      − Mulţumesc, nu!

      − Dar, mai zise doctorul, vremea s-a stricat, bate vântul şi plouă, e lapoviţă afară…

      Marius se întoarse uşor cu faţa spre doctor:

      − Dacă soarta m-a bătut atât de crunt… ce mai contează acum, domnule doctor, că mă mai bate ploaia, lapoviţa sau vântul… viaţa fără Luisa, nu mai are niciun sens… nimic nu va mai fi ca înainte… nimic, nimic.

      Doctorul se ridică de la birou şi veni lângă el. Îl prinse uşor de umăr:

      − Omule, pentru Dumnezeu, fii tare, judecă și pricepe! Luisa este sora ta… Luisa este sora ta! mai repetă doctorul încă o dată, puţin mai tare. Să-ţi intre bine asta în cap, înţelegi? Sunteţi făcuţi de acelaşi tată, omule! Nu este nici vina ta, nu este nici vina ei, că s-a întâmplat aşa! De vină este altcineva! Înţelegi?

      − Înţeleg, răspunse el, încet, şi vru să plece.

      − Dacă nu vrei un taxi, dă-mi voie să te duc eu cu maşina! Nu te pot lăsa să pleci aşa abătut, cum eşti.

      − Vreau să merg pe jos! Lăsaţi-mă, vă rog! spuse el cu o voce calmă, parcă nefiresc de calmă îi sună doctorului în urechi.

      − Bine, fie cum vrei! Îţi doresc o seară bună!

      − La fel! răspunse Marius, părăsind cabinetul doctorului.

      Doctorul Paşca, după ce Marius închise uşa în urma lui, merse la birou, și ridică receptorul, apoi apăsă pe un buton. După câteva hârâituri, se auzi o voce răguşită:

      − Da, domnu’ doctor.

      − Marine, ce faci, iar dormi?

      − Vai, păcatele mele! Se poate şefu'!?... Eu veghez, nu dorm niciodată…

      − Vezi că o să iasă un tânăr.

      − Cel cu trandafirii albi?

      − Exact, el! Îl urmăreşti să nu i se întâmple nimic. Îl supraveghezi până ajunge acasă în siguranţă!… De fapt ştii tu ce ai de făcut! Hai, executarea!

      − Am înţeles, şefu', să trăiţi. Şi dacă ia un taxi, că e o vreme afară că nici câini nu mai umblă…

      − Nu cred că… totuşi dacă, notează numărul taxiului.

      − Bine şefu'.

      Era o măsură pe care o lua doctorul Pașca, ori de câte ori era nevoie, asta pentru liniştea lui sufletească. Astfel, era împăcat cu gândul că a făcut tot ce este omeneşte posibil, pentru a preîntâmpina o dramă.

 

      Când Marius ajunse acasă, îi găsi pe toţi trei, în jurul mesei din bucătărie. Aşteptau în tăcere, preocupați cu diferite activități: Irina alegea un pumn de fasole, Maria citea un ziar, dar nu reușea totalmente să se concentreze, iar Matei savura o cafea, răsfoind o carte despre apicultură, deoarece voia în vară să-și cumpere două-trei familii de albine, urmărind din minut în minut, limba mare a ceasului.

      Marius intră – simultan, trei fețe îl priviră, el le studie chipurile doar câteva secunde: erau parcă transfiguraţi de atâta nelinişte și așteptare, iar pe feţele lor se citea încordarea, ca într-o carte scrisă cu litere mari de tipar – și făcu doar câțiva pași, uşor clătinându-se, după care se opri. Era cu părul ud, fața răvășită, ușor roșie, privirea tulbure și rătăcită, iar pe umeri și piept avea puțină zăpadă. Parcă pierzându-și echilibru, mai făcu un pas şi se opri.

      − Bună seara! spuse el uşor.

      − Bună, dragule! reuşi Maria să articuleze, văzându-l cât era de răvăşit şi deprimat.

      Matei se ridică iute de la masă:

      − Hai să te ajut să te dezbraci, cred că eşti ud până la piele.

      − Mulţumesc! şi Marius, cu mişcări lente, îşi desfăcu fermoarul de la giacă, o lepădă şi Matei o aşeză pe spătarul scaunului.

      − Spune-ne, s-a întâmplat ceva grav?… Eşti tare trist! zise Matei, apropiindu-se şi mai mult de el, să-i ofere sprijin, dacă va fi cazul.

