Era linişte. Foarte multă linişte. Sau, poate, era vacarm... În  orice caz, el nu-l percepea, şi cum contează ceea ce percepem şi nu ceea ce e de fapt, cum iluzia pe care o considerăm o realitate nu mai e o iluzie, în liniştea tumultoasă a fiinţei lui, omul se zbuciuma calm, coerent, fără să piardă limpezimea constatărilor.

Intră într-un local şi dădu pe gât trei pahare de băutură fără să se mai aşeze la masă. Nu simţi niciun efect liniştitor, doar arsura de-a lungul gâtlejului şi asta-l indispuse. Ieşi oarecum precipitat şi coti pe o străduţă lăturalnică. Primele semne ale înserării cuprindeau peisajul urban.

Paşii nesiguri îl mânară înspre un mic părculeţ cu alei minuscule, pietruite, mărginite de arbori şi băncuţe, refugiu pentru cei obosiţi de tumultul citadin. Omul se aşeză pe băncuţa pe care stătuse adesea în urmă cu vreo zece ani. Peisajul, voalat de crâmpeiele înserării, îl transpuse în vremurile dintâi, vremurile începutului  atâtor lucruri...

Pe această bancă tremurase atingându-i pentru prima oară mâna şi trăi tulburări adânci în urma întâiului sărut.

− „Pentru totdeauna?”

− „Da, pentru totdeauna.”

A fost pentru prima dată când s-au privit în ochi, el plin de speranţă, ea cuprinsă de o neţărmurită sinceritate. Se iubeau.

− „Crezi că vom reuşi? Alţii clachează...”

− „Vom reuşi! Trebuie să credem în asta, pentru că iubirea curată învinge orice.”

− „Dar...”

− „Nu fi temător!”, îl dojeni ea atingându-i fruntea zbuciumată. „Va fi bine, trebuie să mă crezi!”

− „Da, te cred, te cred... Noi ne vom iubi până la capăt şi chiar mai mult...” se avântă el exaltat de speranţe renăscute.

− „O, romanticul meu frumos, cât mă bucur că gândeşti aşa, și fiindcă tu crezi în şansa noastră!”

Îmbrăţişarea ce se voia legământ fu întreruptă de un poliţist care-i îndrumă spre casele lor. Era târziu.

 

*

Barul era aproape gol. Dintr-un aparat învechit curgea o muzică lascivă. Barmanul recitea cotidianul de ieri. Dimineaţă se trezise cu întârziere şi, din grabă, uitase să-şi cumpere ziarul.

La una din mese trei clienţi discutau şi beau absint.

− Şi ea ce a zis ?

− „Cum aş putea să nu cred în tine, iubire?” şi m-a mângâiat duios pe obrazul stâng.

− I-ai sucit minţile de tot fetei ăleia, râse al treilea. Să-mi aduci aminte să nu te invit niciodată la mine acasă. Cel puţin nu când e şi soţia...

− Nu fac aşa ceva prietenilor, făcu pe supăratul cel interpelat.

− Tu chiar vrei ceva serios cu femeia asta ? întrebă din nou primul. O iubeşti?

− Eh, nici chiar aşa, prietene. Nu mai sunt la vârsta adolescenţei! La etatea mea iubirea nu mai are graţie.

− Dar ai doar treizeci de ani...

− Treizeci de ani în care am învăţat să fiu matur. Nu fi copil... Dar apropo de întrebarea ta, da, vreau o relaţie serioasă cu această doamnă. Mi se potriveşte, e pe gustul meu şi... e gata dresată pentru o căsnicie.

Râse amuzat şi comandă încă un rând de absint.

− Şi ea e de acord să divorţeze ?

Amantul aşteptă ca barmanul să le aducă băuturile şi răspunse:

− Desigur... Şi nu mă mir. Are un soţ „greoi”, ca să spun aşa, unul care are pretenţia că poate descoperi mari adevăruri spirituale, înalte norme de etică aplicată, citeşte poezie şi mai ştiu eu ce, obligându-i şi pe cei din jur, respectiv familia, să-i asculte disertaţiile filosofice şi să-i urmeze dogmele lirico-spirituale. Mă rog, omul nu trăieşte pe lumea asta, ci într-o Lume a lui, în care vrea să-i includă şi pe cei mai apropiaţi. Ce vreau să spun e că nu trăieşte, şi se supără dacă, firesc, nefericita femeie simte nevoia să existe.

Bău din pahar şi continuă cu emfază:

− Ei, băieţi, eu îi ofer VIAŢĂ. O scot în lume şi-i descreţesc fruntea cu glumele mele. Mi-a şi spus: „Doar lângă tine simt că trăiesc!”. Ce mai vreţi? Totul e o competiţie şi cel mai bun învinge.

