IUS şi ISA . XVI .

[Emil Dumitru]

       Când reveni Marius cu sticla de şampanie, patru cupe deja aşteptau pe masă să fie umplute.

       − Să fie într-un ceas bun şi să vă bată norocu’ ăl mare! Să aveţi înţelegere şi multă sănătate! Meritaţi din plin, dragii mei, spuse Irina ridicând prima cupa.

       − Îmi spune-ţi şi mie ce se petrece!? Ce eveniment, aşa de important, sărbătorim? întrebă Marius şi mai nedumerit. Vreţi să mor de curiozitate, nu vă e milă de mine, că am aşteptat atât?

       − Îţi spun tot eu! sări Irina, că 'mnealor, şi arătă cu capul spre Matei şi Maria, sunt muţi… muţi dă fericire, dacă mă înţelegi? Dragu’ bunicii, în această frumoasă şi puţin răcoroasă seară dă toamnă, începu ea cât putu de solemn, mama ta şi Matei, s-au căsătorit.

       − Poftim!? Mama şi Matei… s-au căsătorit! repetă el spusele bunicii. Păi minunat… mi-nu-nat! silabisi el, mai mult fredonând. Aşeză iute cupa pe masă şi se apropie de Maria, îmbrăţişând-o: Mami… mami! te iubesc mult, mult de tot pentru alegerea făcută. Sunt fericit şi mândru de tine, să ştii! Mă mândresc şi sunt tare norocos că am o asemenea mamă! Pentru mine, eşti cea mai bună şi frumoasă mamă de pe pământ. Acum însă, mi-ai dovedit şi mai mult că eşti tare înţeleaptă.

       O îmbrăţişă cu atâta căldură şi emoţie, încât, transmiţându-i şi ei această stare, Maria îşi simţi ochii înlăcrimaţi.

       Irina deja plângea, însă acum o făcea din alt motiv, şi gustul lacrimilor de fericire parcă e mai bun. Doamne, ce bucurie imensă simţea acum când pe faţa ei bătrână se rostogoleau bobiţele de lacrimi, săltând şi oprindu-se din rid în rid. 

       − Să nu plângi, mami, te rog! zise Marius ridicând degetul arătător şi dând uşor din el. Mă faci şi pe mine să plâng şi nu vreau, da?

       Marius ridică din nou cupa ş-o mai ciocni încă o dată cu Matei.

       − Matei!... Ce să mai spun? Te felicit, din toată inima. Te asigur că ai făcut o alegere minunată! Ce mai, eşti un bărbat norocos!... Eu, un timp am să fiu gelos, dar o să-mi treacă.

       − Mulţumesc, pentru urare! răspunse Matei şi se îmbrăţişară bărbăteşte.

       − Sper, continuă Marius, că şi de acum înainte, vom fi la fel de buni prieteni! Poate chiar şi mai buni şi vom petrece tot aşa de mult timp împreună! Mama, nu te va acapara totalmente! mai glumi el. Totuşi, şi țuguiindu-și buzele, abordând o mină tristă, spuse: Am un regret, un mare regret! repetă el accentuând cuvintele, ca să creeze şi mai mult suspans.

       Maria şi Matei îl priviră uimiţi, aşteptând explicaţii, numai Irina, privindu-l pe sub sprincene şi ştiindu-l şugubăţ, clătinându-şi uşor capul, îşi spuse: precis, pune la cale o drăcovenie!

       − Vă rog, dragii mei, nu vreţi să mai repetaţi scena, actul acela unic, cum a spus bunica, cu cererea în căsătorie! Măcar o singură dată!... Vedeţi, asta regret, că nu am fost şi eu martor, preciză el cu glasul stins.

       − De ce, dragule? întrebă Irina, nerezistând curiozităţii, simţind totuşi că el mai avea ceva de spus:

       − Vreau să văd, să învăţ şi eu scena! Abordând o mină şi mai serioasă, continuă: Matei, cât de curând voi interpreta şi eu acest rol şi nu vreau să greşesc.

       − Aaa! răsuflară ei uşuraţi.

       Irina se ridică de la masă.

       − Of! Asta era!? Bătute-ar Dumnezeu, să te bată, că tare mă speriaşi. Vrei să te însori nu ştiai cum să ne anunţi! Dragii mei, pă mine mă scuzaţi, da’ eu merg la culcare, noapte bună!   

       − Noapte bună, bunico, dar pierzi! Eu mai aduc o sticlă de şampanie! spuse Marius în urma ei.

       Irina se întoarse să-i mai vadă o dată pe toţi. Avea pe chip un zâmbet, un zâmbet de fericire frumos întipărit pe o faţă bătrână. Îi învălui pe toţi într-o privire, insistând asupra fiicei: fata ei, în sfârşit era împlinită, îi văzuse faţa ce radia lumină, o vedea cum râde, inima ei de mamă o simţea că este fericită.

 

       − Şi, cine este aleasa inimi tale, tinere cavaler? întrebă Maria, după ce Irina plecă.

       − Isa, mami, colega mea.

       − Gata!? V-aţi hotărât, nu e cam repede?

       − Hei, mami, ziceam şi eu aşa… în viitor! spuse el în glumă.

       − În viitorul apropiat sau în viitorul îndepărtat? întrebă Matei glumind.

       − Cel apropiat.

       − Marius, dacă ai nevoie de sfaturi, de „indicăţii’’, contează pe mine, îţi sunt alături! preciză Matei, făcându-i cu ochiul.

       − Sigur, sigur, aşa voi face! spuse zâmbind Marius, ridicându-se. Şi pe mine, mă scuzaţi, simt că trebuie merg după bunica. Vă doresc, o noapte obişnuită şi cât se poate de frumoasă, aşa după trăirile şi inimile voastre tinere! spuse el zâmbind.  