      − Nu! Nu este grav! spuse el absent, şi, efectiv se prăbuşi pe scaun.

      Între timp, Irina turnă ceai fierbinte într-o cană și o aşeză în faţa lui Marius, el o prinse cu ambele mâini, apoi îşi lăsă capul în piept. Se aşternu brusc liniştea. Toţi îi respectară tăcerea, lăsându-l să-şi adune gândurile.

      − Dragi mei, dragi!... începu el ridicându-și capul și privindu-i pe rând, cu ochii ușor adumbriți de lacrimi, ce s-a întâmplat nu este grav… totul e sub control. Se opri, deja, la coada ochiului, pitite între gene,  apăruseră primele bobiţe de lacrimi... Bunico, zise el după un timp, te rog frumos, dă-mi un pahar cu vin… mare, cel mai mare pahar… vreau să mă îmbăt şi să uit…

      − N-ar fi mai bună o țuică fiartă? întrebă Matei. Te mai încălzește puțin, văd că ai mâinile roșii ca racul.

      Marius aprobă, apoi spuse:

      − Luisa este bine! Dacă asta aşteptaţi… dacă asta aşteptaţi să auziţi de la mine, Luisa este bine!... reluă el, parcă cântând.

      − Atunci!? De ce eşti aşa dă cătrănit, dragul bunicii? Ar trebui să fii vesel, nu? întrebă Irina răsuflând ușurată.

      − Dar… reluă el, dar, tot Luisa, fata cu care… şi plânsul îl înecă, nu mai putu continua.

      Îl aşteptară să se potolească, nimeni nu îndrăzni să-i zică ceva. După câteva minute, timp în care el goli prima ceașcă cu țuică fiartă, îi auziră vocea monotonă:

      − Luisa… Luisa, iubita mea… fata cu care eu am făcut dragoste… e şi sora mea. Plânsul îl înecă din nou şi mai violent.

      Şoc. Vestea căzu ca un fulger peste toţi.  

      Maria brusc, se albi la față ca varul.

      Irina icni, gata, gata, să-şi înghită proteza.

      Matei intrase în alertă şi-i privea derutat pe toţi, fiind gata să sară în ajutorul cui va fi nevoie.

      Marius îşi lăsase iarăși capul în piept  şi plângea. Trecu o perioadă lungă, de maximă încordare şi nimeni nu îndrăznea să spună sau să facă ceva. Deodată, Marius ridică capul, și spuse, aproape gemând:

      − Mamă! Sunt un blestemat, înţelegi? Am făcut dragoste cu sora mea…

      − Cine ţi-a spus asta?... Cine ţi-a spus că Luisa este sora ta? întrebă Matei. Poate e o confuzie, trebuie să verificăm mai în amănunt, să cercetăm, să ne documentăm, nu? Se apropie de Marius şi prinzându-l de umeri, îl întoarse cu faţa spre el şi foarte ferm îi zise, privind-ul în ochi: Acum fii bărbat, nu mai plânge ca o muiere. Bărbații adevărați și puternici, nu plâng așa din orice! încercă el să-l îmbărbăteze… De unde ai aflat, cine ţi-a spus?

      Marius printre suspine, abia articulă:

      − Doctorul mi-a povestit….

      − Şi el de unde ştie?

      − De la Luisa.

      Maria se ridică şi veni şi ea lângă Marius, întrebându-l în şoaptă, cu inima cât un pui de purice:

      − Cum o chema pe mama Luisei?

      − Maria.

      − Maria… și mai cum?

      − Nu știu…

      − Pe Luisa cum o mai chemă?

      − Douval, ca pe mine, spuse el suspinând.

      La auzul numelui, Maria încremeni. Corpul ei, parcă se transformase într-o statuie de gheaţă şi dacă l-ai fi lovit cu ceva, s-ar fi spart în mii de fragmente, împrăştiindu-se pe jos. Începu să se clatine. Matei sări în ajutorul ei şi prinzând-o în ultimul moment, o aşeză pe scaun. Irina îi pregăti rapid apă cu miere. Toţi aşteptară să-şi revină. Era singura persoană, simţiseră ei, care îi putea lămuri cu exactitate, ce şi cum stau lucrurile. Când îşi mai reveni, se adresă lui Marius.

