Dileme(fragment 41 din volumul publicat)

[Giurgiu Silvia]

   La insistențele lui Carlos, medicul consimți să-i prescrie Leei un șir nesfârșit de examene și analize care, sperau să infirme monstruoasa realitate. Se limită numai, la câteva recomandări banale, care să-i asigure gravidei o bună desfășurare a sarcinii. Ar fi dorit să îi sfătuiască la o întrerupere a acesteia imediată, dar nu se hazardă să o spună celor doi nefericiți, atât de afectați, deja. Singura cu care putea vorbi deschis era Aurora și avea de gând s-o facă, imediat ce era posibil. 

   La întoarcere, aceasta se oferi să conducă mașina, oferindu-i lui Carlos posibilitatea să stea cu Lea și să o susțină moral, căci nu arăta deloc bine. Nu existau însă, cuvinte de spus. Cei doi stăteau tăcuți. unul lângă celălalt, fără să se privească sau să se atingă, cu privirile ațintite în poală. Între ei se căscase un hău înspăimântător și nu aveau putere să-l treacă, pentru a se regăsi. Erau îngroziți și sfâșiați de sentimente teribile, pe care le înghesuiau cu grijă în fundul conștiinței. 

   În timp ce Carlos devenea tot mai conștient de imposibilitatea perspectivei de a aduce pe lume un asemenea copil, Lea construia imaginar un viitor cumplit, dar inevitabil și își pregătea sufletul pentru a putea înfrunta viața lor, așa cum le-o hotărâse destinul. Nu îi trecuse nicio clipă prin minte ideea de a renunța la sarcină și nici nu s-ar fi așteptat ca altcineva, să-i sugereze așa ceva. De aceea, când Aurora deschise gura și li se adresă, amândoi tresăriră violent:

  - E de neimaginat, ce se întâmplă! murmură ea, dezolată. Doamne- Dumnezeule, cum e posibil așa ceva? Dragilor, trebuie să fiți puternici și înțelepți! Gândiți-vă bine, ce veți face! Trebuie să luați o decizie urgent, căci cu cât trece timpul, cu atât situația devine tot mai gravă! 

  - Ce vrei să spui? întrebă Lea, răstit. La ce să ne gândim? Situația e așa cum e și o vom înfrunta! Nu e nimic de hotărât! 

  - Ai de gând să ții copilul? întrebă Carlos spontan, speriat și incredul. Ai auzit că e lipsit de brațe? Cine ar dori să trăiască în felul ăsta? 

   - Nu numai că am de gând să-l nasc, dar îl voi crește cu toată devoțiunea și dragostea, de care sunt capabilă! Nu e dreptul nostru să decidem pentru el! De unde știi tu, că nu ar vrea să trăiască, chiar și așa? Ai vreo problemă cu asta?

   Duritatea cu care vorbi Lea, îi amuți pe cei doi frați, iar tensiunea nervoasă devenise palpabilă și sufocantă între ei. Instinctiv, își cuprinse abdomenul cu brațele, în poziție de apărare și se retrase dârză în tăcerea ei  ostilă și amenințătoare. 

   Aurora îi lăsă în parcare, unde își lăsase mașina, își luă rămas bun de la ei, copleșită de tristețe și plecă aproape bucuroasă, că nu trebuie să mai suporte iadul mut, ce cotropise sufletele celor doi. Vestea ajunse în familie odată cu ea și devastă sufletele celor implicați. Nimeni nu îndrăzni să discute despre asta cu Carlos, dar îl compătimeau din tot sufletul. Dintr-odată, Lea devenise adversarul de care aveau datoria să-l apere. Încăpățânarea cu care se opunea unei avort, li se părea absurdă și de neconceput. 

   - Lea, trebuie să discutăm serios despre acest lucru și nu admit isterii, tăceri ostile sau opoziție nebunească! Nu ești numai tu implicată în acest dezastru și nu am să permit să fiu ignorat, așa cum ai făcut mereu! De data asta, mă vei asculta! E vorba despre viața noastră, la naiba! De ce să aducem pe lume o ființă condamnată la suferință, marginalizare și nefericire, pe viață? Eu nu pot să fac așa ceva și nu te pot lăsa nici pe tine s-o faci! Nu ai dreptul ăsta? Te rog, reflectează bine și cu calm, fără încăpățânarea ta obișnuită! Sunt sigur că ești un om bun și rațional și că vei reuși să fii obiectivă, de data asta! Vom face tot ce ne stă în putință să ne convingem că ecografia asta nu e greșită! Dar dacă se confirmă că e corectă, atunci vom lua împreună decizia potrivită!

   - Ce să te mai convingi? Tu deja ai decis! Crezi că decizia potrivită e să-mi omori copilul? urlă Lea, cu turbare. Nici să nu te gândești, canalie! Am să plec, să-l nasc departe de tine și de intențiile tale ucigașe! Nu vei mai auzi de noi, așa cum noi nu vom mai auzi de tine! Te urăsc! Ești un laș! 

  - Lea!... Cum poți să vorbești așa?! Lea!...

   Dar ea se năpustise pe scări, într-o goană nebună și imprudentă, hohotind disperată. Fragilitatea ei psihică revenise în sufletul greu lovit, transformând în frică, negare și distrugere totală, tot echilibrul precar pe care-l construiseră cu multă migală și dragoste, toți cei care o iubeau. Carlos o urmă, îngrozit de furia ei distructivă și îngrijorat de moarte. Deodată totul se frânse cu un țipăt, o bușitură interminabilă, urmat de un rostogolit cumplit până la baza scărilor. 

   - Leaaa! Nuuu!!!... Împleticindu-se, agățându-se de balustradă fără vlagă,  alunecă mai mult, peste trupul prăbușit și însângerat, ce zăcea imobil pe mozaicul rece.

 

[Sofia Sincă]

Cumplite decizii de luat, cum și împrejurările sunt cumplite. Dar parcă prea clișeic... Făt cu malformații, ea nu dorește avort, împotriva tuturor, alunecarea pe scări... Ce urmează: hai să anticipez puțin :)) ori pierde sarcina și rămâne veșnic supărată pe Carlos ori rămâne infirmă și dorește să nască acel copil infirm... :)) Dar te-am provocat. Să nu fie niciuna dintre previziunile mele, m-aș bucura.

Am citit cu interes și plăcere,

Sofi

[Giurgiu Silvia]

Din  păcate, ce trebuia să se întămple s-a întâmplat! :)))) Totul de deja parafat și sigilat, în paginile romanului deja publicat! Deeci, vă provoc și eu... dacă vreți să aflați urmarea, știți unde să o descoperiți!:))) Cu multă stimă și simpatie, Silvia.