Mă ridic ușor, mă uit la ea cu dragoste, vreau să zic ceva, dar cuvintele mi se opresc într-o sărutare plină de senzații, pe care mi le răscolește.
E deasupra mea. Vrea să controleze totul.
Nu zic nimic; e rândul ei.
S-a așezat pe abdomen. Și-a ridicat genunchii. Desenează cu degetul linii pe pieptul meu. E transpirată, plină de dorințe. Ce strălucire are pielea ei, ce expresie! Tot trupul ei este o expresie divină, imaterială, coborâtă din frumos. Se apleacă. Îi simt sânii lipiți de mine; sfârcurile îmi înțeapă pieptul. Doamne, ai milă! M-a subjugat în înlănțuirea ei pofticioasă. Fața îi este roșie, ochii îi strălucesc, iar părul creț îi acoperă fruntea. Îl dau la o parte, mă ridic, o îmbrățișez, o sărut. O sărutare în nemișcare. Buzele ei calde și moi se întredeschid. Cu vârful limbii se plimbă peste buzele mele. Îl prind, îl mușc și încep jocul. Limbile noastre se învârt în cercuri concentrice când într-un sens, când într-altul. Este un joc de așteptare, un joc în care sărutul își dezvăluie toate secretele, un joc în care buzele se pierd în desfătarea interminabilă a visării.
De fapt, totul este un vis în care, goi, rătăcim printre simțuri, încercând să stoarcem o ultimă picătură de plăcere din ele.
Îmi apasă pieptul cu sânii ei. Vrea să stau întins. Îmi desfac brațele, le ridic deasupra capului. Este dorința ei. Săruturile vin unul după altul. Am impresia că mă copiază. E altceva, e altceva în mișcările ei, în săruturile ei, parcă mai multă blândețe, mai multă finețe. Mă mușcă, se plimbă cu buzele, cu limba peste față, gât, piept; am senzația că fac parte dintr-un ritual. Nu-mi displace, dimpotrivă. Continuă cu mângâierile ei excitante, cu mișcările ei lascive, Își unduiește corpul, se lipește din nou și coboară purtându-și sfârcurile peste piept până către pântece. Și continuă coborârea, imperturbabilă, jos cât mai jos. Îmi prinde pielea între dinți într-o mușcătură fină. Se joacă cu buzele și cu limba, peste abdomen. Îl mușcă, îl mângâie, îl sărută. Îi place jocul. Este extaziată, excitată. Nu știu cum pot să rezist. Strâng din buze. Sunt și eu excitat la limită, sunt într-o erecție continuă pe care abia o pot controla. Simte, mă simte, simte erecția mea, știe că mai am puțin și explodez. Privește spre sâni.
Se ridică, așteaptă puțin. Vrea și nu vrea. Ar dori ca aceste momente să țină cât mai mult. Nu rezistă, încă nu a ajuns să-și cunoască în totalitate corpul în astfel de momente. Și o pătrund; simt cum se deschide poarta strâmtă a voluptății.
De acum totul ține de instinct. Nu mai există gândire. Instinctele primare sunt cele care coordonează fiecare mișcare. Nu am voie să gândesc; altfel, stric totul. Las totul pe seama simțurilor care se vor căuta. Sunt libere să pătrundă peste tot, în trup, în conștient, în subconștient; sunt libere să înfrumusețeze cu acordurile lor actul împreunării acceptate.
Se mișcă într-o unduire perfectă, când precum valurile mării, când precum o șerpoaică. Îi țin sânii în mână. Îi masez inconștient. Mă ridic, o iau în brațe, o sărut, iar ea continuă cu mișcările ei incredibile. Suntem transpirați. Transpirațiile noastre se amestecă cu senzualitatea. O sărut înnebunit. Icnește, strigă, nu se poate controla. Geme, atinge extremul. Mă zgârie într-o plăcere dementă. Am linii sângerânde pe spate. Nu simt; extazul este prea mare, acoperă tot ce ține de mine, de noi, iar ea continuă într-un strigăt continuu. Simt. Rezistența în fața acestui iureș este inutilă. Doar puls. Doar căldură. Tot corpul este în extaz; am pierdut contactul cu realitatea și explodăm, explodăm împreună în același timp. Explozia fericirii supreme.
Aici am vrut să ajung. Să simțim că intrăm în același timp în infernul plăcerilor pure, în care falsul este expulzat de puterea lui.
Și-a așezat capul pe pieptul meu. Obosiți și fericiți, ne gândim la clipele abia trecute, clipe ce vor rămâne într-o amintire comună, care cu siguranță nu vor dispărea printre celelalte.
- Este cineva la ușă, îmi șoptește, ridicând capul de pe piept.
Mă gâdilă părul ei. Îl așază la loc și tace. Pielea ei are un miros plăcut, îmbietor, mai ales acum la final.
- Cred că este Vali; a ascultat probabil.
Vali este fratele ei mai mic.