      − Dragul meu, de ce trebuia să ţi se întâmple, tocmai ţie, toate astea, de ce puiul meu? De ce Doamne, eşti aşa de nemilos?… Nu mai pedepsit pe mine destul? N-am plătit eu suficient?

      − Maria, interveni Irina, lămureşte-ne şi pă noi ce naiba s-a întâmplat? Şi nu-l mai certa pă Dumnezeu, că el n-are nicio vină! Pentru greşelili noastre, noi plătim!…

      − Dacă e așa cum bănuiesc eu, și o cheamă Maria Douval pe mama Luisei, începu ea, rezultă că a fost a doua soţie lui Michel Douval, tatăl bun al lui Luis. Și, după câte îmi amintesc din relatările lui Luis, această femeie, a fost până să se căsătorească cu Michel, o prostituată de lux, care, pentru bani, ar fi făcut orice, apoi a devenit şi o beţivă fără scrupule…

      − Aşa, şi? zise Irina, văzând că Maria tace.

      − Când eu am rămas gravidă, tot cam în aceiaşi perioadă a rămas şi ea. După ce eu l-am născut pe Marius, ea a adus pe lume o fetiță. A botezat-o Luisa! Luisa de la Luis, înţelegeţi? Ca el, Luis, să-şi aducă mereu aminte de ea… abia acum înțeleg adevărata cauză, de ce Luis a întrerupt relațiile cu tatăl lui, se opri, din cauza plânsului nu mai putu continua.

      − Deci, nemernicul de Luis, este tatăl lui Luisa!… A făcut un copil cu mama lui vitregă!? spuse Matei, învăluindu-i pe toţi, cu o privire, care cerea aprobare.

      − Un ticălos şi o ticăloasă… oftă Irina. Doamne, de ce au fost în stare! Domne, Dumnezeule! Ai milă şi îndurare! mai spuse ea închinându-se.

Între timp, Maria se oprise din plâns. Suspina şi respira ușor precipitat, mici broboane de sudoare îi apăruseră pe frunte.

      − Maria, spuse Matei, tot ce-ai spus, e doar o presupunere a ta, plecând de la un nume, și deducând că… știi foarte bine că uneori coincidențele te fac să nu vezi exact cum stau lucrurile… Am să verific și în cartea de telefoane, să văd dacă figurează acest nume și la ce adresă. 

      − Nu am niciun dubiu Matei, și, chiar dacă nu e argumentul suprem, gândește-te la asemănarea dintre ei… iar dacă totuși mai vrei un argument în plus, verifică, așa cum ai spus, după nume, adresa Mariei Douval, din cartea de telefoane. Cu capul în piept, Maria mai spuse, aşa mai mult pentru sine: Ticăloasa! Ce faptă infamă şi josnică a putut să facă… şi Luis, continuă ea ridicând ochii plini de lacrimi spre Matei, Luis ticălosul, ştia, a ştiut tot timpul că el este tatăl Luisei. Am fost minţită, zi de zi… am fost minţită de omul pe care l-am iubit… şi eu, ce oarbă am fost?… îmi vine să urlu nu alta de… de…

      − Calmează-te, fata mea! Acum înţeleg dă ce s-a sinucis mama Luisei! spuse Irina, apropiindu-se de Maria şi mângâind-o uşor pe cap. Nu mai suportase povara! Acum gata Maria, mergem mai departe, viaţa îşi urmează făgaşul ca apa, nu mai putem schimba acu' nimic… Visul tău, gata, s-a încheiat… s-a încheiat, mai repetă ea o dată şi mai accentuat. Maria o privi, cerând parcă o lămurire.

      − Bărbatul… ultimul bărbat din visul tău... și arătă cu capul spre Marius. Acu', mai spuse Irina, trebuie să fim uniţi… uniţi vom trece mai uşor peste necaz. Marius are multă nevoie de ajutorul nostru.

 

 

      După un timp, simţind că nu mai suportă liniştea, care parcă, se aşezase comod într-un scaun şi le captase la toţi atenţia vorbind numai ea, Maria se ridică. Îi privi pe rând, fugar, ca un aparat de fotografiat, pozând trei instantanee:

                    − Irina ştergea o farfurie privind-o fix, plecată undeva, poate chiar în trecutul îndepărtat.

