Isprăvile lui Cupidon (part. 2)

[Giurgiu Silvia]

   Hamid ajunse acasă înspre dimineață, cu  mintea bântuită de vechile obsesii, care păreau să fi dispărut în lungii ani departe de casă. Viața într-o țară occidentală, cu o cultură mult diferită de a lui, liberă și permisivă, unde moartea, violența și pericolul permanent, nu existau la tot pasul, adormise în el impulsuri obscure, idei radicale despre rolul femeii și al bărbatului pe acest pământ, prejudecăți adânc înrădăcinate în educația și moștenirea sa genetică, semănate în fiecare individ, încă din momentul concepției, probabil. Alcoolul în care își înecase frustrarea provocată de refuzul acelei femei detestabile,

nu îl ajutase deloc, dimpotrivă. Era furios, jignit și pus pe rele. Drumul până acasă parcurs pe jos, amețit și confuz, nu contribui prea mult la îmbunătățirea stării de spirit. Se opri sub balconul apartamentului unde locuia Clara și privi lung, cu mintea întunecată de supărare, ferestrele ascunse de persianele coborâte, Inima se zvârcolea sufocant în pieptul apăsat de dor și ranchiună. 

   Nu putea crede că se îndrăgostise de o femeie ce îl detesta instinctiv. Era sigur că nu-l observase niciodată până nu se apropiase de ea în după amiaza aceea. Deși locuiau pe aceeași stradă de ceva vreme, drumurile lor nu se încrucișaseră direct, până în acea zi, când el premeditase întâlnirea lor ,, pur întâmplătoare”. Nu se așteptase câtuși de puțin la o asemenea reacție inexplicabilă și ostilă din partea ei. I  se strecurase în suflet cu făptura ei delicată, de o frumusețe specială, discretă, caldă și dulce. O plăcuse, dar se rezumase la a o admira discret, fără să se apropie sau să se lase prins de pasiune. Acum însă, căzuse în propria cursă și nu-i plăcea deloc cum se simțea. Iubea și era respins! Asta nu intra în planurile sale și se pregăti de luptă.

   Locuia într-un apartament închiriat împreună cu încă trei conaționali de ai săi și trecea în fiecare zi pe sub ferestrele Clarei, ori de câte ori pleca și se întorcea de la muncă. Microbuzul care îi purta zi de zi în zori, la ferma unde erau angajați de șase luni, cu contract de muncă part time, îi aștepta în capătul străzii în fiecare dimineață și îi aducea la căderea întunericului, obosiți, murdari și fără altă dorință, în afara unui duș binefăcător, al unei cine pregătite în grabă și al unui somn izbăvitor. Doar duminica, fiind ziua lui liberă, ieșea din casă și căuta diferite moduri de a se distra cu prietenii, mergea la sală sau la mare, în sezon. Viața lui nu era cine știe ce, dar era mulțumit. Până azi, când femeia ce-i ocupase gândurile în ultima vreme, îl tratase atât de urât. Se îndepărtă ursuz și ajuns acasă, se trânti pe patul nedesfăcut, așa cum era și căzu într-un somn greu, din care îl smulse agresiv zgomotul deșteptătorului și vocile mustrătoare ale tovarășilor care -l îndemnau să se grăbească să plece la muncă. Se simțea îngrozitor și se gândi cu amar la ziua grea ce-l aștepta. Înghiți cu silă cafeaua oribilă pregătită de cu seară de băieți și îi urmă clătinându-se de slăbiciune și oboseală. Nu-i stătea în obicei să bea, dar dezamăgirea suferită fusese prea mare și crezuse că o va putea îneca în alcool. 

   Clara fu trezită de telefonul pe care uitase să-l pună pe silențios și zgomotul de tobe sparte asurzitor, o sperie de-a binelea, mai ales că ora era destul de nepotrivită. Privi nedumerită la display-ul ce afișa Număr Necunoscut apoi răspunse șovăielnic. La celălalt capăt nici o voce nu se auzi. Doar o tăcere ciudată urmată de o altă tăcere, semn că celălalt închisese.

   - Hmm, cine o fi având chef de enigme la ora asta? se burzului ea trântind perna peste telefonul 

vinovat. Căscă cu poftă și se cuibări la loc între cearceafurile albe. Somnul sosi curând, răsplătind-o cu vise plăcute. Programul ei începea la nouă, așa că își pregăti ziua în liniște. Dar înainte de a porni mașina, telefonul sună iar. Același număr necunoscut, aceeași tăcere ciudată și același click de închidere. Clara intră la idei, dar nu făcu nici o clipă legătura între altercația ei cu arabul din parc și apelurile acestea misterioase și supărătoare. Prinsă cu treaba, nu își verifică telefonul până la ora prânzului, dar se îngrijoră de-a binelea când descoperi numărul excesiv de apeluri de la același necunoscut. 

   Restul zilei fu liniște. Dar la miezul nopții când stinse lumina și se pregăti pentru somn, vibrațiile insistente reîncepură. Clara răspunse cu vocea tremurând imperceptibil de îngrijorare, pregătită să audă din nou tăcerea.