 

 

        − Deci, să înţeleg că, acesta era scopul invitaţiei în oraş: cererea în căsătorie? întrebă Maria, de cum rămaseră singuri.

       − Da, Maria! ai înţeles bine, acesta era scopul, dar… dar trebuie, totuşi, să-mi cer scuze.

       − Scuze, pentru ce?

       − Am sărit, din prea multă nerăbdare şi… şi emoţie încărcată cu multă aşteptare, sau poate că, fiindu-mi teamă să nu ratez momentul fierbinte, am sărit peste o etapă, la fel de importantă, pentru noi. Am uitat la birou, inelul. Am avut, aşa cum ţi-am spus, mult de lucru şi am plecat în grabă, abia când am cumpărat buchetul de trandafiri, mi-am amintit de inel, apoi mi-am zis că pot repara greşeala din mers, te invit în oraş, trec pe la birou, iau inelul şi gata, repar totul. Dar… şi ridică din umeri.

       − Dar viaţa ne-a mai demonstrat încă o dată, că, dacă destinul nu vrea, nu poţi face exact aşa cum vrei tu scenariul! spuse Maria gânditoare.

       − Da, ai dreptate, de data aceasta, scenariul meu, cu cel al destinului, nu s-au potrivit.

       − Nu-i nimic, dragul meu, ,,mai este şi mâine o zi!’’, spuse ea zâmbind, folosind această replică, foarte cunoscută. 

       Şi din seara aceea,  Matei rămase definitiv la Maria.

 

- va urma -

[Sofia Sincă]

Emoţii, bucurii şi satisfacţii în casa Mariei. În sfârşit se anunţă liniştea şi împlinirea binemeritată... sau mai există un bob zăbavă: inelul. Cum, să uiţi inelul? Că doar Mihai nu este senil. Cred că se ţese ceva... în jurul acestui fapt. Păi mi se pare aiurea de tot,  ''apoi mi-am zis că pot repara greşeala din mers, te invit în oraş, trec pe la birou, iau inelul şi gata, repar totul.'' Ce eram la târg? Oricum asta se gândeşte nu se pronunţă, dacă ai dori să se rezolve în acest fel.

Apoi se anunţă şi încurcătura lui Marius cu sora sa, după tată...

Ţi-aş reproşa această frază în care se bate pasul pe loc, din punctul meu de vedere. După ce ai făcut caz de emoţie puternică, se repetă lacrimi, plângea... ''Irina deja plângea. Plângea de fericire şi Doamne, ce bucurie imensă simţea acum cu lacrimile în ochii… Pe faţa ei bătrână se rostogoleau bobiţele de lacrimi,'' Mie mi se pare cam mult, dar, în sfârşit este vorba de stil.

Am citit cu plăcere şi aştept continuarea!

Sofy

[Emil Dumitru]

Sofia, mulţumesc pentru lectură şi atenţionarea cu ''lacrimile'', voi reveni asupra textului.

În legătură cu ''uitucul'' de Matei, nu pot schimba nimic, Matei este ( că încă mai trăieşte şi în realitate) un om foarte inteligent ( în meseria lui e un AS) dar şi puţin împrăştiat, mai ales că în ziua aceea avusese mult de lucru, plecat în grabă a întârziat, dar chiar aşa s-a întâmplat şi în realitate. Repet pentru ultima oară, povestea este inspirată din realitate, şi unele fapte nu le pot schimba eu.

Cu prietenie,

Sofia Sincă a spus :

Emoţii, bucurii şi satisfacţii în casa Mariei. În sfârşit se anunţă liniştea şi împlinirea binemeritată... sau mai există un bob zăbavă: inelul. Cum, să uiţi inelul? Că doar Mihai nu este senil. Cred că se ţese ceva... în jurul acestui fapt. Păi mi se pare aiurea de tot,  ''apoi mi-am zis că pot repara greşeala din mers, te invit în oraş, trec pe la birou, iau inelul şi gata, repar totul.'' Ce eram la târg? Oricum asta se gândeşte nu se pronunţă, dacă ai dori să se rezolve în acest fel.

Apoi se anunţă şi încurcătura lui Marius cu sora sa, după tată...

Ţi-aş reproşa această frază în care se bate pasul pe loc, din punctul meu de vedere. După ce ai făcut caz de emoţie puternică, se repetă lacrimi, plângea... ''Irina deja plângea. Plângea de fericire şi Doamne, ce bucurie imensă simţea acum cu lacrimile în ochii… Pe faţa ei bătrână se rostogoleau bobiţele de lacrimi,'' Mie mi se pare cam mult, dar, în sfârşit este vorba de stil.

Am citit cu plăcere şi aştept continuarea!

Sofy

[Corina Militaru]

Am văzut fericire, şampanie, urări, îmbrăţişări... Frumos şi plăcut! M-am bucurat şi eu alături de personajele tale. Totuşi, atenţia şi nerăbdarea mea se îndreaptă către conflictul care stă să explodeze. Aştept, aştept... :)

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

Corina, mulţumesc pentru lectură. Puţintică răbdare şi vei afla şi restul.

Cu pritenie,

Corina Militaru a spus :

Am văzut fericire, şampanie, urări, îmbrăţişări... Frumos şi plăcut! M-am bucurat şi eu alături de personajele tale. Totuşi, atenţia şi nerăbdarea mea se îndreaptă către conflictul care stă să explodeze. Aştept, aştept... :)

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

EliLu, mulţumesc mult pentru lectură şi mesaj.

Cu prietenie, 

Elisabeta Luşcan a spus :

...mi-nu-nat! Am citit cu plăcere! Este o lectură delectantă! Felicitări!