                    − Matei fuma, jucându-se cu ţigara în scrumieră şi părea total absent. Părea numai, dar, şi Maria ajunsese să-l cunoască cât de cât, creierul lui funcţiona cu motorul turat la maxim, şi analiza cu precizia unui inginer arhitect, toate datele cunoscute, încercând să găsească un rezultat convenabil pentru toată lumea.

                     − Marius, şi Maria oftă uşor, Marius, calm, parcă absent şi nefiresc de liniştit, având în vedere prin ce trece, se juca cu ceașca goală, tot învârtindu-o şi analizându-o pe toate părţile şi gândindu-se probabil la Luisa.

      − Matei, bei un pahar cu mine? Vreau totuși să beau vin.

      Întrebarea îi surprinseră pe toţi şi Matei tresări vizibil, deoarece nu se aşteptase la o asemenea invitaţie din partea lui, având în vedere situaţia de faţă.

      − O, da, cum să nu!?  Bem din vinoteca mea sau a bunicii?

      − A mea, a mea! interveni repede Irina, aruncând farfuria în suport, gata s-o spargă. Acuşica vă aduc, mintenaș, că mai am o sticlă din cel vechi.

      − Eu, zise Maria, am să ies puţin, vreau să i-au o gură de aer.

      − Mami, nu bei un vin cu noi?

      − Mulţumesc, Marius! Voi bea când voi reveni.

      − Simți nevoia să te însoţesc? o întrebă Matei.

      − Mulţumesc, Matei, dar vreau să fiu singură. Apoi, mai adăugă ea, făcându-i un semn discret cu capul, ai de onorat o invitaţie, la un pahar de… vorbă.

      − Mami, să te îmbraci bine, afară a început să ningă! o avertiză, Marius.

Maria îl privi plăcut surprinsă, gândindu-se: e pe drumul bun, cu toate că pare absent, este receptiv la ce se petrece în jurul lui!

      − Bine, dragule! Aşa am să fac. Apoi, în glumă, spuse: Ai grijă să nu-l îmbeţi pe Matei.

 

 

      Noaptea ce coborâse peste lume, ajunsese şi aici, învăluind totul ca într-o vrajă de basm, acoperind moale oraşul, presărat ici colo cu steluţe şi luminiţe, în care valsau fulgii de nea. Cu braţele ei cam reci o îmbrăţişă pe Maria, înfăşurând-o în mantia ei alburie, de prinţesă stelară, de cum făcu primi paşi.

      Simţi răcoarea şi binefacerea aerului rece.

      Ningea calm şi în linişte.

      Ridică faţa spre cer să simtă mai bine fulgii de nea şi privirea i se opri în becul din iluminatorul stradal: brusc amintirile o năpădiră şi gândul îi zbură la noaptea memorabilă, de la Braşov. Parcă timpul, nu numai că se oprise în loc, dar se și întorsese, iar noaptea aceea unică, prin flashback-uri, începu să se deruleze fulgerător prin mintea ei.

      Ningea tot la fel ca atunci, în urmă cu mulţi ani, cu fulgi mici şi tari. 

     

      Unde eşti tu Luis, ticălosule, să vezi acum, ce drame şi ce tragedii, s-au întâmplat din cauza comportamentului tău. O femeie s-a sinucis, o alta tânără, adică fiica ta, internată într-un ospiciu, un tânăr, adică fiul tău, pe care nu l-ai mai văzut de peste două zeci şi cinci de ani, e disperat, aproape în pragul nebuniei… Iar eu, abia, abia mi-am revenit. Şi în seara asta, Doamne, parcă mai trebuia o picătură, de parcă paharul nu ar fi fost destul de plin… şi picătura a venit, tot de la tine,  tot a ta, adusă de fiul tău… şi a umplut, până la refuz acel pahar, în care, tu, ai tot turnat de-a lungul timpului venin, picătură cu picătură… Nu te blestem, nu te-am blestemat niciodată… poate că, cine ştie, te-ai blestemat tu singur!...

 

      − Maria, s-a făcut târziu, cred că-i trecut de miezul nopţii! auzi în spatele ei.

      Maria tresări speriată şi se răsuci aşa de iute, că era gata, gata să cadă, amintindu-şi brusc, că, tot aşa îi spusese şi Luis, atunci. Aceleaşi vorbe, dar acum era altă voce.

