Fuga ,,de" și ,,în" memorii

[Manuela Munteanu]

   O scriere de genul ,,memorii", poate fi utilă, înduioșătoare, sau ușor hilară. Depinde de măsura cu care o cântărește cititorul, stăpânul nerecunoscut al autorului care nu urmărește faima.

                                           *

   Mă asemănam cu iarba. Nu înfloream niciodată pentru nimeni, dar eram mereu proaspătă în ,,verdele" meu, pentru pașii ce doreau să mă calce, mereu plină de compasiune. O inimă obosită, ce-și știa pe de rost zvâcnirile. Nu contemplam, ci mă lăsam contemplată și trăiam doar extazul de a cunoaște subiectul privirii, fără a gusta nicio adiere din spațiul grănițuit dintre mine și el. Trăiam un nihilism tămâiat cu bună cuviință, sau poate cu recunoștință pentru pământul în care prinsesem rădăcini și pe care îl intuiam a fi bun, luat din șesul unde își are originea matricea indestructibilă a lumii. 

   Mai știu că aveam un dor nebun de o dezrădăcinare.  Nu a tălpilor mele, ci a minții. Aveam o umbră, poate dintr-o trecută existență, care îndesa în mine un zbucium irațional și îmi desena sinuoasa senzație că nu-mi mai aparțin dacă rămân la îndemâna oricui vrea să mă îmbrățișeze, sau să mă pălmuiască, după bunul plac și după circumstanțe, că sunt total nefolositoare tocmai pentru că eram de neînlocuit, dar și că aveam să întâmpin obstacole insurmontabile dacă îmi voi dori să nu mai depindă nimeni de ajutorul meu, de părerea mea.

   Atunci am hotărât să mă las părăsită de gardianul din mine, cel care îmi păzea amintirile, experiențele, care compara și analiza cu o oarecare ticăloșie grandoarea idealurilor și nesiguranța realizărilor, într-un mod atât de introspectiv, încât eram practic propriul meu despot, încoronat cu o continuă preocupare și prigonit cu șansa libertății mele. 

   Acum continui să observ miezul minuscul al tuturor lucrurilor. Îmi place să privesc doar din acest unghi. Dar nu-mi mai pasă dacă sunt pentru ceilalți infinitul, sau doar o fărâmă de îndoială, iar darul de a-i trece prin poarta strâmtă a iertării, îmi dă o putere colosală.

   Acest curaj al propriei umilințe mă transformă într-un discipol al vieții și are un gust dulce în echilibrul dintre mine și cei care, într-o continuă atitudine incorectă, își clădesc evanescența în ochii mei. Încă mai cred că pământul în care am prins rădăcini este bun, luat din șesul unde își are originea matricea indestructibilă a lumii. Mă asemăn cu iarba.

[Pop Dorina]

Uneori mă asemănam cu un punct - static, abstract, ca un nimic incolor și fără viață. Comparația cu „firul ierbii” mi-a plăcut și aplaud în același timp un eseu scris frumos, cursiv, elegant.

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc mult pentru aprecieri,  doamnă Dorina Pop! Am ales ,,firul ierbii" pentru că orice gând profund va putea să observe dincolo de el: soare, nori, vânt, ploaie, secetă. Da, ne putem simți uneori un ,,nimic incolor", dar,  în fond, suntem atât de multe: strămoși, educație,  voință, cultură,  mediu ș.a.

Pop Dorina a spus :

Uneori mă asemănam cu un punct - static, abstract, ca un nimic incolor și fără viață. Comparația cu „firul ierbii” mi-a plăcut și aplaud în același timp un eseu scris frumos, cursiv, elegant.

[Gheorghe Pârlea]

 Frumos, e aici un condei cu vădite calități literare. "Fuga în memorie" e o sintagmă consacrată literar de scriitorul și publicistul Vasile Iancu, membru USR (vol. "Fuga în memorie", editura "Junimea", Iași, 2003). E o coincidență folosirea sintagmei sau o preluare asumată? Dacă e preluare, ghilimelele se impun la întreaga sintagmă. 

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc mult pentru vizită și apreciere,  domnule Gheorghe Pârlea! Mă încântă și mă încurajează foarte mult cuvintele dumneavoastră! Cât despre titlu... înseamnă că este o teribilă coincidență. Nu am cunoscut că există volumul la care ați făcut referire. Oricum, semantica ,,fugii" mele este diferită, pentru că e de și în ,,memorii", nu în ,,memorie". Am oscilat mult când am ales titlul, dacă să fie un efect expresiv al textului, sau să cuprindă o nuanță generală. Am optat pentru cea de-a doua variantă, gândindu-mă să fiu fidelă stării sufletești care mă cuprinsese, pentru că vorbeam despre mine. Nu e ușor s-o faci, mai ales dacă vrei să transmiți cu sinceritate.  Ghilimelele au fost puse nu pentru că aș fi știut despre o sintagmă consacrată, pe care doream asumat să o preiau, ci doar pentru a sublinia sensul contradictoriu al fugii mele. Sunt direcții opuse de a privi lucrurile chiar și în text. O a doua variantă de titlu ar fi fost ,,Pe furiș prin iarbă", dar mi s-a părut că mă izolez de curajul de care fac vorbire... real fiind.
Gheorghe Pârlea a spus :

 Frumos, e aici un condei cu vădite calități literare. "Fuga în memorie" e o sintagmă consacrată literar de scriitorul și publicistul Vasile Iancu, membru USR (vol. "Fuga în memorie", editura "Junimea", Iași, 2003). E o coincidență folosirea sintagmei sau o preluare asumată? Dacă e preluare, ghilimelele se impun la întreaga sintagmă.