*

Tăie ambalajul cu o foarfecă şi vărsă conţinutul în vasul de email. Scăpără un chibrit, aprinse focul şi puse deasupra recipientul emailat. Femeia în pantaloni scurţi şi bluză subţire încă mai simţea pe buze arsura infidelităţii, atât de dulce raportată la iubire şi totuşi, atât de dureroasă în tangenţă cu conştiinţa. Ce putea face ? Să rămână tot restul vieţii lângă un om pentru care nu mai putea simţi decât milă? Să se sacrifice? Poate că ar fi fost în stare de sacrificii, dar nu sub impresia milei. Iubirea da, ea merita toate sacrificiile şi simţea asta cel mai acut atunci când se pierdea în dezmierdările amantului, când toate prejudecăţile, conştiinţele şi ideile se pierdeau în şoapte dulci şi tandreţuri pe care nu le mai simţise niciodată. Sau le mai simţise? În urmă cu ani de zile, poate? Nu, desigur nu! Niciodată nu iubise cu atâta patimă, cu atâta abnegaţie. Fără echivoc, fusese îndrăgostită de idealistul ei soţ, de romantismul şi visele lui, de tristeţea ochilor... Dar acum era altceva! Era mult mai mult... Şi era convinsă că abia acum a descoperit iubirea adevărată, unică în viaţă. Da, decizia ei era luată şi nu avea nicio îndoială că e şi cea mai corectă. Oricum, soţul ei ştia tot, deci pasul cel mai greu fusese făcut, momentul cel mai dificil trecuse.

Aruncă nişte plante verzi în vasul ce fierbea pe foc şi-i trecu brusc prin cap că era posibil ca mila pe care o simţea pentru soţ să fi fost, de fapt, dragoste şi că se transformase în compasiune doar umbrită fiind de noua ei iubire, dar alungă din minte ideea; îi atingea o zonă a conştiinţei care-i era necunoscută.

 

*

Pe banca lui, pe banca lor, omul stătea chircit, ţinându-şi capul în mâini. După ce toate amintirile nostalgice şi dureroase îi vizitară sufletul, constată cu oarecare surprindere că nu era gelos şi nici nu-l măcina vreo formă de orgoliu. Durerea lui nu avea legătură nici cu pierderea persoanei, nici cu anii în care investise de toate, de la speranţe la efort fizic. Ceea ce îl ucidea de-a dreptul era, de fapt, lipsa de moralitate a omului care păruse că pactizează cu ideile lui despre bine şi rău, căderea în păcat a persoanei al cărei suflet părea pe veci convertit de către sufletul lui plin de dragoste, o dragoste dusă până la umilinţă, acea umilinţă demnă, spirituală, aproape de plenitudinea sentimentelor omului care evoluează înspre absolut.

Fulgerat de un gând, de-o bănuială, se ridică precipitat şi o luă, peste spaţiul verde, de-a dreptul spre casă.

 

*

 

Stătea pe scaunul din bucătărie şi o privea intens, absorbit de concluzii, în timp ce ea aşeza masa. O contempla concentrat, încercând să o perceapă ca pe soţia sa, ca pe aceea din amintirile lui nostalgice, dar nu simţea nimic. O străină, o persoană total nefamiliară îi pregătea masa, lăsându-şi energia prin toată bucătăria.

Se întrebă prosteşte unde i-o fi soţia, iubita lui. Îl pufni râsul din pricina concluziei reci. Femeia asta nu avea nicio legătură cu aceea pe care o iubise şi de care era încă îndrăgostit. Era doar o fiinţă imorală şi caducă, despre care, nu se ştie cum, aflase destule lucruri încât să-i devină ostil. Adevărata fiinţă de care se îndrăgostise nu mai exista decât în mintea lui, vie, caldă, palpitândă, dureroasă.

I se făcu greaţă din pricina revoltei împotriva conştiinţelor serbede şi a eticii compromise. Deveni livid, privirea i se înceţoşă, creierul fu inundat de adrenalină iar serotonina scăzu dramatic.