      − Vai, Matei, ce mai speriat! spuse ea, ducând mâna la piept. Îmi pocneşte inima, nu alta!

      − Hai, să nu răceşti! mai spuse el, luând-o protector pe după umeri. Am intrat în panică, a trecut mai mult de o jumătate de oră,  şi tu nu mai veneai.

      − Marius, ce face? 

      − S-a culcat.

      − Trebuie să-l supraveghem, să fim alături de el, să-l ajutăm să treacă peste acest necaz.

      Matei o aprobă, apoi prinzând-o de mână, plecară spre casă. Şi uite aşa, doi foşti colegi de generală, de liceu, apoi de facultate, după ce el a aşteptat-o mulţi, chiar foarte mulţi ani, ca ea să se întoarcă din lunga ei călătorie rătăcitoare şi demonstrând încă o dată că, „iubirea, dacă vrea, face noi minuni”, acum, că s-au găsit, ţinându-se de mână, au plecat, la pas prin zăpadă, într-o altă lungă călătorie, spre iarna vieţii lor. Dar acum erau ei… în sfârşit, ei doi. 

 

   

                                                     EPILOG                                           

 

      Luis nu a mai apărut în viaţa Mariei şi nu l-a căutat niciodată pe Marius, cel puţin până acum, când Maria se apropie binişor de şaizeci de ani. Este o femeie – abia acum! – împlinită, și chiar fericită, alături de Matei.

Marius, ajutat cu mult efort de cei dragi, și-a revenit și a trecut cu bine peste tragicul eveniment. Acum este căsătorit şi are doi copii, doi îngeri gemeni, fată şi băiat. Și, pentru Maria, ce poate fi mai frumos, decât să se joace cu nepoțeii?

      Luisa, nu şi-a mai revenit niciodată. Este internată tot în clinica doctorului Paşca, devenind pentru el un caz de studiu, şi plimbă în braţe toată ziua o păpuşă mare, pe care o alintă şi o mângâie, murmurând când şi când: Ius… Ius al meu cel drag! 

      Copilul ei, o fetiţă – de care Marius nu a aflat niciodată, asta la sugestia doctorului Pașca – s-a născut sănătoasă şi la termen, și, din cele aflate de Maria, de la doctorul Pașca, a fost adoptată de o familie din Franța. Cu toate că Maria şi Matei, ar fi dorit s-o înfieze, Irina se opusese vehement şi îi rugase, sfătuindu-i: „să nu facă această mare prostie, că sângele apă nu se face, chiar dacă ei îi vor ascunde toată viața că e fetița lui!”, pentru că Marius, le mai spusese ea: „văzând fetiţa n-o să fie liniştit niciodată, şi, Doamne fereşte, cine ştie ce necazuri s-ar mai abate asupra lor”. Maria a insistat pe lângă doctor să-i spună numele familiei respective, el a refuzat, motivând că nu are voie să divulge asemenea date, dar când Maria a pomenit numele de Michel Douval, el nu a infirmat și nici nu a confirmat.  

      La scurt timp după ce au venit pe lume cei doi strănepoți, Irina a plecat să se întâlnească cu Eleonora, fiind îngropată, aşa cum şi-a dorit, lângă fostul ei soţ, Mihai.

                                                 

 

                                               - Sfârşit -

Vizualizări: 204

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

          Sofia și Corina, vă mulțumesc foarte mult că ați fost alături de mine și m-ați ajutat să duc la bun sfârșit acest roman. Sfaturile voastre, au fost bine primite și m-au ajutat enorm de mult.

         Mai mulțumesc celor care ați citit și ați lăsat comenturi, celor care ați citit și ați marcat cu „Îmi place”, și, celor care doar ați citit.

         VĂ DORESC TUTUROR, UN AN MAI BOGAT, MULTĂ SĂNĂTATE ȘI INSPIRAȚIE !

            

                                                                   „„ La mulți ani!””

Un epilog care te zdruncină interior. 

Nu știu, câte îți poate oferi viața, câte surprize, e de-a dreptul bulversant.

Mă gândesc că viața nu a fost corectă cu Luisa, a cărei vină a fost doar că s-a născut dintr-o legătură greșită. 

Ceilalți par să-și fi găsit făgașul, dar imaginea ei bântuind prin salonul clinicii nu-mi dă pace.