   - Alo! Ce joc mai e și ăsta! Dacă ai ceva de spus, vorbește! se răsti ea.

   - Alo, bună seara doamnă! auzi ea o voce complet necunoscută.

   - Oh, în sfârșit! Cine ești și ce dorești de la mine? Nu e deloc amuzant ce faci! 

   - Îmi cer scuze pentru modul meu de abordare! Sunt Hamid și ne-am cunoscut ieri în parc. 

   - Ahh, trebuia să-mi imaginez, dar nu știam că ai numărul meu de telefon. Acum mi-e destul de clar! 

   - Ce îți e clar! întrebă el cu voce iritată. 

   - E clar că ai umblat în telefonul meu când l-ai găsit pe bancă! E clar că intuiția mea nu m-a înșelat și că nu am greșit când te-am repezit! 

   - Continui cu aceeași atitudine? Îți dai seama că mă jignești fără să mă cunoști măcar și mă judeci greșit? Pot să știu de ce? Ce ți-am făcut de mă tratezi în felul acesta? 

   - Ți se pare puțin faptul că mi-ai umblat în telefon, că m-ai mințit, că mi-ai furat numărul și mă suni la ore absurde, fără să răspunzi? 

   - Ieri nu se întâmplase nimic din toate astea! E drept că nu am fost sincer! Încercam și eu să te agăț, ca orice bărbat care e interesat de o femeie frumoasă! Dar m-ai atacat într-un mod care m-a șocat și m-a durut foarte mult! Pot să știu de ce? 

   - Pentru că ... nu sunt o femeie liberă! se opri ea la timp să nu-i trântească în față adevăratul motiv. Era cât pe aci să-i răspundă ceea ce gândea cu adevărat despre rasa lui și se felicită că nu o făcuse. Era reprobabil și periculos, dar avea o teamă inexplicabilă de oamenii aceștia și nu dorea sub nici o formă să aibă vreun contact cu ei. Însă trebuia să fie mai diplomată și să-și înfrâneze pornirile, încercând să-l îndepărteze într-un mod amabil și cu inteligență.

   - Dar eu nu am aderat la libertatea ta! se apără el șiret. Adevărul e că te cunosc mai demult și faptul că suntem vecini, m-a încurajat să mă apropii de tine, fără alte intenții ascunse.

   - Suntem vecini?... De unde... de când?...întrebă ea cu un fir de voce. Nu putea fi adevărat. Se ridică din pat și începu să se învârtă foarte neliniștită prin cameră.

   - Eu locuiesc la nr 17 și tu la 15! preciză el amuzat, simțindu-i îngrijorarea și surpriza din modulațiile vocii. 

   - Adevărat? ciudat că nu te-am întâlnit niciodată! 

   - Ar fi cam greu. Eu lucrez toată săptămâna din zori și până noaptea. Doar duminica sunt liber. Dar trec mereu pe sub balconul tău! sublinie Hamid malițios și subtil, în timp ce Clara se lua cu mâinile de cap. Alarma ei biologică prinse să sune asurzitor în mintea alertată la maxim. Lucrurile stăteau cum nu se putea mai rău în opinia ei. Se strădui să pară relaxată, dar trebuia să încheie imediat conversația aceea și să reflecteze serios.

   - Ok, Hamid, mă bucur să te am ca vecin și sper să îți meargă numai bine! E târziu acum și mă bucur că am lămurit în parte, neînțelegerile dintre noi, mai ales că nu avem nimic de împărțit! Dar mie îmi cam place să trăiesc singură și nu sunt o companie agreabilă pentru nimeni. Îți doresc noapte bună!

   - Stai măi, de ce fugi iar? se impacientă Hamid, simțind-o alunecându-i printre degete. Pot să te mai sun? Mi-ar plăcea să ieșim împreună la o cafea, duminică! Ca vecini și prieteni, bineînțeles! Ok, ok, te las să te gândești! Nu trebuie să-mi răspunzi imediat! Te sun mâine seară, încheie el grăbit, nelăsându-i timp să refuze. Noapte bună, Clara!

  ”Nuuuu, de ce mi se întâmplă tocmai mie asta? M-am pricopsit, fir-ar ea de viață! Prevăd că 

   nu se va sfârși bine treaba asta! Chiar se verifică chestia aia cu: ”de ce te temi, nu scapi”. Ce mă fac acum? Ăsta trăiește chiar aici sub ferestrele casei mele! Vai de capul meu!”

   Așa se tânguia Clara învârtindu-se buimăcită prin casă. Din seara aceea, viața ei deveni un șir nesfârșit de neliniști, sâcâieli, surprize neplăcute, certuri și cenzuri de tot felul.    Va urma.

[Corina Militaru]

Lucrurile par să se complice. Aștept cu nerăbdare continuarea! :)

(dacă poza este luată de pe net, trebuie ștearsă - încarcă site)

[giurgiu maria]

Clara și Hamid sunt ca apa și uleiul, se vede clar! Deși neliniștitoare pentru Clara , e o poveste incitantă. Aștept continuarea cu nerăbdare. Felicitări Silvy!