Eclipsa

[ovidiu]

Inundat de razele soarelui, centrul se transformase într-un ocean nemilos, în care ființele se topeau. În respirația lor se simțea teama, condusă de nervozitate. Caldarâmul încins primea trupurile. Cuvintele se împrăștiau alergate de emoție.Autobuzele își deviaseră traseele astfel încât și-n zonele periferice să poată ajunge tot omul.Să se bucure cu toții de eclipsa anunțată.

Pe Tanti Aglaia înghesuiala nu o stingherea o făcea în schimb să cugete cu amărăciune. Așteptam alături de ea în stație.

-Uita-te și tu cum se înghesuie! Ar trebui să aibă răbdare, au vrut să vadă eclipsa, o vor vedea dar asa?Dă-i doamne românului gândul de pe urmă!Când or fi și ei odată mulțumiți?

Pe masiva Aglaia o interesa în acel moment să-și înmoaie reumatismul în saramura ștrandului din stațiunea aflată la câțiva kilometri distanță față de oraș. Asa ca eclipsa trecea pe loc secund ca importanță.

Autobuzul, ca un ogar bătrân și gârbovit de timp,a ajunge într-un târziu. Șirul convergent al oamenilor atacă mașina. Cu riscul pierderii caracterului, înjură cu o sălbatică dorință de arhaisme vegetative. Costumația lejeră, de vară, este afectată. Nasturii se rup, se rătăcesc priviri prin decolteurile destrămate.

Aglaia mă ținea de mână să nu mă piardă în mulțimea dezlănțuită. Locurile în autobuz erau cu totul ocupate. Doar norocoșii cu tupeu au reușit să găsească loc.

Tabla încinsă a mijlocului de transport ardea mai grozav decât plita fierbinte a unei sobe. Drumul îndeajuns de plictisitor, se bifurca. Dintr-odată, porțiuni strâmte sunt urmate de curbe ce fac ca pasagerii să se rostogolească unii peste alții.

După un periplu supus tensiunilor, vehiculul vechi și aglomerat a ajuns în stațiunea cu apă sărată. Tanti Aglaia, autoritară, a trântit geanta cu prosoape peste călătorii ce-i stăteau în cale. Era de neoprit, masivă și învolburată ca un fluviu în timp de prigoană. A reușit sa coboare trăgând după ea o jumătate din călătorii autobuzului.

Eram cu toții strânși în jurul său, precum muștele strivite pe parbrizul mașinii, pe care șoferul le zdrobea cu râvnă, de îndată ce le zărea. Poporul călător, a urmat-o pe tanti Aglaia într-o procesiune solemnă în drumul spre ștrandul localității.

Obligativitatea achitării biletului pentru accesul în ștrand, a ordonat șirul uman în fața porții bazinului cu apă sărată. Câte unul se trezea strigând:

‒ Hai cucoană, acum cauți banii prin geantă?

Aglaia însă aduna leu cu leu sa plătească accesul în bazin. Aruncă un zâmbet fad, ce s-a lipit ca o ventuză de frunțile gălăgioase încât liniștea s-a reinstalat cu ușurință. Nimeni nu putea trece de grupul statuar format de ea și de mine, un băiat plăpând, care mă aflam sub oblăduirea ei. Eu, un puști firav și naiv, căutam cu privirea extratereștrii. Aflasem că în curând, va avea loc debarcarea lor. Așa citisem în cărți S.F.. Dar cum nu făceam deosebirea dintre realitate și fantezie, eram gata să accept și o întâlnire neobișnuită cu ființe în alte dimensiuni.

Lumea avea multe nuanțe, iar pentru mine relieful era ofertant. Un deal îl vedeam ca pe o îngrămădire de tumuli, iar bazinul era o bază pentru aselenizare. O aselenizare artificială din care făceam parte împreună cu tanti Aglaia.

In cabina de schimb, femeia a descoperit că a lăsat costumul de baie acasă. De la intrare se putea închiria. Așa că m-am oferit să-i aduc unul. Însă pentru Aglaia, a urmat o înfrângere amară. Erau doar costume cu numere mici.

Ingenioasă, a folosit ace de siguranță, cu care a decorat chilotul, dar mai ales sutienul din care sânii, ca niște lubenițe, se revărsau. După părerea mea, costumul armat cu zeci de minuscule dispozitive metalice era menit să reziste.

Sărutul pe care l-am primit pe frunte m-a convins sa părăsim cabina eram pregătiți să cucerim plaja. A ieșit triumfal, dar chiar în clipa următoare, costumul ce „țipa” pe trupul masiv, a crăpat cu foșnet metalic, dezvelindu-i corpul ce a devenit obeliscul neatârnării.

Ștrandul a tăcut pe moment, uimit de neprevăzut și penibil. Nimeni nu îndrăznea să vorbească, când deodată s-a auzit glasul unui copil:

‒ Tanti este goală!

Un vuiet puternic s-a stârnit și hohote de râs s-au auzit, privind masivitatea femeii , dar mai ales, impresionat de carnea ce se revărsa pe trupul ei. În totală discordanță, femeia trăgându-mă după ea, s-a aruncat în bazinul aglomerat, din care au țâșnit valuri de apă sărată. Un imens tsunami se produsese spre uimirea generală.

Copleșit de situație și simțind sarea în ochi și-n gură, am fugit la duș să mă spăl. Tanti Aglaia naviga ca o trestie luată de apă, împroșcându-i pe toți din jurul ei.

Câțiva alertați au chemat organele de ordine. Cu efort comun au încercat să o remorcheze, dar aceasta, neavând costumul de baie și în disperare, se ascundea de oprobriul public în apa ce-i rotunjea corpul, preferând să facă pe nevinovata. Norocul ei a fost eclipsa ce ne-a acoperit pe toți.

[Chris]

am ras! :)

[ovidiu]

Chris a spus :

am ras! :)   Mulțumesc  Chris

[Vasilisia Lazăr]

O schiță umoristică foarte vie, în care o zi memorabilă din perspectiva copilului se transformă într-o succesiune de întâmplări aproape burlești. Tanti Aglaia domină scena prin temperament și prin hiperbolele care o însoțesc, iar privirea puștiului, preocupat de extratereștri și „aselenizări”, adaugă întâmplării farmec și inocență. Mi-a plăcut mai ales felul în care eclipsa, prezentă de la început ca eveniment așteptat de toată lumea, capătă în final un rol cu totul neașteptat și providențial pentru personaj. O povestire cu multă vervă, haz și imaginație, care ar câștiga însă și mai mult printr-o revizuire atentă a exprimării și a formei. 

Totuși recunosc că „obeliscul neatârnării” mi-a provocat o mică eclipsă personală. 🤣🤣🤣

[ovidiu]

Multumesc Vasilisia!

Vasilisia Lazăr a spus :

O schiță umoristică foarte vie, în care o zi memorabilă din perspectiva copilului se transformă într-o succesiune de întâmplări aproape burlești. Tanti Aglaia domină scena prin temperament și prin hiperbolele care o însoțesc, iar privirea puștiului, preocupat de extratereștri și „aselenizări”, adaugă întâmplării farmec și inocență. Mi-a plăcut mai ales felul în care eclipsa, prezentă de la început ca eveniment așteptat de toată lumea, capătă în final un rol cu totul neașteptat și providențial pentru personaj. O povestire cu multă vervă, haz și imaginație, care ar câștiga însă și mai mult printr-o revizuire atentă a exprimării și a formei. 

Totuși recunosc că „obeliscul neatârnării” mi-a provocat o mică eclipsă personală. 🤣🤣🤣