Și copilul lor, cum să renunți la nepoata ta, în cazul Mariei? Chiar cu toate sfaturile contra, copilul ar fi trebuit adoptat de Maria și Matei. 

Niște conjuncturi nefericite au creat victime colaterale. 

Mai e ceva care mă pune pe gânduri. Oare Luis e posibil să nu mai fi dat ochii cu Maria sau cu fiul său? Parcă a dispărut prea brusc din peisaj. M-ar fi interesat un epilog și în ceea ce-l privește, pe ce făgaș a intrat viața lui după momentul în care Maria și Marius au părăsit Franța.

Am ajuns la finalul unui lung roman care la noi în site durează de ceva timp... cam un an. Un roman început aproape banal, dar care naşte drame de viaţă, chiar tragedii. Iubirea dintre doi tineri studenţi, din familii total diferite ca poziţii sociale, sentimente profunde din partea ambilor parteneri - Maria şi Luiz - dar care, unul dintre ei, Luiz, din mai multe motive, proprii şi induse, alunecă pe o pantă greşită provocând un fapt de o gravitate deosebită, adică primul incest al dramei: face sex cu mama vitregă din care rezultă o fetiţă. Secretul este bine păstrat dar, destinul îşi urmează cursul şi blestemul apare în scenă, făcând ravagii cu viaţa lui, a Mariei soţia lui, precum şi a fiul lor Marius. După viaţa zbuciumată, lipsurile din Franţa unde este dusă Maria de către Luis şi apoi abandonată, mai are parte de un soţ foarte bun, dar care se stinge de o boală necruţătoare. Întoarsă în ţară îşi cunoaşte mama naturală, fără de care a trăit toată viaţa, alte complicaţii ale romanului şi este curtată de Matei, colegul de liceu şi de facultate care a iubit-o necondiţionat şi cu care apoi s_a recăsătorit. Însă tragedia se formează din nou. Fiul ei Marius, o cunoşate pe tânăra Luisa, se îndrăgostesc, fac dragoste împreună ca orice tineri, apoi află că sunt fraţi. Culmea tragediei este că mama Luisei, adică mama vitregă a lui Luis, fostul soţ al Mariei se sinucide, din incestul fraţilor se naşte o fetiţă, care va fi înfiată în Franţa, iar Luisa îşi duce tot restul vieţii într-un ospiciu de alienaţi mintali. Singurul bine din roman, rămâne căsătoria ulterioară a lui Marius şi gemenii lui. Să sperăm că lanţul blestemelor s-a încheiat.

Nu ştiu dacă am făcut bine că am expus acţiunea romanului pe scurt, pe foarte scurt. Am făcut-o pentru a stârni curiozitatea cititorilor. Aceste câteva rânduri nu înseamnă nimic pe lângă amănuntele scrise în roman de către Emil Dumitru, romancier minuţios, exagerat de minuţios în amânunte şi în descrierea simţămintelor. Să nu uităm pe superego-ul amintit mereu, pe analiza trăirilor personajelor principale, nu sunt de neglijat nici descrierile minuţioase ale interioarelor sau ale naturii, cu tenta lor profund romantică pline de sensibilitea autorului.

Trebuie amintit că romanul este închegat după o dramă reală şi că a respectat tot cursul acţiunii, al lui Emil Dumitru fiind doar învelişul literar.

Acţiunea romanului este centrată pe evenimente normale sau de o gravitate deosebită, oferindu-ne suspansul cu obstinaţie ca pe un punct de atracţie, previzibil sau ne.

De întindere mare, romanul în două volume ne-a fost prezentat în site, prin urmare stă la dispoziţia cititorilor.

Am urmărit cu deosebită plăcere fragment cu fragemnt, aşteptând cu nerăbdare şi curiozitate, iar acum la sfârşit regret că s-a terminat.

Mulţumesc, Emil!

Emil, placerea a fost de partea mea. Am urmarit cu interes o poveste, drama de fapt, de multe ori m-am revoltat pe destinul atat de crud-capricios, dar pot spune ca sunt multumita de final. Cel mai bun posibil in situatia data, exceptand soarta Luisei, nedreapta rau de tot. Una peste alta ai reusit sa ma captivezi, fiind prezenta episod de episod - si au fost destule - cu sufletul si cu mintea(apropo de ajutorul dat - cu mare bucurie).