 

*

Omul din celula 2077 era complet în alb. În urmă cu ceva timp se apucase de scris. Mari adevăruri filosofate şi susţinute prin argumente, umplură sute de pagini, dar renunţase. Îşi dăduse seama că nu erau decât adevărurile lui, utopii de poet... Arsese tot. Nimeni nu i-ar fi urmat vreodată calea descoperită şi, oricum, oamenii nu meritau să li se releve adevărul. De altfel, nici nu ar fi apreciat un adevăr pentru care nu s-au luptat ei înşişi, măcinaţi fiind de instincte şi orgolii, de invidii şi meschinării. Evoluţia prin inteligenţă intră în arealul teluricului şi nu al spiritului, nu în zona în care înţelegea el evoluţia speţei umane şi, din păcate, omul ca rasă, se avântă tot mai acerb înspre o logică pragmatică născută dintr-o inteligenţă ce are la bază instinctul atavic şi prea puţin coboară înspre sensibilitate, puritate, profunzimi sufleteşti... Poate că era doar un nebun necatalogat din punct de vedere ştiinţific, un om care excela în idealuri utopice, care, în mintea lui pervertită, credea mai mult în povestea sublimă decât în realitate. Eh, avea destul timp să le dezbată şi să le concluzioneze pe toate. Douăzeci şi cinci de ani puteau reprezenta o veşnicie pentru un condamnat predestinat la filosofia obiectivă a celui ce vrea nu să aibă o filosofie, o dogmă, ci să ştie.

 

*

 

Barmanul citea liniştit cotidianul, în spatele tejghelei. Barul era slab populat. La una dintre mese, trei inşi beau absint, întreţinând o conversaţie molcomă.

− Deci totul s-a transformat într-o tragedie...

− Da, exact cum vă spuneam. Psihopatul acela de soţ al ei i-a retezat braţul fără să clipească. Dădu, afectat, pe gât paharul de absint. Vă daţi seama? Atâtea speranţe investite, atâta timp pierdut, planuri de perspectivă pe care le vedeam ca şi realizate şi, până la urmă, totul să se termine aşa!

Ochii lui căutau, tulburi, înţelegere şi compasiune.

Unul, ca să detensioneze momentul, mai comandă un rând de băutură. Celălalt îi atinse uşor braţul:

− Ştiu cât te doare... Te înţeleg. E greu să pierzi pe cineva apropiat... Cu timpul îţi va fi mai uşor...

Alcoolul afectă circumstanţial funcţia volitivă a omului.

− A rămas ciungă... Înţelegeţi ? Strânse cu putere braţul care-l atinsese cu puţin timp în urmă şi-şi reţinu un hohot de plâns. Nu puteam... Nu pot... Nu pot aşa!

Nu se mai putu stăpâni şi izbucni în plâns. În spatele barului, barmanul ajuns cu lectura la rubrica mondenă, îşi făcu cruce dând din cap dezaprobator.

Făcând eforturi, fostul amant reuşi să articuleze:

− E vorba... E vorba de o viaţă... Nu puteam... Nu... Voi înţelegeţi, nu-i aşa? Nu-i aşa ?

Îl înţelegeau. Cerură barmanului o sticlă întreagă. Nu e uşor să susţii un amic care tocmai a pierdut pe cineva drag, mai ales atunci când acest amic e un exemplu de superbă prietenie.

 

*

 

Prin parcul cu alei minuscule, pietruite, mărginite de arbori şi presărate cu băncuţe, o femeie mergea pe lângă un individ ce se sprijinea în cârje.

− Ne aşezăm puţin?

Femeia tresări şi în primul moment avu o ezitare, stăpânită de vechi amintiri, dar acceptă. Se aşezară şi individul îi luă mâna în palma sa.

− Datorită ţie, muza mea, în curând voi termina cartea. În două luni e în librării. Nici nu ştii cât mă bucur, cât sunt de mulţumit. Sunt convins că se va vinde bine; lumea apreciază umorul de calitate.

Femeia îl privi cu o afecţiune umbrită de vechi amintiri ce-i dădeau o uşoară stare de anxietate. Îşi sărută iubitul pe gură şi se cuibări la pieptul lui. O cârjă alunecă pe marginea din lemn a băncii şi se prăbuşi pe aleea pietruită.

 

                                                  din volumul „Povestiri în alb și negru”

Vizualizări: 179

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Povești de viață, trădări, reproșuri, remușcări... destine, după cum bine ați definit textul. Mi-a așternut o undă de tristețe în suflet.

Bine scris, pană măiastră! Nu știu ce să admir mai mult. Poetul Lucian Dumbravă? Prozatorul? Actorul cu vocea de aur? Cred că totul.

Reverență!

Pe claviatura vieţii nu toate sunetele se potrivesc în armonii. Domnule Dumbravă, toată preţuirea pentru rotundul şi substanţa textului. Vibraţi!

Răbdarea dumneavoastră de a mă citi, mă flatează. Povestea e dintr-un volum publicat cu ani în urmă. Sper într-o re-editare şi-mi voi face o datorie din a vă oferi volumul.

Îmi place mult asemenea proză inteligentă, scrisă pe etape de viaţă. Destine, împliniri şi neîmpliniri, dar mai cu seamă iubire adevărată. Trădarea, simţirea trădării, duce uneori la acte nesocotite, poate independente de voinţa fiinţei, dependente de impulsuri. Cu regrete şi reveniri, marcate de viziuni şi amintiri.

