Fragment din romanul în lucru „Măriuca”

[Lucian Ioan Domsa]

      Valer era un flăcău înalt și subțirel, cu părul negru și des. Avea pomeții lungi, iar sprâncenele groase încadrau doi ochii vii la fel de negri. Deasupra buzelor subțiri vegheau o mustăcioară închisă la culoare și un nas drept. Sub tâmpla stângă avea o tăietură care începea de la lobul urechii și până la obraz.

      Pe Ileana a cunoscut-o la horă, într-o duminică, atunci când el s-a dus cu alți flăcăi în satul de peste deal, să joace haidăul[1]. Era pe la începutul verii, când florile de soc înmiresmau aerul și cireșele începeau să dea în pârg.

      A zărit-o între muieri, stând rușinată cu privirea-n pământ. S-a uitat îndelung la ea, admirându-i obrajii rumeni și părul ca spicul grâului, împletit în două cozi groase, prinse deasupra capului. Când ea și-a ridicat privirea și s-a uitat la el, Valer a simțit o tulburare și un tremur înlăuntrul lui. Atunci și-a zis că fata asta cu ochii cei mai albaștri musai să fie muierea lui! S-a desprins din joc și s-a dus către ea. Inima-i bubuia-n piept cu atâta putere, încât a trebuit să respire adânc înainte să facă primii pași. S-a apropiat de locul unde stăteau femeile și le-a dat binețe, dându-și jos colopul din cap. Apoi a privit-o pe ea, fata cu părul ca aurul și i-a zis că vrea s-o joace. Muierile au chicotit vesele și s-au dat la o parte, lăsând-o pe Ileana singură cu flăcăul. Când Valer a-ntins mâna s-o cheme la joc, s-a auzit un șuierat și un pocnet.

În curtea-n care se ținea hora, a intrat un flăcău călare. În cap purta o pălărie neagră, iar în picioare o pereche de cizme ostășești. La chimir se vedea un pistol cu plumbi, dintr-acela ce-l foloseau honvezii[2]. Ochii îi aruncau flăcări, iar buzele-i tremurau sub mustața zburlită. În mână ținea un corbaci cu care șfichiuia[3] aerul. S-a oprit dincolo de poartă și a sărit de pe cal, privindu-l cu dușmănie pe Valer. Flăcăul nu s-a mișcat de lângă Ileana, ceea ce l-a-ntărâtat pe cel venit. „Io-s Nicodim!”, i-a zis omul semeț, scoțându-și pieptul înainte. „Tăț’ de aci mă știu!”, a continuat el. „Tu cin’ ești?” Atunci Valer a zâmbit și i-a spus că el „îi Valer a lu’ Crâsnicu’ Gheorghe, din hălălant sat.” Mirat de cutezanța feciorului, Nicodim s-a-ncruntat și s-a uitat în jur. Toți cei adunați la horă au făcut un pas înapoi și s-au strâns unul într-altul, curioși să vadă ce se va-ntâmpla. „Ce treabă ai tu cu Ileana mea?”, l-a întrebat el pe Valer. Flăcăul nu i-a răspuns. A privit-o pe Ileana. Fata a suspinat și a lăsat privirea-n pământ. „Ești muierea lui?” i-a șoptit Valer, însă ea n-a zis nimic. Atunci el s-a-ndepărtat și s-a așezat pe o laviță, lângă poartă. Nicodim a zâmbit, apoi a prins-o pe Ileana de după umeri. „Hai să merem d-aci, tu Ileană!”, a rostit el tare, ca să fie auzit de toți. A luat-o brațe și a urcat-o pe cal. S-a suit lângă ea, dând bice armăsarului să iasă din curte.

      Valer s-a uitat prelung în urma lor, apoi s-a ridicat în picioare. S-a apropiat de grupul de muieri care stăteau la margine, lângă gard. Cea mai apropiată de el i-a zâmbit și s-a îmbujorat. Flăcăul i-a dat zâua bună și a întrebat-o dacă știe unde locuiește Ileana. „D-apăi cum să nu știu?”, i-a răspuns ea, ocolindu-i privirea. „Doară suntem verișoare, mică-sa-i soră bună cu mica mea…” O muiere din grup s-a apropiat de cei doi și a tras-o pe cea mai tânără de mânecă. „Hai, tu, Paulină, că nu să cade să vorovești cu străini!” Cea numită Paulina a zâmbit încurcată și s-a-ndepărtat. I-a șoptit lui Valer atât cât să audă doar el: „A tria[4] casă de la biserică-n jos!” Valer i-a mulțumit din priviri, apoi s-a întors la horă...

(VA URMA)

GLOSAR:

[1] haidău – dans fecioresc dintr-un ciclu de dansuri populare românești din jurul Aiudului, cu mișcare moderată

[2] honved (honvezi) – nume purtat de soldații din infanteria maghiară în Evul Mediu și de soldații din armata pedestră austro-ungară, soldat din miliția teritorială maghiară

[3] a șfichiui – a pocni cu biciul, a biciui

[4] a tria – cu sensul de „a treia”, (de la cifra trei)

[Sofia Sincă]

Povestiri la gura sobei... din timpuri vechi, în stil asemenea.

Fraze multe cam scurte, în rest nu am găsit erori.

Am citit cu plăcere,

Sofi