Vizualizări: 53

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

„Eros” este un text de o puternică încărcătură senzuală, unde erotismul nu este vulgar, ci asumat ca o formă de eliberare totală de sub controlul rațiunii. Finalul aduce o notă de umor involuntar sau ironie, coborând personajele din „infernul plăcerilor” direct în prozaismul vieții de zi cu zi. Felicit iniţiativa şi curajul de abordare atât al autorului cât şi al administratorilor care au  menţinut postarea pe blog.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru scadența din septembrie 2026 au donat:

Monica Pester

Elena Agiu-Neacșu

Mihaela Popa

Augusta Cristina (Chris)

George Eftimie

Valerian Dincă

important!

Activitatea Recentă

nicolae vaduva a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jettatora IV a utilizatorului nicolae vaduva
"Dacă nu mă înșel, Umberto Eco zicea că în literatură nu mai poți fi cu totul original:…"
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jettatora IV a utilizatorului nicolae vaduva
"M-a făcut curioasă întrebarea dumneavoastră despre „Prințesa de la Tisul” și am…"
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jettatora IV a utilizatorului nicolae vaduva
"Domnule Văduva, din răspunsul dumneavoastră înțeleg și mai bine construcția Carmillei și…"
cu 8 ore în urmă
nicolae vaduva a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jettatora IV a utilizatorului nicolae vaduva
"Am întâlnit prima dată termenul jettatore în scrierile lui Théophile…"
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog Din ochiul trist al toamnei, o lacrimă a curs a lui Chris
cu 11 ore în urmă
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Conferința de la Iași dedicată Diasporei

             Am avut onoarea să fiu invitat, cu soția, la Conferința cu diaspora de la Iași, de…Vezi mai mult
cu 12 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vară fără riduri a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"Nikol, Crinu năucitoare versuri aţi adus! Felicitări!"
cu 15 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vară fără riduri a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"Când te citesc, oare de ce zâmbesc, Crinu? Poate pentru că e frumos să locuiesc…"
cu 15 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jettatora IV a utilizatorului nicolae vaduva
"in primul paragraf aveti "sacadat" de 2 ori si se simte repetitia la citit.  cafea…"
cu 15 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O zi nepereche a utilizatorului Costel Zăgan
"O amprentă a tristeții și totodată un prețios omagiu!  Drag, Nikol"
cu 15 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Jettatora IV a lui nicolae vaduva
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog O zi nepereche a lui Costel Zăgan
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Scrisoare către nicăieri a lui Monica Pester
cu 15 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare către nicăieri a utilizatorului Monica Pester
"Un poem minunat, izvorând metafore prețioase din prea-plinul inimii!  Drag, Nikol"
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Valenta: vreau un ceai verde a lui Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: vreau un ceai verde a utilizatorului Stanescu Valentin
"Contrastant și totuși liniștitor, acest ceai verde!  Drag, Nikol"
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Vară fără riduri a lui Crinu Sorin Leşe
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Timp Multiplu a lui ovidiu
cu 16 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua ta, cuvintele sunt flori a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"Cum știe un soț...predicativ :) să așeze dar peste dar!  Drag de numa', Nikol"
cu 16 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Asemenea Norilor a utilizatorului ovidiu
"frumos, mai ales a doua parte..."
cu 17 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor