Gold Rush

[Nuța Istrate Gangan]

Chiar aşa, ce iubim de fapt?

Iubim ochi frumoşi şi trupuri fierbinţi sau iubim minţi frumoase şi gesturi romantice? Iubim cu ochii, cu inima sau cu mintea?
Începem să iubim ceva şi sfârşim prin a iubi cu totul altceva pe măsură ce timpul trece şi iubirea evoluează?
Iubim omul care este sau omul care credem că este?
Nu ţi s-a întâmplat să vezi cupluri în care partenerii sunt total diferiţi ca aspect fizic şi să te miri:"Ce-o fi văzut dom'le la ea/el?"
Suntem sclavii frumosului fizic sau a frumosului interior?
Contează ce-i frumos în ochii altora sau contează ce găsesc eu frumos?
Cred că la început suntem îndrăgostiţi de proiecţia noastră în ochii celuilalt. Iubeşti persoana care ai devenit în preajma persoanei iubite. Devii mai romantic, mai tandru, mai copilăros, începi să foloseşti nume stupide, expresii pe care numai celălalt le înţelege, începi să-l priveşti într-un fel anume şi poţi paria că ştie în orice secundă exact ce-ţi trece prin cap.
Iubim mai întâi omul care am devenit, iubind. Te iubeşti pe tine însuţi, iubind pe altcineva.
Chiar dacă iubirea ta este fără răspuns.
Te-ai îndrăgostit de o himeră. Nimic mai adevărat...
Omul acela pe care îl vezi tu, nici măcar nu există de cele mai multe ori...
Numai după ce iubirea se "aşează" şi se cimentează, numai atunci realizezi de fapt de cine te-ai îndrăgostit.
Şi dacă eşti norocos, continui să iubeşti ce vezi cu ochii larg deschişi, la rece, fără fierbinţeala începutului.
Fabricaţia minţii noastre se poate transforma în omul de care avem nevoie sau cel de care trebuie să fugim fără să privim  înapoi.
Te învinovăţeşti că ai iubit iubirea, că te-a orbit cu ochi frumoşi, trup fierbinte, minte frumoasă şi gesturi romantice.
Dar cine te-a orbit de fapt?
Cât a fost realitate şi cât a fost imaginaţie? Cine este de vină, de fapt?
Nimeni. Nici ea, nici tu. Pentru că aşa e de când lumea...
Iubirea ne transformă în Zmei şi Cosânzene, dar şi în orbi cu ochii largi deschişi.
Iubirea e un teren minat.
Dar nu poţi păşi în iubire ca pe un teren minat. Devii curajos şi nu-ţi pasă că jăratecul îţi arde tălpile. Ba chiar îţi place.
Noi, oamenii, în căutarea iubirii, suntem ca şi acei căutători de aur, acei nebuni care au plecat în lumea largă să-şi găsească rostul. Toată viaţa căutăm, cernem şi la urmă ne rugăm să rămânem cu nişte stropi de aur.

Şi dacă ai norocul să rămâi, transformă-ţi aurul în giuvaer nu în monedă de schimb.Şi apoi investeşte în aur.Iar dacă nu ai avut noroc şi ai rămas în sită numai cu pietre nu dispera...
Nu poţi construi nimic pe lumea asta fără piatră.

[Sofia Sincă]

Iubim pentru că avem nevoie de iubire. Iubim pentru că vrem să fim iubiţi, iar de multe ori iubim, aşa cum ai spus tu doar plăsmuirea minţii noastre, nu realitatea. Foarte rar se întâlnesc fiinţe compatibile, unde iubirea să dureze toată viaţa. Şi totuşi ibuim!

Am citit su deosebită plăcere textul tău, Nuţa!

Sofy

[Corina Militaru]

"Iubim omul care este sau omul care credem că este? " Buna intrebare!

Aici este cheia. Este o diferenta intre a iubi intregul sau a iubi parti, imbogatindu-le imaginar sau saracindu-le prin asteptari.

Cu prietenie,