Construcţia textului are personalitate, solemnitate şi subtil. Mesajul deşi comun, modul cum a fost prins între rânduri face din mica proză una interesantă. Mi-ar plăcea să facă parte din cartea noastră de antologie.

Apreciere deosebită, Sofy!

Peste povestea în sine, eu depistez o temă. Are loc adevărul spiritual în realitatea noastră? Drumul către cunoaşterea de sine ne expulzează din viaţa comună? Există două lumi care se exclud una pe alta?

Şi totuşi, între alb şi negru se desfăşoară o paletă de culori care contopite dau lumina. S-ar putea ca interpretarea mea să fie inexactă.

Textul, foarte bine scris, m-a încântat.

Cu prietenie,

Aveţi o carte de antologie ? Aţi suprins bine câteva elemente ale povestirii, doamnă Sofia, ceea ce înseamnă că aţi citit povestirea simţind povestea. Ce şi-ar putea dori mai mult un scriitor, pentru partea lui de împăcare ? Vă mulţumesc mult.

Sofia Sincă a spus :

Îmi place mult asemenea proză inteligentă, scrisă pe etape de viaţă. Destine, împliniri şi neîmpliniri, dar mai cu seamă iubire adevărată. Trădarea, simţirea trădării, duce uneori la acte nesocotite, poate independente de voinţa fiinţei, dependente de impulsuri. Cu regrete şi reveniri, marcate de viziuni şi amintiri.

Construcţia textului are personalitate, solemnitate şi subtil. Mesajul deşi comun, modul cum a fost prins între rânduri face din mica proză una interesantă. Mi-ar plăcea să facă parte din cartea noastră de antologie.

Apreciere deosebită, Sofy!


Oamenii caută iubirea perfectă dar şi mai abitir, vorbesc despre ea. Din păcate, realitatea este departe de ceea ce ne place să credem despre sentimentele noastre. Cel mai adesea iubim circumstanţial, la fel ca doamna din povestea mea, suntem foarte puţini loiali faţă de ce alegem să iubim, căutăm tresărirea sentimentului şi nu omul care să merite sentimentul. Ce am spus, e doar o subliniere şi un mic adaos la ce aţi spus dumneavoastră, doamnă Corina. Vă mulţumesc mult pentru că aţi poposit în povestea mea.
Corina Militaru a spus :

Peste povestea în sine, eu depistez o temă. Are loc adevărul spiritual în realitatea noastră? Drumul către cunoaşterea de sine ne expulzează din viaţa comună? Există două lumi care se exclud una pe alta?

Şi totuşi, între alb şi negru se desfăşoară o paletă de culori care contopite dau lumina. S-ar putea ca interpretarea mea să fie inexactă.

Textul, foarte bine scris, m-a încântat.

Cu prietenie,


Credeţi în om, doamnă.
Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Povești de viață, trădări, reproșuri, remușcări... destine, după cum bine ați definit textul. Mi-a așternut o undă de tristețe în suflet.

Bine scris, pană măiastră! Nu știu ce să admir mai mult. Poetul Lucian Dumbravă? Prozatorul? Actorul cu vocea de aur? Cred că totul.

Reverență!

Între negru și alb al vieții... umorul de calitate din tastatură.

Prețuire!

da Coza

Circumstanţe de viaţă, oameni, sentimente şi acţiuni omeneşti... Vă mulţumesc pentru răbdarea de a mă citi, domnule Ion.

Ion Lazăr da Coza a spus :

Între negru și alb al vieții... umorul de calitate din tastatură.

Prețuire!

da Coza

 V-am citit cu drag! Ati împărtit destinul,  iubirea, durerea și-o lectie de viață cu cititorul! Multă admirație! 

Adesea, destinul nu e decât consecinţa propriilor gânduri, a propriei noatre putinţe de a înţelege viaţa. Vă mulţumesc pentru răbdarea de a străbate o poveste, doamnă Rodica.

Rodica Rapeanu. a spus :

 V-am citit cu drag! Ati împărtit destinul,  iubirea, durerea și-o lectie de viață cu cititorul! Multă admirație! 

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Tudor Cicu - 300 lei

Activitatea Recentă

Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 9 minute în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 36 minute în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 49 minute în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 2 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 2 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 2 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 3 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 4 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Neprețuit a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 4 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De-a dura! a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 4 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gașcă a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 4 ore în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hai, Salut! (monorime în TOT IO) a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 4 ore în urmă
Bidulescu Constantin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Hai, Salut! (monorime în TOT IO) a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Tatuaje a lui Cristian Je
cu 6 ore în urmă
Pictograma profiluluiCineva i-a dăruit un cadou utilizatorului Camelia Florescu
cu 6 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor