Isprăvile lui Cupidon (part. 6)

[Giurgiu Silvia]

   Dimineața curmă scandalizată coșmarul ce nu voia să se mai termine. Zbuciumul conștiinței prinse în capcana unui somn bolnav și otrăvit de neliniștile realității, devastase tăcerea nopții cu suspine și vaiete care culminaseră cu un țipăt îngrozit, ce sparse în mii de particule lumina înspăimântată a zorilor. Ochii primiră binecuvântarea zilei ce abia se ivea de după dealul impunător și pleoapele umede de lacrimile terorii, se zbătură speriate ca niște fluturi fugăriți de prădători nemiloși. Mintea confuză căuta ieșirea din labirintul ireal al visului și odată descoperită, se desprinse eliberată dintre degetele lacome ale umbrelor neînduplecate. 

   Privirea neîncrezătoare poposi asupra cearceafurilor aruncate prin toată odaia și patul dezgolit indecent de veșmintele sale cochete, părea acum o corabie abandonată dezolării. Prinzându-și copilărește bărbia în căușul palmei, femeia contemplă minute în șir haosul din jur, încercând să recupereze piesele risipite ale puzzle-ului de vise ce-i devastase într-atât sufletul și odaia. Amintirile refuzau să revină, dar neliniștea se furișa vicleană printre faldurile de mătase ale perdelei, ca o lumină înșelătoare și difuză, ce se prelinse în mintea tulburată de presimțiri neînțelese. Doar o imagine confuză se contura sfios în mintea îndărătnică, dar dispărea brusc, fără a putea fi captată de memoria vizuală. Jocul ăsta supărător o enervă de-a binelea și renunță la tentativele repetate de a înțelege ceva ce nu se lăsa descifrat. Clara ieși din cameră târând după ea cearceaful în care se înfășurase înfrigurată, cu intenția de a-și face o cafea fierbinte și aromată, ca recompensă pentru persecuțiile injuste ale nopții. Prin draperia de culoarea focului, lumina exploda în irizări rubinii, poleind bucătăria cu aur solar. Efectul acela o fascina și dispoziția ei se schimbă instantaneu. Surâdea cu toată fața când cafeaua începu să bolborosească în cafetiera de pe aragaz, stropind jucăuș pe albul imaculat, picături fierbinți și parfumate din lichidul zeiesc.

   Cufundându-se cu un oftat de plăcere în fotoliul adânc, inspiră cu nesaț mirosul amețitor al cafelei, apoi sorbi cu ochii închiși licoarea brună ce-i îmbăta simțurile. De o săptămână se întorsese acasă, în țara ei, în casa ei nouă, pe care o clădise cu mari eforturi și sacrificii, pentru ea și cei doi copii care acum deveniseră adulți, abia ieșiți din adolescență și care zburaseră de sub protecția ei mai înainte de vreme, maturizați prematur de viața departe de mama lor. La început Clara conștientizase acea realitate cu mare durere și regret, dar reflectând mai mult, găsi chiar potrivită acea situație. În loc să plângă inutil pentru ceva ce nu putea schimba sau împiedica, decise să-i sprijine și să-i călăuzească atât cât îi mai permiteau ei, pe drumul unei vieți imprevizibile, pe care fiecare înțelegea să o exploreze în felul său și după regulile proprii. Ea se mulțumea cu ce primea și nu era deloc puțin, căci comorile ei o adorau și aveau mare încredere în judecata mamei lor. 

    Plecase din orașul străin unde muncea și trăia de atâția ani, cu sufletul cotropit de teamă și frustrare. Teroarea o urmărise cu fidelitate pe tot parcursul călătoriei și se simțea ca o pasăre fugărită necruțător de plumbul unui vânător îndârjit. La aeroport ajunsese în puterea nopții și ora zborului era departe, așa că trebuia să aștepte dimineața în furnicarul acela de lume pestriță care o tulbura profund. Nu-i ieșea deloc din minte potențialele pericole ce existau în asemenea locuri aglomerate. Atacuri teroriste se întâmplau frecvent în ultima vreme mai ales în aeroporturi, cutremurul devastator pe care-l trăise în urmă cu câteva săptămâni și care ucisese sute de oameni, din care ea avusese șansa să scape nevătămată, amenințarea acelui bărbat a cărei dragoste nefastă căzuse ca un blestem asupra ei, toate astea o terorizau cumplit și decisese să aștepte ora zborului către orizonturi mai prietenoase, afară pe platforma aeroportului, unde o mulțime de călători ședeau pe băncile de lemn, discutând însuflețit, fumând, vorbind la telefon sau doar visând la ale lor, ca și ea. În curând însă, frigul nopții o cuprinse și se văzuse silită să se întoarcă printre mulțimea de musulmani emigranți, ce parcă ocupaseră aeroportul la acele ore. Își reproșa că devenise paranoică și se străduia să nu se mai gândească numai la absurdități, dar teroarea era mult mai puternică decât spiritul ei greu încercat.

    Odată îmbarcată printre oameni de aceeași rasă ce vorbeau dulcea ei limbă românească, se simțise eliberată de toate stihiile spaimelor felurite ce o cotropiseră în ultima vreme și se cuibărise fericită pe bancheta din spate a avionului, care era toată doar pentru ea, din fericire. Ca de obicei, la sosire nu o aștepta nimeni. În toți acei ani de pribegie, nu o așteptase nimeni niciodată. Singură plecași se întorcea. Când ajunsese acasă, toate tensiunile nervoase acumulate de-a lungul unui an de exil se evaporaseră într-o clipă și Clara trăsese aerul stătut al casei închise de multă vreme, de parcă ar fi fost parfum de ambrozie cerească, până în străfundul plămânilor însetați. După o scurtă inspecție casei, descoperi cu dragoste nemărginită urmele trecerii copiilor, pe care casa le conservase cu sfințenie așa cum ar fi făcut ea însăși. Nu le ștersese multe zile, până nu o făcuseră ei înșiși când veniseră la ea cu toții. Atunci casa lor se umpluse de bucurie și dragoste, la fel și inima ei lipsită îndelung de căldura binecuvântată a familiei.

[Ion Lazăr da Coza]

în casa ei ce-a nouă > în casa ei cea nouă

Singură pleca. singură se întorcea. 

Da, ești prozatoare. 

Ai grijă să nu aluneci spre Sanda Brawn!

da Coza

[Sofia Sincă]

Felicitări pentru subiect! Deși fenomenul migrației românului după câștigul existențial, după ceva mai bine pentru copii, pentru o casă este foarte frecvent, de scris se scrie puțin. Mii de copii au rămas în țară cu bunici, cu mătuși, cu tați iresponsabili - copii sacrificați și totuși se scrie puțin despre acest fenomen.

Desigur admirația mea o ai și pentru scrierea ta condensată, modul de alcătuire al romanului, unde știi să integrezi de toate pentru a fi atractiv. Ultimul paragraf mi-a stors lacrimi. Este drama româncei plecată, sacrificată pe altarul sărăciei din țară.

Aștept continuarea. Te rog să scrii la fel, cu aceeași determinare.

Sofy

[Giurgiu Silvia]

Mi-au lipsit comentariile dumneavoastră severe dar instructive! Vă mulțumesc că ați revenit!

[Corina Militaru]

Excelent scris! :)