Deci, Emil, te felicit din toata inima pentru acest roman reusit.

La multi ani si un an nou fericit! Inspiratiee!

Cu prietenie,

Stimată Mihaela, mulțumesc foarte mult pentru lectură și mesajul postat. Adevărat, din toată povestea, Luisa a fost cea mai lovită de soartă, dar... dar fetița ei, pe care doctorul Pașca a botezat-o Lumara, s-a făcut o domnișoară cumite și foarte frumoasă, acum este studentă, cu bursă de merit, la University of Oxford. 
Îți doresc un an bogat și frumos, multă sănătate și putere de muncă!

Cu prietenie,
Mihaela Roxana Boboc a spus :

Mă gândesc că viața nu a fost corectă cu Luisa, a cărei vină a fost doar că s-a născut dintr-o legătură greșită. 

Ceilalți par să-și fi găsit făgașul, dar imaginea ei bântuind prin salonul clinicii nu-mi dă pace.

Și copilul lor, cum să renunți la nepoata ta, în cazul Mariei? Chiar cu toate sfaturile contra, copilul ar fi trebuit adoptat de Maria și Matei. 

Niște conjuncturi nefericite au creat victime colaterale. 

Mai e ceva care mă pune pe gânduri. Oare Luis e posibil să nu mai fi dat ochii cu Maria sau cu fiul său? Parcă a dispărut prea brusc din peisaj. M-ar fi interesat un epilog și în ceea ce-l privește, pe ce făgaș a intrat viața lui după momentul în care Maria și Marius au părăsit Franța.

Sofia, mă înclin!

,,La mulți ani!” Să ai un an bun, frumos și plin de ralizări! Sănătate și multă inspirație.

Cu drag și prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Am ajuns la finalul unui lung roman care la noi în site durează de ceva timp... cam un an. Un roman început aproape banal, dar care naşte drame de viaţă, chiar tragedii. Iubirea dintre doi tineri studenţi, din familii total diferite ca poziţii sociale, sentimente profunde din partea ambilor parteneri - Maria şi Luiz - dar care, unul dintre ei, Luiz, din mai multe motive, proprii şi induse, alunecă pe o pantă greşită provocând un fapt de o gravitate deosebită, adică primul incest al dramei: face sex cu mama vitregă din care rezultă o fetiţă. Secretul este bine păstrat dar, destinul îşi urmează cursul şi blestemul apare în scenă, făcând ravagii cu viaţa lui, a Mariei soţia lui, precum şi a fiul lor Marius. După viaţa zbuciumată, lipsurile din Franţa unde este dusă Maria de către Luis şi apoi abandonată, mai are parte de un soţ foarte bun, dar care se stinge de o boală necruţătoare. Întoarsă în ţară îşi cunoaşte mama naturală, fără de care a trăit toată viaţa, alte complicaţii ale romanului şi este curtată de Matei, colegul de liceu şi de facultate care a iubit-o necondiţionat şi cu care apoi s_a recăsătorit. Însă tragedia se formează din nou. Fiul ei Marius, o cunoşate pe tânăra Luisa, se îndrăgostesc, fac dragoste împreună ca orice tineri, apoi află că sunt fraţi. Culmea tragediei este că mama Luisei, adică mama vitregă a lui Luis, fostul soţ al Mariei se sinucide, din incestul fraţilor se naşte o fetiţă, care va fi înfiată în Franţa, iar Luisa îşi duce tot restul vieţii într-un ospiciu de alienaţi mintali. Singurul bine din roman, rămâne căsătoria ulterioară a lui Marius şi gemenii lui. Să sperăm că lanţul blestemelor s-a încheiat.

Nu ştiu dacă am făcut bine că am expus acţiunea romanului pe scurt, pe foarte scurt. Am făcut-o pentru a stârni curiozitatea cititorilor. Aceste câteva rânduri nu înseamnă nimic pe lângă amănuntele scrise în roman de către Emil Dumitru, romancier minuţios, exagerat de minuţios în amânunte şi în descrierea simţămintelor. Să nu uităm pe superego-ul amintit mereu, pe analiza trăirilor personajelor principale, nu sunt de neglijat nici descrierile minuţioase ale interioarelor sau ale naturii, cu tenta lor profund romantică pline de sensibilitea autorului.

Trebuie amintit că romanul este închegat după o dramă reală şi că a respectat tot cursul acţiunii, al lui Emil Dumitru fiind doar învelişul literar.

Acţiunea romanului este centrată pe evenimente normale sau de o gravitate deosebită, oferindu-ne suspansul cu obstinaţie ca pe un punct de atracţie, previzibil sau ne.

De întindere mare, romanul în două volume ne-a fost prezentat în site, prin urmare stă la dispoziţia cititorilor.

Am urmărit cu deosebită plăcere fragment cu fragemnt, aşteptând cu nerăbdare şi curiozitate, iar acum la sfârşit regret că s-a terminat.

Mulţumesc, Emil!

Corina, mulțumesc pentru tot!

Multă sănătate și multă inspirație, un an frumos, bogat în realizări!

Cu prietenie,

Corina Militaru a spus :

Emil, placerea a fost de partea mea. Am urmarit cu interes o poveste, drama de fapt, de multe ori m-am revoltat pe destinul atat de crud-capricios, dar pot spune ca sunt multumita de final. Cel mai bun posibil in situatia data, exceptand soarta Luisei, nedreapta rau de tot. Una peste alta ai reusit sa ma captivezi, fiind prezenta episod de episod - si au fost destule - cu sufletul si cu mintea(apropo de ajutorul dat - cu mare bucurie).

Deci, Emil, te felicit din toata inima pentru acest roman reusit.

La multi ani si un an nou fericit! Inspiratiee!

Cu prietenie,

Ei, așa da, e bine că ne mai dai detalii. M-am mai liniștit!

La mulți ani!

Emil Dumitru a spus :

Stimată Mihaela, mulțumesc foarte mult pentru lectură și mesajul postat. Adevărat, din toată povestea, Luisa a fost cea mai lovită de soartă, dar... dar fetița ei, pe care doctorul Pașca a botezat-o Lumara, s-a făcut o domnișoară cumite și foarte frumoasă, acum este studentă, cu bursă de merit, la University of Oxford. 
Îți doresc un an bogat și frumos, multă sănătate și putere de muncă!

Cu prietenie,
Mihaela Roxana Boboc a spus :

Mă gândesc că viața nu a fost corectă cu Luisa, a cărei vină a fost doar că s-a născut dintr-o legătură greșită. 

Ceilalți par să-și fi găsit făgașul, dar imaginea ei bântuind prin salonul clinicii nu-mi dă pace.

Și copilul lor, cum să renunți la nepoata ta, în cazul Mariei? Chiar cu toate sfaturile contra, copilul ar fi trebuit adoptat de Maria și Matei. 

Niște conjuncturi nefericite au creat victime colaterale. 

Mai e ceva care mă pune pe gânduri. Oare Luis e posibil să nu mai fi dat ochii cu Maria sau cu fiul său? Parcă a dispărut prea brusc din peisaj. M-ar fi interesat un epilog și în ceea ce-l privește, pe ce făgaș a intrat viața lui după momentul în care Maria și Marius au părăsit Franța.

Emil, romanul tău a fost trecut în grupul Proiectele noastre, aici:

http://insemneculturale.ning.com/group/proiectele-noastre/forum/top...

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Du-te gând a lui Lidia Pervu
cu 2 ore în urmă
Dolha Paul-Alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Micuța japoneză a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a lăsat un comentariu pentru Ciliban Daniel
cu 6 ore în urmă
gina zaharia a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog psychosis a lui Djamal mahmoud
cu 8 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog psychosis a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 8 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zbor a utilizatorului Dan Mitrache
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Primitivul modern a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 9 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Primitivul modern a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Visând printre gratii de cușcă a lui Gabriel Cristea
cu 12 ore în urmă
Ciliban Daniel şi-a actualizat profilul
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Puntea suspinelor a lui Mirela Ciupercă
cu 14 ore în urmă
Ciliban Daniel este acum membru al ÎNSEMNE CULTURALE
cu 15 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog psychosis a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 15 ore în urmă
Lui Ciliban Daniel i-a plăcut discuţia Maria Nebuna a lui Agafia Drăgan
cu 16 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din dală-n dală a utilizatorului Cristian Je
cu 17 ore în urmă
Pictograma profiluluiCineva i-a dăruit un cadou utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Melancolia risipirii a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 19 ore în urmă
Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 20 ore în urmă
Pop Dorina a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 22 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor